Aşa cum vă spuneam într-un post anterior, Prezidiul Academiei Române a recunoscut pe 1 şi 14 februarie 2008, corectitudinea alegerilor pentru Consiliul Ştiinţific din 27 martie 2007. În ciuda acestui fapt, directorul Alexandru Zub nu a pus în aplicare această decizie. După mai bine de o lună de zile, acelaşi for a reconfirmat hotărârea amintită afirmând că, în caz contrar se are în vedere inclusiv suspendarea din funcţie a directorului Zub. Termenul fixat era 1 aprilie. Nu ştiu cine îl consiliază pe profesorul Zub în acest conflict dar, decizia luată ieri pentru a convoca astăzi, un consiliu format din cei aleşi pe 27 martie dar şi pe cei care în mod abuziv, încălcând regulamentul de organizare, i-a numit tot dânsul, îmi confirmă impresia formată de mai mult timp că, anumiţi domni urmăresc doar propriile interese. În faţa acestei situaţii nu pot spune decât că, nu vom ceda şi că în funcţie de cum vor evolua astăzi lucrurile, vom ceresau nu  demisia directorului Alexandru Zub. 

http://cotidianul.ro/academicianul_zub__amenintat_cu_demiterea-42399.html

Asa cum va promiteam dimineata mai jos puteti observa deciziile prezidiului Academiei Romane.

Primul document
Al doilea document

Au trecut mai bine de doua saptamani de la eliberarea acester doua acte prin care era recunoscut Consiliul ales conform statutului Academiei Romane acum un an si nimic nu s-a intamplat.

Ma intreb alaturi de colegii mei, in ce tara traim daca deciziile unui for superior sunt complet ignorate de domnul profesor Zub.

Intervenţia din seara aceasta a preşedintelui României plus cea de la Bruxelles în care l-a jignit din nou pe ministrul de finanţe arată clar că Traian Băsescu nu mai are nici un fel de limite. Orice om poate greşi o dată. Când însă comiţi un gest inadmsibil pentru poziţia de demnitar al statului român precum a fost afirmaţia despre incompetenţa armenilor şi-ţi atragi dezaprobarea tutoror, iar după ceva timp repeţi un asemenea gest, nu poţi demonstra decât un grad mare de tupeu vecin cu nesimţirea. Caterinca de la Bruxelles la adresa ministrului Vosganian demontrează din nou lipsa de respect faţă de anumite reguli.

Enervat de materialul de astăzi din Jurnalul Naţional http://www.jurnalul.ro/articole/119573/basescu-si-a-sters-datoriile-la-banci Traian Băsescu a pretins în faţa camerelor de filmat că interpretează un rol, când de fapt el juca două. Afirmând că vorbeşte în calitate de cap de familie, el a comis din nou un abuz grosolan folosindu-se de funcţia pe care o are pentru a regla o chestiune personală. De când a început povestea cu activitatea Elenei Băsescu în P.D.-L., m-am gândit care este explicaţia pentru ascensiunea ei aşa bruscă în viaţa politică. Personal nu cred foarte tare în împingerea ei de la spate de către Traian Băsescu, ci mai mult văd ca această ascensiune să fi fost expresia speranţelor unor personaje dubioase din P.D.-L. care au crezut probabil că, sprijinind-o pe Elena Băsescu vor obţine apoi ajutorul tatălui pentru proiectele lor politice.  Cu toate astea, când fiica cea mică a acceptat să intre în politică, ea şi-a asumat şi nişte riscuri inclusiv acela ca presa să facă analiza gramaticală a discursurilor ei, iar cel puţin în privinţa aceasta putea fi avertizată de tatăl său. Pornind de la păţaniile fetei,  preşedintele a desfăşurat un nou atac nedemn  asupra presei, acuzată in corpore că face parte dintr-o conspiraţie menită să-l discrediteze. Aştept cu mult interes să văd dacă măcar de această dată presa românească va fi solidară şi va avea o reacţie comună.

