1 Iunie-neelectoral
Bucurie de Ziua Copilului
Copil fiind mă bucuram nespus când primeam cadouri, iar bucuria era și mai mare când o împătășeam cu prietenii mei. Și asta se întâmpla la fiecare 1 iunie, de ziua noastră…
- 1 iunie 2010
Chiar dacă nebunia din această țară tinde să ne cuprindă pe toți și existența noastră pare să se reducă la cuvântul criză, am reușit să mă bucur din plin, împreună cu prieteni dragi din PNL, sărbătorind Ziua Internațională a Copilului alături de copiii internați în Secția de Oncologie a Spitalului ”Sf. Maria” din Iași.
Prin spectacolul pe care l-am organizat și l-am urmărit cu mare plăcere, precum și prin cadourile pe care le-am oferit tuturor copiilor prezenți, am dat zilei de 1 iunie frumusețea pe care o merită. De fapt asta se datorează bucuriei pe care am surprins-o pe chipurile copiilor internați și entuziasmului atât de prezent în rândurile copiilor de la Palat, deosebit de bucuroși că își pot petrece ziua cu cei de-o vârstă cu ei dar care sunt în suferință. Medici, asistente, infirmiere, părinți ori liberali, exprimam cu toții bucurie și speranţă!
Acel spațiu trist pe care l-am vizitat de câteva ori, preocupat fiind de probleme ale copiilor bolnavi de cancer, l-am transformat pentru câteva clipe într-un spațiu al bucuriei copiilor prezenţi, dar și al bucuriei noastre, a celor maturi, care în ciuda problemelor ce ne apasă în ultima vreme, am capitulat ieri în fața copilului din noi.
De 1 iunie 2010 am primit în dar zâmbete, speranță, dăruire, puterea de a sprijini în continuare orice demers frumos în acest sens și am împărtășit bucuria mea cu nesperat de mulți prieteni, prieteni măcar pentru o zi.
Vă mulțumesc vouă tuturor:
- echipei de organizare: Andreea, Raluca, Dorin şi Florin pentru reușita și noblețea acestui eveniment;
- celorlalți prieteni liberali care m-au ajutat într-un fel sau altul și fără de care acțiunea nu ar fi fost posibilă: Nelu, Tony, Ady, Doina, Alina, Anca, Gabi, Ovidiu, Tudor, Cătălin, Alex și alți tineri de la CSL Iași, alături de care s-au aflat şi alte câteva persoane neimplicate politic;
- formației de copii Stars Music și corului de copii Luceafărul, doamnei profesor îndrumător Anca Apetroaiei, domnului director al Palatului Copiilor Iași – Cătălin Damian, pentru pomptitudinea și profesionalismul cu care au răspuns cererii noastre de a susține un spectacol pentru copiii de la Oncologie de ziua lor;
- Veveriței Tirigong, care a antrenat și a distrat copiii bolnavi;
- părinților prezenți, pentru implicarea și solidaritatea de care au dat dovadă;
- conducerii Spitalului ”Sf. Maria” din Iași și personalului din Secția Oncologie pentru că ne-au găzduit câteva ore;
- celor două televiziuni TLM și TVR Iași că ne-au onorat cu prezența, cu mentiunea că evenimentul de ieri a fost inițiat, organizat și susținut cu daruri pentru cei mici de către filiala Iași a Partidului Național Liberal!
Nu în ultimul rând mulțumesc tuturor celor care au înțeles câtă forță încape în astfel de gesturi! Cu acest prilej, eu și echipa mea de liberali din Tătărași invit societatea civilă să colaboreze cu noi în orice fel de acțiuni caritabile!
Să dea Dumnezeu să ne bucurăm toți de SĂNĂTATE!




