Declaraţie politică în numele B.P.M. al P.N.L. Iaşi

Radio Iaşi, 12 august 2009

                In timp ce România se află într-o criză economică fără precedent, partidele aflate astăzi la guvernare par să se joace de-a guvernarea. In încercarea de a-şi regla poziţiile din cadrul coaliţiei guvernamentale P.S.D. şi P.D.L. inventează periodic diferite modalităţi de a-şi face campanie electorală. Ultima ocazie ivită o reprezintă tema asumării, respectiv a neasumării, răspunderii guvernamentale pentru legea pensiiilor, a educaţiei şi a salarizării unice care vrea să sugereze grija, preocuparea partidului condus de Traian Basescu pentru adoptarea unor legi fundamentale. PNL crede că importanţa unor asemenea legi impune o dezbatere serioasă la nivelul întregii societăţii românesti la care să participe în egală măsură toţi cei care vor fi afectaţi într-un fel sau altul în urma aplicării acestor legi. Din perspectiva noastră a liberalilor, recurgând la măsura asumării guvernamentale, guvernul Traian Băsescu-Mircea Geoană îşi arată dispreţul profund pe care îl are pentru societatea civilă, pentru tot ceea ce înseamnă organizaţii patronale şi sindicale, îşi arată dispreţul pentru cetăţenii României care au dreptul de a participa la elaborarea legilor, care au dreptul de a-şi spune punctul de vedere şi care nu sunt obligaţi să accepte nişte dictate ale Guvernului condus formal de Emil Boc. Noi liberalii, credem că această manieră de a guverna, ascunde în realitate incapacitatea Guvernului de a înainta, la termenele stabilite, proiectele de legi aflate în dezbatere. E greu de înţeles de ce în condiţiile în care există o majoritate parlamentară covârşitoare PDL-PSD, aceasta nu preferă adoptarea unei legislaţii pe care o consideră necesară României pe cale obişnuită, parlamentară şi preferă măsura asumării răspunderii guvernamentale. Numeroase semne de întrebare apar şi în urma noii vizite a reprezentanţilor F.M.I. la Bucureşti, vizită care ne creează impresia că România este astăzi condusă nu de guvernul votat în decembrie 2008 de Parlamentul de la Bucuresti ci de un organism financiar internaţional cum este FMI. Ne întrebăm în aceste condiţii de exemplu, de ce a trebuit să vină FMI ca să impună adoptarea legii salarizării unice până la o anumită dată când, cu toţii ştim că cel care avea atribuţii în acest domeniu era guvernul condus de Traian Băsescu-Mircea Geoană?. Dincolo de jocurile politice ale celor două partide care se află astăzi la guvernare, PNL constată alături de cetăţenii obisnuiţi ai acestei ţări, faptul că situaţia economică se deteriorează tot mai mult  iar România devine în mod clar ultima ţară din Uniunea Europeană. După 8 luni de la instalare, guvernul Băsescu-Geoană-Boc a reuşit o contraperformanţă greu de egalat care ne situează practic în afara Europei. După creşterea economică din 2008, Romania a ajuns ultima ţară europeană. De la o creştere economică de 8% a ajuns la o prăbuşire economică de cel puţin 8%, în opinia noastră a PNL . Mai mult, noi credem că deficitul bugetar nu are nici o tendinţă de corectare, tinzând să ajungă chiar la 10%, după calculele noastre. In faţa unei situaţii atât de grave constatăm faptul că echipa Traian Basescu-Mircea Geoană  a concesionat conducerea ţării funcţionarilor de la FMI iar folosirea împrumutului obţinut de la Fondul Monetar pentru plata salariilor şi a pensiilor ascunde situaţia reală, anume că România este pândită de riscul de a intra în incapacitate de plată.
Departe de a fi preocupaţi de ceea ce am menţionat deja, actualii guvernanţi încearcă să facă din legea alegerilor prezidenţiale un nou aranjament politic care să-i avantajeze pe reprezentanţii lor în cursa pentru Cotroceni din toamnă, şi să vadă cum o pot proteja mai bine pe doammna Elena Udrea nimeni alta decât titulara de la Ministerul Turismului care nu doar că nu poate explica plauzibil utilizarea unor bani publici din ministerul pe care-l conduce dar recunoaşte senin în mod public faptul că a încalcat legea în cazul semnării, de către un colaborator, a declaraţiei sale de avere şi nu de către ea aşa cum prevede în mod explicit legea. Întrebarea noastră finală este în ce ţară din Europa, un ministru în funcţie recunoaşte că a încalcăt legea şi mai rămâne apoi în funcţie ?

