Acum când urătorii au început deja să bată pe la uşi, doresc să urez  multă sănătate, linişte şi îndeplinirea tuturor speranţelor, acelor care într-o lume agitată precum cea în care trăim, şi-au făcut timp să intre să citească ce am scris aici de-a lungul anului.  

P.S. Promit pentru începutul anului viitor câteva texte de analiză asupra vieţii politice de la nivel naţional şi local.

                ”MincinoÅŸilor! ” aÅŸa ar trebui să strige alegătorii care au votat în noiembrie P.S.D. ÅŸi P.D.-L. către, reprezenzentanÅ£ii celor două partide,  acum când a devenit foarte clar că numeroasele ÅŸi aberantele lor promisiuni sunt doar vorbe deÅŸarte. Să ne înÅ£elegem, partidele politice sunt tentate în general în campaniile electorale să facă diferite promisiuni ÅŸi de multe ori, ele nu au în spate o analiză serioasă asupra posibilităţilor reale de punere în aplicare. Când însă de mai multe luni, întreaga lume e afectatată de o gravă criză economică iar reprezentanÅ£ii a două partide promit în campania electorală lucruri greu de realizat ÅŸi în condiÅ£ii normale,  ne putem gândi că la mijloc e vorba de minciună sau de prostie. Neputând să-i bănuim de lipsă de inteligenţă, măcar politică, pe nici unul din liderii importanÅ£i ai celor două partide surori  spunem doar că, succesul lor electoral are la bază o mare minciună. Povestea cu greaua moÅŸtenire nu cred că mai  poate fi acceptată din cel puÅ£in un motiv. Ambele partide au avut oameni importanÅ£i în diferite structuri  ale statului, care le-au permis să cunoască realitatea economică ÅŸi socială din România.
 
Fără să surprindă cred pe prea mulÅ£i dintre noi, pe locul întâi, în topul mincinoÅŸilor,  se află  Train Băsescu . Relaxarea pe care  o manifestă acum când, spune că ÅŸtie că nu există resurse financiare pentru promisiunile făcute nu a fost vizibilă ÅŸi în lunile anterioare campaniei elctorale  când dădea  dreptate  sindicatelor în solicitările lor ÅŸi cerea guvernului liberal soluÅ£ionarea tuturor revendicărilor formulate. ÃŽn marea lui dorinţă de a pune la colÅ£ guvernul Tăriceanu , preÅŸedintele nu a realizat contribuÅ£ia pe care o poate avea la decredibilizarea maximă a instituÅ£iilor statului. AÅŸtept cu multă nerăbdare să văd cum va explica  ÅŸeful statului faptul că legea măririi salariilor cadrelor didactice pe care s-a grăbit să o promulge, nu poate fi aplicată acum. Să nu uităm ce a spus la ÅŸedinÅ£a de guvern de sâmbătă “Am ÅŸtiut tot timpul situaÅ£ia reală” ( citat aproximativ) . ÃŽn acest caz ne îndrebăm de ce a  mai promulgat legea. Nici unul din avertismentele cabinetului  Tăriceanu nu a fost luat în seamă de Traian Băsescu ÅŸi echipa lui de suflet iar peste planul anticriză al liberalilor bănuiesc că nici măcar nu s-au uitat fiind prea ocupaÅ£i să trimită un român în Cosmos sau să ofere mii de euro românilor reveniÅ£i acasă.

Fără să ofere explicaÅ£ii clare pentru nerespectarea promisiunnilor din campania electorală, frăţia celor două roze va contribui din plin la un absenteism ÅŸi mai mare la viitoarele alegeri. Marea realizare este că preÅŸedintele şi-a găsit în sfârÅŸit primul ministru ideal, putând astfel spera la un drum liniÅŸtit spre un nou mandat.  Până la alegerile din noiembrie 2009 putem striga în cor spre liderii P.S.D. ÅŸi cei ai P.D.-L. ” MincinoÅŸilor!”
 
