Cei care credeau că anunţul făcut în urmă cu mai multe luni de Ion Iliescu, potrivit căruia nu va mai candida la Parlament, va însemna şi o retragere a lui din viaţa politică, au avut sâmbătă o dovadă clară a  nesusţinerii unei asemenea idei. Am văzut din nou un Ion Iliescu preocupat de succesul candidaţilor P.S.D., lucru absolut normal, cărora le-a transmis “marele” secret al victoriei în alegerile din noiembrie dar şi a compromisurilor pe care trebuie să le facă pentru a reveni la guvernare, trimiterea fiind, destul de clară în opinia mea, la alianţa cu P.C. Nimic nu a tulburat discursul fostului preşedinte, nici sala pe jumătate goală în momentul rostirii intervenţiei sale dar nici faptul că în timp ce vorbea cu multă poftă despre îmbogăţiţii tranziţiei în jurul lui se aflau diferite personaje politice celebre dintre care, Marian Oprişan ocupă un loc de frunte. Fără a fi o surpriză, am remarcat şi acum o virulenţă deosebită a discursului lui Ion Iliescu nu doar împotriva dreptei ci a evoluţiei fireşti a economiei româneşti cu tot ce presupune aceasta. Este firesc ca un lider politic social-democrat să vorbească despre săraci şi existenţa unei protecţii a acestora acordată de către stat dar, modul în care o face Ion Iliescu, expresiile folosite, gesturile copiate parcă după cele ale ale lui Nicolae Ceauşescu, îmi arată nu doar faptul că nu s-a schimbat cu nimic faţă de anii  90 când cu aceeaşi mânie proletară tuna împotriva partidelor istorice, dar mai mult, ne dovedeşte că nu realizează, din păcate pentru el în primul rând, că România s-a schimbat chiar dacă personal nu a contribuit cu nimic la aceasta. Ce mai remarc la Ion Iliescu este lejeritatea de care dă dovadă când face analize economico-sociale asupra României. De fiecare data afişează o seninătate demnă de invidiat,  ca şi cum nu ar direct responsabil pentru fenomenele negative din societatea românească, care a avut ghinionul să aibă un preşedinte precum el pentru 10 din 18 ani de democraţie.

                     Ultima dovadă a faptului că fostul prim secretar nu s-a schimbat deloc este ipostazierea sa în continuare într-un rol de tătuc al naţiei, de sfătuitor dezinteresat al tuturor românilor. Aceasta este impresia pe care mi-a produs-o sugestia făcută de acelaşi personaj politic, pe care l-am văzut dispus să ofere sfaturi tuturor oamenilor şi liderilor politici din România, indiferent de partid. Ţinând cont de “ancorarea” sa în realitate, nu pot decât să sper că Ion Iliescu îşi va păstra sfaturile doar pentru tovarăşii săi.

P.S. Poate  până la viitoarea intervenţie publică,  unul din consilierii lui Ion Iliescu îi va spune că neoliberalismul pe care l-a criticat sâmbătă, a presupus mereu acceptarea unei anumite intervenţii a statului. Dacă ne gândim că în anii 90 înjura liberalismul sălbatic, cu trimitere tot la P.N.L., putem spune că am asistat măcar în această direcţie la un progres.

