De ceva timp aud tot mai des în jurul meu expresia toți politicienii sunt la fel. Mărturisesc că o expresie mai redundantă nu poate fi pentru că dacă așa ar sta lucrurile în realitate,  înseamnă că societatea românească ar fi sortită dezastrului total pentru că dincolo de nemulțumirile reale față de clasa politică aceasta reflectă întocmai societatea în care evoluează.  Dincolo de speculații filosofice ieftine chiar nu cred că toți cei care facem politică suntem la fel. Consider fără teama de a greși că oameni cu destule calități pot fi peste tot cum și dintre cei cu mii de defecte sunt în toate formațiunile politice românești. Pentru că în ultimul timp am tot auzit din partea diferiților comentatori pus semnul de egalitate între Crin Antonescu, Victor Ponta, pe de o parte și Traian Băsescu pe de altă parte vă invit să citiți mai departe câteva comparații făcute în Adevărul de miercuri, realizate de Radu Călin Cristea Citeşte mai departe »

Săptămână trecută a fost mai mult fără decât cu voia sa , săptămână lui Mircea Geoană. Excluderea   din PSD a lui Mircea Geoană este fără îndoială unul dintre cele mai ciudate episoade din politica românească de după 1989. Eliminarea unui fost președinte de partid din rândurile acestuia  nu are cum să fie o bucurie pentru nici un lider politic cu picioarele pe pământ.  Mai întâi trebuie spus că e dificil  ca în urmă cu ceva timp să spui despre un om politic alături de care împarți aceleași convingeri politice  că în el stă întreaga ta speranță de a produce o schimbare, de a pune în aplicare un proiect politic etc și apoi să-l prezinți public ca fiind dușmanul numărul unu al unui grup politic mai mic sau mai mare , cum este un partid politic. În al doilea rând mai este și faptul că într-o societate dominată de suspiciune precum este cea românească devine tot mai greu de explicat în mod credibil  faptul că un divorț politic de amploarea celui dintre Mircea Geoană și liderii actuali ai PSD nu are la bază dorința de poziționare cât mai bună în vederea viitoarei guvernări ci pur și simplu viziuni diferite asupra viitorului PSD și a proiectelor politice ale acestuia asumate până acum sau cele care se vor creiona de acum înainte. Citeşte mai departe »

Întors de la Mainz pentru un simpozion internațional desfășurat la Sibiu am avut norocul să fac trecerea mai lină din Germania spre România. Sibiul a rămas și astăzi în ciuda trecerii timpului o “reproducere” a orașelor germane.  Când spun asta mă gândesc la oameni, clădiri, mentalități și atitudini. Văzând cum arată Sibiul m-am gândit automat la șansa ratată de noi toți de a avea ca premier tocmai în vremurile astea grele pe Klaus Johannis. După ce destui au arătat cu degetul spre PNL pentru sprijinul acordat lui Mircea Geoană în lupta cu Traian Băsescu,  România a avut și are neșansa să fie condus de un om care de multe ori îmi stârnește milă.  În timp ce de doi ani ascultăm cum Emil Boc calculează indicatorii economici deși este evident că exceptând fraza cu alianța socialistă nu mai știe să spună nimic altceva  în mod coerent , Johannis administrează un oraș care se menține la standarde europene reușind să creeze românilor din Regat impresia că intrarea în Sibiu este de fapt o intrare în altă țară. Unul vorbește mereu despre cât de mult muncește el și cât de greu îi este, celălalt tace și face. Unul demonstrează că pentru el guvernul este o jucărie pe care o mai dă din când în când și prietenilor din fața blocului, celălalt arată în fiecare zi că administrarea unui oraș presupune pricepere, viziune și chiar atașament față de locul respectiv. Doi oameni politici, două educații( apropo îl vede cineva pe tatăl primarului Sibiului dându-i cu un ou în cap acestuia fie și în glumă ), două maniere de a înțelege și de a face politică. Aș adăuga la enumerarea aceasta și două opțiuni. Din păcate în 2009 votând pe Traian Băsescu, marea majoritate a românilor au optat penru prima variantă. Consecințele acestei opțiuni le vedem în fiecare zi.    Poate data viitoare vom ști să alegem corect.

Nu am vorbit până acum nimic despre bibliotecile din Mainz pentru că ele pot fi mai greu descrise. Cel mai simplu ar fi să veniți să le vedeți și să le pătrundeți singuri  tainele. Dincolo de orice comentarii posibile pe marginea lor ele ar trebui să devină o parte componentă a unui traseu obligatoriu pentru toți cei din România care au ca responsabilitate organizarea biblotecilor de orice fel. Cuvântul de ordine este accesul liber la cărți pentru oricine vrea să rămână cu ele  în interiorul biblotecii în sensul că mergi iei cartea din raft și  faci fotografii, o fișezi sau dacă vrei tragi la xerox cu ajutorul unui card pe care trebuie să ai si niște bănuți, evident.