             Tentaţi să judecăm aspru realităţile social-economice din România de astăzi din cauza aşteptărilor create de Revoluţia din decembrie 1989, uităm mi se pare prea repede faptul că modernizarea societăţii româneşti şi a statului român a fost din păcate mereu un proiect neterminat.  Asumat de către o generaţie de oameni politici cunoscută sub denumirea de „generaţia paşoptistă”, proiectul de modernizare al societăţii româneşti, creionat la jumătatea secolului al XIX-lea şi pus în aplicare câţiva ani mai târziu prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza şi mai apoi a acelora patronate de Carol I şi Ferdinand, avea să fie întrerupt brutal prin venirea regimului comunist. Dacă reuşim să avem o privire de ansamblu asupra istoriei, putem realiza că un demers precum cel iniţiat de „ domnul Unirii” nu putea să producă efecte vizibile şi de substanţă în mai puţin de un secol de la primele lui forme de „manifestare”. Dornici să recupereze decalajul existent între societatea românească şi cea occidentală, liderii politici români ai secolului XIX au realizat în multe situaţii un transfer al modelului occidental, în spaţiul românesc, în privinţa instituţiilor, chiar dacă el nu avea o prea mare legătură cu realităţile de aici, şi au creat statului român un rol deosebit de important în procesul de modernizare. Consecinţele acestei situaţii aveau să se vadă în timp.

                Noul regim politic de după 1989, a fost nevoit să facă faţă nu doar situaţiei apărurte în urma prăbuşirii regimului comunist ci să administreze  şi “modernizarea” structurată pe alte criterii decât cele existente până la 1945. Fără asumarea foarte clară a câtorva obiective precise de către clasa politică românească în ansamblul ei, modernizarea a fost după revoluţie un proces haotic. Chiar dacă ne vine greu să acceptăm, realitatea este că noua modernizare a României, indiferent de domeniul de activitate pe care l-am analiza a fost mai mult o expresie a unor condiţionări şi presiuni externe decât urmarea unei conştientizări interne asupra direcţiei în care trebuia să se îndrepte societatea românească.  

               Campania prezidenţială stimulează apariţia în acest an a unor noi discuţii asupra modernizării României şi este de aşteptat ca principalii competitori să încerce în perioada următoare să ne convingă asupra faptului că au o imagine clară în privinţa modului în care va trebui să arate România în următorii ani. Dacă programul lui Crin Antonescu argumentează în principal necesitatea unei reforme fiscale şi o redimensionare a implicării statului în economie, preşedintele Băsescu joacă de mai mult timp rolul de promotor al unor reforme structurale precum este cea din educaţie şi mai nou a administraţiei publice. Restanţier rămâne deocamdată la acest capitol al proiectelor prezidenţiale Mircea Geoană, el  preferând să fie mai degrabă în poziţia de constestatar al iniţiativelor lui Traian Băsescu. Adevărata carte politică pe care o joacă actualul şef al statului este cu siguranţă aceea a descentralizării, un subiect de care se feresc încă destui politicieni din cauza unei percepţii răspândite la nivelul opiniei publice  româneşti potrivit căreia descentralizarea este asociată cu o diminuare a prezenţei statului naţional. Văzută şi de către preşedintele Băsescu  ca parte a modernizării României, descentralizarea poate fi o temă atractivă pentru unele comunităţi în timp ce altora va provoca cu siguranţă destule frisoane dacă ne gândim la permanenta tendinţă, formată în ani de zile, de-a ne uita spre Bucureşti pentru realizarea celor mai legitime aspiraţii. Două lucruri cred că sunt periculoase în abordarea prezidenţială asupra modernizării de astăzi : faptul că nu se încearcă o discuţie serioasă asupra acesteia, nici măcar la nivel parlamentar( dovada o reprezintă încercarea PD-L de asumare a răspunderii guvernamentale) şi prezentarea publică a celor care lucrează în sectorul bugetar ca fiind principalii adversari ai reformelor de care statul român are nevoie cu adevărat. În felul acesta, există riscul ca la sfârşitul unei perioade mai lungi sau mai scurte de timp, să avem un stat modernizat după un model de laborator, fără ca principalul beneficiar al modernizării, cetăţeanul, să se mai simtă în vreun fel reprezentat de acesta.

