România a trăi marți cu ocazia zilei de naștere a Regelui Mihai un moment în care s-a reîntâlnit cu istoria iar la istorie fiecare se raportează cum crede de cuviință ca să nu spunem cum îl duce capul. Unii au crezut că pot să fenteze momentul ascunzându-se printre boscheți( depinde de înălțime) , alții au vrut să câștige un pic de imagine prin asocierea cu Regele, iar alții și-au dat  seama că dincolo de orice reacție politică ar fi avut  cândva  față  de  Suveran  e bine pentru ei ajunși la o vârstă respectabilă să lase istoriei care se va scrie de acum încolo o imagine cât de cât cosmetizată asupra lui. Când spunem asta ne gândim evident la Ion Iliescu. Cei care cred că dată fiind alianță de acum cu PSD-ul îl voi lăuda pe Ion Iliescu se înșeală. Pentru mine Ion lliescu va rămâne omul din cauza căruia România a ratat câteva șanse bune pentru a fi după 1990 un stat modern și respectat în lume. Momente precum cele din 13-15 iunie 1990 sau cele în care Regele Mihai era fugărit de pe aeroportul București sau reîntors de pe șoseaua Bucureși _Pitești vor fi greu de șters de pe retină . Astea sunt doar câteva din păcatele lui Ion Iliescu și cu ele se va prezenta la judecata Istoriei. Dincolo de asta preocuparea lui Iliescu de a șterge cu buretele aceste imagini , de a încerca să arate în felul lui stângaci și oarecum ezitant că regretă toate acele acțiuni e demnă de remarcat. Dacă un lider politic mai tânăr fi făcut toate aceste gesturi am fi spus cu siguranță că e pentru voturi deși eu nu cred că un om politic de stânga speră să obțină voturi de la eventual  monarhiști. Iliescu a făcut toate acestea pentru că repet îl interesează cum se va prezenta la judecata Istoriei. Citeşte mai departe »

Săptămâna trecută am descoperit pe www. contributors.ro( 15 octombrie 2011) , un site despre care nu știu să fie în grădina PNL sau PSD aș spune chiar dimpotrivă, un text al unui domn Ștefan Vlaston care la rândul  său nu poate fi bănuit de simpatii USL-iste ca să zic așa. Domnia sa după cum singur recunoaște a dat o simplă căutare pe net și a descoperit câteva cazuri interesante în care personaje importante din actualele structuri guvernamentale au probleme cu legea. Cotroceniștii vor spune imediat că toate aceste cazuri arată nimic altceva decât faptul că, Codruța și cu Daniel își fac treaba. Foarte bine dacă este așa dar haideți să vedem și sentințele definitive pentru că de telejustiție parcă ne-am săturat. Fără a spune că oamenii din cazurile enumerate de domnul Vlaston sunt sau nu vinovați, înaintea instanțelor,  mă întreb și vă întreb dacă nu cumva toate aceste cazuri și altele de care am aflat cu toții în ultimii doi ani sunt cauzele pentru care domni respectabili de altfel de prin PDL încearcă zor nevoie mare să schimbe nu doar părul lupului( culoarea portocalie)  ci chiar și înfățișarea lui adoptând pentru proximele alegeri denumiri de genul Alba ca Zapăda, Mișcarea Populară sau mai nou Noua Republică. Și pentru că ideologului șef, Lăzăroiu, îi plac poveștile , îi spunem doar că tot jucându-se prin Pădurea Minunată numită România să nu pățească el și simpatizanții săi precum ursul păcălit de vulpe. Până atunci iată  cazurile inventariate  de domnul Vlaston Citeşte mai departe »

Ca un făcut iar nu am reușit să mai scriu aici de ceva timp. Tot lipsa de timp a fost și de această dată principala cauză. Nici măcar despre vizita și prelegereea de la Ateneul Tătărași a  prietenului meu Adrian Cioroianu nu am  reușit să mai scriu ceva. În vara aceasta a trebuit să pregătesc( pregătim) nu doar noua stagiune de teatru  plus alte acțiuni  și spectacole( Ateneul nefăcând doar teatru) ci și câteva articole care sper să apară în această toamnă, un volum dedicat monarhiei românești, tot pentru lunile care mai sunt din acest an( deh mai facem și lucruri pentru profesia de bază), participarea la un simpozion internațional desfășurat la București în perioada 25-27 septembrie ca urmare a obligațiilor asumate în urma câștigării unei burse postdoctorale, și tot ca urmare a acestei poziții plecarea în Germania.  Invitația profesorului Hans Christian Manner, căci datorită  dânsului suntem aici eu și prietenul meu Mihai Chiper,  e o provocare în sine pentru că ocazia de a intra în biblioteci precum sunt cele din Mainz nu apare în fiecare zi. După provocarea plecării în Azerbaidjan în 2003 ca observator OSCE la alegerile prezidențiale din acel an, ( unii prieteni îmi spun și acum că am fost complet nebun atunci), provocarea de acum e evident de o altă factură. Fără a fi un oraș foarte mare Mainz-ul e un oraș provincial universitar tipic german în care există o îmbinare perfectă între trecut și prezent. Clădirile vechi sunt integrate într-o manieră aparte  în ansambluri comerciale noi și nu numai. Pentru cineva care vine dintr-o țară tot mai agitată, senzația de liniște care domină orașul poate să pară nefirească. Bunul simț și atenția de a nu-l deranja pe celălalt fac parte din normalitatea cotidiană. Spre marea mea bucurie, lângă căminul unde stăm( un campus universitar la fel de liniștit ca întregul oraș) se află un cochet teren de sport( de fapt un teren de dimensiunea unuia de fotbal) înconjurat de o pistă bine întreținută pe care aleargă de dimineața până seara tineri și oameni în vârstă, fiecare după posibilitățile sale. Spun marea mea bucurie pentru că de foarte mult timp nu am mai făcut sport ori după câteva zile de acomodare am trecut și eu la alergat. Să nu mă întrebați însă nimic despre performanțele mele. Citeşte mai departe »