Cu tot respectul pentru bibliotecile românești și pentru cei care lucrează în ele în condiții imposibile de cele mai mule ori dar cred că, ideea asta ca cititorul să aibă acces nestingherit la cărțile care-l interesează e de neconceput pentru cei mai mulți dintre ei .  Există însă și situatii  în care cărțile sunt aduse din depozite și atunci trebuie să aștepți dar dincolo de asta nimeni nu țipă la nimeni, bibliotecarii nu strigă prin sală numele celui fericit că i-au venit cărțile  pentru că fiecare merge să-și revendice comoara sau comorile. Cititorii nici ei nu trântesc nervoși cărțile pe care vor să le restituie. Și încă ceva important. In două săptămâni  nu am auzit încă în biblotecă nici un telefon mobil, nici al angajaților dar nici al cititorilor. O  fi la ei oare telefoanele cu mai multe butoane cu opțiunea  silence care se activeaza brusc când intră într-un spațiu public? Din când în când văd însă pe câte unul  ieșind  repede afară și odată ajuns într-un spațiu complet izolat începe să vorbească la telefon. In rest totul decurge în aceeași notă firească a bunului simț specific Germaniei. Citeşte mai departe »

Sâmbată și duminică au fost două zile ceva mai relaxante. Am făcut shopping cum îi place bunului meu prieten Mihai să spună când cutreierăm prin magazinele din Mainz.  Nu o să vorbesc acum despre prețuri și diferite mărfuri. Ele sunt pentru toate gusturile și buzunarele. Chiar dacă am mai spus și în postarea anterioară simt nevoia să repet un lucru- există o bunădispoziție generală de-a dreptul molipsitoare chiar dacă după câte un colț mai poți vedea câte un cerșetor. El  știe sigur că singura lui șansă de a obține ceva  este să nu agreseze pe nimeni cu prezența lui.

Centrul istoric e o întoarcere discretă în timp prin Domul impresionant din piață înconjurat de mici tarabe ale negustorilor care vând fructe, brânzeturi și vinuri diverse. Toți cei prezenți participă parcă la o sărbătoare restrânsă în care bucuria revederii cu celălalt e atât de mare încât neapărat trebuie marcată printr-un pahar de vin bun băut acolo în piață în văzul tuturor. Sâmbătă am mai spulberat un mit acela care spunea că nemții fac numai o bere extraordinară. Nu e adevărat. Vinul e la fel de bun( cam scump e adevărat) ca și berea iar el, are parcă rolul de a lega spirite și oameni care simt că fac parte din aceeași comunitate a unor oameni absolut liberi. Intr-o asemenea atmosferă ne-am simțit parcă și mai mult ca făcând parte dintr-o mare comunitate. Sentimentul acesta e dat și de faptul că fără a fi totuși foarte mulți străini în Mainz , există o diversitate etnică interesantă cu un număr considerabil de asiatici și negri. Multicultural fiind, cum ar spune un alt prieten al meu  mă simt absolut în largul meu.  Plimbarea de sâmbătă și alte treburi administrative m-au împiedicat să fac alergarea zilnică dar asta nu ne-a facut pe mine și pe Mihai să nu numărăm numeroasele curse făcute de pensionari veseli cu burtă din Mainz pe terenul de sport din fața căminului nostru. Și pentru că am vorbit despre asiatici trebuie să vă mai spun că singurii noștri vecini de palier sunt niște tineri drăguți din China( cam gălăgioși e adevărat uneori) pe care-i întâlnim în fiecare dimineață la micul dejun. Dacă, cu ei mai poți schimba două vorbe în engleză cu femeile care fac curățenie comunicarea e incredibilă. Croate fiind ele vorbesc germana, iar noi în engleză. Zicala “fiecare pasăre pe limba ei piere” e absolut acoperitoare. Citeşte mai departe »

