Ultimele zile de campanie au adus noi probe în privinţa sincerităţii liderilor P.D.-L. Dacă unii dintre ei văzând probabil că nu au şanse să atingă scorul mult visat de 51%  din opţiunile românilor au început să transmită semnale de împăcare către P.N.L., pentru a pune bazele unei viitoare guvernări de centru-dreapta, am în vedere aici pe Theodor Stolojan, alţii precum Valeriu Stoica şi Toader Paleologu trimit mesaje pe care le-am putea numi otrăvite către alegătorii P.N.L. încercând să-i convingă de faptul că un vot acordat P.N.L. este un vot dat P.S.D. sau alianţei P.N.L.-P.S.D. Dacă din partea lui Valeriu Stoica ne-am fi aşteptat la un asemenea gest politic , din partea cărturarului Paleologu am sperat la ceva mai multă decenţă chiar după ce s-a înrolat în armata prezidenţială, măcar datorită numelui pe care îl poartă. Vorbind acum despre “alianţa tacită dintre P.N.L. şi P.S.D.” Toader Paleologu ne creează impresia unui om coborât din lună care e dezamăgit de ce vede şi nu a unui fost ambasador al României până acum două luni. Scârba care pare că l-a cuprins acum în prag de alegeri, nu l-a determinat să-şi de-a demisia din postul deţinut în Danemarca timp de mai mulţi ani graţie încrederii pe care guvernul Tăriceanu i-a acordat-o. Ceea ce nu vor să înţeleagă domnii din P.D.-L. este că nu poţi cere unui partid să colaboreze cu tine în plan guvernamental după alegeri, atâta timp cât multe din acţiunile întreprinse în ultimii trei ani, pot fi interpretate ca încercări de desfiinţare a lui. În aceste condiţii, nu pot decât să sper că, în timpul rămas până la alegeri, conducerea P.D.-L. va avea înţelepciunea politică necesară şi-şi va orienta “tunurile” spre P.S.D. şi nu P.N.L. 

                   În condiţiile în care destui ziarişti vorbesc cu mult patos despre corupţia clasei politice,  o anchetă făcută de hotnews http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5173421-negociat-pentru-candidat-cum-apari-show-5000-sau-20-000-euro.htm?cfnl, scoate în evidenţă foarte clar cam care este preţul pe care cineva trebuie să-l plătească, pentru a avea şansa să-şi transmită mesajele către alegători. În ciuda situaţiei concrete prezentate de reporterii de la hotnews, cred că acei candidaţi care s-au străduit să meargă prin cartiere, să se întâlnească cu alegătorii şi să le prezinte proiectele lor vor reuşi să obţină scoruri bune chiar dacă nu au cotizat serios la diferite televiziuni. Există şi o parte comică în această poveste a cotizării la diferite televiziuni când te gândeşti ce figuri marţiale au unii dintre cei care sunt enumeraţi acum şi cât de mult se străduie ei să joace rolul ziariştilor imparţiali. Aştept cu mult interes o anchetă similară la nivelul presei ieşene. 

                   Eliberat de presiunea pe care timp de mai mulţi ani Ion Iliescu a făcut-o asupra lui, Mircea Geoană pare în ultimul timp să fi căpătat mai mult aplomb în acţiunile sale politice. Această nouă stare nu l-a scutit însă de “comiterea” unor declaraţii bombastice precum cea referitoare la trimiterea unui român în cosmos sau acordarea de către statul român a 20.000 de euro pentru  fiecare român care se întoarce din străinătate. Chiar dacă multă lume din afara partidului s-a amuzat pe seama lipsei de autoritate a fostului ministru de externe, acesta a reuşit cel puţin până acum să păstreze o anumită unitate a partidului şi să devină pe fondul greşelilor comise de P.N.L. şi P.D.L., partidul cotat cu şansele cele mai mari de a obţine primul loc la alegerile de duminică. Menţinerea P.S.D. la un procent ce gravitează în jur de 30% , scor care este considerat de ani buni drept procentul social-democraţilor români, este o performanţă la care a contribuit din plin. Ea a fost obţinută datorită defecţiunilor din alianţa D.A. dar şi absenţei oricărei reforme interne în P.S.D.

