Astăzi la prânz am văzut în reluare o emisiune de pe Antena 2 în care Ion Iliescu, Radu Câmpeanu ÅŸi Răzvan Teodorescu povesteau despre confruntările politice din 1990. Profitând de amabilitatea moderatorului, Ion Iliescu, acest “tânăr ÅŸi neliniÅŸtit” al politicii româneÅŸti a depănat din nou amintiri în care nu figurau evident nici bâtele minerilor ÅŸi nici arestările ilegale operate de forÅ£ele de ordine. Cel mai mult m-a deranjat faptul că fostul prim secretar se prezintă pe sine ca un model politic ce a ÅŸtiut, de exemplu,  să treacă peste “rigidităţile lui Corneliu Coposu” în condiÅ£iile în care ciracii săi din F.S.N. plimbau un sicriu cu numele Seniorului pe străzile din BucureÅŸti ÅŸi-i cereau să plece grabnic din Å£ară. ÃŽntreaga prestaÅ£ie a lui Ion Iliescu sugerează faptul că acest om crede că suntem veniÅ£i din altă lume iar memoria noastră este atât de scurtă încât el să-ÅŸi poată permite să ne mintă în faţă. Nu doar capacitatea de a-ÅŸi recunoaÅŸte greÅŸelile nu-l caracterizează pe fostul preÅŸedinte ci ÅŸi bunul simÅ£, pentru că altfel de multă vreme s-ar fi retras în munÅ£i să vorbească despre cum ” Nicolae CeauÅŸescu ÅŸi soÅ£ia sa au întinat  valorile nobile ale comunismului”.  

               Ziua de 23 August, este un bun caz pentru modul în care se poate  amesteca istoria cu politica. 

             După  revoluÅ£ia din decembrie 1989, am asistat la o încercare de “înlocuire” a imaginii pe care o avea Regele Mihai în societatea românească, oricum nu foarte pozitivă, graÅ£ie propagandei comuniste realizate timp de 45 de ani, cu aceea a mareÅŸalului Ion Antonescu. ÃŽntreaga acÅ£iune a fost desfăşurată, profitându-se de faptul că pentru foarte mulÅ£i români, instituÅ£ia monarhică nu spunea mare lucru iar ceea ce se ÅŸtia era mai mult  din cărÅ£ile  comuniste de istorie . Cei care au realizat această “operă” sunt personaje ieÅŸite la lumină după câteva luni de dispariÅ£ie în 1989, în care au avut ocazia să desluÅŸească caracterul noului regim. MulÅ£i dintre ei făcuseră parte din cadrele de nădejde ale vechiului regim ÅŸi vedeau acum în reabilitarea generalului Antonescu posibilitatea unei justificări a prezenÅ£ei lor în  societatea românească. Profitând ÅŸi de atracÅ£ia pe care o are la nivelul societăţii româneÅŸti modelul liderului autoritar, charismatic s-a reuÅŸit crearea imaginii unui general erou care fusese trădat de un rege incapabil.  Ca ÅŸi cum asta nu ar fi fost suficient regele Mihai a fost acuzat ÅŸi de faptul că datorită actului de la 23 August, România ar fi devenit un stat comunist. Nimic mai fals. Decizia regelui Mihai de a-l îndepărta pe Ion Antonescu fusese singura soluÅ£ie care se mai afla la îndemâna României în acel moment. Dacă în România s-a instalat apoi un guvern comunist aceasta s-a datorat în primul rând unei evoluÅ£ii internaÅ£ionale binecunoscute. Ceea ce trebuie însă acceptat este faptul că nici momente precum Teheran sau Yalta nu pot fi absolutizate, iar în clipa în care reproşăm guvernelor occidentale faptul că au acceptat să intrăm în sfera de influenţă sovietică, uităm de faptul că întreaga lume se afla într-un război care durase mai mult de patru ani iar noi declaraserăm război celor de la care aÅŸteptam apoi salvarea.