                   Apărută în perioada ulterioară venirii lui Carol de Hohenzollern pe tronul României, sintagma “Iaşi capitală culturală” avea să fie utilizată cu mult patos nu doar de către moldoveni. “Inventatorii” ei aveau drept obiectiv găsirea unei compensaţii pentru moldoveni, destui dintre ei simţindu-se oarecum văduviţi după mutarea capitalei la Bucureşti. Înţelegând clar semnalul unei mişcări politice precum fusese cea din 3 aprilie 1866, Carol I avea să nu ezite să folosească sintagma ” Iaşi-capiatlă culturală !” de fiecare dată când ajungea la Iaşi. Unii dintre politcienii secolului XIX au alimentat într-un fel această  situaţie prin promovarea în Parlament a unor legi speciale prin care erau alocate sume importante de la bugetul de stat pentru anumite instituţii din Iaşi.

După 1990, sintagma “Iaşi capitală culturală a României! ” a  fost considerată de către politicienii de diferite culori ideologice drept complimentul cel mai potrivit pe care-l puteau aduce ieşenilor şi istoriei lor fără a se întâmpla însă şi ceva concret.  Dacă în primii ani de după revoluţie, lucrurile nu erau prea evidente în privinţa acoperirii în realitate a sintagmei amintite, treptat au început să devină. Pentru a nu face prea multe generalizări nu voi aminti aici decât starea deplorabilă a clădirilor cu valoare de patrimoniu din Iaşi de a căror soartă nimeni nu pare interesat. Să mai vorbim oare despre faptul că am avut un an numit “Iaşi 600″ din care nu ne-am ales cu nimic  concret ? Să ne mai întrebăm câţi bani au fost daţi pentru reconsolidarea clădirilor istorice din Iaşi anul trecut, din megaproiectul amintit ? Sper să am ocazia la un moment dat să adresez aceste întrebări primarului oraşului Iaşi. Mi se va spune probabil că unele din ele sunt în proprietate personală. Dacă aşa stau lucrurile, este foarte bine dar cred că dacă nişte specialişti sunt chemaţi la o masă rotundă de către autorităţile locale în primul rând, pot propune anumite măsuri care să respecte şi dreptul la proprietate garantat prin constituţie dar şi dreptul celorlalţi de a “beneficia” de un patrimoniu istoric. Nu ştiu dacă e o chestiune care ţine de legislativul local sau cel naţional dar ceva trebuie făcut repede. Când în 2005 un grup de intelectuali ieşeni îi cereau noului prefect Radu Prisecaru să nu politizeze instituţiile de cultură m-am bucurat pentru că am zis că acesta e un semn al trezirii dintr-un somn cam lung  al intelectualităţii ieşene. Din păcate, nu am mai simţit şi în perioada următoare această prezenţă. Cred că într-un caz precum este cel al monumentelor istorice  din Iaşi este  din nou timpul unei ieşiri publice şi a societăţii civile ieşene. Chiar dacă sună poate a limbaj de lemn dar, în lipsa unui efort comun, rapid, vom risca în mod sigur ca sintagma “Iaşi capitală culturală” să devină lipsită de conţinut iar noi cei care locuim aici să ne aducem aminte de Casa Teodorenilor, A.D. Xenopol, Costache Ghica, Iacob Negruzzi, Costache Cănănău, Casa Călăului din Manta  Roşie, Moruzi sau de Berăria Bragadiru doar din articole de ziar precum cel de ieri publicat în Evenimentul Zilei.

