De şapte luni aşteptăm să vedem măsurile anticriză ale guvernului Boc. În loc de asta vedem cum premierul ne arată ce meseriaş este el când are coasa în mână. Dacă şeful guvernului se joacă cu, coasa sub privirile mirate ale ţăranilor, doi din colaboratorii săi Adrian Videanu şi Constantin Niţă sunt plecaţi în concediu. În aceste condiţii ne întrebăm cu, cine va sta de vorbă în aceste zile, Jeffrey Franks,  seful misiunii F.M.I. de monitorizare a acordului stand-by cu Romania care începe în zilele următoare evaluarea la Bucureşti. Subiectele ce vor fi discutate sunt credem noi interesante respectiv deficitul bugetar, care riscă să derapeze spre 7% din PIB faţă de ţinta de 4,6% din PIB, şi faptul că finanţele găsesc tot mai greu bani. Nu putem spera decât ca până pe 10 august când ştim că va sta misiunea F.M.I în România, să se întoarcă şi domnii miniştri din concediu. În mod normal, aceste discuţii trebuie să aibă loc şi în prezenţa primului ministru dar îşi face oare cineva iluzii că Emil Boc înţelege ceva din cifrele pe care le vede zilnic? Dacă tot îşi permite şi pleacă în vacanţă în plină criză economică, cel mai bine ar fi ca întreaga echipă ministerială să-şi ia o vacanţă prelungită.

                    Tocmai când mă pregăteam să fac un comentariu despre măsura “salvatoare” a economiei româneşti iniţiată de guvernul Boc şi anume aceea de reducere a salariilor membrilor guvernului cu 20 %, iată că în emisiunea de ieri a lui Ion Cristoiu, de la Antena 3, a fost spulberată una dintre “enigmele” alegerilor prezidenţiale din această toamnă - candidatura lui Sorin Oprescu. Mai multe din ultimele sale declaraţii, sugerau faptul că nu mai era la fel de categoric în privinţa nedepunerii candidaturii sale pentru cursa prezidenţială. Chiar dacă în ultimul timp, Sorin Oprescu a preferat să se joace cu această idee a intrării în lupta pentru Cotroceni, declaraţia sa de vineri conform căreia nu dorea să candideze a contribuit serios la transformarea anunţului de ieri potrivit căruia ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, într-o mişcare surprinzătoare. Mărturisesc că până în acest moment l-am simpatizat pe Sorin Oprescu în ciuda populismului de care a dat dovadă şi până acum sau a neclarităţilor ce au apărut cândva  cu privire la cariera sa universitară. “Curajul” de a pleca din P.S.D. şi încercarea reuşită de a candida la Primăria Bucureştiului de unul singur, dar şi stilul tranşant de exprimare, m-au făcut să-l privesc cu simpatie  pe Sorin  Oprescu. Jucându-se de-a candidatura, Sorin Oprescu porneşte în această luptă cu stângul pentru că apare în ochii multor români drept un alt politician care nu-şi respectă o promisiune făcută la un moment dat. În egală măsură, nu cred că după atâta şovăială mai este cineva care să creadă că primarul general este chiar aşa independent de diferite structuri politico-economice. Probabil, Oprescu mizează acum, pe fapul că românii uită repede dar şi pe existenţa unui sentiment de saturaţie pe care-l resimt mulţi români în privinţa performanţei partidelor politice româneşti după 1990. Dacă mă deranjează ceva cu adevărat este încercarea lui Sorin Oprescu de a juca rolul omului politic care, din dragoste pentru ţara lui se sacrifică şi intră într-o competiţie politică foarte dură. În felul acesta, imaginea de “altfel de om politic” pe care şi-a construit-o în aceşti ani Sorin Oprescu, se va spulbera treptat.

                    Chiar dacă, nimeni nu se îndoia de calităţile de animal politc ale lui Traian Băsescu, el ne-a oferit sâmbătă o nouă dovadă în acest sens. In condiţiile în care U.D.M.R are propriul candidat  la preşedinţie, iar în turul al doilea nu e foarte sigur dacă va primi voturile etnicilor unguri, încercarea lui Băsescu de a culege voturile naţionaliştilor români nu ne miră. Resuscitarea lui Vadim şi a lui Becali la europarlamentare a fost un semnal destul de clar pentru marele căpitan că trebuie să se mişte repede pentru a nu pierde trenul. Şcoala de vară de la Tuşnad era ocazia de care Băsescu avea nevoie ca de aer. Să ne înţelegem bine- treaba cu statul naţional, unitar şi indivizibil nu e o chestiune de negociat cu nimeni vreodată. De aici însă, până la a repeta ideea aceasta în faţa unor oameni care nu vibrează, ba dimpotrivă, la idei precum cea amintită, mi se pare o provocare inutilă făcută într-un scop clar electoral. Cum huiduielile nu l-au speriat vreodată pe actualul şef al statului putem spune că el  a făcut sâmbătă o nouă mişcare electorală inteligentă. Ea îi va mai aduce cu siguranţă nişte voturi dar, mi-e teamă că efectele ei  negative, le vom simţi, noi toţi,  într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.

