De două săptămâni merg prin TătăraÅŸi împreună cu membri ai organizaÅ£iilor de cartier pentru a convinge pe cât mai mulÅ£i alegători de faptul că, preÅŸedinele P.N.L. Crin Antonescu este omul de care România are astăzi nevoie să deÅ£ină funcÅ£ia de preÅŸedinte. ReacÅ£iile sunt diferite. Ieri am oferit împreună cu alÅ£i colegi felicitări din partea lui Crin Antonescu pentru toÅ£i cei care ÅŸi-au sărbătorit ziua onomastică. Dincolo de surprinderea unora, bucuria altora am dat ÅŸi peste un domn care deÅŸi îi adresasem doar “La MulÅ£i Ani!” a simÅ£it nevoia să lanseze o înjurătură din toată inima, la adresa mea ÅŸi a preÅŸedintelui P.N.L. Nu cred că explicaÅ£ia unei astfel de atitudini  este deranjul pe care l-aÅŸ fi produs prin vizita mea ci mai mult încrâncenarea în care a ajuns astăzi societatea românească în momentul în care vine vorba despre politică. Am crezut după alegerile din 2004, că nu vom mai fi vreodată în situaÅ£ia în care, exprimarea unei opÅ£iuni politice să însemne expunerea la un pericol fizic sau de alte naturi.  M-am înÅŸelat.

Tot ieri, am avut câteva discuţii cu nişte domni foarte respectabili, susţinători ai ideii monarhice despre viaţa politică românească. Unul dintre ei mi-a spus mirat cum, în perioada în care încerca să strângă semnături pentru candidatura la preşedinţie a Principelui Radu, a sesizat  o teamă puternică din partea unui număr important de ieşeni pentru a-şi exprima acordul faţă de posibilitatea ca şi reprezentantul Casei Regale să intre în lupta pentru Cotroceni. Dacă după 20 de ani de la revoluţie mai există astfel de situaţii, înseamnă că de fapt, în ciuda tuturor discursurilor noastre despre Europa şi despre modernizarea societăţii româneşti nu am progresat prea mult.