După o campanie electorală agresivă şi realizarea unui pact electoral care va contribui la un absenteism şi mai mare la viitoarele alegeri, prezenţa începând cu ziua de vineri în fruntea Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase este un semn de normalitate şi o victorie a bunului simţ care merită salutată. Mă bucur pentru faptul că una din camerele legislative ale României merge pe drumul deschis de Bogdan Olteanu pentru că, în felul acesta, viaţa politică românească are şansa să nu mai apară doar ca jocul unor pensionari care nu au ce face acasă. Ţinând cont de existenţa unui număr mare de români care nu au încredere, datorită educaţiei de tip patriarhal în primul rând, în doamnele care deţin funcţii de conducere, alegerea Robertei Anastase, în funcţia amintită,  chiar dacă este în bună măsură rezultatul unui joc politic, poate contribui la formarea unei alte percepţii asupra rolului pe care-l pot juca femeile în societatea românească.  Fiind discretă, elegantă, frumoasă, şi cumpătată în alegerea cuvintelor folosite, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor are şansa, daca va dovedi şi competenţă în noua poziţie, să atingă obiectivul amintit.