P.S. Situaţia aceasta a caselor cu valorea de patrimoniu naţional, aflate acum în proprietate personală se regăseşte şi în alte oraşe din ţară şi de aceea cred că e necesară o dezbatere la nivel naţional.

                 Declaraţie politică în numele BPM al PNL Iaşi

                 Radio Iaşi, 5 august 2009

               De câteva zile, guvernul condus de Traian Băsescu şi Mircea Geoană vorbeşte despre necesitatea reducerii personalului bugetar cu 20% din cel existent în acest moment. În faţa acestei situaţii, PNL crede că premierul formal al României, domnul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să înceapă cu reducerea propriului personal şi a clientelei politice existente la nivelul structurilor şi a ministerelor actualului guvern şi apoi să facă alte consideraţii pe tema personalului bugetar. Ceea ce constatăm noi, PNL, este că şi pe acest subiect există din partea preşedintelui Traian Băsescu un dublu limbaj. Astfel, pe de o parte, preşedintele îndeamnă guvenul condus formal de Emil Boc să concedieze cât mai repede 20% din personalul bugetar,  în timp ce Cotroceniul şi-a mărit aparatul de lucru în perioada de criză prin angajarea de noi consilieri prezidenţiali şi de stat, simultan cu, creşterea cheltuielilor publice. Constatăm cu toţii că, tocmai într-un an de criză a crescut numărul de consilieri prezidenţiali cu rang de ministru şi cabinete proprii de la doi la nouă, şi a celor cu rang de secretari de stat de la 8 la 14 consilieri. Un alt exemplu al dublului limbaj este reprezentat de organigramele ministerelor Turismului şi Transporturilor acolo unde, există mai multe cabinete de secretari de stat care nu au nici până la această dată atribuţii clar precizate. PNL apreciază că în ciuda faptului că preşedintele Traian Băsescu se află într-o  campanie electorală neasumată public, de mai multe luni, modalitatea de transmitere a mesajelor prezidenţiale aşa cum a fost în cazul reducerilor deja amintite  prin intermediul radioului public şi nu al căilor instituţionale, nu face altceva decât să confirme eşecul intenţiei Guvernului condus formal de Emil Boc, de reducere cu 20 de procente a costurilor din administraţie. În opinia noastră a liberalilor, ieşirea la rampă a preşedintelui Băsescu pe tema necesităţii reducerii cheltuililor publice nu ar constitui altceva decât o nouă încercare de păcălire a experţilor delegaţiei FMI aflată zilele acestea în vizită în România. PNL crede că prin această declaraţie s-a urmărit ca, Guvernul să mai obţină o păsuire de la FMI fără a-şi respecta angajamentele asumate anterior şi să deturneze atenţia publică de la o problemă mult mai gravă de care s-ar face responsabil şi anume creşterea economică negativă de minus 8% pe care România o va înregistra în acest an, cea mai scăzută la nivel european, şi neatingerea ţintei de deficit bugetar de 4,6%. Actuala coaliţie majoritară vorbeşte despre cum să dăm afară 200 -300.000 de funcţionari publici în loc să găsim cauzele pentru care România are cea mai mică creştere economică la nivelul Europei după ce anul trecut a avut cea mai mare creştere. Ceea ce devine tot mai vizibil în aceste zile este că tocmai marea realizare a guvernului Boc , acordul cu FMI, se transformă tot mai mult într-un mare eşec.  Când spunem asta avem în vedere faptul că banii veniți de la FMI nu au ajuns în buzunarele românilor, nu au ajuns să finanțeze economia, să finanțeze firmele, să determine sistemul financiar-bancar să reia procesul de creditare atât pentru firme, cât și procesul de creditare în vederea consumului pentru a crește cererea pe piață. Din nefericire, banii veniți de la FMI au ajuns la Banca Națională, s-au disponibilizat apoi fără nici un fel de condiție către băncile comerciale prin reducerea rezervelor minime obligatorii, iar băncile au folosit această oportunitate și această injecție de capital nu pentru a credita economia reală, pentru a credita firmele sau pentru a da credite de consum, ci pentru a credita în continuare statul. Practic, nu numai că ne-am îndatorat la FMI și că plătim dobânzi pentru creditele de la FMI,  dar banii pentru care ne-am îndatorat au ajuns să crediteze statul in felul acesta și să mai plătim încă o dată dobânzi pentru ele. Toate măsurile guvernului Traian Băsescu-Mircea Geoană, pe care PNL le-a criticat chiar în momentul iniţierii lor: introducerea impozitului forfetar, schimbarea regimului deductibilității dar şi nerespectarea promisiunii privind scutirea pentru profitul reinvestit, necapitalizarea sectorului financiar bancar, în special al băncilor CEC – Eximbank, nerespectarea angajamentului guvernamental ca 20% din cheltuielile publice să fie direcționate către investiții, toate aceste măsuri luate de Guvernul Băsescu – Geoană au adus, practic, dezastrul economic de astăzi.