                Mircea Geoană a reuşit în ultimii ani să aibă girul atât al greilor partidului care au văzut în el omul care-i poate aduce înapoi la guvernare dar şi al celor din “noul” val care au crezut că împreună cu el, pot arăta electoratului român “noua” faţă a P.S.D. Cum drumul până  la Palatul Victoria va fi  destul de lung Mircea Geoană, plictisindu-se probabil,  a început să facă  consideraţii ideologice despre dreapta şi stânga. Aştept de multă vreme clarificări doctrinare de la P.S.D. dar şi P.D.L. şi chiar dacă ştiu că nu în campanie este timpul necesar pentru a le face, aş fi vrut să aud din partea celui care se visează prim ministru al României, ceva mai mult decât înfierarea îmbogăţiţilor şi aberaţii despre discrepanţele din societatea românească. Într-o perioadă în care avem nevoie rapid de investiţii străine, astfel de  discursuri pot fi pentru cineva care nu cunoaşte faptul că în P.S.D. se află un număr important de de oameni cu averi considerabile, un stimul serios pentru a sta foarte departe de România. Asocierea pe care o face în ultimul timp P.S.D. cu schimbarea produsă în S.U.A. nu poate provoca decât zâmbete pentru că, socialismul de care tot vorbesc unii că ar fi practicat de Obama nu are nici o legătură cu socialismul românesc. Distanţa este atât de mare încât dacă ne gândim că astfel de aserţiuni vin din partea unui om care a stat mulţi ani în S.U.A., ne putem gândi dacă, pe lângă politicianismul specific acestei perioade, nu este vorba şi despre prostie.

                   Interviul dat de Traian Băsescu postului Realitatea TV tocmai în ultima săptămână de campanie electorală a provocat aşa cum era de aşteptat numeroase comentarii şi reacţii. Dincolo de afirmaţia referitoare la prăbuşirea fondului de pensii care denotă un comportament politic iresponsabil, această  ultimă apariţie a avut darul de a trage câteva semnale. Conştient că disputele cu premierul Tăriceanu i-au adus şi lui un deficit de imagine serios, preşedintele pare preocupat ca măcar din acest moment să existe o bună colaborare cu şeful guvernului. Cei care au uitat ce eforturi serioase a făcut pentru a dinamita activitatea actualului guvern pot chiar să-l creadă mai ales că, sintagma “trebuie” pe care a folosit-o când s-a referit la colaborarea dintre cele două palate nu a fost urmată de alte explicaţii asupra cauzelor pentru care aşa ceva nu a fost posibil până acum şi nici cum o vede explicit pentru viitor.  

   La fel de interesant şi surprinzător pentru mine a fost respingerea unei soluţii de tip tehnocrat. Cunoscând modul său populist de a face politică şi ţinând cont şi de criza economică aflată în desfăşurare m-a surprins faptul că s-a pronunţat în favoarea unui om politic de dreapta şi nu a unei variante gen Mugur Isărescu sau Răzvan Mihai Ungureanu.

  Dincolo de toate aceste observaţii, “lovitura” a fost dată în opinia mea de aprecierile făcute asupra avantajelor pe care le poate aduce unei societăţi  o politică economică de dreapta  comparativ cu una de stânga. Trebuie să recunoaştem că multe roluri ne-am fi aşteptat să joace Traian Băsescu dar nu şi pe cel de ideolog şi mai ales al dreptei. Delimitarea pe care a făcut-o imediat de liberalism şi neasumarea clară a unei doctrine din spectrul dreptei politice arată că lecţiile politice ţinute probabil cu Valeriu Stoica sau cu profesorul Cristian Preda nu au fost finalizate, reflectând în acelaşi timp şi confuzia existentă în rândul colegilor săi din P.D-L.

    Destinatarii semnalelor trase de preşedinte sunt mai întâi alegătorii care se regăsesc în zona de centru-dreapta a spectrului politic românesc şi care nu sunt încă hotărâţi dacă să voteze cu P.N.L. sau cu P.D.-L. Cunoscând “simpatia” lui Traian Băsescu pentru partidul Brătienilor aceştia ar trebui să vadă în el port-drapelul dreptei româneşti şi să voteze cu partidul său. Afirmându-şi apoi deschiderea pentru colaborarea cu un prim -ministru care să vină dinspre dreapta scenei politice şi subliniind necesitatea unei majorităţi clare în Parlament, preşedintele deschide uşa unei noi colaborări cu liberalii.