                   Când a apărut pe piaţă filmuleţul despre care se spunea că ar fi avut drept eroină principală pe Ana Birchall, toată lumea s-a întrebat de unde provine şi ce interes a urmărit cel care l-a făcut public. Într-o lume politică precum cea românească, în care nu există nici o regulă a jocului, astfel de acţiuni nu trebuie să surprindă. Nu ştiu dacă personajul din film este sau nu Ana Birchall. Nici măcar nu mă interesează. Am fost şi sunt mai interesat de competenţa oamenilor politici, de caracterul lor şi de capacitatea lor de a schimba un domeniu sau altul şi nu de ce fac ei în viaţa privată.  Am crezut de la început că e vorba de o reglare de conturi în P.S.D. pentru că Birchall era una  din persoanele al cărei nume era vehiculat pentru postul de ministru al educaţiei ori garda veche nu a dat vreo clipă semne că ar accepta-o. La fel de ciudat a fost şi lipsa oricărei reacţii de solidaritate cu o colegă a lor, din pratea social-democraţilor români. Foarte atenţi la imaginea lor, tovarăşii lui Geoană s-au grăbit în mod foarte suspect, pentru mine, să se delimiteze de colega lor înainte chiar ca ea să aducă precizările necesare unei asemenea situaţii. Unii dintre ei, bărbaţi “adevăraţi” au mai făcut un gest deosebit de “elegant” şi au arătat la presa un s.m.s. de la soţul Anei Birchall în care acesta le cerea să apere onoarea soţiei lui. Pentru nişte politicieni care au mers cu mic cu mare la Procuratură alături de celebru Bivolaru nu pot decât să constat “curajul” de care au dat dovadă în acest caz. Vrând să arate că nu sunt deloc nişte oameni care merg cu jumătăţile de măsură, tovarăşii de la P.S.D., temându-se să nu fie atacaţi pe subiectul fierbinte Ana Birchall, au decis să nu mai susţină candidatura ei pentru viitorul Parlament. Evident că ar fi fost mult mai bine ca dânşii să aibă grijă să nu-i întrebe electoratul de ce fuge Năstase de ancheta de la D.N.A. decât despre eroina unui film cu un final neelucidat.  

  http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/822345/Ana-Birchall-a-fost-eliminata-de-pe-lista-PSD/

                ” Să-ţi ia frica !” acesta este îndemnul pe care-l  adresează mulţi antrenori de fotbal fundaşilor din echipa lor pentru ca atacanţii sau mijocaşii din echipa adversă să nu mai aibă “curajul ” necesar, după câteva intrări dure, să se apropie de poartă. După acelaşi îndemn se pare că s-a luat şi preşedintele Băsescu în clipa în care a dat în judecată unul din jurnaliştii de la Cotidianul pentru un text în care se făcea trimitere la contribuţia pe care ar fi  avut-o la perfectarea alianţei dintre P.D.-L. şi Vadim Tudor.  Ca şi cum nu ar fi fost suficient apelul la politicienii implicaţi în campanie, adresat la T.V.R. la o oră de maximă audienţă “Fiţi cuminţi şi nu mă amestec în joaca voastră”( citat aproximativ), Băsescu a vrut prin intentarea acestui proces să se asigure că toată lumea a înţeles, că nu intenţionează să mai accepte să fie deranjat în activitatea sa de o breaslă faţă de care a arătat şi pînă acum un imens dispreţ.  După ce ai fost terfelit de Vadim în toate felurile iar partidul tău de suflet are acum o alianţă clară pentru toată lumea cu acesta este cel puţin nefirească reacţia de acum. Dacă sunt convins de faptul că presa românească nu va fi intimidată de acest nou atac, cred că vom vedea din nou intervenţii, tot ale unor oameni din presă, care vor încerca să ne convingă că nimic grav nu s-a întâmplat. Va fi din nou un moment în care media românească va da un test de solidaritate dar, după ce un jurnalist e făcut ţigan împuţit iar ceilalţi au considerat că nimic grav nu s-a întâmplat, nu mă aştept ca acum să se întâmple contrariul.           

