ÃŽntr-o societate precum cea românească, în care toÅ£i credem că ne pricepem la absolut orice,  guvernatorul Mugur Isărescu a simÅ£it luni nevoia să apară într-o conferinţă de presă pentru a explica în termeni cât se poate de clari faptul că sistemul bancar românesc este solid, în ciuda zvonurilor apărute în ultimul timp. Recunosc că, au fost momente în aceÅŸti ani când am spus că Mugur Isărescu este prea conservator în calitatea sa de guvernator al B.N.R. , în sensul că nu face prea multe eforturi ca ÅŸi în România creditul să devină facil ÅŸi “ieftin” . După puÅ£inele mele cunoÅŸtinÅ£e, creditul este motorul dezvoltării economice în orice economie de piaţă.  Tot ce s-a întâmplat în jurul nostru ÅŸi peste Ocean a demonstrat că “teoria” de care aveam eu ÅŸtiinţă, trebuie să fie serios amendată dar ÅŸi faptul că Isărescu a procedat corect în clipa în care nu a lăsat băncile din România să se joace după modelul anilor 90 cu ofertele lor de creditare.

Exasperat de lipsa de profesionalism a celor care şi-au tot dat cu părerea despre criza economică mondială şi pericolul care planează asupra României, guvernatorul Mugur Isărescu a decis să ofere periodic el şi colaboratorii săi mici cursuri de economie celor interesaţi. Cu bunul simţ ce îi este caracteristic, şeful B.N.R. a început să explice de ce sistemul bancar românesc este în afara oricărui pericol.  În toiul acestor explicaţii, transmisiunea în direct a conferinţei de presă  a fost întreruptă pe toate cele trei canale de ştiri Realitatea, Antena 3, N 24 cu diferite ştiri şi comentarii. Să întrerupi o conferinţă de presă aproape didactică a guvernatorului B.N.R., care avea drept obiectiv asigurarea liniştirii populaţiei pentru o discuţie cu Silviu Prigoană, spune cred foarte mult atât despre profesionalismul celor care lucrează prin televiziunile româneşti dar şi despre buna lor credinţă.

                    ÃŽntr-o perioadă dificilă, precum este cea prin care trecem, intervenÅ£ia de vineri a preÅŸedintelui Băsescu a fost cu siguranţă aÅŸteptată de multă lume. Atent la ce se întâmplă în viaÅ£a politică, ÅŸeful statului a întârziat tocmai în aceste  momente să intervină. A afiÅŸat chiar o atitudine de indiferenţă greu de explicat, plecând să viziteze pe românii din afară când cei din Å£ară erau destul de îngrijoraÅ£i.  ÃŽn locul unei invitaÅ£ii la Cotroceni a tuturor liderilor politici dar ÅŸi ai celor care conduc diferitele sindicate, preÅŸedintele a preferat să vorbească singur aÅŸa cum îi place de altfel să o facă cel mai adesea ÅŸi să atace. DeÅŸi beneficiază la Cotroceni, bănuiesc, de specialiÅŸti, Traian Băsescu nu a prezentat nici de această dată vreo soluÅ£ie. A preferat în schimb să facă apel la responsabilitate, un cuvânt care rostit de domnia sa sună cam ciudat.  ÃŽnfrânt în plan mediatic de către guvern în războiul  pensiilor, preÅŸedintele nu a pierdut ocazia să-i tragă acestuia un perdaf cum numai el ÅŸtie. Celălalt adversar, Parlamentul român nu a fost uitat nici el, fiind declarat iresponsabil. Foarte precis  când nu este vorba de o gafă politică a partidului de suflet, Băsescu nu a suflat o vorbă de această dată despre contribuÅ£ia P.D.-L. la povestea majorării salariilor profesorilor cu 50%. Acesta este motivul pentru care preÅŸedintele a preferat în locul unei nominalizări precise a vinovaÅ£ilor, o generalizare păguboasă. Moralistul ÅŸi intrasigentul preÅŸedinte, nu a suflat o vorbă despre încercarea unor deputaÅ£i ai P.D.-L. de a scoate la lumină o iniÅ£iativă legislativă prin care averile demnitarilor să nu mai fie publice. O poziÅ£ionare a preÅŸedintelui ÅŸi într-un asemenea caz era necesară, în contextul discuÅ£iilor din ultimele săptămâni despre veniturile considerabile ale unor funcÅ£ionari ai statului român. Din nou, comportamentul preÅŸedintelui a fost asemănător unui om picat din lună. ReacÅ£ia lui a fost ca ÅŸi cum doar în aceste zile ar fi  aflat de veniturile unor bugetari din România. Ceea ce a făcut Traian Băsescu a fost din păcate ÅŸi de această dată un nou joc de imagine. A stat câteva zile ”retras” pentru a vedea care este trend-ul în opinia publică românească, după care a ieÅŸit cu o declaraÅ£ie sulfuroasă prin care s-a propulsat în fruntea corului nemulÅ£umiÅ£ilor. Că aceasta a fost raÅ£iunea pentru care a ieÅŸit  în public vineri, Traian Băsescu o dovedeÅŸte ÅŸi prin liniÅŸtea afiÅŸată faţă de evenimentele din piaÅ£a bursieră. Afirmând că bursa are o legătură cu economia românească doar  în proporÅ£ie de 5 % ÅŸi că puÅ£ini sunt  românii afectaÅ£i de evoluÅ£ia B.V.B., şeful statului demonstrează că este adeptul calculelor mărunte ÅŸi al realizării unei strategii politice  pe termen scurt.  Cât despre imparÅ£ialitatea sa faţă de scena politică, nu putem spune decât că aceasta rămâne  pe mai departe o poveste frumoasă.   