              Deşi cu o mică contribuţie  la realizarea actului de la 23 August, comuniştii români au transformat evenimentul într-o mare realizare a lor şi sărbătoare naţională a României, reuşind în felul acesta să-l compromită complet prin încărcătura politică pe care i-au dat-o. În felul acesta, caracterul istoric s-a diminuat în favoarea celui politic. Pentru cei mai mulţi români, ziua de 23 August a reprezentat dincolo de manifestaţiile de stradă şi propaganda comunistă o sărbătoare aşteptată cu nerăbdare, iar dacă dispariţia ei  din calendarul sărbătorilor oficiale nu a produs o mare nemulţumire aceasta s-a datorat apariţiei altora în spaţiul public românesc.

Amestecul dintre istorie şi politică pe tema unui episod din istoria noastră, a contribuit imens la existenţa astăzi a unui dezinteres total faţă de un eveniment istoric cu un impact deosebit, nu doar asupra României ci şi a spaţiului european.     

Un vizitator al acestui blog mi-a semnalat un caz tulburator al unei tinere  din Iaşi, care are nevooie de un consistent ajutor financiar pentru a depăşi situaţia critică în care se află. Sper ca şi în cazul ei, solidaritatea românească se va resimţi. Detalii concrete ale dramei prin care trece Felicia puteţi găsi la http://feliciacilinschi.blogspot.com/2008/08/va-rog-din-suflet-sa-ma-ajutati.html.

                   Ziarul Adevărul de astăzi ne oferă un interesant interviu cu una dintre doamnele politicii româneşti şi anume Adriana Săftoiu. Fără a fi un personaj comod, fosta consilier prezidenţial are talentul de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă asta place sau nu auditoriului său şi fără a pretinde că are mereu dreptate. Cunoscând şi eu puţin din vâltoarea politică şi mai ales pasiunile pe care le generează ea,  am constatat cu satisfacţie faptul că după plecarea de la Cotroceni nu a început să împroaşte cu noroi pe cel pe care l-a consiliat vreme îndelungată şi nici pe cei din jurul lui. Capacitatea de a te despărţi civilizat de un om alături de care ai fost timp de mai mulţi ani, noi românii nu o avem nici în viaţa personală şi cu atât mai mult în viaţa politică. Fermitatea manifestată în expunerea argumentelor  în diferite dezbateri nu a fost însoţită niciodată de comportamentul asemănător unei ţaţe, şi asta pentru că a intuit corect existenţa unei disponobilităţi din partea românilor după 19 ani de la revoluţie de  a susţine  o doamnă dacă, aceasta nu încearcă sa devină altceva.

Dincolo de toate acestea, cel mai mult o apreciez, pe Adriana Săftoiu, pentru faptul că deşi putea rămâne în continuare doar consultant politic  a ales să vadă cum este în arenă şi asta în condiţiile în care tot mai multă lume, dezamăgită, se îndepărtează de politică. Cine crede dintre liberali că ea va fi un coleg comod se înşeală iar, încercarea unora dintre ei de a-i aduce aminte, în anumite momente mai tensionate care vor apare  în mod firesc, de cazul Atanasiu,  nu  o vor face să-şi spună cu o voce mai joasă părerile despre o situaţie sau alta.

Evident că întrebarea care pluteşte în aer, este dacă ea va reuşi să performeze în politică la fel ca şi în consultanţă, ţinând cont că aici regulile sunt altele. Când te gândeşti că a rezistat atâţia ani lângă Traian Băsescu nu poţi răspunde decât pozitiv la o asemenea întrebare.

http://www.adevarul.ro/articole/n-am-plecat-de-la-cotroceni-din-cauza-elenei-udrea/366910

