Astăzi la prânz am văzut în reluare o emisiune de pe Antena 2 în care Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Răzvan Teodorescu povesteau despre confruntările politice din 1990. Profitând de amabilitatea moderatorului, Ion Iliescu, acest “tânăr şi neliniştit” al politicii româneşti a depănat din nou amintiri în care nu figurau evident nici bâtele minerilor şi nici arestările ilegale operate de forţele de ordine. Cel mai mult m-a deranjat faptul că fostul prim secretar se prezintă pe sine ca un model politic ce a ştiut, de exemplu,  să treacă peste “rigidităţile lui Corneliu Coposu” în condiţiile în care ciracii săi din F.S.N. plimbau un sicriu cu numele Seniorului pe străzile din Bucureşti şi-i cereau să plece grabnic din ţară. Întreaga prestaţie a lui Ion Iliescu sugerează faptul că acest om crede că suntem veniţi din altă lume iar memoria noastră este atât de scurtă încât el să-şi poată permite să ne mintă în faţă. Nu doar capacitatea de a-şi recunoaşte greşelile nu-l caracterizează pe fostul preşedinte ci şi bunul simţ, pentru că altfel de multă vreme s-ar fi retras în munţi să vorbească despre cum ” Nicolae Ceauşescu şi soţia sa au întinat  valorile nobile ale comunismului”.  

               Ziua de 23 August, este un bun caz pentru modul în care se poate  amesteca istoria cu politica. 

             După  revoluţia din decembrie 1989, am asistat la o încercare de “înlocuire” a imaginii pe care o avea Regele Mihai în societatea românească, oricum nu foarte pozitivă, graţie propagandei comuniste realizate timp de 45 de ani, cu aceea a mareşalului Ion Antonescu. Întreaga acţiune a fost desfăşurată, profitându-se de faptul că pentru foarte mulţi români, instituţia monarhică nu spunea mare lucru iar ceea ce se ştia era mai mult  din cărţile  comuniste de istorie . Cei care au realizat această “operă” sunt personaje ieşite la lumină după câteva luni de dispariţie în 1989, în care au avut ocazia să desluşească caracterul noului regim. Mulţi dintre ei făcuseră parte din cadrele de nădejde ale vechiului regim şi vedeau acum în reabilitarea generalului Antonescu posibilitatea unei justificări a prezenţei lor în  societatea românească. Profitând şi de atracţia pe care o are la nivelul societăţii româneşti modelul liderului autoritar, charismatic s-a reuşit crearea imaginii unui general erou care fusese trădat de un rege incapabil.  Ca şi cum asta nu ar fi fost suficient regele Mihai a fost acuzat şi de faptul că datorită actului de la 23 August, România ar fi devenit un stat comunist. Nimic mai fals. Decizia regelui Mihai de a-l îndepărta pe Ion Antonescu fusese singura soluţie care se mai afla la îndemâna României în acel moment. Dacă în România s-a instalat apoi un guvern comunist aceasta s-a datorat în primul rând unei evoluţii internaţionale binecunoscute. Ceea ce trebuie însă acceptat este faptul că nici momente precum Teheran sau Yalta nu pot fi absolutizate, iar în clipa în care reproşăm guvernelor occidentale faptul că au acceptat să intrăm în sfera de influenţă sovietică, uităm de faptul că întreaga lume se afla într-un război care durase mai mult de patru ani iar noi declaraserăm război celor de la care aşteptam apoi salvarea.

              Deşi cu o mică contribuţie  la realizarea actului de la 23 August, comuniştii români au transformat evenimentul într-o mare realizare a lor şi sărbătoare naţională a României, reuşind în felul acesta să-l compromită complet prin încărcătura politică pe care i-au dat-o. În felul acesta, caracterul istoric s-a diminuat în favoarea celui politic. Pentru cei mai mulţi români, ziua de 23 August a reprezentat dincolo de manifestaţiile de stradă şi propaganda comunistă o sărbătoare aşteptată cu nerăbdare, iar dacă dispariţia ei  din calendarul sărbătorilor oficiale nu a produs o mare nemulţumire aceasta s-a datorat apariţiei altora în spaţiul public românesc.

Amestecul dintre istorie şi politică pe tema unui episod din istoria noastră, a contribuit imens la existenţa astăzi a unui dezinteres total faţă de un eveniment istoric cu un impact deosebit, nu doar asupra României ci şi a spaţiului european.     

                Un vizitator al acestui blog mi-a semnalat un caz tulburator al unei tinere  din Iaşi, care are nevooie de un consistent ajutor financiar pentru a depăşi situaţia critică în care se află. Sper ca şi în cazul ei, solidaritatea românească se va resimţi. Detalii concrete ale dramei prin care trece Felicia puteţi găsi la http://feliciacilinschi.blogspot.com/2008/08/va-rog-din-suflet-sa-ma-ajutati.html.

