Chiar dacă se spune că în politică o expresie precum “datorie morală” nu -ÅŸi are locul ÅŸi rostul eu cred încă,  în faptul că măcar peste câţiva ani vom putea vorbi despre obligaÅ£ii morale ÅŸi în viaÅ£a politică românească fără a avea impresia că persoana din faÅ£a noastră ne crede naivi sau rupÅ£i de realitate. Când  P.N.Å¢.C.D. ratase intrarea în Parlament în anul 2000, puÅ£ini erau cei care păreau să realizeze faptul că înfrângerea partidului condus de Corneliu Coposu în anii 90, nu se datora doar proastei politici de personal  şi a unor greÅŸeli gvernamentale ci ÅŸi demarării unor reforme nepopulare şi a unei ambiÅ£ii devenite ilogice din punct de vedere politic de a continua un proiect  a cărui valabiliate expirase. Ideea de a avea toate partidele de centru- centru-dreapta la un loc se dovedise o soluÅ£ie salvatoare în anii 90 în faÅ£a maÅŸinii de stat ÅŸi de partid aÅŸa cum fusese definit F.S.N. de chiar ideologul său, Silviu Brucan. Mâna întinsă în 1995 P.N.L. prin acceptul reintrării sale în C.D.R. nu a fost uitată de către P.N.L. dovadă în acest sens fiind solidaritatea pe care liberalii au manifestat-o în interiorul arcului guvernamental, cu P.N.Å¢.C.D. Datorită acordului amintit, liberalii au căpătat din nou vizibilitate iar de pe poziÅ£iile pe care le-au avut în interiorul guvernului au putut să-ÅŸi pună în practică unele idei ale programului lor. Decizia P.N.L. din 2000 de a candida din nou separat s-a datorat unei percepÅ£ii greÅŸite a P.N.Å¢.C.D. asupra societăţii româneÅŸti văzută în continuare ca fiind una interesată de o retorică anti-comunistă, dar fără o clarificare doctrinară ÅŸi în egală măsură unei dorinÅ£e fireÅŸti a liberalilor de a-ÅŸi măsura direct forÅ£ele. 

Anii au trecut iar astăzi P.N.Ţ.C.D. este pe punctul de a rata pentru a treia oară intrarea în parlament, situaţie care cred  că ar duce la dispariţia definitivă a acestui partid. În condiţiile discuţiilor despre întocmirea listelor pentru aceste prime alegeri uninominale iată că a apărut şi ideea concretizării protocolului încheiat dintre P.N.Ţ.C.D. şi P.N.L. în primăvara acestui an. Dacă ţinem cont că avem candidaturi uninominale nu putem vorbi ca până acum de faptul că cei 30 de lideri ţărănişti ar fi duşi în spate de P.N.L. chiar dacă vor avea sigla liberală în dreptul lor. În loc să aducă duzina de artişti, sportivi şi alte vedete locale,  care apar de obicei în campaniile electorale, este mult mai bine ca liberalii să facă un gest politic precum cel amintit. Punerea în aplicare a documentelor semnate se pare marţi seara, ar însemna un sprijin important dat  de P.N.L. unei mişcări creştin-democrate de care România are nevoie dacă nu pentru sănătatea organismului ei politic măcar pentru a avea o intrare sigură la Internaţionala Populară, în plus  liberalii ar răspunde peste timp unei mâini întinse de Corneliu Coposu.  

Oricât de mult ar place sau nu unora, informaÅ£ia potrivit căreia Adriana Săftoiu a trecut în rândurile P.N.L. ÅŸi va candida la Prahova este cu siguranţă ÅŸtirea( politică) zilei.  Am urmărit-o cu mult interes pe Adriana Săftoiu încă de la primele sale apariÅ£ii publice ÅŸi ce am remarcat la dânsa în primul rând, a fost profesionalismul de care a dat dovadă în tot ce a făcut ÅŸi moderaÅ£ia în exprimarea convingerilor. ÃŽn acelaÅŸi timp am observat bunul simÅ£ de care a dat dovadă după plecarea de la Cotroceni, când, în ciuda modului în care a fost tratată de Traian Băsescu, nu a făcut niciodată comentarii aiurea la adresa fostului ÅŸef. Å¢inând cont de toate acestea dar ÅŸi de alte câteva motive nu pot decât să spun  “Bine aÅ£i venit doamnă Adrina Săftoiu printre liberali ! ” iar lui Traian Băsescu ÅŸi celor de la P.D.-L.” somn uÅŸor !”.

http://www.cotidianul.ro/adriana_saftoiu_candideaza_pentru_pnl_in_fieful_lui_patriciu-53329.html

