În nebunia care a cuprins această țară, am câțiva prieteni care din când ân când îmi trimit pe e-mail bancuri. Din cele care pot fi reproduse aici este cel trimis de Dorin. Vă las să-l citiți singuri.

În cadrul unei întâlniri la nivel înalt, între Tony Blair, G.W. Bush și Vladimir Putin-după o oră de discuții, Tony Blair scoate un ceas de argint cu capac să vadă cât este ora. Pe capac era gravat: “De la George Bush pentru Tony”.

După o altă oră de discuții, scoate și G.W. Bush un ceas de argint cu capac. Pe capac era gravat: “De la Tony Blair pentru George”.

Mai trece o oră. După discuții aprinse, Vladimir Putin scoate si el un ceas… din aur cu diamante. Pe capac era gravat: “De la I.C. Brătianu pentru Măria-Sa Carol I”.

Sper că v-a plăcut.

                Pentru că tot au arătat în campania electorală că le place folclorul, e adevărat acela de proastă factură creat de Guţă şi ai lui, iată că băieţii de la Radio ZU au creat un imn pentru actualul guvern. Pentru că una din melodiile preferate de mulţi români pe la diferite petreceri este Dansul Pinguinului, autorii melodiei de mai jos au numit-o  Guvernarea Pinguinului. Eu i-aş fi spus Guvernarea Pinochio.

http://www.youtube.com/watch?v=XiCKi26M8G0&feature=related

Într-o zi în care S.U.A. ofereau lumii întregi un spectacol deosebit având ca prim actor pe Barack Obama, în România apăreau la suprafaţă primele semne ale unei enormităţi legislative care prin permisivitatea acordată câtorva instituţii de a ne controla viaţa privată, ne duce cu gândul direct la regimul comunist. Practic, de azi încolo sms-uri, e-mail-uri, telefoane date oricui nu vor mai face parte doar din viaţa noastră personală. Surprinzător este faptul că deşi legea a fost votată la sfârşitul lunii noiembrie de Parlamentul român până astăzi nimeni nu s-a sesizat. Ceea ce sper este ca societatea civilă să reacţioneze imediat faţă de această încercare de a da statului român profilul unui stat autoritar. Din partea partidelor politice nu mă aştept la mare lucru pentru că aproape toate au în interiorul lor oameni care de-a lungul timpului au manifestat o atracţie bolnăvicioasă pentru servicii secrete şi pentru un rol cât mai mare acordat acestora în societatea românească. Modul în care vor reacţiona românii la 19 ani de la revoluţie în faţa reapariţiei semnelor unui stat autoritar este cu siguranţă un bun test al maturităţii sale.

Cine spune că România nu are modele se înşeală. Graţie postului Realitatea TV, am avut ocazia să vedem cu toţii cum în cadrul evenimentului ce s-a vrut o festivitate de premiere a celor mai buni români în diferite domeniii de activitate au apărut fel de fel de oameni. Nu am fost surprins de faptul că Traian Băsescu a fost desemnat prin sondaj omul politic cel mai popular dar, când în calitate de organizator al evenimentului îl chemi pe Dan Diaconescu să ofere un asemenea premiu apare un semn de întrebare asupra adevăratelor motive ce au stat la baza unui demers jurnalistic precum cel amintit. La rece vorbind există o asemănare între cei doi şi anume faptul că nici unul din ei nu ezită să comită vreun gest care să le crească  audienţa şi popularitatea. Ambii domni demonstrează aproape în fiecare zi că pot face tot ce doresc fără nici un fel de regret. Dacă în privinţa lui Dan Diaconescu avem motive să credem că într-o zi stilul său de a face jurnalism se va întoarce împotriva lui  http://www.neuronu.ro/romanisme/dan-diaconescu-la-tomberon/, în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu nu ne putem decât alătura, pentru mitocănia de săptămâna trecută la adresa  judecătoarei Viorica Costiniu, lui Victor Ciutacu http://www.ciutacu.ro/articol/bai-tarane/#more-4415 şi să-i spunem şi noi un simplu Bă, potoleşte-te că ne faci de râs !

