Plecat din P.N.L. în primăvara anului 2009, istoricul Adrian Cioroianu a găsit timpul necesar să scoată mai multe cărţi. Una dintre ele, Geopolitica Matrioşkăi va fi lansată astăzi de la ora 18 la Casa Pogor, după o prelegere asupra dilemelor României de astăzi, de la 0ra 17. Profitând de amiciţia pe care mi-o arată de mai mulţi ani, de vreo 13 mai precis, l-am  rugat să susţină o conferinţă despre politica externă a României contemporane în faţa studenţilor de la Universitatea Al. I. Cuza. Evenimentul va avea loc de la ora 10, 30  în amfiteatrul II 7. Vă aştept pe toţi cititorii acestui blog, promiţându-vă   că vor fi nişte dezbateri interesante şi provocatoare.

                De la sfârşitul anului trecut P.S.D prin luările de poziţie ale unora dintre liderii săi ţine capul de afiş al dezbaterilor politice. Nu ştiu dacă este vorba de o strategie de imagine realizată într-un laborator „secret” dar realitatea este că social democraţii au fost în ultimele săptămâni mai prezenţi ca oricând în piaţa publică, discutând deschis, cu perdea sau fără, despre partidul lor. Avantajul unei asemenea situaţii este îndepărtarea imaginii de partid anchilozat într-un proiect pe care P.S.D. o avea până acum. Pierderea alegerilor de către Mircea Geoană şi poate mai ales maniera în care acesta a făcut-o, nu putea să nu ducă la apariţia  unor mişcări interne care să aibă ca obiectiv o reaşezare a raportului intern de forţe. Buni comunicatori, liderii P.S.D. îmbracă lupta ce va avea ca punct culminant Congresul din 20 februarie într-o haină ideologică. Fără a aduce multe precizări, susţinătorii lui Mircea Geoană, atâţia câţi mai sunt, dar şi contestatarii săi, vorbesc cu toţii la unison despre necesiatea unei clarificări ideologice dar şi de asumarea rolului de lider al opoziţiei.

Citeşte mai departe »

                   În cursul lunii decembrie a anului trecut revista Historia a publicat un cuplaj de texte prin care s-a dorit identificarea unor răspunsuri la întrebarea dacă ” Domnul Unirii” a fost sau nu un dictator? Printre cei chestionaţi am fost şi eu. Răspunsul meu îl puteţi regăsi în rândurile următoare.

Format în mediile politice occidentale de la jumătatea secolului al-XIX-lea, Al.I.Cuza avea să devină la puţină vreme după sfârşitul revoluţiei de la 1848, una din figurile centrale ale elitei politice româneşti pentru care, realizarea Unirii Principatelor Române era cel mai important obiectiv politic. Cu destule semne de întrebare legate de rapida lui ascensiune în cariera militară dar şi în privinţa reîntoarcerii sale în ţară la puţin timp după revoluţia din 1848, biografia lui Al.I.Cuza a stârnit interesul unui număr impresionant de istorici. Unul din aspectele rămase încă neelucidate este cu siguranţă acela legat de identificarea cu precizie a naturii regimului politic pe care cel denumit „domnitorul Unirii” l-a instaurat şi patronat. Citeşte mai departe »

                  Preocupaţi să identificăm soluţii pentru ieşirea din criza economică, uităm parcă prea repede faptul că România se află în continuare într-o serioasă criză morală şi când spun asta nu mă refer doar la faptul că suntem înconjuraţi de false modele ci şi la incapacitatea noastră de a ne fi clarificat relaţia cu trecutul. Condamnarea comunismului de la tribuna Parlamentului de către preşedintele Băsescu, a fost un prim gest salutar în această direcţie. El trebuie urmat însă de altele. Demersul pe care Societatea de Studii Istorice din România, al cărei membru fondator sunt, l-a iniţiat la începutul acestui an privind reducerea pensiilor foştilor securişti şi activişti comunişti de rang înalt este mai întâi de toate un gest reparatoriu . Reacţiile pe care iniţiativa noastră le-a provocat în societatea civilă sunt impresionante. Din acest moment este de datoria factorilor decidenţi din această ţară să se pronunţe într-un sens sau altul. Cei care doresc să se alăture demersului nostru, o pot face trimiţând la adresa asociatiassir@yahoo.com , numele, profesia si orasul de rezidenta. Lista celor care au semnat până acum o puteţi găsi la http://ssir.org.ro/