Întrebarea acestui sfârşit de campanie este dacă liberalii vor putea începând de duminică încolo,  să treacă peste toate loviturile încasate de la pedelişti în aceşti ani şi să realizeze împreună o guvernare structurată în jurul unor principii de dreapta de care România are nevoie sau, vor accepta să bată palma cu un partid nereformat numit P.S.D. realizând în felul acesta ce nu a reuşit Băsescu şi anume transformarea partidului lor într-o formaţiune politică minoră. 

                   Cu privirea orientată spre campania electorală, tindem să uităm că oraşul în care locuim la fel ca şi întrega ţară are şi alte probleme decât cele de natură politică. Ziarul de Iaşi, de ieri, demonstrează din nou cum  sintagma mult utilizată de edilii locali şi nu doar de ei, “Capitală culturală” tinde sa devină tot mai goală de conţinut. Nu mă interesează foarte mult câţi bani a obţinut judeţul Vaslui dar, când Iaşul are 1600 de monumente înscrise pe lista oficială a Ministerului Culturii şi nu a întocmit nici un proiect pentru finanţare europeană, cred că e vorba de rea voinţă sau de prostie din partea celor responsabili.  Înţeleg faptul că oraşul neavând un buget foarte mare iar “nevoile” fiind  numeroase, culturii nu i se pot aloca prea mulţi bani, dar nu ştiu cum poate fi interpretată neatragerea nici unui euro din fondurile comunitare pentru restaurarea patrimoniului cultural.  Dincolo de această constatare, o dovadă a interesului pentru cultură o avem şi dacă ne uităm la construcţia bugetului local în care, sportul figurează în acelaşi capitol cu activităţile culturale iar cei mai mulţi bani merg aşa cum ştim foarte bine la fotbal. Soluţia pe care o văd şi pentru Iaşi este înfiinţarea unei instituţii, aflate în subordinea Primăriei, de tipul celei existente în Bucureşti numită ArCub, care să se ocupe de realizarea unor proiecte de finanţare pentru diverse acţiuni culturale, organizarea acestora şi gestionarea fondurilor alocate de la bugetul public. Pentru aceasta trebuie însă puţin  curaj, pragmatism şi viziune. 

http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/si_birladul_ne_a_batut_la_fonduri_ue_pentru_cultura_167223.html

                    După trei săptămâni de campanie electorală se poate spune parafrazând o  sintagmă celebră “stilul este omul însuşi”că şi fiecare campanie reflectă personalitatea candidatului şi a staff-ului său. Am observat de la momentul declanşării campaniei trei stiluri de a acţiona care nu cred că au surprins prea mult pe observatorii avizaţi. Dacă liberalii au insistat pe realizările lor guvernamentale iar pesediştii au reluat discursurile din anii 90 în care jucau rolul de reprezentanţi ai celor “mulţi şi săraci”, liderii partidului prezidenţial au insistat obsesiv asupra colaborării dintre P.N.L. şi P.S.D. din ultimii doi ani. Trebuie să recunosc apoi că, dacă nu mă surprinde acordarea de pachete cu alimente de către P.S.D. pentru populaţia săracă, sunt uimit de absenţa lui Traian Băsescu de la întrunirile electorale ale P.D.-L.

