Cum din cauza unor defecţiuni tehnice datorate celebrei firme RDS-RCS, care probabil se vor repeta până le voi intenta un proces, am ratat comentarea câtorva evenimente din ultimul timp, voi încerca în perioada următoare să recuperez.

                   După mai multe zile de negocieri politice  lucrurile au intrat se pare definitiv pe un făgaş cel puţin ciudat şi anume realizarea unei alianţe guvernamentale între o formaţiune care se revendică de la stânga politică şi una care se prezintă drept portavocea centrului-dreapta din România. Responsabili pentru această situaţie sunt mai mulţi şi se regăsesc atât în rândurile liderilor liberali dar şi a celor democraţi. Formaţiunile care au alcătuit în 2003 A.D.A. au ratat din cauza orgoliului lor şansa formării unei guvernări de centru-dreapta de care România are astăzi nevoie mai mult ca oricând. Nu sunt deranjat de faptul că P.N.L. va fi în opoziţie, o astfel de stare poate fi benefică liberalilor, dar mă gândesc la conseciţele pentru economia românească ale unor politici publice de stânga. Programul care va rezulta din contopirea programelor celor doi noi aliaţi este unul eterogen  doar în aparenţă pentru că în realitate,  în destule momente P.D.-L. s-a manifestat ca un partid ”nedesprins” încă în totalitate din mrejele discursurilor şi politicilor  socialiste. Pentru  un electorat şi aşa dezamăgit şi dezorientat din cauza evoluţiilor de pe scena politică, colaborarea a două partide care până pe 30 noiembrie s-au blagoslovit cum au ştiut ele mai bine, reprezintă un argument în plus pentru a considera că activitatea politică în general cea din România în mod special seamănă foarte mult cu o femeie cu moravuri uşoare.

               Cine a urmărit discuţiile de vineri de la Cotroceni a putut observa cît de vesel era Traian Băsescu. Pus pe glume, compătimitor cu Norica Nicolai pentru ratarea intrării în Parlament, preşdintele avea comportamentul unui om care are toate cărţile în mână. Pasul făcut spre P.N.L. e doar primul pe care preşedintele îl face iar dacă liberalii nu răspund pozitiv invitaţiei adresate, el va putea să se prezinte atunci electoratului de centru-dreapta ca fiind omul politic care a vrut să refacă Alianţa D.A. într-o nouă formă. Dacă preşedintele este relaxat, această stare nu se datorează convingerii că liberalii vor accepta propunerea sa ci faptului că după o campanie costisitoare puţini vor fi parlamentarii care nu vor vota un guvern P.D.-L., riscând astfel să ajungă în situaţia unor alegeri anticipate. Ceea ce cred că-şi doreşte preşedintele acum este un guvern minoritar P.D.-L. care să supravieţuiască exact până în preajma alegerilor prezidenţiale pentru a putea cupla din nou scrutinul prezidenţial cu eventualele alegeri anticipate. Având un apropiat sufletului său la Palatul Victoria, Traian Băsescu nu va mai avea emoţii că în cazul unei guvernări cu piedici, acesta nu-şi va da demisia în apropierea alegerilor prezidenţiale pentru ca împreună să lupte apoi pentru victoria finală. Cheia este şi de această dată la liberali care pot prin atitudinea lor să faciliteze sau nu atingerea noului obiectiv al preşedintelui.

O dovadă în plus pentru disponibilitatea celor proaspăt aleşi să negocieze orice numai să nu meargă din nou în alegeri, ne-o dau ziariştii de la Hotnews prin ancheta pe care au realizat-o recent: Click pentru a vizualiza ancheta