P.S.1. Un om în privinţa căruia  presa a prezentat destule informaţii despre faptul că,  moralitatea nu este tocmai punctul său forte, cred că ar trebui să aibă o anumită reţinere în a se prezenta ca mare apărător al onoarei familiei sale.

P.S. 2. Sunt foarte curios cum va reacţiona preşedintele când va apare filmuleţul, la care au făcut în seara asta referire Cornel Nistorescu şi Roşca Stănescu, în care povesteşte cum a luat el exact creditul bancar pe care acum nu-l mai recunoaşte.

P.S. 3. Aş fi vrut ca reacţia preşedintelui să fie la fel de rapidă şi când acelaşi Jurnal Naţional a publicat un material despre contribuţia şi responsabilitatea sa în incendierea unui număr mare de vase din Franţa.

Textul de mai jos apartine domnului profesor Florea Ioncioaia, de la Facultatea de Litere a Universitatii ”Al.I.Cuza”, sectia Jurnalism si a fost refuzat spre publicare de catre Ziarul de Iasi. Am decis prezentarea acestui text dupa aprobarea prealabila a autorului. Las la latitudinea dumneavoastra sa intelegeti motivele pentru care intr-o presa libera un articol de o asemenea factura este respins de la publicare.

Florea IONCIOAIA/Manualul bunului român

Un geniu al zilelor noastre

Iată, i-am spus preopinentului meu puţin dezamăgit şi parcă tot mai ofensiv, avem un caz de fuziune mentală miraculoasă între asistent şi şeful său. Nu se întîmplă prea des. De obicei, şefii de catedră îi ignoră pe asistenţi.

Potrivit unui clişeu ce pare de nedislocat lumea în care trăim ar fi o eternă tranziţie. Spre nicăieri sau cel mult spre apus. Aceasta mai ales pentru că marile naraţiuni ale modernităţii (ideea de progres, egalitate, naţiune etc.) s-ar fi epuizat, dar mai cu seamă pentru că nu mai avem mari valori, spirite cu vederi largi, care să se manifeste dincolo de frontierele înguste ale propriilor discipline. Pînă ceva vreme, căzusem şi eu în această formă de sinistroză. O întîmplare recentă m-a pus pe gînduri.

Într-o după-amiază, mi-a bătut la uşa biroului, aflat într-un corp mai curînd ascuns al Universităţii, un tînăr domn. I-am observat mai întîi privirea piezişă proprie timidului bovaric. Era masterand la Jurnalism, mi-a spus, şi-l căuta pe domnul director Daniel Condurache. I-am arătat că regretam sincer, din suflet chiar, dar nici un director Condurache nu are biroul aici. M-a privit uimit, evident frustrat.

Era victima unui soi de confuzie. Nu era prima dată cînd se întîmpla, de altfel. Pe uşa biroului meu scrie Departamentul de Jurnalistică şi probabil că de la secretariat, atunci cînd au o problemă mai spinoasă, îi îndrumă pe studenţi acolo unde ei cred că ar putea găsi pe cineva mai competent. Problema era că domnul Condurache nu avea biroul aici şi mai ales că nu era directorul departamentului şi nu fusese niciodată, cel puţin în această viaţă. Dar, oaspetele meu nu părea să înţeleagă şi nici nu dădea semne c-ar vrea să plece. I-am explicat atunci de ce: domnul Daniel Condurache era angajat al unei alte instituţii şi de altfel îi lipsea ceea ce am putea numi competenţa formală, adică o calitate profesională atestabilă, prin acte, diplome, liste de publicaţii şi alte asemenea lucruri, minore, fireşte, dar care stau la baza sistemului nostru universitar şi administrativ.