Prima caracterizare  a guvernului Boc care vine în minte oricărui român ce  trăiește într-o lume reală este aceea de mic și incompetent. Unii ar putea spune că e pe măsura primului ministru. Cred însă că altceva ar duce spre o astfel de caracterizare și anume prezența sa în spațiul public și măsurile luate de când se află în fruntea României. Fără a se gândi vreodată serios la redimensionarea cabinetului Boc, dimpotrivă auzim cu toții vorbindu-se tot mai mult despre un nou minister al atragerii fondurilor europene, actualul guvern ar putea foarte bine să fie redus la trei, maxim patru ministere. Când spun asta am în vedere faptul că din câte ministere are Emil Boc sub oblăduirea sa,  doar  trei -patru miniștri sunt prezenți în viața publică a  României de astăzi. Dacă cineva v-ar întreba cine sunt miniștrii justiției, apărării naționale, economiei, comunicațiilor, finanțelor   ați putea să spuneți repede, corect și fără ezitări  ? Dacă nu știți nu e vina dumneavoastră ci a nulităților pe care cu girul lui Traian Băsescu , Emil Boc i-a numit în guvernul său. Dacă tot vorbesc mereu de economii nu ar fi mai bine ca executivul de la București să fie mai mic ? Dacă știți cumva cine sunt miniștrii Turismului, Internelor, Educației, Externelor sau Ministrul Muncii acest fapt se datorează nu vreunei măsuri sau inițiative importante legislative în domeniul pe care-l coordonează ci din cu totul și cu totul alte motive. Dacă cumva știți cine e titularul de la Externe asta se datorează angajamentului pe care și l-a luat ministrul Baconschi potrivit căruia va aduce numai după metode de el știute un milion de voturi din exil pentru PDL. Despre ministrul de Interne știți de la televiziunile care au repetat greșelile de exprimare ale lui Igaș dar și faptul că omul a terminat liceul la o vârstă la care unii termină și școala doctorală.  Ministrul Educației e renumit și el pentru cele unsprezece clase ale lui dar și pentru modul în care repeta ca un papagal ceea ce-i sufla o consilieră la o conferință de presă el nefiind în stare să rostească singur câteva fraze. Pe Lăzăroiu, ministrul Muncii îl știți probabil de la povestea cu Albă ca Zăpada de care ne -a vorbit acum ceva timp dar și datorită modului penibil în care intoxică din când în când opinia publică românească.  Nimeni dintre miniștrii cabinetului Boc nu este atât de cunoscut, adulat și invocat precum Elena Udrea. Dincolo de toate calitățile ei fizice ministrul Turismului mai are câteva – are așa cum se spunea în povești cheia de la cămara împăratului, mai precis multe fonduri pe care le folosește după cum îi dictează  bunul plac dar și pentru că are foarte aproape de ea urechea împăratului Băsescu și este de fapt adevăratul prim ministru al României.  În aceste condiții decât un guvern mare și incompetent nu ar fi mai bine unul mic și competent?

De mai mulți ani putem vedea cum, exceptând faptul că de 1  decembrie avem încă o zi liberă,  sărbătoarea  națională a României nu produce  în rândul nostru al românilor un mare entuziasm. Explicațiile sunt numeroase și pot fi împărțite în istorice, politice și evident economice.  Cele de  natură  istorică, în opinia mea , țin de faptul că doar în 150 de ani statul român a avut   patru sărbători naționale :  24 ianuarie, 10 mai , 23 august și după revoluția din 1989, 1 decembrie . Cine are dimensiunea timpului în istorie poate înțelege  greutatea “instalării”  în memoria colectivă  a  unei asemenea  zile  în  condițiile în care într-un timp atât de scurt am avut patru zile naționale. Explicația politică este dată de politizarea istoriei și în general a oricărei manifestări publice realizate de regimul comunist și continuată  într-un anumit  fel  după decembrie 1989.  Aceasta este explicația pentru care românii resping astăzi în marea lor majoritate  participarea  la  acțiunile  publice.  Situația  economică tot mai grea din ultimii ani și mai ales modul în care statul român a înțeles să-și trateze cetățenii a contribuit serios la diminuarea sentimentului de mândrie pe care trebuie să-l genereze apartenența la o comunitate care are dincolo de multe  neîmpliniri și destule realizări în foarte multe domenii. Citeşte mai departe »