                   Pentru că analizele ÅŸi comentariile asupra mandatului pe care Cristian AdomniÅ£ei l-a avut la Ministerul EducaÅ£iei nu au contenit în săptămâna care tocmai s-a încheiat, vreau să fac ÅŸi eu câteva observaÅ£ii. Mai întâi Å£in să spun că printr-o întâmplare, l-am întâlnit pe Cristi chiar marÅ£i, ziua demiterii, în jurul orei 12 la intrarea în sediul guvernului. AÅŸteptam împreună cu un prieten, să vină cineva de la sala de studiu a Arhivei Diplomatice a M.A.E. pentru a putea intra ÅŸi cerceta documentele planificate pentru ziua respectivă. Cum datorită stagiului acesta de cercetare de la BucureÅŸti nu am reuÅŸit să fiu alături de el la cununia civilă de sîmbătă, i-am urat mai întâi  clasicul “Casă de Piatră !” după care am schimbat repede câteva cuvinte despre motivul pentru care mă aflam acolo. Fiind vizibil grăbit, ne-am despărÅ£it în scurt timp. Abia seara ajuns în faÅ£a unui televizor, aveam să aflu că în dimineaÅ£a zilei respective fusese schimbat de la minister. Am rememorat atunci puÅ£in din mimica ÅŸi gesturile lui, care mi s-au părut a fi ale  unui om liniÅŸtit ÅŸi mulÅ£umit.  Acceptând faptul că putea fi vorba de o falsă impresie, eu cred foarte serios că fostul ministru al educaÅ£iei ÅŸi-a făcut datoria nu doar faţă de IaÅŸi ci ÅŸi faţă de ministerul pe care l-a condus. ÃŽncercând să înÅ£eleg în aceeaÅŸi seară ce s-a întâmplat, am făcut o scurtă revistă a presei care mi-a permis să  observ câteva lucruri. 