După ultimele rezultate ale echipei locale de fotbal putem să spunem că “minunata” concepţie managerială a primarului Nechita a atins şi acest sport. Devenind un adevărat fenomen social, la Iaşi fotbalul are, la fel ca şi prin alte părţi, şi o conotaţie politică dat find faptul că actualul primar şi-a făcut o carte de vizită din susţinerea, cu bani de la bugetul public, a echipei de fotbal a oraşului. Mai mult, actualul-fost-viitor antrenor al Politehnicii Iaşi, şi-a permis în campania electorală, deşi era plătit din banii tuturor ieşenilor, să declare că va rămâne la echipă doar dacă Gheorghe Nechita va fi ales primar. În felul acesta votul din 15 iunie ne-a adus nu doar o prelungire a mandatului unui primar fără vreo legătură cu adminsitraţia modernă a unui oraş de factura Iaşului dar, şi o menţinere la echipa de fotbal a unui antrenor vestit în ţară mai mult pentru stilul său hazliu de a comenta diferite situaţii, decât pentru rezultatele sale. Ultimele declaraţii ale antrenorului Popa şi ale lui Gheroghe Nechita ne creează impresia că avem de-a face cu doi oameni care s-au trezit acum la realitate şi constată cu stupoare că nu au susţinători financiari serioşi la echipă. Aşa cum nu a făcut nimic concret pentru venirea unor mari investitori în oraş, primarul Iaşului nu a vrut sub nici o formă să dea din mână un mijloc de propagandă electorală destul de eficient. Venirea unui sponsor privat la Politehnica ar fi presupus mai întâi de toate, un audit serios la club care, ne-ar fi putut spune nouă, ieşenilor, cum s-au cheltuit atâţia ani, banii publici la echipa de fotbal. Maniera de rezolvare a problemei financiare din fotbalul ieşean adaugă un nou domeniu pe lista celor în dreptul cărora putem pune deja eticheta faliment.

Cu o credibilitate şi aşa destul de scăzută, Parlamentul român va trebui în perioada următoare să treacă un nou test “elaborat” de această dată, de doi reprezentanţi ai P.D.-L.,  adică tocmai de membri ai  partidului care se prezintă din ce în ce mai mult drept stindardul moralităţii în politica românească.  Cu multă nonşalanţă, doi lideri ai partidului prezidenţial au redactat un proiect de lege care aşteaptă să fie aprobat de către legislativ potrivit căruia, candidaţii la Parlament şi la Preşedinţie ar trebui să nu mai fie obligaţi să completeze declaraţiile de avere şi de interese înainte de a-şi depune candidatura. Motivul invocat, sfidează pur şi simplu ridicolul sugerând că, aflând ce avere are un candidat alegătorii nu-l vor mai vota şi în felul acesta dreptul constituţional de a candida este afectat. Grijulii pentru starea de sănătate a reprezentanţilor noştri, autorii legii buclucaşe menţionează că gestul de a completa o declaraţie de avere este un act inutil care produce un serios disconfort viitorilor parlamentari. În faţa acestor argumente “solide”, sperăm ca binecunoscuta productivitate a legislativului de la Bucureşti să-l ajute în evitarea unei noi situaţii ridicole iar, proiectul de lege menţionat  să fie uitat definitiv  în sertarele actualilor  parlamentari.

Apropierea sfârşitului de an reprezintă pentru un număr important de români un moment dureros deoarece, el este asociat cu pierderea unor fiinţe dragi pentru ei, dispărute la revoluţie. De 18 ani, instanţele judecătoreşti din România îşi demonstrează “incapacitatea” în privinţa soluţionării dosarului revoluţiei, la acesta adăugându-se şi acela al mineriadei. Cum apropierea alegerilor va bloca iarăşi funcţionarea normală a mai multor instituţii din România, printre care la loc de cinste se află şi justiţia, preocuparea unor O.N.G.-uri precum Asociaţia “21 decembrie 1989″ sau Alianţa Civică, pentru evitarea amânării infinte a rezolvării dosarelor amintite este firească. Ideea strecurată nu ştim de cine, bănuim doar, că ar fi bine să se ia în calcul varianta amnistiei pentru acţiunile din decembrie 1989 şi iunie 1990 a fost respinsă categoric de Ministerul Justiţiei la întâlnirea de miercuri cu reprezentanţii O.N.G.-urilor amintite,  ea fiind în opinia mea o uriaşă lipsă de respect faţă de memoria celor dispăruţi. Liniştea după care tânjesc unii, dornici ca aceste dosare să fie închise pentru totdeauna nu poate fi obţinută prin ascunderea adevărului sub preş.  Întârzierea pronunţării unei sentinţe definitive în privinţa celor două dosare este un cartonaş roşu pentru întreaga clasa politică. Celor care ne vor spune că activitatea justiţiei nu poate fi influenţată de politic, le vom spune că afirmaţia lor nu este întemeiată pentru că avem dimpotrivă în toţi aceşti ani numeroase dovezi ale implicării politicului în justiţie care duc, tot mai mult, la pierderea încrederii românilor şi în clasa politică dar şi în justiţie. Ceea ce sper este ca sfârşitul de mandat al lui Cătălin Predoiu să coincidă măcar cu începerea scoaterii adevărului la lumină într-o problemă pe care eu, alături de alţii, o consider o adevărată rană a României.

