Când toată elita analiştilor politici nu încetează să vadă doar pe Stolojan ca fiind singurul vinovat de noua situaţie creată, am descoperit la bunul meu prieten Mihai Chiper o analiză rece şi echibrată pe care v-o recomand. 

http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/retragerea_din_vitrina_168909.html

                   Dincolo de toate comentariile făcute, nominalizarea lui Emil Boc mi-a adus aminte mai întâi de caracterizarea pe care i-a făcut-o Elena Băsescu acum câteva luni dar şi de o mică “experienţă” personală cu noul premier desemnat. Despre ultima voi povesti în viitoarea postare. Până atunci vă invit să reascultaţi minunata intervenţie  a fiicei preşedintelui şi caldele cuvinte rostite de aceasta la adresa lui Emil Boc.

http://www.youtube.com/watch?v=80Jrebi0Ouc 

                   De câteva zile, încerc să-mi dau seama care au fost motivele pentru care Theodor Stolojan a renunţat la mandatul de premier desemnat. Am învăţat nu doar de la istorie, să fiu rezervat faţă de explicaţiile care se dau pentru anumite situaţii prin existenţa unor scenarii şi comploturi. După toate declaraţiile făcute de luni încoace, cred că motivul principal a fost încercarea lui Traian Băsescu de a impune anumiţi oameni în guvern. Unul a încercat şi celălalt a cedat. Nu-l văd pe Stolojan să fi acceptat să joace  în mod conştient rolul de iepure doar pentru campania electorală, pentru ca apoi să se retragă în favoarea lui Emil Boc. Nu-i plâng de milă lui Stolojan pentru că, după experienţele din anii 2000-2004, el trebuia să ştie cât de mult se poate baza pe actualul preşedinte, după ce un obiectiv a fost atins. Dincolo de supărarea mea faţă de Stolojan pentru că a forţat plecarea din P.N.L., nu am aceeaşi satisfacţie cu aceea a unor lideri liberali pentru acest eşec al fostului preşedinte al P.N.L. din câteva motive. Nu le enumăr în ordinea importanţei. În primul rând eu nu pot să uit faptul că datorită candidaturii lui din 2000 la preşedinţia României, P.N.L. a reuşit să obţină în jur de 7% la alegerile din acelaşi an şi nici de contribuţia lui la rezultatul  obţinut de A.D.A. în 2004 care a permis liberalilor să ajungă la guvernare. Ar fi şi caraghios ca după munca depusă în campania din 2000 şi precampania din 2004 în care am încercat să conving pe cei din jurul meu de numeroasele calităţi ale lui Stolojan acum să dau cu pietre în el. Toţi ei care ştiu ce am vorbit atunci, m-ar blagoslovi serios pe bună dreptate.  Regret apoi retragerea deoarece aş fi vrut să-l văd pe Theodor Stolojan în funcţia de prim ministru pentru a vedea dacă şi în cazul lui, avem de-a face mai mult cu o imagine, anume aceea de specialist în economie, sau cu o anumită realitate. Nu în ultimul rând cred că Stolojan era omul care putea să mai pună stavilă populismului de doi lei de care văd că dau dovadă liderii P.S.D. şi P.D.-L. şi după terminarea campaniei electorale iar  asta ar fi fost în favoarea întregii ţări. Greşeala lui Stolojan este că, la fel ca la retragerea din 2004, nu vrea sau nu poate din cauze necunoscute să iasă în faţă pentru a explica personal, celor care au avut încredere în el şi l-au suţinut, motivele retragerii.  Această lipsă de comunicare care arată că nu a învăţat nimic din lecţia anului 2004,  contribuie serios  la alimentarea a numeroase zvonuri  dar reprezintă şi o dovadă în plus a faptului că, Theodor Stolojan este un actor dintr-un alt film decât cel numit ”viaţă politică”.        

                   În nebunia ce a cuprins întreaga ţară în aceste zile din cauza dificultăţilor apărute în formarea noului guvern, am uitat cu toţii faptul că acum 19 ani un grup de intelectuali din Iaşi pregătiseră aici declanşarea unei mişcări revoluţionare. Bineînţeles că nu mă mai miră faptul că nu am auzit vorbindu-se despre astfel de lucruri nici măcar la Iaşi.  Pentru că astăzi se împlinesc 19 ani de când a început revolta Timişoarei, îndrăznesc să dedic următoare melodie tuturor celor care au avut curajul să strige atunci şi în zilele ce au urmat, nu doar împotriva lui Nicolae Ceuaşescu ci şi a regimului comunist. 

