De mai multe zile am vrut să povestesc aici despre o experienţă  personală. ÃŽn 1998, la un an duă terminarea Facultăţii de Istorie, am devenit student al Facultăţii de Drept din cadrul “Universităţii BabeÅŸ-Bolyai”. Potrivit programei, unul din cursurile anului întâi a fost acela de Drept constituÅ£ional Å£inut de lector dr, pe atunci, Emil Boc. Tânăr, dinamic, destul de deschis către studenÅ£i, era tipul de profesor care creează acel cadru în care studentul se simte bine ÅŸi dă tot ce are mai bun. În condiÅ£iile în care la noi, fiind studenÅ£i la ceea ce se cheamă acum “ÃŽnvăţământ la distanţă”,  era vorba mai mult de lecÅ£ii de sinteză, discuÅ£iile pe teme politice contemporane au apărut foarte repede. Remarcasem la el ÅŸi discursul critic la adresa clasei politice ÅŸi invocarea necesităţii unei rapide reforme a acesteia. ÃŽncurajat fiind de toate acestea am purtat mai întâi o discuÅ£ie pe tema expulzării din România a Evei Maria Barky, care făcuse niÅŸte declaraÅ£ii mai tari pe tema drepturilor pe care statul român ar fi trebuit sa le acorde minorităţii maghiare iar apoi despre solicitarea U.D.M.R. ca cei pe care ii reprezintă să aibă  propria universitate de stat. Dacă în privinÅ£a primei situaÅ£ii mi-a explicat destul de clar că decizia de expulzare nu încălca nici o libertate( eu ca liberal am înÅ£eles destul de greu asta), atitudinea mea faţă de al doilea subiect  l-a înfuriat teribil. Văzând că în privinÅ£a solicitărilor U.D.M.R. pentru o universitate de stat în limba maghiară eu insistam pe ideea că o asemenea solicitare este una legitimă,  ÅŸi că în plus aduceam exemple din alte state în acest sens,  profesorul Boc m-a întrebat unde am terminat prima facultatea( ÅŸtia că toÅ£i de acolo terminasem deja o facultate). După ce am răspuns “Facultatea de Istorie, Universitatea Al.I. Cuza IaÅŸi” chipul i s-a luminat ca în faÅ£a unui mare adevăr revelat atunci, după care a explicat satisfăcut poziÅ£ia mea ”De asta vreÅ£i să se separe BabeÅŸ-Bolyai pentru că sunteÅ£i de la IaÅŸi ÅŸi nu vă pasă dacă  aici se vor bate studenÅ£ii ÅŸi profesorii ca în Belgia, unde valonii se luptă cu flamanzii”. Am rămas mut. DeÅŸi unii dintre colegi m-au întrebat ce mi-a venit de l-am înfuriat pe profesorul Boc, trebuie să mărturisesc că la examen a fost absolut corect.  A fost foarte sever dar corect.

Câţiva ani mai târziu m-am întors în Cluj pentru a participa la o dezbatere organizată de prietenii mei de la Liga Pro Europa cu titlul “Reforme necesare, reforme amânate” la care urma să apară ÅŸi Emil Boc, devenit lider naÅ£ional al P.D. ÅŸi primar al Clujului.  Cum între timp deveniserăm ÅŸi aliaÅ£i politici mă pregătisem să-i aduc aminte de ceea ce  credea în urmă cu ceva timp despre solicitările U.D.M.R. ÅŸi mai ales despre explicaÅ£ia pe care o găsise pentru poziÅ£ia mea.  Din păcate nu a venit. Am avut grijă însă, să dau celor din sală detalii despre viziunea europeană a profesorului Boc. Sper ca măcar Sabin Gherman să-ÅŸi fi Å£inut promisiunea pe care mi-a făcut-o atunci ÅŸi să-i fi transmis salutul unui ieÅŸean care “dorea”, după mintea lui,  odată ce  devenise student al “Universitatii Babes Bolyai”, “separarea” acesteia. Curată nebunie.

 Faptul că profesorul Boc ne explica la  cursuri cât de puţin important este preşedintele în alegerea unui premier iar acum susţine cu toată convingerea libertatea lui Traian Băsescu în aceeasşi direcţie, nu este decât o altă dovadă a consecvenţei sale.