                   Ziarul Adevărul de astăzi ne oferă un interesant interviu cu una dintre doamnele politicii româneşti şi anume Adriana Săftoiu. Fără a fi un personaj comod, fosta consilier prezidenţial are talentul de a spune lucrurilor pe nume chiar dacă asta place sau nu auditoriului său şi fără a pretinde că are mereu dreptate. Cunoscând şi eu puţin din vâltoarea politică şi mai ales pasiunile pe care le generează ea,  am constatat cu satisfacţie faptul că după plecarea de la Cotroceni nu a început să împroaşte cu noroi pe cel pe care l-a consiliat vreme îndelungată şi nici pe cei din jurul lui. Capacitatea de a te despărţi civilizat de un om alături de care ai fost timp de mai mulţi ani, noi românii nu o avem nici în viaţa personală şi cu atât mai mult în viaţa politică. Fermitatea manifestată în expunerea argumentelor  în diferite dezbateri nu a fost însoţită niciodată de comportamentul asemănător unei ţaţe, şi asta pentru că a intuit corect existenţa unei disponobilităţi din partea românilor după 19 ani de la revoluţie de  a susţine  o doamnă dacă, aceasta nu încearcă sa devină altceva.

Dincolo de toate acestea, cel mai mult o apreciez, pe Adriana Săftoiu, pentru faptul că deşi putea rămâne în continuare doar consultant politic  a ales să vadă cum este în arenă şi asta în condiţiile în care tot mai multă lume, dezamăgită, se îndepărtează de politică. Cine crede dintre liberali că ea va fi un coleg comod se înşeală iar, încercarea unora dintre ei de a-i aduce aminte, în anumite momente mai tensionate care vor apare  în mod firesc, de cazul Atanasiu,  nu  o vor face să-şi spună cu o voce mai joasă părerile despre o situaţie sau alta.

Evident că întrebarea care pluteşte în aer, este dacă ea va reuşi să performeze în politică la fel ca şi în consultanţă, ţinând cont că aici regulile sunt altele. Când te gândeşti că a rezistat atâţia ani lângă Traian Băsescu nu poţi răspunde decât pozitiv la o asemenea întrebare.

http://www.adevarul.ro/articole/n-am-plecat-de-la-cotroceni-din-cauza-elenei-udrea/366910

                    După ce mai mulţi ani s-au prezentat în faţa alegătorilor români  drept reper al moralităţii din politica românească, iată că în ultimele săptămâni, domnii din P.D.-L. arată că au şi ei cel puţin o tară comună cu restul partidelor politice româneşti. Când spun asta mă gândesc la fuga după “vedete” pe care au declanşat-o şi dânşii,  acum în apropierea campaniei electorale. Ceea ce putem observa însă, este că aflaţi probabil în cădere şi după propriile  sondaje, disperarea că nu vor putea, aşa cum li s-a trasat drept sarcină de la Cotroceni, să formeze din toamnă  singuri guvernul,  îi fac să nu mai fie “atenţi” la criteriile de selecţie.  Dacă motivele pentru care au fost aduşi în P.D.-L.  Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu le-am înţeles, încercarea de a aduce în partid un personaj precum Dumitru Dragomir sau chiar Mona Muscă nu e doar o greşeală politică imensă care te decredibilizează ca partid dar arată şi care este criteriul după care funcţionează recrutarea membrilor P.D.-L. : cât mai mulţi din toate zonele posibile ale societăţii româneşti. Ce altceva putem crede când, în ciuda problemelor pe care le are cu legea lui “dom Mitică” i se propune să sară în barca lui Traian Băsescu iar după furtunoasele discursuri anticomuniste o readuci pe Mona Muscă, dovedită ca fiind colaboratoare a Securităţii,  în faţă,  gata pentru o nouă defilare electorală?    

Aceeaşi disperare îi face probabil pe liderii P.D.-L. ca după ce înjură mai tot timpul pe la diverse televiziuni colaborarea dintre P.N.L. şi P.S.D. să meargă acum pe burtă la negocieri cu liderii de sectoare ai partidului condus de Geoană pentru a prinde şi ei câte un colegiu prin capitală. Dincolo de morală şi bun simţ am impresia că elita partidului prezidenţial ( sau mai bine spus o parte a ei) nu realizează că prin astfel de acţiuni riscă să rămână în afara jocului politic şi după alegerile din toamnă. 

