Demagogia clasei politice româneşti, a unei părţi importante a ei, nu e un lucru care poate fi contabilizat doar în seama celor care fac astăzi politică. Apropierea campaniilor electorale, a stimulat mereu apariţia unor declaraţii, discursuri remarcabile prin exagerări de diferite tipuri. Ceea ce se întâmplă însă de câteva luni bune în România, cred că se apropie de culmea demagogiei, dacă  există una de acest fel. E aproape firesc ca partidele aflate în opoziţie să  fie tentate  să cadă în capcana populismului ieftin şi  a promisunilor de tot felul. Ele beneficiază de o libertate de care ar fi aproape nefiresc să nu încerce să profite. Cu toate acestea, cred că cele două partide mari, P.S.D. şi P.D.L. care se află astăzi încă în opoziţie, au intrat într-o competiţie care va avea sigur un pierzător dacă, nu se vor trezi la timp şi anume electoratul român. Înţeleg să promiţi mii de km de şosea, deşi ai fost la guvernare destui ani, să vorbeşti de reforma educaţiei deşi ai avut şi aici miniştri dar, să susţii în actualele condiţii că România îşi poate permite o mărire a salariilor celor care lucrează în învăţământ şi sănatate, când criza economică mondială îşi face de ceva timp şi în România prezenţa, întrece parcă limita bunului simţ. Ca unul ce am mâncat o pâine destul de neagră în învăţământul preuniversitar vreo cinci ani, ştiu că pentru foarte mulţi profesori o mărire cu 50% ar fi o adevarată mană cerească. Învăţământul şi sănătatea, şi aici datorită mamei mele ştiu cum stă treaba, au fost până acum câţiva ani cenuşeresele bugetului României şi asta în primul rând pentru că liderii politici de diferite culori politice au reacţionat mai mult la forţa mişcărilor sindicale iar în cazul celor două domenii nu a fost vorbva de aşa ceva. Fără a invoca acum cifre, cred că ultimii ani au adus câteva modificări importante în ambele domenii, existând evident loc de mai bine. Bunul simţ al celor care lucrează aici a fost şi de această dată evident, sindicatele acceptând în prima fază doar o mărire cu 9% aşa cum negociase cu ministerul educaţiei. A fost nevoie ca o doamnă fost ministru, să se joace puţin cu cifrele într-o lege,  pentru a se ajunge la nebunia de acum. Bineânţeles că parlamentarii care au votat legea au partea lor de responsabilitate pentru momentul în care au votat gândindu-se mai mult la voturile pe care le-ar putea obţine, decât la posibilităţile economice ale ţării. Acela a  fost doar începutul unui spectacol demagogic din care, parcă nu mai ieşim, deşi o criză economică  serioasă bate la uşă.

Lansarea unui blog este ca de fiecare data un eveniment. Cind este vorba de blogul unui prieten raportarea este ceva mai dificila.  Cunoscindu-l pe Mugur, ma astept ca perseverenta care stiu ca il caracterizeaza sa se remarce si in postarile pe blogul personal. Stilul direct, transant de exprimare al lui Mugur, cred ca vor atrage destui vizitatori care vor putea astfel sa vada cum se raporteaza omul politic Mugur Cozmanciuc la viata politica romaneasca si locala. Multa bafta Mugur !

www.cozmanciuc.ro

  
Incurajat de numarul mare de vizitatorii care au lecturat articolul despre liberalism publicat duminica, am decis sa pun pe blog astazi intregul volum dedicat conservatorismului romanesc coordonat impreuna cu bunul meu prieten, Mihai Chiper.

Textul este in format PDF si poate fi lecturat cu un simplu click pe urmatorul link:

Conservatorismul romanesc

Când am trecut la noul format al blogului am promis că voi posta şi texte scrise de mine despre liberalismul românesc. Din mai multe motive reuşesc să fac acest lucru abia acum. Primul text pe care il puteti vedea aici face parte din volumul pe care l-am coordonat în anul 2005 împreună cu bunul meu  prieten, Ovidiu Buruiană, lector dr la Facultatea de Istorie din Universitatea Al.I.Cuza din Iaşi. Volumul a avut ca titlu  Liberalismul romanesc. Tendinte, strucuri, personalitati si a fost practic un numar al revistei Xenopoliana, Buletin al Fundaţiei A.D.Xenopol.  Din păcate, deşi aprecierile la adresa lui au fost pozitive, volumul nu a beneficiat de o lansare decât cea din cadrul Institutului de Istorie A.D.Xenopol. Poate data viitoare va fi altfel. Mărturisesc că intenţionez să postez pe blog întregul volum dar, până la lămurirea câtorva chestiuni tehnice am decis să public doar textul meu. Chiar dacă între timp în urma unor lecturi noi am avut tendinţa de face câteva modificări am decis să-l las aşa cum arăta în urmă cu trei ani. Ca pentru fiecare postare în parte aştept şi acum reacţii.