                   La doar câteva zile după ce preşedintele acuza din nou pe cei denumiţi de el moguli ai presei de noi jocuri politice iată o nouă dovadă a faptului că  România este ţara tuturor posibilităţilor. Am în vedere când spun asta reacţia P.S.D. faţă de măsurile anunţate de Ecaterina Andronescu în cazul Universităţii Spiru Haret. Nu am toate datele pentru a mă pronunţa în cazul situaţiei existente la Spiru Haret. Cred doar că şi învăţământul privat ar trebui să respecte nişte reguli de funcţionare la fel ca şi acela de stat. Dacă după mai mulţi ani de existenţă, Ministerul Educaţiei a constatat că Spiru Haret nu respectă normele de funcţionare e dreptul ministerului să ia ce decizii consideră a fi necesare cu, condiţia ca ele să nu fie retroactive şi să nu aibă repercursiuni asupra studenţilor. Din acest considerent rămâne de văzut dacă deciziile Ecaterinei Andronescu sunt sau nu binevenite. Timpul va demosntra asta. De aici însă şi până la a analiza în forul unui partid dacă ce a decis ministrul învăţământului  este sau nu corect mi se pare o distanţă foarte mare . Ideea că Marian Vanghelie o va chema luni la interogatoriu pe profesor Ecaterina Andronescu pentru a-i explica lui care e treaba cu învăţământul privat din România,  cred că este şi de râs şi de plâns. Dincolo de absurdul situaţiei prea tare nu pot s-o plâng pe doamna ministru pentru că în momentul în care accepţi ca într-o campanie electorală precum a fost cea din toamnă să apară pe posterele tale “Garantat Vanghelie”  trebuie să te aştepţi ca într-o zi celebrul domn Vanghelie să vină să-ţi arate că ai greşit tocmai acolo unde tu eşti meseriaşul. 

Dacă de la Vanghelie mă aştept la orice acţiune politică, am crezut că Mircea Geoană mai are un pic de bun simţ şi de raţiune politică şi nu va sări imediat în spatele Ecaterinei Andronescu tocmai în clipa în care, aceasta  încearcă să fie respectată legea în ministerul pe care-l conduce.

                De pe Hotnews aflu  că Monica Iacob Ridzi a demisionat din fruntea M.T.S.  După întregul scandal creat cu prilejul zilelor de 1 şi 2 mai, simpla ei demisie nu mă încântă cu nimic. Ceea ce vreau să aflu mai departe este unde s-au dus banii din conturile M.T.S. în condiţiile în care cei de la Pro TV au vorbit despre cum au plătit ei facturile cu prilejul celor două zile. În condiţiile în care vorbim despre un partid care face caz cu incoruptibilii săi, cred că este de interes public să aflăm dacă banii dispăruţi s-au dus sau nu în conturile Elenei Băsescu pentru alegerile europarlamentare. Ceea ce mă surprinde e faptul că la experienţa politică a celor de la P.D.L. nu au realizat decât foarte târziu ce deficit de imagine le poate crea prelungirea scandalului  Ridzi. În aceste condiţii, nu pot spune decât ” Slavă Domnului! ” dar nu pentru că Monica Iacob Ridzi şi-a dat în sfârşit demisia ci pentru că şi-a dat demisia atât te târziu.