                   Analiştii dar şi participanţii la viaţa politică  au aşteptat, aşa cum era şi firesc, în mod diferit intervenţia de ieri a preşedintelui. Dacă primii doreau să poată da noi pronosticuri pentru viitor pe baza declaraţiilor din Parlament ale şefului statului, liderii politici doreau să ştie cum se vor putea ei poziţiona în perioada următoare.  În loc de o declaraţie am asistat practic la două, prima fiind în Parlament iar a doua la T.V.R. Sub aparenţa unui discurs specific dreptei vorbind despre securitatea şi siguranţa cetăţenilor şi necesitatea neimplicării statului în economie, ambele au avut câteva elemente comune : atacul împotriva guvernului şi o critică generală a instituţiilor statului care l-a apropiat din nou de postura de lider al opoziţiei şi nu de cea de şef al statului. Cu siguranţă nu a fost o surpriză pentru nimeni nici trimiterea generală la adresa corupţiei şi nici stabilirea unor legăturil dintre clasa politică şi mult invocata lume a oligarhilor. Dincolo de omisiunea “succeselor” sale din plan extern am remarcat şi presupusa sa disponibilitate de a colabora cu viitorul guvern. Modul în care Mircea Geoană s-a şi grăbit să se prezinte după aceste declaraţii ca viitor şef al acestui guvern arată naivitatea lui politică dacă, poate crede că Traian Băsescu îl va numi pe el premier.
                  Nimic din tot ce a spus preşedintele ieri nu m-a mirat. Am sperat însă, ca ura lui fără margini faţă de guvernul Tăriceanu să nu ia şi forma unui atac împotriva votului uninominal. Poate că legea are imperfecţiuni dar, să te pronunţi ca şef al statului asupra  oricărei legi, de maniera în care a făcut-o, în cadrul legislativului, dând astfel declaraţiei sale o mare greutate, în ziua în care o instanţă urma să se pronunţe asupra ei, este un lucru incalificabil. Ca şi cum ar fi crezut că nu a înţeles toată lumea ce a vrut să spună pe tema legii votului uninominal, a reluat tema în intervenţia sa televizată. În aceste condiţii, nu cred că mai poate spune cineva serios că, între P.D.-L. şi P:R.M. a fost vorba doar de o colaborare parlamentară tehnică şi nu una cu destule elemente politice din care ieri l-m văzut pe primul. Nu trebuie multă analiză pentru a putea intui ce impact va avea asupra scorului pe care-l va obţine la alegerile parlamentare, când vor avea loc ele, P.R.M,. dacă legea uninominalului va fi respinsă,  iar pentru asta vom şti cui aparţine responsabilitatea.  Cât despre expresia “dacă vor fi cuminţi, nu mă voi implica în campania electorală” cred că spune foarte mult despre cum vede el rolul partidelor politice în România dar şi despre funcţionarea democraţiei.

                   Într-o ţară pecum România, în care jocurile piramidale au proliferat după 1990, o instituţie precum Bursa de Valori Bucureşti şi activitatea bursieră în general, au fost privite cu multă neîncredere fiind asociate de multă lume cu activităţi gen Caritas sau F.N.I. Dincolo de ceea ce s-a instaurat în imaginea colectivă a românilor, imagine ” hrănită” şi de neintervenţia sau chiar complicitatea autorităţilor în cazurile amintite, am fost surprins să văd chiar după 2004 o atitudine indiferentă a autorităţilor române faţă de activitatea bursieră. Văzută ca o activitate strict speculativă, şi fără vreo legătură directă cu economia reală, activitatea bursieră din România a fost destul de hăituită până acum.  Criza economică din S.U.A. nu avea cum să nu afecteze şi bursa din România în condiţiile în care legăturile dintre economia românească şi cea mondială s-au multiplicat în ultimii ani. Modul în care  guvernul american a intervenit pentru redresarea situaţiei câtorva instituţii financiare importante a declanşat o dezbatere serioasă în mediul politic şi economic internaţional în privinţa depistării atitudinii corecte pe care trebuie să o aibă un guvern „liberal” în faţa unei crize de o asemenea amploare.  Mult mai apropiat de fenomenul bursier decât predecesorul său, ministrul de finanţe Varujan Vosganian a intuit necesitatea ca şi guvernul român să ia minime măsuri de susţinere a investitorilor la bursa românească şi care este în ultimă instanţă un ajutor indirect dat economiei româneşti.  Pe fondul campaniei care se apropie sunt convins de faptul că, Vosganian va fi din nou incriminat pentru măsurile sale şi acuzat că impune măsuri neliberale. Decizia de ieri arată că în percepţia actualului guvern, România are nevoie de bursă şi din acest motiv a decis să o ajute. De acum încolo, piaţa şi contextul internaţional îşi vor spune cuvântul.

http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/ce-masuri-are-varujan-vosganian-sa-scoata-bursa-de-la-terapie-intensiva-3223432/

