De câteva zile asistăm la o situaţie cel puţin interesantă în viaţa politică românească. Pentru unii liberali,  a vorbi despre o reapropiere de P.D.-L. devine similar cu a trăda interesul partidului condus cândva de Brătieni, a se vedea aici cum, dincolo de responsabilitatea eşecului de la capitală, lui Orban i s-au reproşat mai voalat sau direct şi presupuse negocieri cu Blaga şi colaboratorii săi. În acelaşi timp, liderii partidului prezidenţial deşi apreciaseră public programul electoral al lui Orban, au preferat să constituie o alianţă ciudată cu partidul lui Becali, decât să se apropie de P.N.L.  Evident că şi pentru mine ca liberal, încercarea lui Traian Băsescu de a distruge P.N.L. rămâne un păcat greu de iertat dar nu mă simt deloc confortabil nici în momentele în care văd din partea unor lideri P.N.L.  o disponibilitate destul de mare de a se apropia de P.S.D. după alegerile din toamnă.

Dincolo de aceste observaţii rămâne întrebarea logică dacă, exceptând  adversitatea unor lideri actuali a celor două partide mai sunt şi alte motive ce împiedică reapropierea dintre doi foşti parteneri. Ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul că nici una dintre cele două partide nu par să realizeze pericolul revenirii în forţă la guvernare, a unei stângi politice nereformate şi profund populiste. Când vor realiza asta va fi însă prea târziu, iar singurul lucru care le va rămâne în acel moment de făcut, va fi aruncarea responsabilităţii de către unii asupra altora.

Un articol în acelaşi sens am văzut astăzi la Doru Buscu in Cotidianul.

http://cotidianul.ro/salvarea_lui_traian_asociatii-49377.html