 

                   Trebuie să recunosc că dat fiind faptul că am stat acasă la mine în zilele acestea de sărbătoare am tot dat ocol blogului. ÃŽn primul rând vă mărturisesc sincer că am o mare dificultate să definesc  corect expresia “acasă la mine” deÅŸi locuiesc în IaÅŸi de mai bine de ÅŸase ani. Dificultatea are la bază factori “obiectivi”. Istoria personală de această dată,  a făcut ca după terminarea Facultăţii de Istorie să mă întorc pentru cinci ani în Roman, locul unde m-am format ca om, locul în care am spus prima dată “Te iubesc”, dar ÅŸi locul de care mă leagă amintiri precum prima zi în care am mers la ÅŸcoală de mână cu mama sau urăturile rostite împreună cu verii mei prin satul bunicilor, dipsăruÅ£i între timp cu toÅ£ii.  Reîntorcerea în IaÅŸi m-a obligat să mă adaptez recunosc nu fără greutate unui alt stil de viaţă. Anii petrecuÅ£i în cele trei ÅŸcoli generale din Roman în care am predat, legătura afectivă puternică pe care am stabilit-o cu mulÅ£i din  elevii mei dublată de ideea desfăşurării unei munci utile, ÅŸi nu în ultimul rând câteva proiecte ÅŸi speranÅ£e croite atunci, au contribuit serios la o anumită greutate în prinderea unor rădăcini în IaÅŸi. Am avut norocul în toÅ£i aceÅŸti ani să am lângă mine mai multe persoane care m-au susÅ£inut în aproape toate iniÅ£aitivele mele ÅŸi care, prin căldura pe care am primit-o din partea lor au reuÅŸit să mă facă să mă simt ÅŸi în  “dulcele târg al IeÅŸilor” ca acasă.

După mai mulţi ani în care am fost plecaţi din Iaşi, am decis ca anul acesta să rămânem acasă de Crăciun.  Asta şi pentru că anul 2008 a fost unul  foarte obositor  şi agitat, nu doar din cauza campaniilor electorale. Am preferat să stau împreună cu Livia acasă, să primim colindători şi  să depănăm amintiri împreună cu nişte buni prieteni. Bineînţeles că din discuţiile noastre trimiterile la politică nu au lipsit. 

Zăpada de afară, venită la timp,  a reuşit să-mi aducă liniştea de care  aveam atâta nevoie.

                   După o campanie electorală agresivă şi realizarea unui pact electoral care va contribui la un absenteism şi mai mare la viitoarele alegeri, prezenţa începând cu ziua de vineri în fruntea Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase este un semn de normalitate şi o victorie a bunului simţ care merită salutată. Mă bucur pentru faptul că una din camerele legislative ale României merge pe drumul deschis de Bogdan Olteanu pentru că, în felul acesta, viaţa politică românească are şansa să nu mai apară doar ca jocul unor pensionari care nu au ce face acasă. Ţinând cont de existenţa unui număr mare de români care nu au încredere, datorită educaţiei de tip patriarhal în primul rând, în doamnele care deţin funcţii de conducere, alegerea Robertei Anastase, în funcţia amintită,  chiar dacă este în bună măsură rezultatul unui joc politic, poate contribui la formarea unei alte percepţii asupra rolului pe care-l pot juca femeile în societatea românească.  Fiind discretă, elegantă, frumoasă, şi cumpătată în alegerea cuvintelor folosite, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor are şansa, daca va dovedi şi competenţă în noua poziţie, să atingă obiectivul amintit.   