Prin această petiţie, readucem în atenţie solicitarea societăţii civile de reducere a pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii. Această cerere a fost formulată de mai multe ori până acum, în forme uşor diferite, de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006), Grupul pentru Dialog Social (2007) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2008). Comisia Prezidenţială, care a declarat regimul comunist ca “ilegitim şi criminal”, recomanda, în Raportul Final, ca “foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai «Justiţiei» comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populaţiei”. Citeşte mai departe »

                   Fără să fi avut vreodată speranţa că echipa lui Emil Boc este capabilă să aibă o strategie economică de ieşire din  criză am crezut că după alegerile din decembrie noul guvern va avea măcar conturate clar câteva direcţii  de redresare economică. Venirea lui Sebastian Vlădescu la Ministerul de Finanţe a fost una din şmecheriile lui Traian Băsescu din noul mandat. Acuzat că nu sprijină instalarea unui economist la finanţe, Băsescu a găsit în Vlădescu un om de a cărui fidelitate este convins încă din timpul guvernului Tăriceanu. Nefiind asumat politic de către P.D.-L.,  Vlădescu va putea fi abandonat foarte uşor la primele acţiuni mai serioase de contestare a guvernului Boc. Citeşte mai departe »

Deşi am fost foarte atent la nebunia politică  a ultimelor zile, am dispărut din blogosferă pentru că trebuia să finalizez un nou volum de studii istorice şi politologice despre liberalismul românesc şi european. Ieri l-am dus la tipografie. Sper să apară într-o săptămână. Am reuşit să adun din nou contribuţiile ştiinţifice ale unor oameni deja consacraţi profesional dar şi a unor tineri. Într-o perioadă în care unii tot vorbesc despre soarta liberalismului românesc, volumul intitulat ” Liberalismul românesc şi valenţele sale europene” sper să fie o lectură plăcută şi un bun prilej de meditaţie pentru liberali dar şi pentru cei care mai cred într-o Românie liberală, vorba prietenului meu Adrian Cioroianu, care a avut amabilitatea să-mi facă prefaţa,  chiar dacă nu sunt membri ai P.N.L. În măsura în care va fi o lansare a acestui volum  sper să pot anunţa asta din timp.

                   Limbajul de lemn al partidelor politice româneşti cuprinde de ceva timp un nou cuvânt : reformă. Fiecare îl înţelege cum vrea şi-l foloseşte când crede că e mai bine pentru propriile interese. De regulă, liderii diferitelor partide îşi aduc aminte de reformă când se află în opoziţie sau când se pregătesc să revină la conducerea partidelor din care fac parte. Dacă acţiunea de preluare a puterii reuşeşte, cu toţii uită de marea reformă invocată nu cu mult timp înainte. Partidele politice româneşti mai au câteva elemente comune. Cel la care ne vom referi în rândurile următoare este lipsa oricărei preocupări doctrinare. Dincolo de clasicele expresii ” Noi suntem de stânga” sau ” Noi suntem de dreapta” care nu spun în mod real nimic, nu poţi vedea o preocupare reală la nici unul din partidele româneşti pentru identitatea lor doctrinară. Citeşte mai departe »

                   Deşi am urmărit cu atenţie intervenţiile celor aflaţi la guvernare pe tema reformei statului, mărturisesc că nu am înţeles ce au ei în vedere prin această sintagmă. Pentru mine ca liberal, o parte componentă a acestei reforme o reprezintă stabilirea foarte clară a relaţiei dintre stat şi biserică.  Acuzaţi dintotdeauna de adversarii lor politici pentru faptul că ar fi atei, liberalii au pledat mereu pentru un stat laic şi o separare netă a statului de biserică. Ceea ce se întâmplă astăzi în societatea românească ne întoarce serios cel puţin în secolul XIX. După discuţiile prelungite din anii trecuţi despre Catedrala Mântuirii Neamului, şi alocaţiile bugetare aferente, noul mandat al vechii echipe de guvernare a început prin oficierea unei slujbe ortodoxe într-un Parlament multiconfesional şi realizarea unui artificiu politic, respectiv scoaterea Departamentul pentru Culte, din portofoliul lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii,  şi subordonarea directă către Emil Boc. Citeşte mai departe »