Zilele acestea am avut o nouă probă în privinÅ£a modului în care tovarăşul Ion Iliescu înÅ£elege funcÅ£ionarea democraÅ£iei. ÃŽn loc să se bucure pe ascuns pentru faptul că Parchetul General a dispus, neînceperea urmăririi sale  penale în dosarul deschis cu privire la decesul a patru persoane ÅŸi rănirea altor trei prin împuÅŸcare în ziua de 13 ÅŸi în noaptea de 13-14 iunie 1990, succesorul lui Nicolae CeauÅŸescu ÅŸi-a manifestat în public nemulÅ£umirea pentru îndrăzneala procurorului Dan Voinea de a fi declanÅŸat urmărirea sa penală. Evident că nu mă aÅŸteptam ca fostul prim secretar să manifeste vreo urmă de regret pentru ce s-a întâmlat în 13-15 iunie 1990 sau să-ÅŸi ceară scuze faţă de cei umiliÅ£i în urma sosirii în BucureÅŸti a minerilor. Astfel de “practici” nu intră în obiceiul tovarăşilor marca Ion Iliescu. Limbajul folosit de Iliescu la adresa partipanÅ£ilor la mitingurile din PiaÅ£a Universităţii arată că pentru fostul preÅŸedinte înÅ£elepciunea nu a venit odată cu înnaintarea în vârstă. Victimele mineriadei din iunie 1990 ar putea chiar să mulÅ£umească acum pentru că de această dată, nu au mai fost etichetaÅ£i drept legionari sau golani precum în alte ocazii, fiind asociaÅ£i doar unor grupuri anarhiste care în viziunea fostului preÅŸedinte pentru că “au atacat instituÅ£iile staului” au primit ce meritau. Mirarea sa pentru faptul că a putut fi obiectul unui dosar de anchetă al Procuraturii tocmai el ” şef al statului ales cu 85% de cetăţeni” este o dovadă a modului în care înÅ£elege el funcÅ£ionarea democraÅ£iei, respectiv aprecierea acesteia ca un sistem în care liderilor politici importanÅ£i nu li se poate întâmpla nimic indiferent de acÅ£iunile în care sunt implicaÅ£i.

 Aştept să văd acum reacţia societăţii civile faţă de această ultimă decizie interesantă a Procuraturii, dar şi a ziarelor care au monitorizat până acum foarte atent activitatea justiţiei româneşti, asta în condiţiile în care în justificările apărute pentru neînceperea urmării penale s-a vorbit şi despre scurgerea a 18 ani de la incidentele din iunie 1990.

Nu voi avea o satisfacţie aparte dacă Iliescu va fi până la urmă declarat vinovat în celălalt dosar legat de evenimentele din iunie 1990, aflat în acest moment  la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului General. Cred doar că, o sentinţă în ceea ce-l priveşte ar fi o reparaţie morală absolut necesară şi o încercare de intrare în normalitate.