De două săptămâni merg prin Tătăraşi împreună cu membri ai organizaţiilor de cartier pentru a convinge pe cât mai mulţi alegători de faptul că, preşedinele P.N.L. Crin Antonescu este omul de care România are astăzi nevoie să deţină funcţia de preşedinte. Reacţiile sunt diferite. Ieri am oferit împreună cu alţi colegi felicitări din partea lui Crin Antonescu pentru toţi cei care şi-au sărbătorit ziua onomastică. Dincolo de surprinderea unora, bucuria altora am dat şi peste un domn care deşi îi adresasem doar “La Mulţi Ani!” a simţit nevoia să lanseze o înjurătură din toată inima, la adresa mea şi a preşedintelui P.N.L. Nu cred că explicaţia unei astfel de atitudini  este deranjul pe care l-aş fi produs prin vizita mea ci mai mult încrâncenarea în care a ajuns astăzi societatea românească în momentul în care vine vorba despre politică. Am crezut după alegerile din 2004, că nu vom mai fi vreodată în situaţia în care, exprimarea unei opţiuni politice să însemne expunerea la un pericol fizic sau de alte naturi.  M-am înşelat.

 

Tot ieri, am avut câteva discuţii cu nişte domni foarte respectabili, susţinători ai ideii monarhice despre viaţa politică românească. Unul dintre ei mi-a spus mirat cum, în perioada în care încerca să strângă semnături pentru candidatura la preşedinţie a Principelui Radu, a sesizat  o teamă puternică din partea unui număr important de ieşeni pentru a-şi exprima acordul faţă de posibilitatea ca şi reprezentantul Casei Regale să intre în lupta pentru Cotroceni. Dacă după 20 de ani de la revoluţie mai există astfel de situaţii, înseamnă că de fapt, în ciuda tuturor discursurilor noastre despre Europa şi despre modernizarea societăţii româneşti nu am progresat prea mult.