Arhiva pentru 'Analize' Category

Jos pălăria !

Așa  după  cum am scris și în altă postare,  în ciuda unor intervenții din Piața Universității din aceste zile, am convingerea că nu toți cei care facem politică suntem la fel și că ne deosebim unii de alții prin bune și rele. Discutată  pe toate fațetele ideea demisiei din Parlament a reprezentanților opoziției reprezintă în opinia mea una din modalitățile prin care PNL putea demonstra că este un altfel de partid politic.( Cred în același timp că P.N.L. a oferit de-a lungul timpului destule dovezi că e un altfel de partid dacă e să ne comparăm cu PDL sau PSD ). Am înțeles argumentele  colegilor mei, argumente care au fost și sunt  împotriva unei demisii colective din Parlament  datorită riscurilor care ar apărea pentru următoarea competiție electorală. Mai cred că lumea românească așteaptă astăzi gesturi nu neapărat spectaculoase dar gesturi prin care să arătăm că între noi liberalii și cei care formează astăzi actuala coaliție guvernamentală există un mod total diferit de-a privi realitatea politică românească, acesta fiind motivul pentru care puntea dialogului cu Puterea s-a închis.

Demisia e un gest demn atunci când simÈ›i că lucrurile merg în direcÈ›ia proastă È™i stă în puterea ta să dinamitezi un sistem bazat pe minciună, aroganță, compromisuri  și corupÈ›ie. Citeşte mai departe »

Nu suntem toți la fel !

De ceva timp aud tot mai des în jurul meu expresia toÈ›i politicienii sunt la fel. Mărturisesc că o expresie mai redundantă nu poate fi pentru că dacă aÈ™a ar sta lucrurile în realitate,  înseamnă că societatea românească ar fi sortită dezastrului total pentru că dincolo de nemulÈ›umirile reale față de clasa politică aceasta reflectă întocmai societatea în care evoluează.  Dincolo de speculaÈ›ii filosofice ieftine chiar nu cred că toÈ›i cei care facem politică suntem la fel. Consider fără teama de a greÈ™i că oameni cu destule calități pot fi peste tot cum È™i dintre cei cu mii de defecte sunt în toate formaÈ›iunile politice româneÈ™ti. Pentru că în ultimul timp am tot auzit din partea diferiÈ›ilor comentatori pus semnul de egalitate între Crin Antonescu, Victor Ponta, pe de o parte È™i Traian Băsescu pe de altă parte vă invit să citiÈ›i mai departe câteva comparaÈ›ii făcute în Adevărul de miercuri, realizate de Radu Călin Cristea Citeşte mai departe »

21-22 decembrie

Pentru cei care au cel puÈ›in vârsta mea sau au fost un pic atenÈ›i la lecÈ›iile de istorie contemporană ceea ce s-a întâmplat zilele acestea în politica românească seamănă izbitor de mult cu evenimentele din 21-22 decembrie: un guvern inexistent, un preÈ™edinte care arată, destul de nervos, cu degetul spre alÈ›ii pentru greÈ™elile comise de ai lui È™i un popor tot mai disperat de sărărcia în care trăieÈ™te dar È™i de nesimÈ›irea celor care-l guvernează. La fel ca în 21-22 decembrie regimul Băsescu dă dovadă că nu mai È™tie ce să facă pentru a-È™i scăpa pielea. De câteva zile asistăm la mai multe renunțări. Mai întâi l-a rechemat pe Raed Arafat înapoi în guvern, apoi a făcut un pas înapoi în relaÈ›ia cu revoluÈ›ionarii dar È™i în privinÈ›a taxei auto  iar ieri l-a sacrificat pe Theodor Baconschi . Ceea ce a spus Emil Boc ieri în Parlament È™i anume că ministrul de externe a fost destituit pentru că i-a  jignit  pe protestatari e o mare minciună. Dacă ar fi fost cu adevărat deranjat de limbajul lui Baconschi nu-l mai desemna È™eful comisiei de negociere cu societatea civilă ci îl destituia imediat după celebra postare.  În viziunea  limitată a lui Boc de a vedea lucrurile demiterea lui Baconschi ar fi trebuit să fie un fel de “capul lui MoÈ›oc ! ” care să liniÈ™tească  lumea nemulÈ›umită din stradă.   Din nefericire pentru micuÈ›ul Boc românii nu-l mai vor doar pe MoÈ›oc ci È™i pe Alexandru LăpuÈ™eanu în persoană. Toate măsurile acestea seamănă izbitor cu acea sută de lei dată de Nicolae CeauÈ™escu de la balcon în 22 decembrie. Citeşte mai departe »

Nu au fugit !