               

                 Cazul ministrului Cătălin Predoiu reprezintă cu siguranţă una din cele mai mari provocari politice ale acestui sfârsit de an. Autorii săi sunt mai mulţi, şi ei se găsesc nu doar la Palatul Cotroceni ci şi în rândul noii coaliţii guvernamentale. Ceea ce a urmărit preşedintele Băsescu prin acceptul dat acestei nominalizări nu este greu de intuit. El a profitat de dorinţa firească până la un anumit punct, a oricărui om politic de a ramâne într-o funcţie din care a început să mişte un mecanism atât de complicat precum este cel juridic. Cu un ministru fost liberal şi care-şi declară chiar şi după autosuspendarea din P.N. L. credinţa în valorile liberale, preşedintele Băsescu speră să reducă la minim credibilitatea acelor adversari care vor prezenta în perioada următoare eventualele chemări pe la D.N.A drept atacurile ale justiţiei dirijate de şeful statului.
 Rămânerea lui Cătălin Predoiu la justiţie a fost o provocare şi pentru liberali. Situaţia a semănat foarte mult cu momentul numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E. Dacă liberalii au fost critici faţă de această nouă manevră a preşedintelui, imediat au sărit unii să spună că liberalii nu-şi susţin oamenii pe care i-au promovat. Dacă liberalii ar fi acceptat linistţi nominalizarea, cu siguranţă s-ar fi spus că la mijloc e un troc politic.
Premierul Emil Boc a răspuns ÅŸi el unei adevărate provocări dar, nu trebuie să excludem complet faptul că el poate fi în acelaÅŸi timp ÅŸi unul din autorii ei. După ce în urmă cu trei luni îl desfiinÅ£a pe Cătălin Predoiu acum, preÅŸedintele partidului prezidenÅ£ial a demonstrat cât de mare este capacitatea lui de a lua palme peste cap de la preÅŸedintele Băsescu dacă “interesele ţării o cer” dar ÅŸi ce memorie scurtă are din moment ce astăzi acelaÅŸi blamabil ministru este vazut drept un om de mare caracter ÅŸi cu o mare competenţă profesională.
Nominalizarea aceasta a fost o provocare în primul rând pentru Cătălin Predoiu la care el a răspuns . Prea puţin legat de P.N.L. deşi a fost candidat la Parlament din partea liberalilor, Predoiu a fost tentat nu doar de o funcţie ci şi de perspectivele pe care aceasta i le deschide. Într-o societate precum cea românească în care clasa politică are o credibilitate redusă, exercitarea cu succes a unui mandat precum cel de la justiţie din partea unei mari coaliţii, dublată şi de calitatea de independent face din ministrul justiţiei un actor politic mai important decât putem sa ne închipuim. Dacă la toate acestea mai adăugăm şi bunele relaţii despre care se vorbeşte deja că le-ar avea la Bruxelles, putem să presupunem că liberalul autosuspendat de la justiţie are toate uşile politicii româneşti deschise inclusiv pe cea de la Cotroceni din 2009 sau de  peste cinci ani.  Cei care poate au în vedere un asemenea scenariu pierd din vedere faptul că întreaga aură a ministrului Predoiu, pe care se pregătesc s-o contruiască,  e deja afectată de faptul că părăsind un partid în clipa în care acesta nu mai era la putere, el pastrându-si funcţia deţinută, s-a comportat asemănător unui mare număr de politicieni români. .

                   Din momentul în care înţelegerea dintre P.S.D. şi P.D.-L. a devenit publică, mulţi analişti politici au început să vorbească despre realizarea unui guvern între stânga şi dreapta. Avem de-a face în acest caz cu una din marile greşeli care se pot face într-o analiză asupra formării guvernului Boc. Acceptând ideea că unele din politicile publice ale P.N.L. au fost mai degrabă de stânga decât de dreapta, nu cred că cele două partide amintite mai sus au demonstrat prin ceva, din activitatea lor, că au vreo legătură cu ideologia în numele căreia vorbesc.

