Dezbaterea de ieri seară a încheiat în opinia mea cea mai interesantă campanie electorală din România. Când spun asta mă gândesc la faptul că pentru prima dată avem o confruntare electorală cu patru lideri politici ale căror şanse de a intra în turul doi sunt mari. Strategiile adoptate au încercat să ţină cont în primul rând de un anume profil al  candidaţilor, mergându-se mai mult pe ideea de conservare a electoratului propriu şi mai puţin pe acţiuni spectaculoase de atragere a votanţilor din alte bazine electorale.

               Despre campania de la Iaşi nu am să spun acum prea multe. Timpul analizelor va veni curând. Dincolo de orice observaţie posibilă, cred că ideea desfăşurării unei campanii electorale pe colegii a fost una foarte bună pentru că a dat posibilitatea unei competiţii interne serioase, şi a creat cadrul necesar pentru manifestarea energiei politice a celor care au fost denumiţi  generic “coordonatori” de colegii. Ceea ce mi-am propus să realizez în această campanie, în calitate de coordonator de colegiu, a fost să intru în contact cu un număr cât mai mare de alegători din colegiul 10 Tătăraşi.  Am reuşit să realizez acest lucru într-o proporţie destul de mare. Dacă ar fi fost mai puţine şedinţe aş fi putut face treaba aceasta într-o măsură şi mai mare. A fost o experienţă interesantă pe care sper să am ocazia cândva să o pot valorifica. Dincolo de declaraţiile politice rostite de la microfonul unui post de radio sau o dezbatere televizată, adevărata politică constă în comunicarea directă cu votanţii şi în capacitatea de a trasmite în puţine minute un mesaj coerent.  Sentimentul de saturaţie faţă de politică pe care îl au cei mai mulţi dintre români poate fi ” combătut” printr-o abordare directă, sinceră, cu asumarea erorilor  făcute de cei sau de cel în numele căruia  vorbeşti la un momen dat. Rezultatul muncii depuse de mine şi de echipa pe care am avut-o alături, timp de aproape trei luni, îl vom vedea mâine seară.  Dacă sunt optimist în privinţa voturilor pe care va reuşi Crin Antonescu să le adune, acest fapt se datorează reacţiilor pe care le-am simţit în teren după intervenţiile publice ale preşedintelui P.N.L. Îmi place apoi să cred că românii s-au săturat de mitocănie şi de minciunile aruncate cu zâmbetul pe faţă  şi  că prin tot ce s-a întâmplat în aceşti ani au înţeles că, Crin Antonescu este preşedintele de care avem nevoie pentru a ne recâştiga respectul de noi înşine.