P.S. Despre negocierile P.S.D.-P.D.-L. vedeţi în Cotidianul de ieri.

 http://www.cotidianul.ro/pd_l_se_caciuleste_la_psd_pentru_cateva_colegii_in_bucuresti-55539.html

                    După ce mai mulţi ani, nu a făcut altceva decât să doarmă în fotoliul de preşedinte al Senatului din care s-a trezit doar când, printr-un accident al istoriei, a devenit preşedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu a realizat zilele trecute că trebuie să facă şi el ceva prin care să iasă în evidenţă. Singurul lucru  la care s-a putut gândi pentru realizarea unui asemenea obiectiv a fost condamnarea cu mânie proletară a Comisiei Europene pentru criticile pe care aceasta şi-a permis să le rostească la adresa României în cadrul raportului asupra Justiţiei. Preşedintele Senatului, nu a făcut decât să exprime cum a ştiut el mai bine nemulţumirea unui număr mai mare de oameni politici, care văd relaţia Uniunii Europene cu România doar în sensul furnizării unor mari sume de bani, de care băieţii deştepţi din Bucureşti sau de aiurea din ţară să se poată bucura după placul inimii lor dar, bineînţeles în cadrul unor proiecte deosebite( noul limbaj al anilor 2000). Dacă oficialii europeni îşi permit să mai atragă atenţia asupra faptului că nu sunt “serioşi”, evident că atunci este vorba de un amestec în treburile interne. Limbajul şi retorica de factură naţionalistă vă sunt cu siguranţă cunoscute doar că, am fi vrut parcă să nu le mai simţim prezenţa în anul de graţie 2008. A da vina mereu pe alţii, a te îmbărbăta singur când cineva îţi spune că nu e bine cum faci o treabă credeam că sunt practici de mult apuse. M-am înşelat pentru că iată băieţii  de la P.S.D. redescoperă valenţele electorale ale unui astfel de discurs. Nu de puţine ori l-am auzit şi pe liderul P:S.D., Mircea Geoană, care parcă  neajungându-i sintagma de “prostănacul” pusă de tătuca Iliescu, a vrut să devină şi senatorul pepenilor, vorbind cu acelaşi tremur în glas precum Nea Nicu Văcăroiu, despre România şi patriotism. Tot ce putem spera este ca alegătorii să taxeze corespunzător în toamnă pe acei care cred că-şi mai pot construi cariere politice practicând acelaşi naţionalism de doi lei, aşa cum  se întâmpla imediat după revoluţie. 

                Prezent aseară la emisiunea “Ştirea Zilei” Adrian Năstase a arătat din nou care este modul său de a înţelege şi de a face politică. Profitând de amabilitatea unui moderator entuziasmat de prezenţa lui, fostul prim-ministru s-a înfăţişat  din nou drept victimă a sistemului judiciar din România solicitând într-un mod jenant “înţelegere” pentru el şi familia lui. Ce mi se pare interesant la cazul Năstase nu este imaginea excelentă pe care o are asupra persoanei sale, ci faptul că pare dispus să sacrifice pentru confortul său imaginea unei ţări şi a unei formaţiuni politice în ale cărei structuri de conducere încă se mai află. Cât de mult a fost interesat de percepţia României în exterior am văzut în perioada în care a deţinut funcţia de prim -ministru când a avut grijă să dezvolte unul din cele mai sinistre sisteme de control asupra vieţii politice, economice dar şi asupra mass-mediei româneşti. În condiţiile în care până şi oficiali europeni precum Hannes Swoboda, vicepreşedinte al grupului socialist din Parlamentul European, consideră că România va avea după acest episod ” Mitrea-Năstase” de suferit iar tu ca lider politic cu pretenţii nu ai nici o reacţie exceptând-o pe cea de a te refugia în spatele unei deficienţe legilslative, înseamnă că distanţa dintre tine şi bunul simţ este una foarte mare. Nu poţi pretinde să fii considerat un om politic serios în condiţiile în care o instituţie a statului român te acuză de “luare de mită, trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapta de trafic de influenţă”, iar tu refuzi să te prezinţi în faţa instanţei pentru a te putea apăra şi dezvinovăţi. Ceea ce pare că nu înţelege Adrian Năstase este faptul că fiecare zi în care se ascunde, contribuie serios la spulberarea visului său de a redeveni un lider politic important de care să se ţină seama şi asta,  pentru că “cea de-a doua Românie” care l-a votat pe el în 2004 capătă treptat o dimensiune tot mai redusă. Din acest motiv cred că stilul retoric practicat de fostul preşedinte al P.S.D. care îşi punea singur, în timpul emisiunii,  întrebarea “Pentru ce să-mi dau demisia?” nu va mai avea pentru mult timp impact pozitiv asupra  alegătorilor pentru că aceştia s-ar putea să-i răspundă simplu: “Din bun simţ domnule Năstase, din bun simţ!”.