După  încheierea ultimului Congres al P.N.L. de la sfârşitul săptămânii trecute, am încercat să identific în istoria liberalilor români un eveniment asemănător. L-am găsit imediat la nivelul anului 1892 când Iaşiul era gazda primei adunări oficiale a liberalilor. Moartea în 1891 a lui I.C.Brătianu, apoi cea a lui D. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu un an mai târziu deschidea calea unor discuţii privind succesiunea la poziţia de preşedinte al P.N.L. Reuniţi pentru prima dată într-o adunare naţională, liberalii l-au ales atunci pe D.A. Sturdza, care făcând parte din generaţia lui I.C. Brătianu reprezenta o continuitate în privinţa unui mod anume de a face politică. Istoria avea să demontreze că opţiunea lor, fusese una corectă pentru partid dar şi pentru ţară. Tot o opţiune  au avut de făcut şi liberalii de astăzi. Continuitatea a fost reprezentată acum de Călin Popescu Tăriceanu, omul care a reuşit în ultimii patru ani să reziste adversarului numărul unu al PNL-Traian Băsescu- şi Crin Antonescu, la fel de cunoscut pentru modul tranşant de relaţionare cu preşedintele de astăzi al României. Dacă liberalii au făcut astăzi alegerea corectă, optând pentru schimbare, vom vedea în anii următori. Schimbările presupun mereu asumarea unui risc iar liberalii au avut zilele acestea de demonstrat lor înşile în primul rând, faptul că şi-au însuşit lecţia istoriei şi ştiu după 20 de la reânfiinţare să gestioneze astfel de momente. Chiar dacă prima temere respectiv posibilitatea apariţiei unor noi rupturi a fost eliminată prin modul elegant în care alegătorii liberalii au tratat deopotrivă pe învinşi şi învingători, noi semne de întrebare apar. Primul este legat de modul în care se produce schimbarea establishment-ului liberal. În egală măsură, momentul euforic al unei victorii importante obţinute în interiorul partidului trebuie să fie depăşit rapid de echipa lui Crin Anonescu din câteva motive. Unul dintre ele este faptul că electoratul român suprasaturat de politică nu va reacţiona pozitiv doar la discursuri antiprezidenţiale. Poziţionarea clară pe scena politică va trebui însoţiă de prezentarea unui program clar, coerent prin care PNL să se individualizeze mai întâi pe zona de dreapta a politicii româneşti. Probleme precum relaţia statului cu biserica, rolul statului în economie, descentralizarea-regionalizarea, tema naţională sunt văzute diferit de partidele care se revendică de la ceea ce este numit generic dreapta. Pentru atingerea obiectivului principal anunţat şi anume revenirea la guvernare ca partid principal, liberalii vor trebui sa demonstreze şi cunoaşterea celor mai importante probleme economice şi sociale ale românilor. Aceasta este de fapt marea provocare pentru noua conducere  a P.N.L.