http://www.trilulilu.ro/JamesBond/d6acf1bc5ae37e 

                După gestul uşor pripit de a separa apele cu P.D., în primăvara lui 2007 P.N.L.-ului  i s-au adus mai multe reproşuri, dintre care unele au fost justificate, iar altele nu. Cel mai întâlnit a fost acela al colaborării cu P.S.D. Dincolo de existenţa unei realităţi, şi anume aceea a colaborării dintre P.S.D. şi P.N.L. în plan parlamentar, puţini au fost cei care au văzut sau au vrut să vadă cum, în aceeaşi perioadă de timp, P.D. a avut şi el destule momente în care şi-a dat mâna cu P.S.D. atât în plan local, dar şi naţional. De la nivel naţional aş aminti doar momente precum alegerea şefului S.R.I. din rândul membrilor P.S.D. sau alegerea Avocatului Poporului. În preajma alegerilor locale l-am întrebat pe profesorul Valeriu Stoica  într-o dezbatere organizată la Iaşi de către G.D.S. dacă, în clipa în care condamnă ca lider al P.D-L. legăturile P.N.L. cu P.S.D., nu ştie şi despre gesturi  de “simpatie” dintre colegi ai săi şi lideri ai P.S.D. Răspunsul dat de dânsul a fost pozitiv. În ciuda acestei situaţii, numeroşi lideri ai P.D.-L au continuat să vorbească de pericolul alianţei dintre liberali şi copiii de suflet ai lui Iliescu. Nu doar lideri democraţi, dar şi cei ai societăţii civile, au criticat aspru P.N.L. pentru apropierea, considerată toxică, de P.S.D., un partid care reprezenta atunci răul absolut în politica românească, o întruchipare a “diavolului” politic apărut pe pământ. În tot acest timp, partidul prezidenţial a adunat simpatii în rândul electoratului, într-un procent destul de mare datorită unui astfel de discurs.  Acum, după perfectarea alianţei cu P.S.D., unii din cei care au diabolizat P.S.D. au amuţit brusc. Vrând parcă să demonstreze cât de uşor poate fi depăşită limita ridicolului, unii lideri P.D., dar şi dintre fanii intelectuali ai lui Traian Băsescu, vorbesc despre ” contribuţia” P.N.L. în realizarea noii alianţe şi, nu în ultimul rând, amintesc ” interesul naţional”.

Dacă am fi atenţi şi corecţi toţi cei pentru care P.S.D. este moştenitorul politic al P.C.R, am conştientiza că, dincolo de realizările din plan economic din aceşti patru ani, cele două partide care au format în 2003 A.D.A.  au fiecare dintre ele o contribuţie importantă, prin gesturi şi declaraţii publice la credibilizarea P.S.D. şi la posibilitatea pe care o are acesta astăzi de a fi un actor politic deosebit de important.

                   Pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că nu pot fi acuzat de atitudini ostile faţă de maghiari sau de reprezentanţii lor, “îndraznesc” să îmi exprim bucuria pentru faptul că U.D.M.R. nu a intrat la guvernare. Jocul la două capete este o caracteristică a vieţii noastre politice dar parcă politicienii maghiari din jurul lui Marko Bella sunt campioni în asemenea strategii. Din acest motiv cred că ceea ce li s-a întâmplat acum este un rezultat al propriei lor politici. Nu pot să îmbrăţişez aserţiuni de tipul celor făcute de Norica Nicolai din această săptămână, care demontrează prin discurs şi atitudine că nu s-a desprins prea mult de vremurile de dinainte de 1989 dar, când esti pe rând partener cu P.N.Ţ.C.D., P.S.D., A.D.A., P.N.L., apoi P.D.-L. fiecăruia promiţându-i dragoste eternă dar de fapt eşti deja cu gândul la următorul mariaj nu poţi crede că aşa ceva poate dura la nesfârşit. În felul acesta şi politicienii maghiari văd pe propria lor piele ce înseamnă cuvântul dat de către Traian Băsescu şi P.D.-L. Din acest motiv, dedic melodia următoare liderilor U.D.M.R.

http://www.trilulilu.ro/wolfy_4you/28f6dea351766f    

               Pentru că lucrurile încep să devină clare, cred că e timpul ca liberalii să se gândească serios la ce vor să facă în opoziţie, ce atitudine vor adopta în perioada următoare în faţa unor soluţii, pe care guvernul Stolojan le va lua, pentru depăşirea criezei economice şi, nu în ultimul rând, să realizeze că ajungerea în opoziţie e totuşi un eşec. Dincolo de această ultimă observaţie eu fac parte din cei care cred că ”starea” de opoziţie e preferabilă aceleia de a fi la guvernare cu P.S.D. Sper ca la un moment dat cineva să facă o analiză şi asupra efectelor negative produse de ocheadele din aceşti ultimi ani către partidul lui Ion Iliescu, asupra imaginii P.N.L.  

Fără a avea atitudinea vulpii care neajungând la struguri spune că sunt acri, cred că opoziţia poate fi benefică P.N.L. dacă liderii săi realizează că e timpul unei analize serioase asupra tuturor evenimentelor din ultimii ani. 

