Privind astăzi spre Republica Moldova, suntem tentaţi să interpretăm ceea ce se întâmplă de o săptămână acolo ca fiind expresia modului abuziv în care a înţeles un lider politic comunist că poate fi condusă o ţară în secolul XXI. În realitate, explicaţiile pentru situaţia actuală pot fi găsite în ceea ce s-a întâmplat de o parte şi de alta a Prutului după căderea comunismului.

               Mandatele dezastruoase ale unor lideri precum Mircea Snegur sau Petru Lucinschi, care au jucat abil cartea românismului pentru a fi aleşi, au contrinbuit la acreditarea ideii potrivit căreia dificultăţile economice apărute după 1990, se datorau simpatiilor manifestate de aceştia faţă de România. Acesta a fost fundalul pe baza căruia, proiectul unionist a avut treptat tot mai puţini susţinători la Chişinău. Lipsa de performanţă a unor guverne conduse  de apropiaţi ai celor doi lideri politici a fost însoţită de inexistenţa la Bucureşti a unei politici clare faţă de Basarabia. Semnalele unioniste venite de peste Prut, au avut ecou doar la nivelul podurilor de flori din aceeaşi perioadă. Încheierea unui tratat ridicol cu Rusia în 1991, şi recunoşterea independenţei Republicii Moldova a contribuit cu siguranţă la producerea unei dezorientări serioase la Chişinău şi în capitalele occidentale privind intenţiile de politică externă ale României. La aceste gesturi politice s-a adăugat şi faptul că România nu a avut o politică coerentă pentru această provincie istorică, nici în plan cultural şi nici în plan economic. Aici găsim motivul pentru care, la douăzeci de ani după căderea regimului comunist nu putem vorbi de existenţa unei societăţi civile reale peste Prut sau de o puternică investiţie economică românească.  Singurul sprijnin consistent, cel existent la nivelul burselor, nu a fost nici el datorită ambelor părţi de această dată bine gestionat, ajungându-se astfel ca beneficiarii sumelor acordate de statul român să nu fie întotdeuana cei mai studioşi tineri basarabeni fapt care a provocat destule frustrări printre studenţii români.

                Când judecăm astăzi nepriceperea partidelor democratice în desfăşurarea unor negocieri şi chiar anumite naivităţi şi orgolii de care dau dovadă în lupta împotriva lui Voronin e bine să ne amintim şi de lipsa unei preocupări serioase  din partea partidelor politice româneşti de dincoace de Prut pentru ca în Basarabia să existe formaţiuni politice care să vorbească în numele ideologiei pe care o promovează la Bucureşti. Singurii care au mai depus un efort în această privinţă sunt liberalii care au sprijint de-a lungul timpului mai mult logistic “Mişcarea pentru Moldova Noastră”. Întrebarea care apare acum este cum poate să apară într-un asemenea cotext  o cultură politică şi organizaţională.

                Fără a exclude din explicaţiile posibile pentru lipsa de solidaritate a Occidentului cu prostestatarii din Republica Moldova, anumite interese, e bine să ne gândim dacă această situaţie nu reflectă de fapt o lipsă de interes faţă de spaţiul geopolitic în care ne aflăm şi noi. Tăcerea neliniştitoare a aliaţilor noştri din N.A.T.O. şi U.E. vedem că este însoţită de o cuminţenie nefirească parcă, a liderilor politici de la Bucureşti. Înţelegând necesitatea unei atitudini neprecipitate ne întrebăm dacă, faţă de acţiunile guvernului de la Chişinău din ultimele zile, statul român nu ar fi trebuit să aibă o atitudine ceva mai fermă măcar datorită abuzurilor pe care cel dintâi le comite faţă de cetăţenii români de peste Prut. Dincolo de invocarea unei necesare prudenţe diplomatice mi-e teamă că lipsa unei reacţii din partea Bucureştiului reprezintă mai degrabă conştientizarea faptului că în ciuda apartenenţei la diferite instituţii, România nu are în acest moment datorită politicii externe defectuoase din ultimii ani, o susţinere în plan internaţional pentru demersuri politice serioase.

               Reproşurile ce pot fi formulate la adresa politicienilor români sunt numeroase. Trecând însă peste ele, e important să vedem dacă românii de dincoace de Prut ar fi capabili, mai ales în actualul context economic, să suporte anumite sacrificii pentru a-i putea ajuta în mod concret, măcar în ceasul al doisprezecelea, pe românii din Basarabia. Răspunsul la o asemenea întrebare este cred unul negativ. Dacă am avea măcar acum curajul să ne privim în oglindă vom constata că neputinţa basarabenilor este în egală măsură şi neputinţa noastră.