                    După ce mai mulÅ£i ani s-au prezentat în faÅ£a alegătorilor români  drept reper al moralităţii din politica românească, iată că în ultimele săptămâni, domnii din P.D.-L. arată că au ÅŸi ei cel puÅ£in o tară comună cu restul partidelor politice româneÅŸti. Când spun asta mă gândesc la fuga după “vedete” pe care au declanÅŸat-o ÅŸi dânÅŸii,  acum în apropierea campaniei electorale. Ceea ce putem observa însă, este că aflaÅ£i probabil în cădere ÅŸi după propriile  sondaje, disperarea că nu vor putea, aÅŸa cum li s-a trasat drept sarcină de la Cotroceni, să formeze din toamnă  singuri guvernul,  îi fac să nu mai fie “atenÅ£i” la criteriile de selecÅ£ie.  Dacă motivele pentru care au fost aduÅŸi în P.D.-L.  Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu le-am înÅ£eles, încercarea de a aduce în partid un personaj precum Dumitru Dragomir sau chiar Mona Muscă nu e doar o greÅŸeală politică imensă care te decredibilizează ca partid dar arată ÅŸi care este criteriul după care funcÅ£ionează recrutarea membrilor P.D.-L. : cât mai mulÅ£i din toate zonele posibile ale societăţii româneÅŸti. Ce altceva putem crede când, în ciuda problemelor pe care le are cu legea lui “dom Mitică” i se propune să sară în barca lui Traian Băsescu iar după furtunoasele discursuri anticomuniste o readuci pe Mona Muscă, dovedită ca fiind colaboratoare a Securităţii,  în faţă,  gata pentru o nouă defilare electorală?    

Aceeaşi disperare îi face probabil pe liderii P.D.-L. ca după ce înjură mai tot timpul pe la diverse televiziuni colaborarea dintre P.N.L. şi P.S.D. să meargă acum pe burtă la negocieri cu liderii de sectoare ai partidului condus de Geoană pentru a prinde şi ei câte un colegiu prin capitală. Dincolo de morală şi bun simţ am impresia că elita partidului prezidenţial ( sau mai bine spus o parte a ei) nu realizează că prin astfel de acţiuni riscă să rămână în afara jocului politic şi după alegerile din toamnă. 

P.S. Despre negocierile P.S.D.-P.D.-L. vedeţi în Cotidianul de ieri.

 http://www.cotidianul.ro/pd_l_se_caciuleste_la_psd_pentru_cateva_colegii_in_bucuresti-55539.html

                    După ce mai mulÅ£i ani, nu a făcut altceva decât să doarmă în fotoliul de preÅŸedinte al Senatului din care s-a trezit doar când, printr-un accident al istoriei, a devenit preÅŸedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu a realizat zilele trecute că trebuie să facă şi el ceva prin care să iasă în evidenţă. Singurul lucru  la care s-a putut gândi pentru realizarea unui asemenea obiectiv a fost condamnarea cu mânie proletară a Comisiei Europene pentru criticile pe care aceasta ÅŸi-a permis să le rostească la adresa României în cadrul raportului asupra JustiÅ£iei. PreÅŸedintele Senatului, nu a făcut decât să exprime cum a ÅŸtiut el mai bine nemulÅ£umirea unui număr mai mare de oameni politici, care văd relaÅ£ia Uniunii Europene cu România doar în sensul furnizării unor mari sume de bani, de care băieÅ£ii deÅŸtepÅ£i din BucureÅŸti sau de aiurea din Å£ară să se poată bucura după placul inimii lor dar, bineînÅ£eles în cadrul unor proiecte deosebite( noul limbaj al anilor 2000). Dacă oficialii europeni îşi permit să mai atragă atenÅ£ia asupra faptului că nu sunt “serioÅŸi”, evident că atunci este vorba de un amestec în treburile interne. Limbajul ÅŸi retorica de factură naÅ£ionalistă vă sunt cu siguranţă cunoscute doar că, am fi vrut parcă să nu le mai simÅ£im prezenÅ£a în anul de graÅ£ie 2008. A da vina mereu pe alÅ£ii, a te îmbărbăta singur când cineva îţi spune că nu e bine cum faci o treabă credeam că sunt practici de mult apuse. M-am înÅŸelat pentru că iată băieÅ£ii  de la P.S.D. redescoperă valenÅ£ele electorale ale unui astfel de discurs. Nu de puÅ£ine ori l-am auzit ÅŸi pe liderul P:S.D., Mircea Geoană, care parcă  neajungându-i sintagma de “prostănacul” pusă de tătuca Iliescu, a vrut să devină ÅŸi senatorul pepenilor, vorbind cu acelaÅŸi tremur în glas precum Nea Nicu Văcăroiu, despre România ÅŸi patriotism. Tot ce putem spera este ca alegătorii să taxeze corespunzător în toamnă pe acei care cred că-ÅŸi mai pot construi cariere politice practicând acelaÅŸi naÅ£ionalism de doi lei, aÅŸa cum  se întâmpla imediat după revoluÅ£ie. 