Click pe linkul de mai jos pentru a putea citi textul in format PDF :

P.N.L. (1876-1888). O GUVERNARE EFICIENTÄ‚ SAU DIFERENÅ¢A ÃŽNTRE TEORIE ÅžI PRACTICÄ‚

Peste câteva zile vom publica tot aici în întregime de aceasta dată, un volum de studii consacrat conservatorismului românesc pe care l-am coordonat  împreună cu un alt prieten al meu, Mihai Chiper, şi care a văzut lumina tiparului în vara acestui an. Vreau ca această publicare să fie un fel de avanpremieră a lansării pe care sper să o organizez în această toamnă.

                   Din Evenimentul zilei de astăzi, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/824500/Fostul-consilier-al-lui-Ion-Iliescu-intra-in-PDL/   aflăm că în sezonul acesta al transferurilor , P.D.-L. a făcut recent o achiziÅ£ie importantă. Este vorba despre Ioan TalpeÅŸ. Distinsul domn nu este altul decât fostul consilier al lui Ion Iliescu, şef al S.I.E, ÅŸi senator P.S.D. AcelaÅŸi domn este fondatorul unei fantome de partid intitulat “Uniunea Populară Social-CreÅŸtină”care s-a remarcat în perioda suspendării lui Băsescu prin susÅ£inerea categorică a acestuia. Acesta este motivul pentru care preÅŸedintele României i-a ÅŸi mulÅ£umit acestuia în seara zilei de 19 mai. Întrebarea firească credem, este de unde atâta dragoste la un fost consilier al tovarăşului Iliescu, atât de atacat de Traian Băsescu, faţă de actualul preÅŸedinte ? Este oare din perioada anterioară anului 1989 ?  A contribuit oare ÅŸi Ioan TalpeÅŸ, prin legăturile lui cu băieÅ£ii din sistem, la câştigarea mandatului de preÅŸedinte de către Traian Băsescu? Pentru cei mai mulÅ£i dintre noi toate acestea rămân întrebări fără răspuns.

Alăturarea acum a lui Ioan Talpeş la marea armadă a lui Băsescu nu este decât urmarea firească a evenimentelor din ultimii ani. Faptul că Talpeş nu are nici o problemă legată de dosarul său şi afişează o seninătate fantastică nu ne mai miră. Ne amuză doar când auzim că în P.D.-L. va mai funcţiona încă o platformă politică şi anume una creştin-socială condusă de Talpeş. La confuzia ideologică existentă deja în partidul prezidenţial asta era tot ce le mai lipsea.

Suntem convinÅŸi însă că lupta pentru un fotoliu de senator din sectorul patru dintre Ioan TalpeÅŸ ÅŸi Dan Voiculescu, va fi una foarte interesantă. Ţinând cont de faptul că Voiculescu s-a reapropiat de P.S.D. putem denumi confruntarea dintre cei doi ” razboiul celor două roze” sau ” războiul steluÅ£elor”.

Cu o credibilitate ÅŸi aÅŸa destul de scăzută, Parlamentul român va trebui în perioada următoare să treacă un nou test “elaborat” de această dată, de doi reprezentanÅ£i ai P.D.-L.,  adică tocmai de membri ai  partidului care se prezintă din ce în ce mai mult drept stindardul moralităţii în politica românească.  Cu multă nonÅŸalanţă, doi lideri ai partidului prezidenÅ£ial au redactat un proiect de lege care aÅŸteaptă să fie aprobat de către legislativ potrivit căruia, candidaÅ£ii la Parlament ÅŸi la PreÅŸedinÅ£ie ar trebui să nu mai fie obligaÅ£i să completeze declaraÅ£iile de avere ÅŸi de interese înainte de a-ÅŸi depune candidatura. Motivul invocat, sfidează pur ÅŸi simplu ridicolul sugerând că, aflând ce avere are un candidat alegătorii nu-l vor mai vota ÅŸi în felul acesta dreptul constituÅ£ional de a candida este afectat. Grijulii pentru starea de sănătate a reprezentanÅ£ilor noÅŸtri, autorii legii buclucaÅŸe menÅ£ionează că gestul de a completa o declaraÅ£ie de avere este un act inutil care produce un serios disconfort viitorilor parlamentari. ÃŽn faÅ£a acestor argumente “solide”, sperăm ca binecunoscuta productivitate a legislativului de la BucureÅŸti să-l ajute în evitarea unei noi situaÅ£ii ridicole iar, proiectul de lege menÅ£ionat  să fie uitat definitiv  în sertarele actualilor  parlamentari.