                 Dacă românii mai aveau nevoie de motive pentru a se îndepărta de viaţa politică, declaraţiile şi gesturile din prima săptămână de după alegeri le-au mai oferit cu siguranţă câteva. Ceea ce a surprins mai întâi a fost veselia care pare să-i fi curpins pe liderii celor mai importante partide, după alegeri. Conştienţi cu siguranţă de faptul că vor fi nevoiţi pentru a intra la guvernare să realizeze o alianţă politică mai mare sau mai restrânsă, nici unul dintre ei nu părea să aibă vreo reţinere în a-şi exprima disponibilitatea de a se apropia de oameni politici pe care în urmă cu 48 de ore îi blagosloviseră aşa cum au ştiut mai bine. Incompatibilitatea doctrinară din campanie, tinde să dispară tot mai mult evident în favoarea mult invocatului interes naţional. Dovedind că au învăţat câteva lucruri de la preşedintele Băsescu, liderii P.D.-L. au ştiut să semnalizeze mai întâi spre liberali, deşi aceştia au fost ţinta lor preferată în ultimii ani, pentru ca apoi să se uite cu ochii galeşi spre P.S.D. nemaifiind deranjaţi de prezenţa lui Hrebenciuc, Mitrea, Oprişan sau Mazăre. Ocheadelor lui Emil Boc, Mircea Geoană pare să-i răspundă cu un murmur uşor de acceptare, trecând cu multă uşurinţă peste “dreapta sălbatică” din timpul campaniei şi trăind probabil cu speranţa că în felul acesta va ajunge si partidul lui la guvernare. Nimeni nu mai discută acum despre principii, programe şi soluţii singura preocupare fiind numirea primului ministru şi asta pentru că după trei ani de dueluri între palate, cu toţii au realizat că oricât de mult ar vrea preşedintele să aibă rolul de jucător în viaţa politică românească, el nu este decât un spectator căruia i se mai permite din când în când de către Curtea Constituţională să intre pe teren. Dacă preşedintele va oscila în continuare între teren şi tribună, cu siguranţă alegătorii români vor deveni tot mai mult nişte spectatori muţi privind indiferenţi la un joc cu principii şi reguli invocate doar în campaniile electorale.

                Pentru un om politic precum Traian Băsescu, care şi-a făcut în ultimii ani un obicei în  a se prezenta ca un lider care luptă împotriva vechilor structuri comuniste, gestul de acum câteva zile a dizidentului  anticommunist, Vasile Paraschiv, de a refuza decoraţia care-i fusese conferită, este cu siguranţă o palmă pe care nu o va uita prea uşor. După momentul de sinceritate din timpul campaniei electorale din 2004 când a mărturisit că România avea de ales între doi reprezentanţi ai sistemului comunist( el şi Năstase), Traian Băsescu a făcut câteva gesturi prin care a dorit să arate hotărârea sa de a se desprinde de oamenii şi practicile regimului în care s-a format. Decizii precum formarea Comisiei Tismăneanu, deşi unii spun că nu era nevoie de o comisie pentru condamnrea unui regim odios cum a fost cel comunist şi o anumită presiune pe care a pus-o la un moment dat în direcţia deschiderii Arhivelor, ne-au făcut pe mulţi  să vedem în el omul decis să o rupă definitiv cu “ sistemul de tristă amintire”. Au urmat apoi gesturi din care nu s-au înţeles prea multe în privinţa adevăratelor sale intenţii şi când spun asta amintesc doar sprijinul acordat lui Vadim Tudor pentru a deţine funcţia de vice-preşedinte al Senatului, în ultima sesiune, intrarea lui Talpeş în P.D.-L. şi tatonările cu Dumitru Dragomir pentru transferul acestuia la acelaşi partid. Cine crede că astfel de gesturi politice au fost făcute de cei de la P.D.-L. fără ştirea şi acordul lui Traian Băsescu se înşeală puternic.
Gestul lui Vasile Paraschiv de a refuza o distincţie oferită de Traian Băsescu şi afirmaţia celui dintâi conform căruia şeful statului este un lider politic comunist trebuie să fie o lecţie pentru toţi acei politicieni care astăzi declară ceva iar  mâine renunţă şi se poziţionează altfel. Inconsecvenţa se plăteşte, la un moment dat,  nu doar în viaţa cotidiană ci şi în cea publică. Sunt curios dacă preşedintele, dincolo de şocul provocat de discursul dizidentului anticomunist a învăţat ceva sau mai are nevoie şi de alte palme pentru a înţelege că o cumpătare mai mare în declaraţii şi acţiuni politice îi poate fi de folos chiar şi lui.