Nefiind foarte atenţi la “politica de cadre”, liberalii s-au trezit în perioada 2004-2008, ca şi celelalte partide când s-au aflat la guvernare, cu foarte multe persoane care au descoperit exact după alegerile de acum patru ani cât de liberali sunt ei şi cum valorile liberale sunt acele valori după care-şi ghidează viaţa. Trecând în opoziţie, P.N.L. va scăpa în primul rând de aceşti oameni, care se vor declara crunt dezamăgiţi de activitatea P.N.L. Important este ca, măcar de acum încolo, P.N.L. să fie ceva mai atent la cine şi în ce condiţii doreşte să devină liberal cu “acte”. Opoziţia poate ajuta P.N.L. să se concentreze mai mult asupra propriei sale doctrine şi istorii. Atâta timp cât a fost la guvernare preocupările doctrinare au fost ca şi inexistente în cadrul P.N.L., iar organisme precum Institutul de Studii Liberale şi-au încetat aproape existenţa. În condiţiile în care criza economică mondială pare să aducă un suflu nou socialiştilor prin rediscutarea rolului pe care statul trebuie să-l aibă în economie, iar în România un partid care pretinde că este  reprezentant al zonei de centru-dreapta va fi la guvernare cu un partid de stânga, liberalii trebuie să facă un efort serios pentru a realiza o clarificare a poziţiei lor. Un alt lucru pe care va tebui P.N.L. să-l facă în opoziţie este acela de a-şi clarifica poziţia faţă de “tema” anticomunistă şi când spun asta mă gândesc la legi, precum cea a lustraţiei sau a C.N.S.A.S., mai ales că liberalii promiseseră în 2004 că vor duce mai departe “tema” anticomunistă. Ultimul efort pe care, în opinia mea, va trebui să-l facă P.N.L. este acela al reorientării spre bazinul său electoral. Din această reorientare fac parte şi acţiunile deja amintite, dar şi promovarea unei legislaţii care să protejeze şi să încurajeze în activităţile lor pe cei care fac parte din electoratul liberal. Bineînţeles că adversarii vor reacţiona întrebându-ne de ce nu am făcut toate aceste lucruri în perioada în care am fost la guvernare numai că, în faţa unei astfel de situaţii, soluţia nu este să punem capul în pământ, ci să încercăm să reparăm din mers ce s-a greşit în aceşti ani.

Nu opoziţia mă sperie când mă gândesc la P.N.L., ci faptul că unii lideri ai săi îmi dau impresia că, în opinia lor, pentru a căpăta o pondere importantă în rândurile opţiunii alegătorilor este suficient să stai şi să aştepţi ca toţi cei care fac parte din cadrul puterii să comită greşeli. ”Starea” de opoziţie poate fi benefică pentru viaţa unui partid dacă ştie să profite de ea.             

                Spre surpriza poate a unora nu voi face acum nici o trimitere la rezultatele actualei guvernări ci mă voi referi foarte pe scurt la istorie. Zilele trecute un bun prieten, Radu Bantaş, mi-a făcut unul dintre cele mai frumoase şi tulburătoare  cadouri pe care le-am primit până acum: o copie după dosarul de la C.N.S.A.S. al bunicului său, avocat Ioan Gr. Bantaş, fruntaş al P.N.L. Iaşi dar care tocmai datorită credinţei sale în valorile liberale a sfârşit la numai 64 de ani în închisoarea de la Poarta Albă. Motivele pentru care a fost închis sunt aşa cum reiese foarte clar din dosar câteva : apartenenţa la P.N.L. şi ajutorul constând în alimente şi puţini bani, dat unor prieteni aflaţi în dificultate. Fost viceprimar al oraşului între 1922-1925 avocatul IoanGr. Bantaş a fost  condamnat la cinci ani de închisoare în coloniile de muncă de la Poarta Albă. După doar câteva luni de “internare” aici, fruntaşul liberal ieşean a decedat la sfârşitul anului 1952. El face parte dintr-o pleiadă de intelectuali şi oameni politici din P.N.L., dar nu doar de aici, care nu au putut admite ca idealurile şi convingerile lor să fie negociate pentru ” interesul naţional” iar preţul plătit pentru atitudinea avută a fost libertatea şi viaţa lor.

Pentru că dosarul pe care Radu mi l-a oferit cuprinde şi articole din ziarul liberal ieşean  ”Mişcarea” din anii 30 ai secolului trecut cu luări de poziţie faţă de diferite probleme politice şi nu numai, ale liderului liberal Bantaş voi mai reveni în alte postări pe acest subiect pentru că, el oferă câteva mostre asupra gândirii nu doar politice din perioada interbelică. 

După un contact, de tipul celui avut de mine miercuri, cu destinul unui liberal ieşean, nu pot să mai spun decât “Dumnezeu să-l ierte !” iar nepotului avocatului Bantaş eu, şi cred că şi alţii asemenea mie, care simt şi gândesc liberal din ţara aceasta, trebuie să-i mulţumim pentru că datorită exemplului oferit de bunicul său putem spune că avem un motiv în plus pentru a fi mândri că suntem liberali.