Am avut impresia atunci că turnasem gaz peste foc. Timiditatea se reconvertise pe neaşteptate într-o vizibilă agresivitate. „Nu-i adevărat!”, a ripostat imediat, abia reţinîndu-şi un tremur al întregului corp. Părea convins că-i ascundeam omul pe undeva pe sub masă, eventual că l-am răpit pentru uzul meu privat ori pentru a-l vinde unor şeici arabi.

Ca să evit o criză, m-am gîndit atunci să-i spun că domnul director Condurache nu este momentan în localitate. A fost cea mai proastă idee posibilă. Participase, mi-a spus, cu două zile înainte la o întîlnire între domnul Condurache şi un scriitor din Bucureşti. Fusese provocat de felul în care domnul Condurache vorbise despre talentul în jurnalism. L-am întrebat de ce nu merge la cursurile d-sale. „Merg, dar nu l-am văzut niciodată, deşi am avut mai multe cursuri cu d-sa, anul acesta. De fapt, a continuat, eu nu sunt din Iaşi, vreau să scriu la un ziar, dar toată lumea îmi spune că n-am talent. M-am înscris la Master de la Jurnalism, dar de fiecare dată cînd vin la şcoală nu găsesc pe nimeni. Caut un jurnalist. Vreau să intru la un ziar!”

Mi s-a părut din nou că am o idee salutară. Zic: dl. Condurache ştie probabil multe despre jurnalism, dar nu este jurnalist, în sensul propriu al lucrurilor. Este profesor la Politehnică, din cîte ştiu. Uite, i-am mai spus în criză de idei, hai să ne uităm pe net, ca să ne edificăm cu sursele în faţă.

Din păcate, netul este, cum se ştie, un martor infidel. Găseşti întotdeauna despre un om mai ales ce nu cauţi. Astfel, a trebuit să-i conced oaspetelui meu că avea dreptate în anumite privinţe. Într-adevăr, potrivit unei ştiri, dl. Condurache se exprimase, de faţă cu un scriitor şi publicist bucureştean foarte cunoscut, în chestiunea talentului jurnalistic. O altă ştire, apoi, îl dădea drept cîştigător al premiului jurnalistul anului sau ceva de felul acesta acordat de o revistă de care nu auzisem, din nefericire, VIP. „Vedeţi”, mi-a spus, cu aerul că-i ascundeam adevărul.

Mai departe însă, chiar şi după aprige căutări, n-am găsit nici un articol al dlui Condurache pe net, cu ajutorul căruia eventual studentul respectiv să se poată edifica mai pe larg, atît asupra a ceea ce înţelege dl. Condurache prin talent, cît şi asupra unei probe practice de talent din partea acestuia. Cum spuneam, internetul ar trebui trecut în română la genul feminin: te trădează cînd ai mai multă nevoie de el! Sau de ea!

N-am găsit nici în bibliografiile mele nici o sursă unde ar putea afla ceva de felul acesta. Am dat totuşi peste un site în care dl. Condurache apărea ca autor. Mai precis spus, coautor. Începînd din 2004, dl. Condurache publicase pare-se un număr de articole în diverse publicaţii de mecanică. Toate erau semnate împreună cu un anume domn Martinuş, care pare a fi, de altfel, asistentul său, la Universitatea Politehnică, acolo unde dl. Condurache ocupa şi funcţia de şef de catedră. Iată, i-am spus preopinentului meu puţin dezamăgit şi parcă tot mai ofensiv, avem un caz de fuziune mentală miraculoasă între asistent şi şeful său. Nu se întîmplă prea des. De obicei, şefii de catedră îi ignoră pe asistenţi.

