Obişnuit cu petardele lui Traian Băsescu mă gândeam zilele acestea ce va mai scoate marinarul şef din basca lui pentru a ne distrage atenţia de la incompetenţa guvernului pe care-l conduce şi de la măsurile „geniale” pe care acesta le pune în practică. Noua poveste  ” Dan Diaconescu – senzaţional” vine într-un moment cât se poate de delicat pentru guvernul mic, mic reprezentat de Emil Boc. Fără a merge în direcţia unor posibile scenarii, câteva întrebări, formulate şi prin alte părţi, se impun totuşi.

1. Care a fost motivul percheziţiei în forţă acasă la Diaconescu şi la sediul OTV ?

2.   In condiţiile în care ştim acum că Dan Diaconescu era luat în vizor de un an de zile de instituţiile specializate ale statului, cum se face că şeful statului şi apropiaţii săi au mers tot timpul la televiziunea acestuia? Chiar nimeni nu i-a avertizat  că asupra lui D.D.  planează nişte bănuieli în privinţa încălcării  unor  legi  ale  statului român?

3.  Cum se face că mituitorul este liber şi numai mituitul este reţinut , în condiţiile în care se vorbeşte de  darea-luarea în avans a unor sume de bani?

4.  De ce procurorul de caz, care îl trata drept martor pe Dan Diaconescu, a fost schimbat cu unul care l-a inculpat?

5.  Dacă  nedifuzarea unui material jurnalistic anunţat este considerată acum drept dovadă a unui şantaj, ce putem crede despre faptul că interviul realizat în Indonezia de Dan Diaconescu în februarie anul acesta cu binecunoscutul Nicolae Popa, deşi nu a fost transmis nici până astăzi, nu a mai stârnit nici o  întrebare asupra motivului pentru care  a fost lăsat la dospit ?

Indiferent de cum se va termina acest caz, puţini vor fi aceia care, cunoscând serviciile aduse de Dan Diaconescu în campania electorală din 2009 preşedintelui României,  vor mai putea spune că în România nu există o justiţie imparţială iar Traian Băsescu nu este un preşedinte echidistant şi intrasigent cu fenomenul corupţiei indiferent cine este beneficiarul ei. Nu ştiu de ce dar parcă eu unul tot nu-l cred pe  „ reales”  până în momentul în care nu ne mai dă vreo două trei exemple din zona aplaudacilor săi.