Declarație politică în numele B.P.M. al P.N.L.  Iasi

Radio Iași, 5 septembrie 2011

Chiar dacă nu mai era nevoie să ne demonstreze nici incompetența și nici reaua sa voință  față de cetățenii acestei țări, guvernul condus formal de Emil Boc dovedește prin propunerea de eliminare a subvenției la energie termică cam cât de mult îi pasă de alegătorii pe care ar trebui să-i reprezinte în mod onest. Această nouă  măsură a guvernului este una luată pe criterii strict politice, pentru a ataca astfel primarii USL și pentru a aloca fonduri discreționare edililor PDL.  Prin taierea subvenției pentru încălzire se va ajunge ca din 1,4 milioane de familii racordate la CET-uri, doar 330.000 să mai poata  beneficia de ajutor de încălzire. Numărul famiilor afectate va depăși astfel 1 milion.  În disperarea de a nu pierde alegerile, actuala putere a ajuns să politizeze tot ce mișcă în țara asta pentru că prin ordonanța privind eliminarea subvenției la energie termică, CET-urile au căpătat culoare politică, iar agentul termic a devenit agent electoral. Ordonanța amintită este clar un atac direct la populaţia care nu a votat până acum Partidul Democrat problema majoră fiind faptul că actualul Guvern încearcă să transfere responsabilitatea pentru suferinţa care va fi cauzată românilor către primării, susţinând că acestea sunt libere să plătească subvenţia la căldură din fonduri proprii. Citeşte mai departe »

Plictisindu-se teribil, tovarășul Traian Băsescu face din nou comentarii și analize politice.  Dincolo de palma dată peste bot acelor membri ai guvernului și ai coaliției care se apucaseră la sfârșitul săptămânii trecute să vorbească despre măriri de salarii și pensii, și de amnezia cu privire la  modul în care a gestionat momentul  2008  când în ciuda opoziției guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu a semnat cu multă veselie majorarea salariului pentru cadrele didactice cu 50%, tovarășul Băsescu  a considerat nimerit în ultima sa intervenție publică să arunce din nou șopârle  spre U.S.L.  Declarația incredibilă  prin  care a anunțat că nu va desemna premier de la USL  chiar  dacă  aceasta va obține 51% din voturile exprimate și  dorința lui de a forma un guvern PDL-PNL-UDMR în 2012  mi se pare a fi expresia dorinței  unui  om  brusc  trezit  din  somn. Citeşte mai departe »

Uitându-mă la comentariile politice care apar în presa națională dar și cea locală mă intreb de ceva timp cum devine o informație publică demnă de a fi interpretată, comentată, analizată etc în detrimentul alteia. Există vreun criteriu în funcție de care se face această selecție  dincolo de bunul plac  pe care-l respect evident ?  Neavând un răspuns la o asemenea întrebare și fără să-mi propun să dau indicații sau sugestii vreunui ziarist sau comentator asupra modului în care trebuie făcută selecția amintită, nu pot decât să constat câteva lucruri și anume că :

1. O informație potrivit căreia Roberta Anastase , președinta Camera Deputaților fraudează votarea unei legi nu este o știre de interes public – pentru unii.

2.  Un senator al partidului de guvernământ face declarații de tip nazist înt-o țară cu pretenții europene nu este o știre de interes public-pentru unii.

3    Șeful statului atacă mizerabil  unul din simbolurile României contemporane, Regele Mihai, nu este o știre de interes public- pentru unii.

4. Faptul că într-o Românie care lichidează mii de slujbe în sectorul bugetar  iar cel privat are mari probleme și el din cauza crizei financiare, se aruncă milioane de euro pe terenuri de sport în localități în care oamenii trăiesc ca în Evul Mediu , nu este o știre de interes public- pentru unii.

5. Faptul că o țară precum Spania anunță că nu va mai primi români la muncă ca până acum iar ministrul de externe nu are nici o reacție , nu este o știre de interes public- pentru unii.

6. Faptul că numărul românilor nevinovați atacați de diferiți indivizi în țări membre ale UE a crescut și cu toate acestea nici un oficial al statului român nu are nici cea mai slabă reacție, nu este o știre de interes public- pentru unii.

7. Faptul că profitând de impotența statului român, liderii comunității maghiare rostesc diferite minuni privind trecutul și viitorul țări, nu este  o știre de interes public- pentru unii.

8. Faptul că Ministerul de Externe se  pregătește să-i transforme pe diplomații români aflați în diferite misiuni  în propagandiști ai PDL, obligându-i  să-i   lămurească pe românii  aflați în afara țării asupra unei legi( votul prin corespondență) ce nu a fost aprobată încă de Parlament,  nu este  o știre de interes public- pentru unii.

Exemplele pot continua evident. Am înțeles și legea aceea nescrisă a presei potrivit căreia “Dacă un câine mușcă un om nu este o știre în schimb, dacă un om mușcă un câine acea informație va deveni cu siguranță o știre”. Mă gândesc însă dacă măcar din când în când nu putem face și  excepții de la astfel de legi. Pentru asta e nevoie în primul rând  de bunăcredință.