După câteva zile de când întreaga È›ară e cuprinsă de cele mai puternice proteste care au fost de la momentul iunie 1990 iată că ieri a apărut micuÈ›ul Boc.  E adevărat puÈ›in aÈ™a s-a arătat È™i duminică preocupat de soarta jandarmului rănit în confruntările cu demonstranÈ›ii. Ieri a fost ziua în care tovarășii din PDL au ieÈ™it la rampă pe diferite canale de comunicare. Fără să vrea, Emil Boc a intrat din nou în cartea recordurilor dacă ne gândim la faptul că de când a început această criză din sănătate el ca om politic È™i premier nu a apărut nicăieri să-È™i spună punctul de vedere, să ia o atitudine . Probabil nu a simÈ›it nevoia atâta timp cât marele cârmaci din obiÈ™nuință probabil a apărut mereu fie aruncând cu noroi în Raed Arafat , fie  înjurând vreun oponent al modului în care vede el marea reformă a statului român.  Atitudinea adoptată de Boc l-a determinat pe un comentator politic să se întrebe dacă nu cumva Doamne fereÈ™te a murit sau poate a fugit el È™i echipa lui de incompetenÈ›i. Iată că nu a fost nici una din aceste posibilități È™i primul ministru a început să iasă la suprafață. LipseÈ™te însă în continuare marele cârmaci, marele jucător cu vieÈ›ile noastre de vreo 7 ani. Tovarășul Băsescu nu simte nici el nevoia să vorbească cu protestatarii pentru că are în echipa de aplaudaci vajnici comentatori care È™tiu să arunce cu noroi la fel de bine ca el. Că un individ ca Urban, acelaÈ™i personaj sinistru care aplauda aproape crimele din Norvgia de anul trecut i-a făcut pe cei din pieÈ›ele din întreaga È›ară viermi alături de alte incredibile expresii utilizate cu o plăcere bolnavicioasă nu mă miră. Mă aÈ™teptam însă la un intelectual precum Baconschi să aibă ceva  mai mult bun simÈ› È™i nu să scuipe È™i el pe oamenii care nu-l mai vor nici pe el È™i nici pe tovarășii săi la guvernare. Dar È™tiÈ›i de ce se întâmplă toate astea ? Pentru că prea puÈ›ini sunt cei care l-au întrebat pe Baconschi dincolo de fraudarea alegerilor din 2009 de la Paris ce a mai făcut pentru È›ara asta ca ministru de externe? După  principiul pe cine nu laÈ™i să moară nu te lasă să trăieÈ™ti , ministrul de externe s-a alăturat voios celorlalÈ›i golani din PDL care manifestă în zilele acestea un maxim tupeu . E prea mult ? E prea dur? Dacă da atunci cum numiÈ›i un limbaj precum cel al lui Urban sau al  lui Mirel Axinte, alias bloggerul Bleen, fostul consilier PDL ales de Sebastian Lăzăroiu, care după ce anul  trecut se răfuia în public cu un sinucigaÅŸ din Gara Predeal, de data aceasta  îi face boi  pe demonstranÈ›ii din zilele acestea.   Citeşte mai departe »