Lucrul cel mai neplăcut pentru situaţia în care mă aflam venea însă din faptul că domnul Condurache apărea în mai multe locuri , inclusiv într-o notă din Ziarul de Iaşi care părea a fi cv-ul său oficial (de candidat la rectoratul Universităţii Politehnice), drept coordonator al Departamentului de Jurnalism de la Universitatea „.A. I. Cuza”, acolo unde ocupa un post de profesor asociat şi două catedre de conferenţiar. Este drept că nu ştiu ce vrea să spună coordonator. Oricum, această funcţie n-a existat după ştiinţa mea şi nu cred că dl. Condurache şi-a putut-o atribui oficial. Scria chiar undeva că ar fi fost numit de Senat. Fapt imposibil, întrucît Departamentul de Jurnalism ţine de Facultatea de Litere, nu de Senat. Este drept că l-am auzit şi eu în mai multe situaţii afirmîndu-şi public această calitate, dar întotdeauna am pus-o pe seama unei scăpări. Domnul Condurache nu putea îndeplini această calitate, din motivele expuse mai sus. Este adevărat că au circulat zvonuri, probabil neîntemeiate, potrivit cărora dl. Condurache ar fi semnat acte cu caracter oficial în numele departamentului, fapt penalizabil juridic, dar eu nu pot crede aşa ceva.

Totuşi, mi-a spus la despărţire tînărul, cum poate preda cineva atît de multe discipline fără să fie şef (probă de maliţie gratuită!) şi fără să aibă o competenţă atestată, cum îi spusesem eu ar fi fost necesar? N-am putut să-i ofer un răspuns. De fapt, această discuţie o mai avusesem şi cu alţi colegi, fără a putea ajunge la vreo explicaţie raţională. Este o chestiune de talent, probabil, i-am răspuns. „De geniu”, mi-a replicat oaspetele meu, înainte de a se face nevăzut, incredibil de calm, învăluit de semiîntunericul din hol. Nu îmi dau seama nici acum dacă era din nou sarcastic sau pur şi simplu edificat. Îl aştept oricum din nou pentru o discuţie mai senină.

Simţind din nou pulsul pieţei publice, liderii PD-L au ieşit mai întâi în conferinţă de presă pentru a combate taxa auto, deşi în momentul în care se aflau la guvernare au fost susţinători ai ei. După desfiinţarea C.N.S.A.S. aceeaşi politicieni  au început să plângă de dragul lui,  uitând că Ioan Muraru a devenit avocat al poporului ca urmare a înţelegerii dintre P.D. şi P.S.D. iar tot datorită ” interesului ” faţă de aceeaşi instituţie au susţinut pentru funcţia de preşedinte al ei pe traseistul politic Cornel Turianu, blocând în felul acesta activitatea  Consiliului, pentru o bună perioadă de timp, chiar dacă înţelegerea cu P.N.L. prevedea susţinerea lui Ticu Dumitrescu. După ce a cerut guvernului măsuri rapide pentru salvarea C.N.S.A.S., P.D.-L. prin intermediul lui Valeriu Stoica a sugerat deja Monei Muscă să facă o cerere în justiţie pentru revizuirea hotărârii C.N.S.A.S. de poliţie politică. Frumos nu ? Ne pare rău că a dispărut instituţia desemnată să deconspiere pe securişti şi turnători dar dacă în felul acesta poate scăpa unul dintre noi e foarte bine. Jenant. Ruşinos. Înţeleg faptul că gruparea liberală din partidul mastodont are nevoie de o întărire dar să încerci revitalizarea unui om care a dezaăgit profund prin atitudinea sa e cam mult. Sper doar ca Mona Muscă să aibă minima decenţă şi să nu profite de lovitura odioasă de joi pentru a reveni pe scena politică, mai ales că o instanţă de judecată a respins contestaţia ei.