                   Rupt de realitate, aÅŸa mi s-a părut la ultima emisiune difuzată ieri de B1TV, Theodor Stolojan. Vreau să spun de la început că pentru mine fostul preÅŸedinte al P.N.L. a fost o bună perioadă de timp un model bun de urmat pentru cei care doresc să facă politică ÅŸi asta pentru că îmi produsese impresia unui profesionist care după ce a realizat câteva lucruri  în meseria lui, decisese să facă politică în mod serios. Asta nu înseamnă că nu am avut de la început câteva semne de întrebare asupra unor miÅŸcări pe care le-a făcut în plan politic. Printre ele aÅŸ aminti intrarea în echipa lui Iliescu în ciuda discursului de tehnocrat, pe care-l avusese în perioada în care fusese prim-ministru, de nuanţă liberală. Apropierea de P.N. L. din 2000 a fost în acest context o mare surpriză, nu însă pentru Valeriu Stoica ÅŸi apropiaÅ£ii săi. Nu am înÅ£eles nici cum a reuÅŸit să treacă peste “figurile” pe care i le-a făcut Traian Băsescu de-a lungul timpului şi să se raporteze la actualul preÅŸedinte precum la un erou, făcând asta chiar cu riscul distrugerii unui partid care a avut o  încredere maximă în el.  

În emisiunea de ieri am văzut un Theodor Stolojan dezorientat, care îşi închipuie în continuare că formaţiunea politică în care a ajuns adjunctul lui Emil Boc, poate să conducă singur România, din această toamnă. La fel ca şi alţi lideri ai P.D.-L.,  Stolojan trece cu multă uşurinţă peste momentele în care colegii săi au colaborat( şi colaborează ) cu P.S.D. şi continuă să pozeze în campionul dreptei româneşti condamnând colaborările P.N.L. cu P.S.D., pe care nici subsemnatul nu le agreează doar că eu aş vrea să folosim aceeaşi unitate de măsură când judecăm pe unii sau pe alţii.  Ceea ce nu înţelege Theodor Stolojan este că mai ales pentru electoratul de centru-dreapta, ceva mai atent la programe si clarificări ideologice, nu mai sunt suficiente doar discursurile şi lecţiile de retorică ele trebuind să fie însoţite de politici publice clare. Din păcate, tocmai despre astfel de lucruri nu ne-a vorbit Stolojan preocupat însă de identificarea unor modalităţi, pe care le intuim, de a mai rupe noi grupuri din P.N.L. Spre deosebire de fostul preşedinte al P.N.L., eu cred în faptul că liberalii au învăţat lecţia P.N.Ţ.C.D. iar ceea ce speră astăzi dânsul, respectiv încolonarea altor liberali pe lângă cei deja existenţi, în spatele lui Traian Băsescu, nu se va întâmpla.

Probabil că, după anunţarea nominalizării unei alte persoane decât dânsul la funcţia de prim-ministru, va avea timp să mediteze şi asupra politicilor publice de centru-dreapta dar şi asupra consecinţelor acţiunilor sale politice din ultimii ani.

                Apropierea alegerilor parlamentare a început deja să agite apele politicii româneşti. Partidele dau tot mai multe semne de nerăbdare în aşteptarea marii confruntării. Strategiile de campanie ale unor partide sunt sesizabile fără un prea mare efort. Văzând că în ciuda semnalelor date în ultimul timp nu mai sunt prea mulţi politicieni liberali care să fie tentaţi să treacă în P.D.-L., conducerea acestui partid pare a fi hotărâtă să coopeteze reprezentanţi de marcă ai  societăţii civile.

Trecerea lui Cătălin Avramescu ÅŸi Sever Voinescu din lumea presei în cea politică nu este o surpriză pentru mine. Ambii foÅŸti ziariÅŸti au emis  de mai multă vreme pe diferite subiecte opinii asemănătoare cu acelea enunÅ£ate de P.D.-L. sau de Palatul Cotroceni. Cunoscând apropierea lor de Valeriu Stoica intuiesc că acesta a avut un rol decisiv în sosirea lor în partidul prezidenÅ£ial, urmând să-l ajute pe fostul ministru al justiÅ£iei în definitivarea a ceea ce acesta vrea să fie “doctrina dreptei”. Personal cred că în felul acesta dânÅŸii au dat o probă de onestitate asumându-ÅŸi în sfârÅŸit fără echivoc o identitate politică. În acelaÅŸi timp nu cred că, în ciuda energiei de care dau dovadă, vor reuÅŸi să reformeze aÅŸa cum îşi doresc nici clasa politică pe care au criticat-o până acum ÅŸi nici propria formaÅ£iune politică. Nu vreau să fiu maliÅ£ios dar nu pot să nu remarc faptul că liderii P.D.-L. se străduie, fără a fi ceva blamabil în sine,  să aducă în arena politică oameni cu o notorietate formată deja în loc să fie preocupaÅ£i de formarea unor lideri din structura proprie. Ce par să ignore este faptul că notorietatea şi credibilitatea obÅ£inută în societatea civilă nu se transformă automat în voturi.   

