După ce opoziţia din Chişinău  a contestat alegerile desfăşurate duminica trecută, mai mulţi comentatori şi analişti politici  din România au invocat rapoartele O.S.C.E. pe această temă. Fără să cunosc care au fost motivele pentru care raportorii O.S.C.E. s-au grăbit să-şi prezinte concluziile, am câteva motive care mă fac să fiu rezervat în ce priveşte seriozitatea lor. Primul şi singurul la care am să mă refer astăzi este unul rezultat dintr-o experienţă personală.

                ÃŽn toamna anului 2003 am fost desemnat îmreună cu alÅ£i 12 tineri de către Liga Pro Europa să fac parte din grupul de observatori români ai O.S.C.E., pentru alegerile prezidenÅ£iale din Azerbaidjan. Misiunea noastră era aceea de a observa modul în care se desfăşura campania electorală  ÅŸi procesul de votare. Săptămâna petrecută la Baku a fost pentru noi un salt în timp. SenzaÅ£ia reîntoarcerii în România anilor 90, am avut-o toÅ£i cei prezenÅ£i acolo. ÃŽn timp ce panourile electorale ale fiului preÅŸedintelui Gaydar Alyev, Ilham Alyev, erau peste tot, însemnele electorale ale opoziÅ£iei abia se vedeau. Ziarele constestatarilor regimului Alyev nu erau expuse în mod vizibil la chioÅŸcurile de presă. Din loc în loc, câte un vânzător de presă mai curajos îţi scotea de sub tejghea, dacă îi câştigai încrederea, un ziar al unui partid de opoziÅ£ie.  Televiziunile, vreo trei la număr, difuzau toate aceleaÅŸi programe iar spectacolele de tipul Cântarea României, elogioase la adresa tatălui, dar ÅŸi a fiului, prim ministru ÅŸi candidat la preÅŸedinÅ£ie, erau difuzate tot timpul. Singura acÅ£iune electorală la care am “participat” a fost un miting al opoziÅ£iei din capitală. Restul timpului l-am petrecut în ÅŸedinÅ£e prelungite desfăşurate în hotelul Azerbaycan din centrul oraÅŸului. InformaÅ£ii despre abuzurile împotriva opoziÅ£iei ajungeau ÅŸi la noi dar nimeni nu făcea nimic pentru a le monitoriza în mod serios. ÃŽn tot acest timp, mai dispărea câte un adversar al regimului Alyev sau mai puteai afla despre decizia unui contracandidat de a se retrage din competiÅ£ie fără a da vreo explicaÅ£ie.

Ziua alegerilor a fost o altă experienţă “interesantă” pentru că ea a presupus contactul cu o lume desprinsă practic din fillmele sovietice. Tabloul zilei cuprindea: autorităţi politicoase în anumite limite cu observatorii străini, dar abuzivi cu lideri ai opoziÅ£iei, oameni care profitând de faptul că aveau mai multe acte de identitate votau de mai multe ori, alegători care fiind cunoscuÅ£i pentru adversitatea lor faţă de regimul Alyev nu erau lăsaÅ£i să voteze, voturi exprimate în afara secÅ£iei de votare etc. Procedura de numărare a votului a fost ÅŸi ea una aparte în sensul că prin metode specifice, voturi exprimate în favoarea opoziÅ£iei dispăreau la numărătoarea finală în timp ce fiul preÅŸedintelui în funcÅ£ie “căpăta”, prin calcule înÅ£elese numai de reprezentanÅ£ii săi, tot mai multe voturi. Orice încercare de contestare a unor asemenea acÅ£iuni era ignorată de autorităţi.

Reîntoarcerea în Baku mi-a dat posibilitatea să aflu amănunte despre reprimarea demonstraÅ£iilor de protest ale opoziÅ£iei care avuseseră loc imediat după anunÅ£area rezultatelor alegerilor dar ÅŸi despre abuzurile comise, în oraÅŸele în care fuseseră observatori ceilalÅ£i colegi ai mei. După ce am predat rapoartele am aÅŸteptat cu toÅ£ii să vedem care era concluzia finală asupra alegerilor, din perspectiva O.S.C.E. Chiar înainte de a se anunÅ£a punctul de vedere oficial al O.S.C.E. am observat o deosebire de ton din partea observatorilor din Europa de Est comparativ cu al celor din Europa Occidentală. Ceea ce pe noi ne scandalizase în întreaga perioadă petrecută în Azerbaidjan, pe cei din Vest nu-i impresionase într-o măsură prea mare. Acesta a fost motivul pentru care nu a lipsit prea mult pentru a fi redactate două rapoarte. Culmea nemulÅ£umirii  a fost atinsă când în ciuda observaÅ£iilor făcute de cei din Estul Europei, raportul final vorbea despre alegeri desfăşurate în parametri normali ÅŸi de eforturile făcute pentru ” implementarea democraÅ£iei”. ÃŽn tot acest timp, străzile erau înteÅ£ite de demonstranÅ£i care îşi strigau disperarea ÅŸi de soldaÅ£i care sub pretextul menÅ£inerii ordinii desfăşurau periodic atacuri împotriva lor. Dat fiind faptul că acreditările noastre expirau după două zile de la alegeri, am părăsit Baku împreună cu întreaga delegaÅ£ie fără să ÅŸtim cum aveau să se sfârÅŸească lucrurile. Interesant mi s-a părut ÅŸi faptul că tocmai cei care fuseserăm în diferite circumscripÅ£ii electorale ÅŸi cunoÅŸteam exact cum se desfăşuraseră alegerile plecam din Azerbaidjan fără niÅŸte concluzii clare. Ele aveau să fie trase de către cei care stătuseră frumos în birourile din Baku. Ajuns în Å£ară, veÅŸtile despre ziariÅŸti ÅŸi lideri ai opoziÅ£iei dispăruÅ£i după alegeri se înmulÅ£eau.  Nu a trecut mult timp până când am auzit  ÅŸi două declaraÅ£ii halucinante, pentru toÅ£i cei ce fuseserăm pe “câmpul de luptă”, din partea FranÅ£ei ÅŸi a S.U.A.  Ambele elogiau regimul Alyev ÅŸi-l felicitau pentru victoria obÅ£inută. După câteva zile, secretarul de stat al S.U.A. ( sper că nu greÅŸesc funcÅ£ia) sosea în Azerbaidjan pentru o vizită de lucru. Am înÅ£eles atunci că mai ales în sfera relaÅ£iilor internaÅ£ionale trebuie să vezi mereu ce este în spatele declaraÅ£iilor făcute cu mai mult sau mai puÅ£in patos.