Nicolae CeauÈ™escu – II

După ce am văzut din nou pe 26 ianuarie câțiva bucureÈ™teni adunaÈ›i în jurul mormântului lui Nicolae CeauÈ™escu am avut din nou zilele acestea sentimentul că acesta de fapt nici nu a murit ci doar a plecat puÈ›in È™i a revenit viguros acum în fruntea statului român. CredeÈ›i că exagerez ? Dacă da vă întreb în ce È›ară aÈ›i văzut preÈ™edintele unei republici neprezindenÈ›iale că se pronunță în toate domeniile de activitate È™i mai mult de atât spune responsabililor din domeniu cum trebuie să fie făcut un lucru sau altul ?  În ce țără din lumea asta civilizată aÈ›i văzut că preÈ™edintele beneficiază de campanii de imagine pe banii publici?  Unde mai este posibil ca È™eful statului să-i desfiinÈ›eze pe oamenii de afaceri, profesioniÈ™ti( Raed Arafat e ultimul din domeniu) oameni politici, analiÈ™ti È™i în general pe toÈ›i cei care îndrăznesc să aibă altă opinie decât a lui. Când vedeÈ›i clica ce s-a constituit  în  jurul tovarășului preÈ™edinte de care nici o anchetă a nici unei instituÈ›ii nu se atinge cum vă simÈ›iÈ›i ? Nu vă aduceti aminte de perioada în care È™efilor de la partid le erau permise toate năzdrăvaniile posibile în timp ce bieÈ›ii țărani erau arestaÈ›i imediat pentru doi porumbi ? Nu aveÈ›i cumva fiecare dintre voi impresia când vedeÈ›i ura de care dă dovadă tovarășul preÈ™edinte È™i acoliÈ›ii lui când îi critică pe bugetari că e o ură similară cu aceea  de care dădea dovadă vechiul regim împotriva celor care aveau ceva avere chiar dacă ea fusese acumulată cinstit sau moÈ™tenită ? Citeşte mai departe »

TVR- tribună de partid

De mai multă vreme  diferiții deontologi  vorbesc despre aservirea televiziunilor private către anumite zone politico-economice. Deși cauza supărării lor este evidentă, această mare problemă a lor se poate rezolva foarte simplu prin schimbarea canalului. Așa se întâmplă în orice țară democratică acolo unde există mai multe televiziuni. Foarte puțini dintre acești vajnici apărători ai deontologiei televiziunilor private vorbesc  si despre TVR.  In aceasta privinta nu-i intereseaza nici  performanța economică și nici  modul în care se practică acolo jurnalismul.

Luni seară am nimerit la TVR Info. Invitat a fost  Victor Ponta. DeÈ™i am vrut de câteva ori să schimb canalul am rezistat până la sfârÈ™it vrând să văd până unde duce lipsa de bun simÈ› al unui moderator. Agresivă, indolentă È™i cu o răutate jurnalistică pe care sunt convins că nu a arătat-o niciodată față de un lider din sfera puterii, angajata TVR  nu mai È™tia pur È™i simplu cum să-l blocheze pe Victor Ponta nelăsându-l practic să  ducă nici o idee până la capăt. Vaccinat politic fiind preÈ™edintele PSD a făcut față unui mod aparte de a  face jurnalism. Nu asta e problema ci modul în care TVR, o televiziune pe bani publici face campanii de imagine sau chiar electorală unor oameni politici după criterii numai de ea È™tiute în timp ce pe alÈ›ii nu-i lasă, vorba celui mai iubit copil al României- Elena Băsescu, nici măcar  să editeze câteva fraze fără a fi întrerupt. Ce a urmat a fost la fel de interesant. Celebrii Mircea Marean si Ioana Lupea după ce au lăudat intenÈ›iile lui Băsescu din sănătate au început să discute foarte amical cu un domn anunÈ›at de pe acum candidat independent la Primăria Capitalei.  E clar- a inceput campania numai că pe noi cei care plătim abonamentul la TVR nu ne-a informat nimeni despre asta.  Citeşte mai departe »