                   Ceea ce acum câteva săptămâni părea a fi doar un zvon, de astăzi a devenit o realitate : Nicolae Văcăroiu a devenit preÅŸedinte al CurÅ£ii de Conturi. ÃŽn ciuda faptului că liderii P.S.D, au negat cu multă forţă o asemenea variantă nu i-am crezut nici o clipă pentru că  Văcăroiu a manifestat în ultimii ani o “cuminÅ£enie” deosebită faţă de tulburările din partid care, trebuia într-un fel răsplătită. Pentru cel care a fost numit “Hagi al finanÅ£elor româneÅŸti” numirea pe noul post pare cu siguranţă o încununare a activităţii sale de “mare” economist deÅŸi memoria mea îl reÅ£ine mai degrabă în ipostaza de cel mai slab prim-ministru pe care România l-a avut după 1990 dar ÅŸi în postura de părinte spiritual al celor două bănci la care în anul 2000 era acÅ£ionar majoritar Sorin Ovidiu Vântu. Nefiind demonstrată de nici o instanţă din România incompatibilitatea dintre funcÅ£ia de vicepreÅŸedinte al Senatului României, deÅ£inută în 2000 ÅŸi cea de preÅŸedinte al B.I.D. dar ÅŸi de ” coordonator” al Băncii  Române de Scont, Văcăroiu  este acum dezinhibat ÅŸi-ÅŸi permite să se prezinte ca un specialist  obiectiv, ajuns la maturitate, pentru care funcÅ£ia de preÅŸedinte al CurÅ£ii de Conturi este o provocare veritabilă. Alegerea lui în această nouă demnitate sugerează existenÅ£a unei colaborări între mai multe forÅ£e politice din rândul cărora am sperat să nu facă parte ÅŸi liberalii. Dacă era vorba despre un specialist precum Tănăsescu sau MiÅŸu NegriÅ£oiu nu aveam de făcut prea multe comentarii. Trecutul lui Nicolae Văcăroiu ar trebui să fie un stimul serios pentru cei care l-au sprijinit pentru noua poziÅ£ie în cadrul statului  român în a adresa alegătorilor români îndemnul  ”DormiÅ£i liniÅŸtiÅ£i, nea Nicu veghează pentru voi !”.

                   Zilele acestea am avut o nouă probă în privinÅ£a modului în care tovarăşul Ion Iliescu înÅ£elege funcÅ£ionarea democraÅ£iei. ÃŽn loc să se bucure pe ascuns pentru faptul că Parchetul General a dispus, neînceperea urmăririi sale  penale în dosarul deschis cu privire la decesul a patru persoane ÅŸi rănirea altor trei prin împuÅŸcare în ziua de 13 ÅŸi în noaptea de 13-14 iunie 1990, succesorul lui Nicolae CeauÅŸescu ÅŸi-a manifestat în public nemulÅ£umirea pentru îndrăzneala procurorului Dan Voinea de a fi declanÅŸat urmărirea sa penală. Evident că nu mă aÅŸteptam ca fostul prim secretar să manifeste vreo urmă de regret pentru ce s-a întâmlat în 13-15 iunie 1990 sau să-ÅŸi ceară scuze faţă de cei umiliÅ£i în urma sosirii în BucureÅŸti a minerilor. Astfel de “practici” nu intră în obiceiul tovarăşilor marca Ion Iliescu. Limbajul folosit de Iliescu la adresa partipanÅ£ilor la mitingurile din PiaÅ£a Universităţii arată că pentru fostul preÅŸedinte înÅ£elepciunea nu a venit odată cu înnaintarea în vârstă. Victimele mineriadei din iunie 1990 ar putea chiar să mulÅ£umească acum pentru că de această dată, nu au mai fost etichetaÅ£i drept legionari sau golani precum în alte ocazii, fiind asociaÅ£i doar unor grupuri anarhiste care în viziunea fostului preÅŸedinte pentru că “au atacat instituÅ£iile staului” au primit ce meritau. Mirarea sa pentru faptul că a putut fi obiectul unui dosar de anchetă al Procuraturii tocmai el ” şef al statului ales cu 85% de cetăţeni” este o dovadă a modului în care înÅ£elege el funcÅ£ionarea democraÅ£iei, respectiv aprecierea acesteia ca un sistem în care liderilor politici importanÅ£i nu li se poate întâmpla nimic indiferent de acÅ£iunile în care sunt implicaÅ£i.

 Aştept să văd acum reacţia societăţii civile faţă de această ultimă decizie interesantă a Procuraturii, dar şi a ziarelor care au monitorizat până acum foarte atent activitatea justiţiei româneşti, asta în condiţiile în care în justificările apărute pentru neînceperea urmării penale s-a vorbit şi despre scurgerea a 18 ani de la incidentele din iunie 1990.

Nu voi avea o satisfacţie aparte dacă Iliescu va fi până la urmă declarat vinovat în celălalt dosar legat de evenimentele din iunie 1990, aflat în acest moment  la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului General. Cred doar că, o sentinţă în ceea ce-l priveşte ar fi o reparaţie morală absolut necesară şi o încercare de intrare în normalitate.