                   O emisiune difuzată aseară de Realitatea TV ne-a oferit un nou spectacol politic. De această dată actorii principali au fost Adriana Săftoiu şi Cristian Boureanu iar motivul disputei -scandalul creat de nimeni alta decât inegalabila Elena Udrea. Am văzut astfel două modalităţi de a face politică. Primul reprezentat de o Doamnă, Adriana Săftoiu, s-a caracterizat prin eleganţa expunerii, argumentaţia făcută şi mult bun simţ în întreaga pledoarie în favoarea utilităţii existenţei comisiei Udrea, în timp ce al doilea stil a fost reprezentat de un om pe care l-am cunoscut în urmă cu mai mulţi ani când era privit de mulţi ca o tânără speranţă a PNL, şi care devine pe zi ce trece tot mai puţin un domn şi tot mai mult un şmecher( asta pentru a nu folosi un cuvânt mai dur). Admiraţia lui Cristi Boureanu pentru Traian Băsescu e o chestiune personală dar agresivitatea la adresa unor doamne( aş adăuga aici şi mizeria comisă la adresa Alinei Gorghiu în urmă cu mai multe săptămâni), limbajul de mahala, ironiile de doi lei la adresa celorlalţi participanţi la o dezbatere, nu au justificare nici măcar prin averea impresioanantă pe care o are dar are o legătură uriaşă cu bunul simţ format în copilărie.

                   Nu trebuie să ne mire faptul că în clipa în care unul din primarii PSD din Bucureşti, Onţanu, l-a atacat dur în public pe ministrul culturii Toader Paleologu, nimeni din PDL nu i-a luat apărarea. După cum s-a putut vedea nici pentru Ridzi nu a fost un deranj prea mare. Acum când e vorba de Elena Udrea, numită inspirat de Roxana Iordache, Duduia, toată floarea cea vestită  a  PDL a sărit ca arsă. Ce mă miră este faptul că deşi sunt destui oameni inteligenţi în partidul prezidenţial, nimeni nu pare să realizeze că întreaga poveste a  Duduii  de astăzi, seamănă tot mai mult cu a celeilalte Duduii, Elena Lupescu. Afaceri ciudate, comisioane, formarea unei camarile gata oricând să-i sară mai mult sau mai puţin discret în apărare, sunt elemente dintr-un film pe care l-am mai văzut cândva. Vom vedea în toamnă dacă şi finalul va fi acelaşi. Până atunci, sunt convins că fiind prezentă în comisia Udrea, Doamna va găsi suficientă energie şi răbdare pentru a ţine piept şi altor şmecheri, şi alături de alţi parlamentari, să demonstreze că dezvăluirile făcute de presa naţională sunt adevărate, în privinţa dispariţiei, gestionată de Duduia Udrea, de la Ministerul Turismului, a unor sume importante de bani publici.

