Trebuie să recunosc că dat fiind faptul că am stat acasă la mine în zilele acestea de sărbătoare am tot dat ocol blogului. În primul rând vă mărturisesc sincer că am o mare dificultate să definesc  corect expresia “acasă la mine” deşi locuiesc în Iaşi de mai bine de şase ani. Dificultatea are la bază factori “obiectivi”. Istoria personală de această dată,  a făcut ca după terminarea Facultăţii de Istorie să mă întorc pentru cinci ani în Roman, locul unde m-am format ca om, locul în care am spus prima dată “Te iubesc”, dar şi locul de care mă leagă amintiri precum prima zi în care am mers la şcoală de mână cu mama sau urăturile rostite împreună cu verii mei prin satul bunicilor, dipsăruţi între timp cu toţii.  Reîntorcerea în Iaşi m-a obligat să mă adaptez recunosc nu fără greutate unui alt stil de viaţă. Anii petrecuţi în cele trei şcoli generale din Roman în care am predat, legătura afectivă puternică pe care am stabilit-o cu mulţi din  elevii mei dublată de ideea desfăşurării unei munci utile, şi nu în ultimul rând câteva proiecte şi speranţe croite atunci, au contribuit serios la o anumită greutate în prinderea unor rădăcini în Iaşi. Am avut norocul în toţi aceşti ani să am lângă mine mai multe persoane care m-au susţinut în aproape toate iniţaitivele mele şi care, prin căldura pe care am primit-o din partea lor au reuşit să mă facă să mă simt şi în  “dulcele târg al Ieşilor” ca acasă.

După mai mulţi ani în care am fost plecaţi din Iaşi, am decis ca anul acesta să rămânem acasă de Crăciun.  Asta şi pentru că anul 2008 a fost unul  foarte obositor  şi agitat, nu doar din cauza campaniilor electorale. Am preferat să stau împreună cu Livia acasă, să primim colindători şi  să depănăm amintiri împreună cu nişte buni prieteni. Bineînţeles că din discuţiile noastre trimiterile la politică nu au lipsit. 

Zăpada de afară, venită la timp,  a reuşit să-mi aducă liniştea de care  aveam atâta nevoie.