Printre subiectele „delicate” aflate în atenţia opiniei publice din România anilor 90, un loc important l-a ocupat  găsirea unor vinovaţi pentru existenţa problemelor economice şi politice apărute după prăbuşirea regimului comunist. Continuând o anumită tradiţie, societatea românească a acceptat cu multă uşurinţă explicaţiile oferite de mulţi dintre liderii săi politici potrivit cărora, responsabilii pentru dificultăţile cotidiene se aflau în exteriorul ţării şi nu în interior. Vinovatul principal pentru restricţiile de natură bugetară cu toate consecinţele ce au decurs de aici, a fost în logica discursului stângii româneşti, mai ales,  F.M.I. şi Banca Mondială. Nepriceperea, lipsa de viziune şi inexistenţa unui proiect care să arate direcţia în care urma să meargă România din punct de vedere economic au fost justificate prin sintagme precum ”aşa ne cere FMI”. Evoluţia economică din ultimii ani  au făcut ca unii oameni politici dar chiar şi dintre cei apropiaţi fenomenului economic să creadă că rolul unor organisme financiare internaţionale s-a diminuat sau ar trebui diminuat. Când fostul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu stabilea un alt tip de relaţie decât cel existent până atunci între guvernul pe care-l conducea şi F.M.I. multă lume eticheta un astfel de gest, ca fiind unul necugetat. Realitatea era că, aşa cum în unele cazuri existenţa unor condiţionări economice externe a produs o disciplinare a statului în privinţa cheltuielilor bugetare, în altele, absenţa unor acorduri cu instituţia financiară amintită a permis canalizarea resurselor financiare ale unei ţări după priorităţile aflate pe agenda publică internă. Dinamica economică din România ultimilor patru ani a făcut ca în cazul nostru să fie valabilă ultima variantă.  

                 Ceea ce vedem că se petrece acum la Bucureşti pare a fi desprins dintr-o comedie de proastă factură. Avem un preşedinte  care nu are nici o tresărire în momentul în care îşi schimbă declaraţiile de la o zi la alta şi  un prim ministru care pare să nu mai găsească prin sertarele Palatului Victoria măsurile economice atât de aşteptate, laudându-se  în schimb cu economiile pe care le face la bugetul de stat. Ca şi cum toate acestea nu ar fi suficiente, auzim tot mai des în ultimul timp noi declaraţii ale liderilor P.S.D. care par să nu realizeze că unui partid aflat la guvernare nu îi mai este permis să apeleze la populismele utilizate în opoziţie. Între timp, în Europa, guvernele iau măsuri de susţinere a economiei vorbind însă mult mai puţin decât responsabilii noştri guvernamentali. Toate acestea ne arată cum în România, o problemă ce ar trebuie să ţină strict de competenţa economiştilor cu putere decizională, devine o chestiune de retorică, de  logică politică dar şi de bun simţ.