                    După dispariţia de anul acesta a Ioanei Brătianu şi a Sandrei Negropontes Tătărăscu un alt senior al politicii româneşti, profesorul Sorin Bottez a trecut şi el zilele acestea în „lumea de dincolo”. Membru fondator al PNL după revoluţie, Sorin Bottez a reuşit să ofere din postura sa de deputat, ambasador şi ministru al Informaţiilor Publice în guvernul C.D.R. un adevărat model de om politic. Discret, loial şi nedispus să-şi tranzacţioneze principiile, Sorin Bottez a căutat în anii ce au urmat revoluţiei din decembrie 1989 să contribuie prin experienţa şi priceperea sa la constituirea unei formaţiuni politice puternice de dreapta pe care o considera absolut necesară societăţii româneşti. Critic la adresa compromisurilor din viaţa politică românească dar şi a celor care au căpătat un adevărat obicei din invocarea principiilor pentru a-şi justifica trădările, Sorin Bottez nu a ezitat să fie sever nici cu PNL în clipa în care unii din liderii săi se îndepărtaseră din punctul lui de vedere de valorile liberale. Venind dintr-un orizont de timp care, iată, începe să aibă tot mai puţini reprezentanţi printre noi, Sorin Bottez nu a lăsat vreodată de înţeles că ar dori o „revanşă” faţă de cei care contribuiseră la întemniţarea sa sau la suferinţele îndurate în cei 17 ani de temniţă grea. Visele spulberate în clipa în care elev de liceu fiind, a fost arestat pentru activitatea sa în organizaţia anticomunistă „Avram Iancu”, nu l-au făcut să nu mai creadă în posibilitatea constituirii şi în România a unui regim politic democratic ba dimpotrivă, a depus o energie impresionantă pentru atingerea acestui obiectiv. Beneficiind, împreună cu unul din tinerii mei prieteni liberali , Vlad Mercori, de privilegiul de a-l cunoaşte personal pe profesorul Sorin Bottez, graţie lui Dinu Zamfirescu, un alt lord al politicii româneşti, am descoperit în el o bunătate şi o căldură sufletească aparte, însoţită de o dorinţă firească de a împărtăşi din experienţa acumulată de-a lungul timpului, şi de a povesti despre bucuriile şi neîmplinirile sale publice. Blândeţea, puterea de a ierta, ironia, autoironia, erudiţia sa, toate acestea au fost elemente care ne-au fermecat  şi ne-au ajutat să realizăm că ne aflăm nu doar în faţa unui vechi membru PNL ci şi a unui mare cărturar. Dincolo de toate întâmplările la care m-a făcut indirect martor, sentimentul datoriei îndeplinite faţă de semenii săi a fost cred cel mai puternic sentiment pe care a reuşit să mi-l transmită. Plecând din lumea asta la fel de discret cum a fost  în întreaga sa viaţă, profesorul Sorin Bottez, lasă România mai săracă nu doar în modele politice. Ceea ce sper acum la final este ca bunul Dumnezeu să mă ajute pe mine şi pe Vlad să edităm cât mai repede volumul de interviuri cu seniorii liberali,  pe care l-am iniţiat în primăvara acestui an şi care a fost de altfel şi pretextul întâlnirii noastre cu profesorul Sorin Bottez  şi să putem în felul acesta să ne respectăm promisiunea pe care i-am făcut-o atunci. Dumnezeu să-l odihnească !