Manolea,Vanessa, Melissa și Lăzăroiu

După ce sfârÈ™itul de an a È›inut destulă lume cu respiraÈ›ia oprită pentru a vedea dacă noile vrăjitoare-prezicătoare ale României vor fi sau nu prinse de poliÈ›ie sau dacă în încercarea lor de a scăpa de braÈ›ul lung al legii vor mai face ceva dezvăluiri despre lumea bună care le-a trecut pragul de-a lungul timpului, iată că mama omida a politicii româneÈ™ti Sebastian Lăzăroiu reapare  cu noi preziceri despre viitorul politicii româneÈ™ti. După ce a tot încercat  să o moÈ™ească pe Albă ca Zăpada care trebuia deja să domine sondajele electorale, tovarășul Lăzăroiu glăsuieÈ™te din nou. Știut fiind faptul că se află în legătură directă cu Zeus, lumea interesată de politica din România priveÈ™te cu multă atenÈ›ie( cu prea multă atenÈ›ie) tot ce debitează fostul sociolog Lăzăroiu. Spun fostul sociolog pentru că sociologia este o È™tiință foarte serioasă care obligă pe cei care o practică la respectarea unor reguli  ori  Lăzăroiu nu mai este de mult timp decât un propagandist de doi bani care pretinde că spune adevăruri universale în numele profesiei pe care a practicat-o în urmă cu ceva timp fără să spună vreodată care sunt argumentele sale. Ce mă deranjează cel mai mult este că  multe din elucubraÈ›iile sale au fost spuse din poziÈ›ia unui om bine plătit de la bugetul de  stat – din postura de consilier prezidenÈ›ial fie din poziÈ›ia de Ministru al Muncii. AfirmaÈ›ie mai aberantă decât celebra sa convingere potrivit căreia toÈ›i cei care au un venit de 800 de ron fac parte din categoria bogaÈ›ilor României nu putea spune nici măcar Emil Boc. Cu toate astea văd că destui se uită la ce spune marele prezicător fără să-l întrebe măcar dacă e picat din lună sau se întâmplă altceva cu el.  Mai mult de atât. Nu am auzit pe nimeni care să-l întrebe pe acest  Nostradamus  al  zilelor  noastre ce a făcut în mod concret cât a stat la Cotroceni dar È™i la Ministerul Muncii. Adică bun -propagandist propagandist dar când ai avut putere de decizie în È›ara asta ce ai făcut concret stimabile ?  Citeşte mai departe »

Un an nou!

Iată că de două zile am trecut într-un an nou.  Sentimentul care am impresia că domină tot mai multă lume este acela de îngrijorare sau chiar de spaimă asupra ceea ce se va întâmpla în acest an. Ca È™i cum îngrijorările legate de evoluÈ›ia economică a României È™i a Europei din acest an nu erau suficiente câteva televiziuni naÈ›ionale în lipsă de alte subiecte  au început sî vorbească despre sfârÈ™itul lumii. Vechile preziceri ale lui Nostradamus dublate de ale unor specialiÈ™ti din Occident au reaprins patimile celor care aveau deja convingerea că anul acesta e clar vine sfârÈ™itul lumii. Peste multe intervenÈ›ii pe acest subiect s-au adăugat discuÈ›iile despre cutremure È™i în final crimele din diferitele colÈ›uri ale țării. Apocalipsa poate să vină acum din moment ce scenariul e gata, regizorii sunt la butoane iar actorii au repetat deja destul. Singura veste bună ne vine de pe blogul Elenei Udrea, “doamna -stie-tot”  a României, care ne anunță bucuroasă că în ciuda vremurilor grele din Europa măsurile înÈ›elepte ale guvernului Boc vor face ca È™i în anul acesta să fie plătite pensiiile È™i salariile. Incredibil dragi cititori ! Dacă aÈ›i muncit 30-40 de ani în România guvernul Boc vă va da È™i anul acesta pensiiile ! Dacă sunteÈ›i cumva slujbaÈ™ la stat È™i vă faceÈ›i datoria cum È™tiÈ›i mai bine, guvernul Boc nu vă mai taie din salarii anula acesta ci mai mult de atât vi le plăteÈ™te integral ! Asta  da performanță ! ÃŽn aceste condiÈ›ii sunt convins că în clipa în care România va fi binecuvântată È™i nu va mai avea un guvern precum cel condus de Emil Boc, românii vor plânge în piaÈ›a publică mai ceva decât nord- coreenii după tovarășul lor preÈ™edinte ! ÃŽn timpul acesta în măreaÈ›a sa inteligență guvernul Boc a mai pregătit o lege de această dată în domeniul sanitar care va lovi iarăși sute de mii de români amărâți aruncată în piaÈ›a publică în mod miÈ™eleÈ™te la sfârÈ™it de an pentru a nu fi observată de prea multă lume. Treptat È™i sănatatea va deveni un lux dar ce contează dacă între timp statul  român a fost “reformat”  nu?

 

La mulți ani, să fiți sănătoși și inspirați în tot ce veți face anul acesta !

 

Next Page »