                   Ieri, după dezvăluirile celor de la Curentul mi-e tot mai clar că am intrat şi noi în rândul lumii. Într-o ţară aşa “frumos” construită cum e România, scandalurile legate de politică şi sex nu ne puteau ocoli. După incidentul din toamna trecută în care un filmulet video a creat ceva rumoare în partidul oamenilor “muncitori şi săraci” iar finalitatea difuzării lui pe net  a fost îndepărtarea din sferele puterii a doamnei bănuită că ar fi avut rolul principal în filmul respectiv, iată că acum avem parte de un nou incident. Acesta este ceva mai grav pentru că la mijloc este acum imaginea României iar actorii sunt cunoscuţi deja de toată lumea.  În condiţiile în care, relaţiile României cu Republica Moldova sunt în acest moment inexistente un “eveniment” precum cel petrecut la Chişinău era ultimul lucru de care aveam nevoie. Un pretext mai bun pentru propaganda comunistă pentru a arăta moldovenilor în primul rând dar şi lumii întregi ce fac capitaliştii români cu “bietele” fete din Republica  Moldova nu se putea. În felul acesta orice discuţie despre implicarea României în Republica Moldova cade în derizoriu. Ce mă “amuză” e faptul că, dacă un incident de acest tip ar fi avut loc în timpul guvernării Tăriceanu, toată lumea ar fi cerut demisia ministrului de externe acum însă, putem constata existenţa unei linişti depline în privinţa celor care ar trebui să răspundă pentru această situaţie. Dincolo de asta, o asemenea poveste ar trebui să deschidă o discuţie serioasă despre calitatea personalului care lucrează în Ministerul de Externe. În perioada interbelică, guvernul de la Bucureşti trimitea în Basarabia de regulă, funcţionarii cei mai slabi, cei mai corupţi fapt care a creat destule frustrări în rândul populaţiei. O prostie de tipul celei comise acum de către consulul general al României ne face să ne gândim dacă nu cumva şi acum România trimite cei mai slabi funcţionari ai săi în Republica Moldova. Când spunem asta ne gândim şi la problemele apărute în aceeaşi ambasadă în perioada în care ministrul de externe era Adrian Cioroianu.  Ultima curiozitate legată de acest subiect pe care o am este dacă în clipa în care va fi întrebat ce părere are despre acest nou scandal diplomatic, preşedintele Băsescu va spune din nou că este un subiect minor aşa cum a spus în cazul dispariţiei banilor de la M.T.S. graţie doamnei Ridzi.

                   Aparent, cazul Ridzi şi a banilor pe care aceasta i-a sifonat din bugetul M.T.S. afectează doar imaginea ei, a partidului din care face parte şi nu în ultimul rând a lui Traian Băsescu. Dacă se întîmplă lucrul acesta, mărturisesc că nu voi fi prea tare afectat pentru că partidul prezidenţial s-a bătut mereu cu pumnul în piept în privinţa incoruptibilităţii sale, trecând uşor cu  vederea peste cazurile în care şi reprezentanţii săi au fost deseori  în situaţii delicate. Cazul Ridzi  a făcut pe destul de mulţi analişti şi comentatori să vorbească despre cum se va răsfrânge negativ întreaga poveste asupra imaginii generaţiei din care aceasta face parte. Cei care fac o astfel de generalizare, sunt cu siguranţă dintre cei care nu au fost niciodată prea bucuroşi în clipa în care au văzut tineri implicaţi în politică şi au preferat să vorbească mereu despre lipsa de experienţă a acestora. Prima întrebare pe care o formulez de fiecare dată când aud o astfel de afirmaţie este legată de mediul politic, economic şi social în care s-au format cei care astăzi se prezintă ca fiind experimentaţi.  A fost unul cumva capitalist sau dimpotrivă experienţa lor  se datorează unuia din cele mai dure regimuri comuniste? Cum răspunsul îl ştim cu toţii, consider că a vorbi despre exerienţa unora şi lipsa de experienţă a altora e doar o chichiţă pentru a trânti uşa în nas tinerilor care vor să iasă din pluton dar şi o formă de solidarizare a diferiţilor comentatori politici români cu patriarhii sistemului politic şi economic românesc deşi acesta nu mai are mult până la prăbuşirea lui definitivă.

Cazul Ridzi poate fi totuşi un bun exemplu pentru tinerii care, intrând în politică, sunt tentaţi poate, de multe ori, ca din dorinţa firească de a urca în sistem, să facă tot posibilul pentru a nu ieşi din cuvântul şefului lor. Unii dintre aceştia reuşesc să vină chiar în întâmpinarea dorinţelor celui care, printr-o ridicare din sprânceană sau o anume mimică a feţei îi poate ridica sau coborî.  Fiecare dintre ei trebuie să înţeleagă de acum încolo că, aşa cum ajutorul pe care Monica Iacob Ridzi l-a oferit  Elenei Băsescu a fost “aflat” de întreaga ţară cu nişte consecinţe pentru cea dintâi care nu pot fi acum intuite tot aşa se poate întîmpla şi altora.

Un lucru e cert- cazul Ridzi afectează imaginea tinerilor care fac politică dar, de aici şi până la a vorbi despre compromiterea întregii generaţii de tineri care fac astăzi politică este un drum lung.