                   Nereuşind din cauza unor probleme personale să particip la evenimentul de luni de la Sala Polivalentă, organizat de P.N.L., am urmărit cu multă atenţie nu doar ce s-a întâmplat acolo ci şi modul în care a fost el reflectat în presă. Am remarcat nu doar organizarea în stil american a evenimentului ci şi plasarea cu multă forţă a P.N.L. în partea de centru-dreapta a scenei politice româneşti, prin discursurile susţinute de premier şi de  Crin Antonescu, mai ales. P.N.L. şi-a asumat acum, nu doar realizările guvernului ci şi o clarificare a relaţiilor cu diferiţii competitori din viaţa politică românească. Atenţii observatori, gen Emil Hurezeanu, au criticat printre altele, cu acest prilej, faptul că,  liberalii nu au discutat într-un cadru precum cel de la Sala Polivalentă despre criza economică mondială, ca şi cum nu ar fi fost vorba despre o lansare a candidaţilor pentru Parlament ci un simpozion cu teme economice. Unii au făcut trimitere la ţinuta obligatorie a delegaţilor ca şi cum ar fi trebuit să vină la un asemenea eveniment în şlapi şi pantaloni scurţi.”Atenţia” de care a beneficiat evenimentul de luni arată că semnalul de forţă şi de unitate transmis acum de P.N.L. deranjează tot mai mult, mai ales că ideea vehiculată prin primăvară potrivit căreia partidul Brătienilor va dispare nu mai are nici un suport real. Ce mai putem spune despre cei care, şi după discursul foarte dur al preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu la adresa P.S.D., au văzut în continuare o încercare de menajare a partidului condus de Mircea Geoană.

                   În condiţiile în care veştile despre situaţia economică internaţională nu sunt foarte liniştitoare iar o anumită îngrijorare a cuprins şi pe cei implicaţi în economia românească, iată că un semn încurajator pentru români, vine dinspre guvernatorul Mugur Isărescu. Fără a putea fi bănuit de intenţii politice, şeful B.N.R. a prezentat care sunt, în opinia lui, motivele pentru care România are şanse să treacă cu bine peste actuala criză economică mondială: creşterea economică de 8-9%, inflaţia a intrat pe panta descrescătoare  existând posibilitatea de a cobori spre 6% până la sfârşitul anului,  stabilizarea deficitului extern  şi nu în ultimul rând dezvoltarea în continuare a sistemului bancar. Aceasta nu înseamnă că România a evitat în totalitate pericolele generate de supraîncălzirea din construcţii sau probleme precum cele apărute în domeniul financiar în S.U.A.

http://www.zf.ro/eveniment/guvernatorul-isarescu-sistemul-bancar-rezista-crizei-pentru-ca-este-solid-nu-primitiv-3219869/
 

                   Aşa cum mă temeam ieri că se va întâmpla, iată că iniţiativa legislativă promovată de vicepreşedintele democrat-liberal Ioan Oltean, potrivit căreia parlamentarii care au părăsit partidul sub sigla căruia au fost aleşi să nu mai poată candida decât ca independenţi, va fi abandonată chiar de către partidul  prezidenţial. Discilina de partid şi-a spus cuvântul iar, Colegiul Director al partidului din care face parte iniţiatorul, a respins în unanimitate proiectul, pentru a arăta celor nou veniţi că nu au fost ei vizaţi de prevederile proiectului. Comic mi se pare faptul că, după ce au respins iniţiativa unui coleg, care a nu a cerut voie probabil de la cel numit Zeus, P.D.-L. îi mai şi cere acestuia ca în momentul în care în şedinţa Camerei Deputaţilor se va discuta legea propusă de el, să anunţe singur că nu mai doreşte ca aceasta să fie luată în discuţie. Frumos nu?

Afirmaţia că este o iniţiativă anticonstituţională eu unul nu o iau prea serios în seamă pentru că, nu era interzisă candidatura “fugarilor” ci îi obliga doar, ca după plecarea de la un partid să candideze ca independenţi la alegerile următoare.  Faptul că în plină campanie electorală celelalte partide nu au atacat imediat P.D.-L. pe acest subiect arată că de fapt, fiecare actor politic important a văzut în această lege, o piedică în calea mişcărilor sale politice viitoare.