                Ca o confirmare a faptului că afirmaţia mea de ieri privitoare la rolul nefast al lui Măgureanu în viaţa politică românească nu e departe de adevăr, vă recomand pentru lectură interviul lui Victor Ciorbea din Adevărul de astăzi. http://www.adevarul.ro/articole/in-1997-magureanu-mi-a-sugerat-ca-sunt-in-afara-jocului/362027

               De mai multe zile media ieÅŸeană ÅŸi o parte a clasei politice locale dezbăte un subiect “tare”: plecarea lui Solcanu din P.S.D. Dacă la nivel naÅ£ional, tonul comentariilor pe acestă temă este mai mult unul indiferent, rece, la IaÅŸi sesizez o uÅŸoară tristeÅ£e legată de această ruptură în marea familie a P.S.D. Pe mine această veste de care am aflat graÅ£ie unui bătrân simpatic, de la o mănăstire de lângă Slănic Moldova, foarte atent la ÅŸtirile difuzate  la radioul său, mă lasă indiferent. Ţin să spun că acelaÅŸi respectabil domn mi-a spus mai întâi  că ” ÅŸeful ăl mare de la IaÅŸi, Nichita a plecat din P.S.D. “. După mai multe întrebări ÅŸi răspunsuri am descoperit că era vorba despre Ion Solcanu ÅŸi nu Gh. Nichita.

Încercând să fiu cât se poate de obiectiv vreau să spun că pentru mine Ion Solcanu este unul dintre eşecurile politicii ieşene. Când spun asta mă gândesc la câteva lucruri :

                – în ciuda faptului că ani de zile a avut o putere desoebit de mare nu a realizat nici un proiect cu adevărat important pentru IaÅŸi, mai mult chiar  mutarea centrului economic de la IaÅŸi la Bacău s-a produs în perioada în care el a fost “jupânul” politicii ieÅŸene având în acelaÅŸi timp ÅŸi o poziÅ£ie importantă la nivel central;

                -  datorită stilului său de a face politică anii ’90 au fost la IaÅŸi ani irespirabili, iar influenÅ£a lui s-a resimÅ£it în foarte multe domenii;

                – dacă atragerea unor investiÅ£ii era o treabă ceva mai grea, am aÅŸteptat ca măcar atragerea unor  fonduri pentru cultură ÅŸi instituÅ£iile de cultură din IaÅŸi atât de văduvite în acest sens,  să fie în atenÅ£ia senatorului Solcanu;

                – nu a fost preocupat niciodată de evoluÅ£ia ideologică a P.S.D. deÅŸi formaÅ£ia sa intelectuală ÅŸi profesională puteau fi argumente importante pentru a fi interesat de o modernizare a formaÅ£iunii din care a făcut atâta timp parte; pentru a fi mai concret nu-mi aduc aminte ca Ion Solcanu să fi organizat  măcar o dezbatere doctrinară, ideologică la IaÅŸi ÅŸi asta pentru că a crezut la fel ca mulÅ£i alÅ£i pesediÅŸti că va putea câştiga alegerile 100 de ani având drept icoană pe sfântul Ion.

                - a aplicat la IaÅŸi aceleaÅŸi metode pe care P.S.D. le-a patentat la nivel naÅ£ional, “furtul ” unor lideri politici de la alte partide;

                -simţind că nu mai poate să apară cu, capul sus la Bucureşti fără să aibă câştigată primăria oraşului Iaşi, Ion Solcanu a apelat la primul transfer important aducând în partid un lider politic, Gh. Nichita, de la partidul frate, P.D., care nu performase politic obţinând scoruri ruşinoase în 1996 şi 2000 (când nu depăşisese 5%) dar nu se remarcase nici în plan profesional decât prin conducerea R.A.J.A.C. într-un mod păgubos pentru ieşeni. Maşinăria pe care i-a pus-o imediat la dispoziţie avea să-l transforme într-un adevărat Făt -Frumos al social-democraţiei de pe Bahlui. Cu siguranţă mai sunt destui ieşeni care-şi aduc aminte cum Nichita, după puţin timp de la fuga din P.D. a devenit din simplu consilier, viceprimar şi apoi primar interimar, totul făcându-se la limita regulamentelor;