                      Ziarele de ieri, 30 ianuarie 2007, au acordat spaţiul cuvenit ştirii potrivit căreia stimabila doamnă Udrea a devenit recent şi profesoară la Universitatea Dimitrie Cantemir având funcţia de lector. Pentru că valoarea ei profesională nu poate fi pusă la îndoială, Elena Udrea îşi va prezenta cunoştinţele despre “Geopolitică şi Geostrategia Mării Negre în contextul integrării în Uniunea Europeană” tocmai studenţilor care vor să urmeze la univeristatea amintită,  masteratul în Integrare Europeană dar va susţine şi cursuri la Facultatea de Drept. Pentru a elimina orice posibilă suspiciune în legătură cu situaţia generată de faptul că nu a obţinut încă titlul de doctor, distinsa doamnă ne informează că nu va preda decât după ce va trece şi acest hop. Ceea ce este demn de remarcat în aceeaşi declaraţie a Elenei Udrea este siguranţa de care dă dovadă când vorbeşte despre obţinerea titlului de doctor în luna iunie a acestui an. În aceste condiţii ne-am fi dorit ca doamna secretar general al P.D.-L. să ne spună şi disctincţia pe care o va primi la examenul cu pricina, pentru că emoţii nu cred că va avea. Suntem conştienţi că siguranţa manifestată, se bazează doar pe cunoştinţele diverse acumulate de-a lungul timpului în diverse domenii. Competenţa domniei sale a fost evidentă şi când l-a reprezentat ca avocat, cu mult succes, pe Traian Băsescu în procesul “casa Mihăileanu”. Singura noastră preocupare este legată de ce anume vor învăţa studenţii de la Dimitrie Cantemir de la Elena Udrea. Avem însă, pentru final şi o întrebare -unde se va opri Elena Udrea?

                     De mult timp mă gândesc la cât de jos pe scara ridicolului poate coborî un om politic. Recent preşedintele României ne-a oferit o nouă mostră în această direcţie. Când spun asta mă gândesc la invocarea de către Traian Băsescu prin avocatul său, a faptului că unul din maneliştii celebri ai ţării a utilizat tot într-un cadru privat  sintagma “ţigancă împuţită” fără să fie sancţionat de C.N.C.D. Realizând că nu prea are ce să invoce în apărarea sa, preşedintele a menţionat  o situaţie ce poate fi apreciată drept discriminatorie la adresa sa în sensul că, într-un alt caz pentru o faptă asemănătoare o altă persoană nu a primit o sancţiune identică. Ceea ce pare să nu înţeleagă preşedintele este atât faptul că invocarea manelistului care ar fi comis aceeşi abatere nu îl onorează dar şi că orice cetăţean al acestei ţări are dreptul să aibă anumite pretenţii în privinţa comportamentului şi  a limbajului utilizat de cel care este ales să reprezinte România la cel mai înalt nivel, în comparaţie cu un ” artist” oarecare. Cele două observaţii nu exclud însă  faptul că Traian Băsescu are dreptate în sesizarea sa către C.N.C.D. 

Suparat probabil pentru ca abia a prins un loc in noua schema a partidului din care face parte de mai multi ani dar si obosit dupa munca depusa in slujba comunitatii locale pe care declara de mai mult timp ca nu vrea sa o mai conduca, primarul general al capiatalei, Videanu, a plecat in concediu. Nimic anormal sau nefiresc in asta. Ce nu am inteles au fost citeva lucruri. In primul rind faptul ca desi e primar de citiva ani dinsul nu a reusit sa formeze o echipa competenta care sa intervina in cazul unor zapezi impresionante asa cum, au fost zilele trecute in capitala. In al doilea rind nu inteleg de ce a evitat sa spuna jurnalistilor ca este in concediu. Nu cred ca ar fi fost cineva care sa nu inteleaga, daca primarul dadea asigurari ca situatia este sub control. Preocupat de imaginea sa, ca mai toti politicienii, el a preferat sa minta si sa creeze impresia ca e implicat in fenomenul deszapezirii, cu alte cuvinte ca e aproape de popor, ca ii pasa de acesta si nu pe cine stie ce tarimuri insorite. Daca de obicei minciunile politicienilor ies la iveala dupa ample anchete jurnalistice, iata ca acum primarul general a fost dat in vileag chiar de mama sa care, a marturisit ca fiul dinsei este plecat in strainatate. Cam jenant pentru un om politic de anvergura lui Adriean Videanu.