                 Ion Iliescu şi Dinu Patriciu sunt doi oameni politici care au marcat fiecare în felul său viaţa politică românească de după 1990 şi a celor două familii politice pe care le reprezintă. Ambii politicieni au lansat după revoluţie câteva sintagme devenite celebre. Dacă tovarăşul Iliescu în furia lui contra capiatalismului şi a liberalismului ca ideologie afirmase la un moment dat că în România există un “capitalism mai al dracului decât capitalismul” dar şi o alta prin care-l condamna pe Ceauşescu pentru ” întinarea valorilor nobile ale comunismului”, Dinu Patriciu devenise celebru în anii 90 prin opţiunea sa pentru soluţia terapiei de şoc, ca modalitate de trecere la economia de piaţă, şi utilizarea formulei “trebuie să tăiem coada câinelui dintr-o lovitură”. Deosebirea dintre cei doi nu a constat doar  în succesul personal pe care l-au avut în rândul alegătorilor ci şi în capacitatea lor de a coagula mişcările politice în numele cărora vorbeau. Spre deosebire de Iliescu care a reuşit să adune în jurul său cam tot ce însemna lider politic de stânga important, Dinu Patriciu a fost un factor ”dizolvant” al mişcării liberale datorită orgoliului şi puternicei sale personalităţi. Dincolo de toate aceste observaţii, ceea ce a despărţit ani buni pe cei doi lideri a fost modul lor de a face politică. Pentru primul preşedinte al României postcomuniste, activitatea politică a presupus mereu o privire atentă la electorat şi o calculare a fiecărui pas făcut pentru a nu pierde simpatia alegătorilor. În tot acest timp, Dinu Patriciu a fost unul dintre puţinii politicieni români care a vorbit clar depre forţa liberalismului şi “supremaţia” capitalismului chiar dacă, era convins de faptul că asta nu avea cum să-i aducă o cotă prea mare de popularitate.

De câţiva ani, Ion Iliescu şi Dinu Patriciu au descoperit că au o pasiune comună – Traian Băsescu. Nici unul dintre ei nu precupeţeşte vreun efort pentru a-l pune la colţ pe actualul preşedinte.  Motivele fiecăruia se cunosc foarte bine iar ceea ce se poate constata este contribuţia pe care această permanentă critică a şefului statului, o are la pregătirea terenului în privinţa unei colaborări între social-democraţi şi liberali. Ultimele declaraţii făcute de cei doi arată nu doar faptul că în ciuda aparenţelor, ambii continuă să aibă un cuvânt greu de spus în partidele lor dar şi că nu iau în calcul posibilitatea decredibilizării maxime a P.S.D. şi P.N.L. după parafarea mariajului prevestit . Celor care credeeau că politica românească nu e locul ideal pentru transformarea imposibilului în posibil le adresez îndemnul  să privească la noul cuplu: Iliescu-Patriciu.    

                   Pentru un liberal implicat în viaţa cotidiană a P.N.L. şi după o noapte de nesomn este greu să trag concluzii obiective. Bineînţeles că la fel ca toţi liberalii mă bucur pentru faptul că după o guvernare grea, P.N.L. se menţine la nivelul scorului obţinut în 2004. Bucuria mea însă, nu este la fel de mare ca a unora dintre colegii mei pentru că eu nu cred că poziţia de “partid balama” este una foarte onorantă pentru partidul Brătienilor. Când mă gândesc la Brătieni eu nu pot să am în vedere decât primul loc. Faptul că fără liberali cele două mari partide nu pot face o majoritate guvernamentală nu mă încântă prea mult pentru că asta va duce treptat la ideea că liberalii sunt jucători de mâna a doua. Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt multiple şi fiecare liberal  şi filială va trebui să-şi facă propria analiză. Personal voi încerca să prezint aici viziunea mea în privinţa motivelor pentru care liberalii au ajuns să se bucure pentru locul trei.

Ceea ce îmi doresc, din punct de vedere politic, pentru zilele următoare este ca liderii P.N.L. şi cei ai P.D.-L. să fie raţionali şi să formeze rapid guvernul pentru că eu cred că, România are nevoie de o guvernare care să aibă la bază politici de centru-dreapta. Electoratul a dat deja un semnal. Votul de ieri poate fi văzut ca o nouă şansă acordată partidelor care au format în 2003 alianţa D.A. 

Nu pot să nu-mi exprim satisfacţia, la finalul acestei postări, pentru  neintrarea în Parlament a celor două formaţiuni politice care reprezentau ”rămăşiţele” P.C. R. , respectiv P.R.M. şi P.N.G.