               -o altă achiziÅ£ie deosebită a fost Mihai Baciu, lider judeÅ£ean al P.D. fără realizări politice ÅŸi el, profesor de marxism înainte de ’89 luat la P.S.D.  în ianuarie 2004, cu puÅ£in timp înainte de vizita la IaÅŸi a lui Traian Băsescu,  pentru a da o lovitură socotită mortală în laboratoarele puterii de atunci, alianÅ£ei D.A.;

                – Å£inând cont de excesele de limbaj naÅ£ionalist pe care P.S.D. le-a avut mult timp , nu a fost o mare surpriză aducerea sub aceeaÅŸi umbrelă a unui lider politic precum Anghel Stanciu, devenit cunoscut pentru discursurile sale populiste ÅŸi naÅ£ionaliste ÅŸi membru de vază al P.R.M. timp de mai mulÅ£i ani. Lui avea să i se alăture după alegerile  locale din 2004 Constantin Neculau remarcat ÅŸi el pentru vocabularul ÅŸi comportamentul, demn de alte vremuri,  avut atât în ÅŸedinÅ£ele din Consiliul Local dar ÅŸi la alte reuniuni publice; 

AceÅŸtia sunt câţiva din colaboratorii senatorului Solcanu. ÃŽn loc să încerce formarea ÅŸi susÅ£inerea unor oameni din interiorul partidului a preferat să apeleze la “transferuri” iar valorea , caracterul lor  deosebit a fost simÅ£it din plin de senatorul fost P.S.D. când nici unul din ei nu a schiÅ£at vreun gest de solidaritate cu el. În felul acesta senatorul Ion Solcanu resimte pe propria piele veridicitatea zicalei “ Cum îţi aÅŸterni, aÅŸa dormi”.

P.S. 1 Un amic îmi spunea zilele trecute că are senzaÅ£ia după plecarea lui Solcanu din P.S.D., că asistăm la un episod din ” Ciocoii vechi ÅŸi noi”;

P.S. 2  Un alt amic mi-a adus aminte cum în timpul grevei din 1994 ( sau 1995) în timp ce un anume domn Holban, profesor la Fcaultatea de Geografie parcă,  secretar de stat din Ministerul EducaÅ£iei, ne cataloga drept legionari ÅŸi golani pentru că strigam împotriva guvernului Văcăroiu, domnul Solcanu, profesor la Facultatea de Istorie în loc să încerce să afle doleanÅ£ele studenÅ£ilor ne acuza în plen că ” tocăm banii statului degeaba”. Evident că acum la sfârÅŸit de mandat sunt tentat să spun eu despre activitatea distinsului profesor că  a tocat banii statului degeaba.

                    Am avut zilele astea încă o dovadă a faptului că ceea ce este apreciat drept o chestiune politică gravă în orice Å£ară democratică ÅŸi nu doar aici,  ÅŸi anume colaborarea, într-un trecut mai mult sau mai puÅ£in îndepărtat, a şefului unui serviciu secret  cu personaje implicate în structurile altor servicii, în România nu trezeÅŸte interesul prea multor persoane. Când spun asta mă refer la studiul istoricului american Lary Watts, elaborat sub ” egida” C.I.A. ÅŸi care afirmă răspicat că fostul şef al S.R.I. , Virgil Măgureanu, ar fi avut de-alungul timpului mai multe contacte cu reprezentanÅ£i ai K.G.B. despre care nu a raportat ÅŸefilor săi.  În aceste condiÅ£ii mă întreb dacă  nu era firească  neîncrederea cercurilor politice americane faţă de România în anii 90 când, în acelaÅŸi timp noi ne manifestam public dorinÅ£a de a face parte din structurile N.A.T.O. dar iată că făceam serios cu ochiul “fraÅ£ilor” de la Răsărit.

Informaţiile pe care le ştiam şi noi ceilalţi despre contribuţia lui Măgureanu la desfăşurarea unor procese politice din România  după 1990 şi  colaborarea cu K.G.B., despre care vorbeşte istoricul american,   http://www.ziua.net/display.php?data=2008-07-21&id=240479&kword=Magureanu+KGB ne îndreptăţesc să afirmăm că Virgil Măgureanu a fost un alt personaj politic malefic din istoria României postdecembriste.

             Aşa cum vă promiteam săptămîna trecută, postez acum o scrisoare primită de la prezidiul Academiei Române care a luat o decizie pe care o consider o adevărată sentinţă, luată fără a ne solicita şi nouă un punct de vedere şi care prin limbajul folosit îmi aduce aminte de o altă epocă. Fără a mai face alte comentarii care pot fi subiective, vă las pe dumneavoastră cititorii acestui blog să analizaţi  şi să judecaţi.

academieoriginalhaiduc.pdf