Mai întâi am sesizat prelungirea şablonului utilizat la numirea ca ministru ÅŸi anume, faptul că neapartenenÅ£a la sistem nu îl califica de la început pentru acest post. Asta ca ÅŸi cum domni precum Atansiu, Miclea sau Hîrdău au reuÅŸit datorită formării lor profesionale să aducă mari contribuÅ£ii sistemului educaÅ£ional. Mă întreb cum se face oare că, învăţământul  românesc are atâtea probleme, în ciuda faptului că până la Cristi a fost condus numai de profesori ? ÃŽntrebarea asta o formulez în calitate de fost dascăl timp de vreo opt ani.  M-am amuzat când am citit textul unei doamne de la “Gândul” care fără a face precizări, reproÅŸa lui Cristi că “nu a reformat Åžoala românească”. Dincolo de utilizarea unei perfecte limbi de lemn, un asemenea enunÅ£ denotă ÅŸi o mare demagogie. Am remarcat în acelaÅŸi timp limbajul violent, butucănos folosit de câţiva mari “analiÅŸti” precum Turcescu, Mircea Dinescu sau Adrian Ursu care, ar trebui să-ÅŸi demonstreze poate, mai întâi moralitatea, profesionalismul ÅŸi calităţile manageriale în domeniile lor de activitate înainte de a se pronunÅ£a asupra modului în care a fost condus Ministerul EducaÅ£iei în ultimul an ÅŸi jumătate.  

 Presa ieÅŸeană nu a făcut nici ea excepÅ£ie. Ea poate răsufla uÅŸurată acum, din moment ce IaÅŸul nu mai are nici un ministru. Nu cred că exagerez dar, încă de la intrarea tinerilor liberali ieÅŸeni în guvern a existat o atitudine de ” adversitate” faţă de aceÅŸtia pe care eu unul nu am înÅ£eles-o. Presa trebuie să fie critică faţă de cei care exercită diferite funcÅ£ii chiar ÅŸi în momentul în care aceÅŸtia locuiesc în oraÅŸul în care-ÅŸi desfăşoară activitatea. Dincolo de asta însă, cred că atât în cazul lui Cristi dar ÅŸi a lui Tudor a existat o “răutate” absolut gratuită  faţă de ei din partea unor ziariÅŸti. Acesta este motivul pentru care în curând îmi voi face timp să citesc articole scrise de presa clujeană despre activitatea miniÅŸtrilor pe care Clujul i-a avut după 1990 mai ales că, expresia ” grupuri de interese” a devenit în ultimul timp legată parcă de IaÅŸi deÅŸi, legăturile de afaceri  transpartinice din oraÅŸul condus de Emil Boc sunt cunoscute de toată lumea.

Am remarcat din nou cu prilejul schimbării lui Cristi de la Ministerul EducaÅ£iei o anumită lejeritate a premierului de a renunÅ£a la oamenii săi. După acceptul foarte rapid dat pentru părăsirea guvernului de către Teodor Atanasiu, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru ÅŸi presiunea din iarnă la adresa lui Ludovic Orban acum, a venit rândul lui Cristi AdomniÅ£ei. Dacă toate aceste mutări ar contribui la neafectarea imaginii P.N.L. atunci înseamnă că ” sacrificiul” nu a fost în zadar. Mă tem însă că lucrurile nu stau deloc aÅŸa.  

Dincolo de toate calculele care s-au făcut în aceste zile şi consideraţiile asupra mandatului lui Cristi, cunoscându-l de ceva timp,( vreo nouă ani) sunt convins că experienţa acumulată, inclusiv în ultimele zile, va reprezenta pentru el un stimul important în bătăliile următoare, pe care le va duce cu aceeaşi decenţă şi bun simţ.  