 

                Prezent aseară la emisiunea “Åžtirea Zilei” Adrian Năstase a arătat din nou care este modul său de a înÅ£elege ÅŸi de a face politică. Profitând de amabilitatea unui moderator entuziasmat de prezenÅ£a lui, fostul prim-ministru s-a înfăţiÅŸat  din nou drept victimă a sistemului judiciar din România solicitând într-un mod jenant “înÅ£elegere” pentru el ÅŸi familia lui. Ce mi se pare interesant la cazul Năstase nu este imaginea excelentă pe care o are asupra persoanei sale, ci faptul că pare dispus să sacrifice pentru confortul său imaginea unei ţări ÅŸi a unei formaÅ£iuni politice în ale cărei structuri de conducere încă se mai află. Cât de mult a fost interesat de percepÅ£ia României în exterior am văzut în perioada în care a deÅ£inut funcÅ£ia de prim -ministru când a avut grijă să dezvolte unul din cele mai sinistre sisteme de control asupra vieÅ£ii politice, economice dar ÅŸi asupra mass-mediei româneÅŸti. ÃŽn condiÅ£iile în care până ÅŸi oficiali europeni precum Hannes Swoboda, vicepreÅŸedinte al grupului socialist din Parlamentul European, consideră că România va avea după acest episod ” Mitrea-Năstase” de suferit iar tu ca lider politic cu pretenÅ£ii nu ai nici o reacÅ£ie exceptând-o pe cea de a te refugia în spatele unei deficienÅ£e legilslative, înseamnă că distanÅ£a dintre tine ÅŸi bunul simÅ£ este una foarte mare. Nu poÅ£i pretinde să fii considerat un om politic serios în condiÅ£iile în care o instituÅ£ie a statului român te acuză de “luare de mită, trafic de influenţă ÅŸi participaÅ£ie improprie la infracÅ£iunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapta de trafic de influenţă”, iar tu refuzi să te prezinÅ£i în faÅ£a instanÅ£ei pentru a te putea apăra ÅŸi dezvinovăţi. Ceea ce pare că nu înÅ£elege Adrian Năstase este faptul că fiecare zi în care se ascunde, contribuie serios la spulberarea visului său de a redeveni un lider politic important de care să se Å£ină seama ÅŸi asta,  pentru că “cea de-a doua Românie” care l-a votat pe el în 2004 capătă treptat o dimensiune tot mai redusă. Din acest motiv cred că stilul retoric practicat de fostul preÅŸedinte al P.S.D. care îşi punea singur, în timpul emisiunii,  întrebarea “Pentru ce să-mi dau demisia?” nu va mai avea pentru mult timp impact pozitiv asupra  alegătorilor pentru că aceÅŸtia s-ar putea să-i răspundă simplu: “Din bun simÅ£ domnule Năstase, din bun simÅ£!”.

  

   

                 Într-o ţară în care fotbalul se amestecă tot mai mult cu politica, aducând celor care realizează un asemenea mixaj un imens capital de imagine iată că sporturi precum gimnastica, atletismul sau canotajul despre care o parte importantă a societăţii româneşti  nu ştie mare lucru ne aduc  bucurii şi ne ajută parcă să redescoperim mândria de a fi români. Sportivii medaliaţi zilele acestea reprezintă un bun exemplu pentru generaţia tânără în sensul realizării unei adevărate demonstraţii de forţă care constă în obţinerea de medalii fără un sprijin material deosebit( o bază sportivă săracă pentru sporturile cu rezultate notabile), nici financiar şi nici măcar moral,( dacă ne gândim la cât de puţin se vorbeşte despre ei) din partea societăţii şi a statului român în primul rând. Tăcuţi, ambiţioşi, fără să fie mereu în lumina reflectoarelor, având doar ca obiectiv obţinerea de noi performanţe ei sunt cu adevarat campionii zilelor noastre pentru care merită întregul nostru respect.