De mai mulÅ£i ani, social-democraÅ£ia europeană dezbate diferite teme de interes general precum rolul statului în societatea contemporană. S-a întâmplat  asta pentru că lideri precum Tony Blair sau Gerhard Schroder au realizat că mult discutatul “welfare state” nu mai poate fi invocat multă vreme ÅŸi mai ales nu mai poate oferi soluÅ£ii pentru multitudinea de probleme care apar. ÃŽmpreună cu Bill Clinton,  apropiat ideologic de ei, cei doi social democraÅ£i europeni au făcut un pas serios spre ceea ce a fost denumită “A treia cale” care simboliza un compromis ideologic ÅŸi programatic, realizat pentru a-ÅŸi spori atractivitatea electorală. ÃŽn tot acest timp, social-democraÅ£ia românească, fie ea sub forma P.S.D, sau a P.D., a  accepetat foarte greu principii precum garantarea proprietatii private prin ConstiuÅ£ie, sau cel al restituirii proprietăţii confiscate abuzive de către statul comunist. Poate cineva într-o zi va calcula exact câţi bani a pierdut România pe de o parte, datorită  unor procese la tribunalele internaÅ£ionale determinate de acÅ£iuni judecătoreÅŸti ale celor care nu au fost repuÅŸi în drepturile lor fireÅŸti de către statul român după 1989, dar ÅŸi câte investiÅ£ii a pierdut statul român datorită ambiguităţilor din ConstituÅ£ia de la  1991 în privinÅ£a proprietăţii. Social-democraÅ£ii români au preferat să vorbească în campaniiile electorale din 1990 până astăzi de bogaÅ£i ÅŸi săraci neamintând nimic despre averile pe care le-au acumulat ei în toÅ£i aceÅŸti ani. Refuzul de a realiza o analiză asupra propriului program este o dovadă a faptului că pentru liderii social-democraÅ£i singurele lecturi au rămas Marx, Engels ÅŸi nu în ultimul rând Ion Iliescu.

Despre  partidul prezidenţial putem spune că în cazul său lucrurile sunt şi mai clare. Devenit partid de dreapta peste noapte ca urmare a unei transformari asemănătare celor din poveşti, P.D.-L. exceptând eforturile remarcabile ale profesorului Valeriu Stoica de a le da un suport ideologic, doctrinar, nu a rostitit până acum nici măcar un principiu din doctrina inexistentă de altfel, numită populară.  Despre o iniţiativă legislativă care să reflecte concepţia ba conservatoare, ba creştin democrată a echipei lui Emil Boc, nu cred să fi auzit cineva vreodată. Nu exclud din explicaţiiile posibile pentru această situaţie nici faptul că  liderii P.D.-L. nu şi-au bătut capul până acum cu principii doctrinare pentru că au intuit corect faptul că, Traian Băsescu este un agent electoral sufiecient de puternic care le dă posibilitatea de a nu fi interesaţi de doctrine şi ideologii. Odată intraţi într-un guvern cu P.S.D., astfel de preocupări vor fi excluse complet. Întrebarea este cât va mai putea dura legitimarea politică a P.D.-L. prin persoana lui Traian Băsescu.

Ţinând cont de toate aceste observaţii, mă întreb în continuare unde este stânga şi dreapta politică românească de care se spune că au intrat în guvernul Emil Boc.

                   Dacă încă ne mai putem considera norocoşi ca români, atunci starea asta se datorează  cu siguranţă existenţei în rândurile noastre a unui om precum Neagu Djuvara. Elegant, atent la tot ce se întâmplă în jurul său, fără a face compromisuri sau abateri de la principiile sale, Neagu Djuvara oferă, în aceste vremuri agitate,  prin ultimul interviu dat ziariştilor de la Hotnews  un adevărat recital şi o nouă lecţie de viaţă.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5266378-interviu-neagu-djuvara-suntem-guvernati-esalonul-doi-partidului-comunist.htm?cfnl=