                ÃŽncă din anii trecuÅ£i, am realizat faptul că primarul IaÅŸului, Gh. Nichita are o plăcere deosebită să călătorească dacă nu în străinătate măcar până la BucureÅŸti unde nu pierde nici o ÅŸedinţă a partidului al cărui vicepreÅŸedinte este. Nu e nimic condamnabil în ideea de a face deplasări în străinătate numai că, personal aÅŸ fi foarte bucuros dacă domnia sa ÅŸi-ar face astfel o imagine asupra modului în care trebuie să arate un oraÅŸ european ÅŸi la fel de bine ar fi dacă aceste vizite s-ar solda cu venirea ulterioară la IaÅŸi a unor investitori importanÅ£i. Preocupat de problemele de interes naÅ£ional,  primarul nostru ne dă impresia că ÅŸi în momentele în care se află în IaÅŸi problemele acestuia, trec neobservate pe lângă el. Văd tot mai des în ultimul timp o liniÅŸte la edilul nostru ÅŸef care pe mine mă neliniÅŸteÅŸte. Indiferent de ce se întâmplă în jurul său Gh. Nichita afiÅŸează un zâmbet care seamănă izbitor cu acela al lui Ion Iliescu din perioada în care România condusă de el o lua la vale( anii 1990-1996). DeÅŸi semnalele despre criza de la C.E.T. se înmulÅ£esc, iar ieÅŸenii devin tot mai nemulÅ£umiÅ£i din cauza bătăii de joc numit transport public, primarul se comportă ca ÅŸi cum nu ar ÅŸti nimic despre toate acestea. Prezent sau absent din oraÅŸ, îi simÅ£im ” prezenÅ£a” la fel de mult. 

Fără să am o explicaÅ£ie precisă dar, în ultimul timp vedem că până ÅŸi fotbalul care părea să fie cea mai apreciată activitate din IaÅŸi de către Gh. Nichita nu mai intră în atenÅ£ia lui decât prin asigurarea transmiterii unor sume importante de bani de la bugetul oraÅŸului spre cel al clubului.  Sponsorii privaÅ£i prezentaÅ£i cu surle ÅŸi trâmbiÅ£e în campania electorală, întârzie să apară în acte la Registrul ComerÅ£ului iar în tot acest timp ieÅŸenii plătesc din banii lor o mare contraperformanţă  care se prefigurează pentru acest sezon. VinovaÅ£i pentru această situaÅ£ie, suntem noi ieÅŸenii care în loc să-i spunem în vara acestui an prin votul nostru “Domnule  primar mai staÅ£i acasă !” am ajuns să ne întrebăm unii pe alÅ£ii  “Unde e primarul?”

                De câteva zile mă aflu în BucureÅŸti împreună cu doi buni prieteni, de această dată nu pentru o deplasare la prezidiul Academiei Române, deÅŸi problemele noastre de la A.D.Xenopol nu s-au rezolvat, ci pentru o cercetare în Arhiva NaÅ£ională, cea a Ministerului Afacerilor Străine ÅŸi a altor câtorva biblioteci. Fac această precizare pentru a nu mai crede iarăşi unii că, am dispărut din blogosferă tocmai în acestă perioadă încărcată politic, din cine ÅŸtie ce motive. Pentru că de la ultima vizită a trecut aproape un an am privit atent la ce se întâmplă în jur. Am constatat  că prea multe lucruri nu s-au schimbat. AgitaÅ£ia a rămas aceeaÅŸi, motocicliÅŸtii din miez de noapte îşi văd liniÅŸtiÅ£i de cursele lor,  ”amabilitatea” funcÅ£ionarilor la fel, atitudinea băieÅ£ilor de la paza diferitelor instituÅ£ii,  din care unii seamănă izbitor cu personajul Garcea, e neschimbată ÅŸi peste toate tronează lucrările la diferite clădiri care parcă nu se mai termină, producând un disconfort vizibil trecătorilor. Două lucruri am mai remarcat : lăsarea în paragină a unor monumente arhitectonice care oriunde în lume ar beneficia de mult mai mare atenÅ£ie din partea edililor ÅŸi nu în ultimul rând o prezenţă impresionantă  la manifestări publice de natură religioasă.  Spune oare ÅŸi asta ceva despre întârzierea procesului de modernizare al societăţii româneÅŸti ? Eu cred că da.