Pentru multă lume,  Roberta Anastase părea până a nu deveni președinta Camerei  Deputaților  un bun reprezentant al noii generații de oameni politici. După ce a devenit al treilea om în stat,  Anastase a demonstrat  în mai multe rânduri că nu este decât doar un alt om politic alături de cei mulți din această țară obișnuiți să nu iasă din cuvântul șefului și care din dorința de a nu-și pierde scaunul este dipus să facă tot ceea ce i se cere.  Ultima treabă  “năstrușnică” comisă de Anastase este modul în care a contabilizat voturile exprimate de către deputați pe legea pensiilor.  Concret, după ce opoziția a părăsit sala dezbaterilor, șefa deputaților a considerat că poate să numere voturile celor rămași în sală așa cum dorește ea.  Citeşte mai departe »

Săptămâna trecută un amic îmi semnala apariția unui material realizat de cei de la Hotnews și revista Kamikaze din care reieșea că Sorin Ovidiu Vântu ar fi semnat, aflat în detenție, înainte de 1989 pactul cu “diavolul”.  Întreaga construcție jurnalistică arată realizarea unei adevărate anchete.  Asupra modului în care a fost ea făcută, nu mă pronunț pentru că nu am calitățile necesare pentru a putea da lecții unor ziariști. Voi face doar câteva comentarii și formula câteva întrebări.  Prima întrebare este în mod firesc zic eu, legată de momentul  în care apare această anchetă. De ce tocmai acum ziariștii de la Hotnews  sunt  interesați de un  asemenea  subiect ? Ne-am obișnuit în toți acești ani de după revoluție, ca astfel de mari  “dezvăluiri “ să apară în legătură cu un om public  în preajma unui anunț important pe care resppectivul  se pregătea să-l facă.  Alteori  astfel de texte au avut rolul de a  avertiza pur și simplu pe cel care păcătuise în tinerețea lui.  Chiar dacă  întrebarea legată de sursa de la care au procurat  Dan Tapalagă și colaboratorii săi  documentele despre trecutul  lui  SOV și presupusa colaborare a acestuia cu securitatea  va rămâne una  fără  răspuns putem să-i adăugăm alta referitoare la modul  în care funcționează dacă mai funcționează, instituția numită C.N.S.A.S.  Dincolo de aceste scurte întrebări eu unul  aș  fi  interesat mai degrabă să aflu dacă afirmațiile lui SOV despre prietenia lui cu Traian Băsescu sunt sau nu adevărate și din ce motive s-au certat. Mă interesează  apoi să  aflu amănunte despre afaceri controversate ale lui SOV și dacă pentru realizarea acestora a avut sau nu sprijnul unor oameni politici și care sunt aceștia ? Din punctul meu de vedere cât timp SOV nu dorește să candideze la vreo funcție publică și nici nu ocupă o anumită demnitate în statul român trecutul lui nu mă interesează.

Citeşte mai departe »

Într-un moment în care România se află în cea mai mare derivă postdecembristă , devine tot mai clar faptul că nu mai vedem nimic din ce se întâmplă în jurul nostru. După tragedia aviatică de la Katyn, Polonia a fost pentru ceva timp în atenția comentatorilor politici din România. Din păcate, din momentul în care președintele  Kaczyński  a  fost înmormântat, interesul nostru pentru situația economică dar și viața politică a Poloniei a dispărut. Duminica trecută Polonia a ales un nou președinte în persoana lui Bronislaw Komorowski, un lider politic de orientare liberală, victorios nu fără emoții  în fața fratelui fostului șef al statului, conservatorul Jarosław Kaczyński .  Necunoscând  dedesubturile vieții politice din Polonia, nu vreau să mă hazardez în  prea multe comentarii. Am să spun doar  că această victorie mi se pare a fi rezultatul unei opțiuni raționale și nu a unei emoții prelungite.  În mod normal  un accident precum cel în care a sfârșit fostul  președinte ar fi dus la o creștere impresionantă a simpatiei electoratului polonez pentru noul lider al Partidului Lege și Justiție.  Polonezii au ales însă să nu amestece compasiunea pentru familia celui decedat cu acordarea votului pentru un om politic care, în timpul mandatului său de  prim ministru al Poloniei ,făcuse destule gafe politice.  Citeşte mai departe »