                   De mai multe zile am vrut să povestesc aici despre o experienţă  personală. ÃŽn 1998, la un an duă terminarea Facultăţii de Istorie, am devenit student al Facultăţii de Drept din cadrul “Universităţii BabeÅŸ-Bolyai”. Potrivit programei, unul din cursurile anului întâi a fost acela de Drept constituÅ£ional Å£inut de lector dr, pe atunci, Emil Boc. Tânăr, dinamic, destul de deschis către studenÅ£i, era tipul de profesor care creează acel cadru în care studentul se simte bine ÅŸi dă tot ce are mai bun. În condiÅ£iile în care la noi, fiind studenÅ£i la ceea ce se cheamă acum “ÃŽnvăţământ la distanţă”,  era vorba mai mult de lecÅ£ii de sinteză, discuÅ£iile pe teme politice contemporane au apărut foarte repede. Remarcasem la el ÅŸi discursul critic la adresa clasei politice ÅŸi invocarea necesităţii unei rapide reforme a acesteia. ÃŽncurajat fiind de toate acestea am purtat mai întâi o discuÅ£ie pe tema expulzării din România a Evei Maria Barky, care făcuse niÅŸte declaraÅ£ii mai tari pe tema drepturilor pe care statul român ar fi trebuit sa le acorde minorităţii maghiare iar apoi despre solicitarea U.D.M.R. ca cei pe care ii reprezintă să aibă  propria universitate de stat. Dacă în privinÅ£a primei situaÅ£ii mi-a explicat destul de clar că decizia de expulzare nu încălca nici o libertate( eu ca liberal am înÅ£eles destul de greu asta), atitudinea mea faţă de al doilea subiect  l-a înfuriat teribil. Văzând că în privinÅ£a solicitărilor U.D.M.R. pentru o universitate de stat în limba maghiară eu insistam pe ideea că o asemenea solicitare este una legitimă,  ÅŸi că în plus aduceam exemple din alte state în acest sens,  profesorul Boc m-a întrebat unde am terminat prima facultatea( ÅŸtia că toÅ£i de acolo terminasem deja o facultate). După ce am răspuns “Facultatea de Istorie, Universitatea Al.I. Cuza IaÅŸi” chipul i s-a luminat ca în faÅ£a unui mare adevăr revelat atunci, după care a explicat satisfăcut poziÅ£ia mea ”De asta vreÅ£i să se separe BabeÅŸ-Bolyai pentru că sunteÅ£i de la IaÅŸi ÅŸi nu vă pasă dacă  aici se vor bate studenÅ£ii ÅŸi profesorii ca în Belgia, unde valonii se luptă cu flamanzii”. Am rămas mut. DeÅŸi unii dintre colegi m-au întrebat ce mi-a venit de l-am înfuriat pe profesorul Boc, trebuie să mărturisesc că la examen a fost absolut corect.  A fost foarte sever dar corect.

Câţiva ani mai târziu m-am întors în Cluj pentru a participa la o dezbatere organizată de prietenii mei de la Liga Pro Europa cu titlul “Reforme necesare, reforme amânate” la care urma să apară ÅŸi Emil Boc, devenit lider naÅ£ional al P.D. ÅŸi primar al Clujului.  Cum între timp deveniserăm ÅŸi aliaÅ£i politici mă pregătisem să-i aduc aminte de ceea ce  credea în urmă cu ceva timp despre solicitările U.D.M.R. ÅŸi mai ales despre explicaÅ£ia pe care o găsise pentru poziÅ£ia mea.  Din păcate nu a venit. Am avut grijă însă, să dau celor din sală detalii despre viziunea europeană a profesorului Boc. Sper ca măcar Sabin Gherman să-ÅŸi fi Å£inut promisiunea pe care mi-a făcut-o atunci ÅŸi să-i fi transmis salutul unui ieÅŸean care “dorea”, după mintea lui,  odată ce  devenise student al “Universitatii Babes Bolyai”, “separarea” acesteia. Curată nebunie.

 Faptul că profesorul Boc ne explica la  cursuri cât de puţin important este preşedintele în alegerea unui premier iar acum susţine cu toată convingerea libertatea lui Traian Băsescu în aceeasşi direcţie, nu este decât o altă dovadă a consecvenţei sale.