Cele două teste la care făceam referire înt-un post anterior ca fiind cele peste care liderii politici aflaţi în parlament vor trebui să le treacă săptămâna asta, au fost picate cu brio. Am să spun mai întâi câteva cuvinte despre votul de ieri privind urmărirea penală a lui Mitrea şi Năstase. Am crezut până în ultima clipă că bunul simţ va funcţiona şi jocurile pe sub masă devenite obişnuite pentru destui oameni politici vor dispare măcar cu această ocazie. Cea mai importantă miză care s-a aflat acum în joc a fost convingerea cetăţenilor acestei ţări că nimeni nu este mai presus de lege şi că în ciuda dificultăţilor din economie, a greutăţilor pe care le-a adus pentru mulţi români, “noul” regim capitalist acesta presupune în primul rând o egalitate în faţa legii. De acum încolo orice discuţie despre importanţa parlamentului în viaţa politică a României nu-şi mai are sens,  credibilitatea lui ajungând în opinia noastră aproape de zero. Ce mă surprinde este faptul că în ciuda experienţei politice pe care o au cei doi lideri P.S.D., nu au intuit cât de mult rău le va face lor înşile votul de ieri. În timp ce Mitrea prin anunţul demisiei demontrează că a rămas acelaşi şmecher care caută soluţii de salvare, Năstase arată că a rămas acelaşi fricos, capabil doar de jocuri de culise şi de ascunzişuri după fusta mătuşei Tamara sau a bunicuţei de la partid de a cărei mânuţă nu s-a dezlipit în toată campania din 2004 deşi ştia că în felul acesta încalcă Constituţia.  Cunoscând faptul că P.S.D. are în spatele său destui consilieri, atitudinea de îmbrăţişare a lui Năstase de ieri poate avea două explicaţii. Prima ar fi că băieţii lui Geoană se pregătesc să joace la fel ca Traian Băsescu în 2004, un rol de victimă a justiţiei manevrate politic de la Cotroceni, sperând să obţină compasiune şi apoi populariate pe tema asta. A doua variantă în care cred ceva mai mult este ca liderii din jurul lui Geoană să se gândească la faptul că tocmai susţinându-l acum pe Năstase vor putea scăpa ceva mai târziu de acesta datorită pierderii de credibilitate pe care acesta o va suferi după  spectacolul de ieri. Cum vorbim despre politica românească nu cred că există vreun scenariu care ar trebui complet înlăturat din discuţie.

Al doilea test era legat de tema inundaţiilor. Dacă eu mă gândeam că subiectul va provoca o dezbatere furtunoasă în parlament cu acuze şi reproşuri, am văzut că pe foarte mulţi din cei prezenţi subiectul pur şi simplu nu i-a interesat fapt ce l-a determinat pe primul ministru să-i tragă de urechi în public. Dorind să distragă atenţia de la subiectul Mitrea-Năstase, Geoană nu a piedut ocazia la o zi după discuţia din parlament să atace guvernul pe tema inundaţiilor. Mă întreb dacă, în momentul în care vorbea Tăriceanu, preşedintele P.S.D. dormea sau ce făcea de nu a intervenit atunci.

După cele două teste picate, rămâne să vedem cum trecem testul Georgia.