Vrând parcă să infirme zvonuri conform cărora lideri ai P.N.L. poartă negocieri cu reprezentanţi ai P.D.-L. pentru formarea viitorului guvern, doi candidaţi ai ultimului partid din Iaşi au început de ceva timp să desfăşoare atacuri, care nu le fac cinste,  la adresa competitorilor liberali. Profitând de faptul că, la fel ca şi în cazul oricărui alt lider politic, preşedintele filialei locale a P.N.L. Iaşi are şi persoane care sunt nemulţumite de activitatea sa, Dan Cîrlan şi Nicuşor Păduraru au vorbit mai puţin despre programul lor politic,  realizând în schimb o asociere între adversarii lor, Camelia Gavrilă, respectiv Mugur Cozmanciuc şi Relu Fenechiu. O astfel de strategie poate fi una care să le aducă voturi. Întreb însă dacă nu era mai corect ca măcar unul din cei doi domni să meargă să concureze cu preşedintele liberalilor ieşeni în zona în care acesta candidează şi nu să fluiere de pe margine la el. Tactica aruncatului cu pietre de după gard o credeam de mult depăşită. Pe lângă faptul că, apelând la strategia împroşcatului cu noroi a adversarilor, cei doi lideri, foşti liberali, se apropie foarte mult de practicile P.S.D., se pare că nu mai au timp să-şi prezinte realizările din activităţile desfăşurate până acum. Dacă ei afirmă cumva că în cazul lor “Faptele vorbesc” nu putem spune decât că nici unul din cei doi democrat-liberali nu stau prea bine în realitate la acest capitol. Dan Cârlan dar şi Nicu Păduraru au proiecte pe care din motive necunoscute până astăzi nu au reuşit să le ducă până la capăt şi despre care ar fi  trebuit să vorbească ieşenilor în această campanie. Pentru asta ar trebui însă şi ceva mai mult curaj, ceea ce cred că  le lipseşte la amândoi.

                    Anii 90 au adus pentru societatea românească o prezenţă copleşitoare a bisericii şi a preoţilor ei la numeroase manifestări publice. Unii s-au întrebat atunci dacă, în condiţiile în care veneam după 45 de ani de comunism nu ar fi fost mai nimerită o atitudine ceva mai discretă măcar pentru faptul că, nu au fost foarte mulţi preoţi care să se fi remarcat drept voci critice ale regimului comunist. Imediat a apărut o altă întrebare şi anume dacă preoţii ar trebui să facă sau nu politică şi dacă da în ce manieră. De multe ori am auzit în intervalul 1990-2000 cum în calculele diferiţilor politicieni, atragerea unui preot, influent într-o zonă a ţării, era un element important din strategia pe care şi-o făcea. Bineânţeles că o asemenea situaţie era expresia clară a gradului de modernizare al societăţii româneşti. Chiar dacă relaţia dintre statul român şi biserică nu s-a clarificat în perioada amintită, am salutat decizia Sinodului B.O.R. din anii 2000 de a nu permite slujitorilor Bisericii Ortodoxe să facă o politică militantă. Decizia aceasta a fost mai degrabă un avertisment pentru preoţi de a nu mai fi vizibili când joacă rolul de agenţi electorali şi mai puţin una care să fie luată în considerare de către aceştia.  Două evenimente recente ne arată în mod clar că jocul acesta de-a politica pe care îl practică unii ierarhi ai B.O.R. riscă să afecteze foarte mult credibilitatea unei instituţii reper în societatea românească şi anume Biserica  Primul eveniment este recentul scandal creat de Becali http://www.gandul.info/actualitatea/patriarhia-il-anunta-pe-becali-cu-bucurie-ca-nu-i-da-banii-inapoi.html?3927;3521898 care, intuind probabil că nu va avea o performanţă prea mare la alegerile de duminică nu mai este dispus să joace rolul de bun samaritean. Diferenţa dintre momentul luării unei decizii privind stoparea sponsorizărilor acordate B.O.R., până la solicitarea restiturii sumelor de bani acordate în diferite momente postrevolutionare  este o distanţă pe care doar Gheorghe Becali o putea străbate.                   

Al doilea moment penibil îl reprezintă recenta “convertire” la creştinism a marelui strateg politic al României, Viorel Hrebenciuc, care prin mijloace numai de el ştiute  a reuşit să convingă câţiva ierarhi ai B.O.R. să devină în cadrul unei slujbe de la mănăstirea Caşin, adevăraţi agenţi electorali ai P.S.D. Cum imaginile furnizate de www.catavencu.ro sunt grăitoare nu putem decât să spunem tuturor celor vinovaţi de atragerea bisericii în jocurile politice “Ruşine!” dar şi îndemnul “Lăsaţi biserica în pace!”.