Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că nu am aşteptat cu o oarecare emoţie rezultatul discuţiilor de duminică din B.P.N. al P.N.L. şi mai apoi din Delegaţia Permanentă. Spun asta pentru că dincolo de performanţa lor guvernamentală, liberalii au avut mereu, nu doar după 1989, puternice tendinţe centrifuge. Declaraţiile inabile ale premierului care în primele sale apariţii televizate în loc să remarce doar scorul bun obţinut de partid a ţinut să facă trimitere la sancţionarea celor cu rezultate slabe, însoţite şi de anunţul pripit al unei noi candidaturi a domniei  sale la preşedinţia partidului, constituiau premise suficiente pentru un conflict serios în familia liberală. Aceasta mai ales pentru faptul că, rivalitatea dintre cei doi protagonişti Orban-Tăriceanu, nu era un secret pentru nimeni. Dovedind că au învăţat ceva din greşelile trecutului, conducerea liberalilor a găsit o măsură diplomatică pentru sancţionarea filialei din Bucureşti dar şi a celorlalte care au obţinut rezultate slabe, transformând astfel un moment aşteptat de multă lume ca un moment în care focul începea să ardă din nou, într-unul de firească analiză.

Câteva observaÅ£ii merită a fi făcute. Mai întâi aÅŸ vrea să spun că dincolo de raÅ£iunea care a dominat de această dată în familia liberală, sunt câteva lucruri care nu mi-au plăcut. AÅŸ fi vrut înainte de toate să văd la Ludovic Orban, un gest care ar fi contribuit cu siguranţă la creÅŸterea credibilităţii sale ÅŸi anume asumarea clară a eÅŸecului, concretizată în demisia sa. Chiar dacă s-a simÅ£it încolÅ£it imediat după alegerile din 1 iunie, o declaraÅ£ie precum cea în care afirma că el nu cunoaÅŸte instituÅ£ia demisiei a  făcut cu siguranţă mult rău imaginii sale. Accepatarea calmă a deciziei luate de forul superior al partidului a mai atenuat pentru mine, puÅ£in, din impresia negativă creată de refuzul demisiei. ÃŽn acelaÅŸi timp, neincluderea lui Orban în noul comitet de conducere a P.N.L. BucureÅŸti, aflarea acestei situaÅ£ii de la presă şi aplicarea unor artificii precum aducerea ministrului sănătăţii de la MureÅŸ la BucureÅŸti pentru redresarea situaÅ£iei din capitală, mă fac să cred în posibilitatea ca premierul să fi aÅŸteptat o ocazie precum cea oferită de rezultatul nesatisfăcător al alegerilor , pentru a obÅ£ine un ascendent important asupra unuia din posibilii  săi contracandidaÅ£i la preÅŸedinÅ£ia PNL, în primăvara lui 2009. Dincolo de faptul că asemenea desfăşurări de forÅ£e pot crea impresia unei “lucrături ” politice, ele sunt practic ocazii pierdute pentru potenÅ£area rezulatelor bune obÅ£inute la aceste alegeri. Dacă sunt acum liniÅŸtit este pentru faptul că astăzi, spre deosebire de perioada anterioară anului 1989, nimeni nu mai poate rămâne veÅŸnic într-o funcÅ£ie indiferent ce ar face.    

                  De câteva zile asistăm la o situaţie cel puţin interesantă în viaţa politică românească. Pentru unii liberali,  a vorbi despre o reapropiere de P.D.-L. devine similar cu a trăda interesul partidului condus cândva de Brătieni, a se vedea aici cum, dincolo de responsabilitatea eşecului de la capitală, lui Orban i s-au reproşat mai voalat sau direct şi presupuse negocieri cu Blaga şi colaboratorii săi. În acelaşi timp, liderii partidului prezidenţial deşi apreciaseră public programul electoral al lui Orban, au preferat să constituie o alianţă ciudată cu partidul lui Becali, decât să se apropie de P.N.L.  Evident că şi pentru mine ca liberal, încercarea lui Traian Băsescu de a distruge P.N.L. rămâne un păcat greu de iertat dar nu mă simt deloc confortabil nici în momentele în care văd din partea unor lideri P.N.L.  o disponibilitate destul de mare de a se apropia de P.S.D. după alegerile din toamnă.

Dincolo de aceste observaţii rămâne întrebarea logică dacă, exceptând  adversitatea unor lideri actuali a celor două partide mai sunt şi alte motive ce împiedică reapropierea dintre doi foşti parteneri. Ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul că nici una dintre cele două partide nu par să realizeze pericolul revenirii în forţă la guvernare, a unei stângi politice nereformate şi profund populiste. Când vor realiza asta va fi însă prea târziu, iar singurul lucru care le va rămâne în acel moment de făcut, va fi aruncarea responsabilităţii de către unii asupra altora.

Un articol în acelaşi sens am văzut astăzi la Doru Buscu in Cotidianul.

http://cotidianul.ro/salvarea_lui_traian_asociatii-49377.html 

După o campanie electorală agitată, am găsit în Ziarul de Iaşi, o analiză interesantă asupra obiceiurilor politice româneşti, aparţinând lui Mihai Chiper.

http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/mita_electorala_158661.html

                   Chiar dacă apropierea de momentul meciului de fotbal disputat de România împotriva Olandei poate produce impresia că titlul de mai sus “trimite” la pierderea unei ocazii importante pentru echipa naÅ£ională de a realiza o performanţă deosebită, vreau să fac la câteva zile de la turul doi alegerilor, câteva comentarii, pe seama ratării de către ieÅŸeni a unei ÅŸanse de a depăşi stadiul de oraÅŸ medieval.

 Am spus-o încă din momentul lansării candidaÅ£ilor P.N.L. pentru consiliul local că prin modul în care vor vota, concetăţenii noÅŸtri vor alege între un mod de a conduce oraÅŸul asemănător cu acela de admnistrare al unui bloc ÅŸi acela al unei afaceri de succes. Fără a minimaliza munca pe care o fac cei din prima categorie, IaÅŸul ar fi meritat măcar pentru următorii patru ani un altfel de primar decât Gheorghe Nichita ce nu are nici un element care să ne facă să sperăm că el va deveni vreodată un adevărat  manager. Am înÅ£eles după câteva zile de la alegeri de ce ministrul EducaÅ£iei Cristian AdomniÅ£ei nu a reuÅŸit să câştige fotoliul de la Palatul Rosnovanu : prea tânăr pentru gusturile ieÅŸenilor, membru al unui guvern criticat pe drept ÅŸi pe nedrept,( motivele ar putea continua) dar am crezut că un om matur, care venea cu un C.V. profesional bine conturat ÅŸi cu o anumită experienţă politică va fi preferat unui om care până nu a venit la partidul-stat luase în două competiÅ£ii electorale pentru funcÅ£ia de primar în jur de 5%, iar ca director al uneia din marile regii ale oraÅŸului demonstrase până la preluarea fotoliulului  de primar că nu are nici o calitate pentru a deveni primarul de care avea nevoie IaÅŸul. Nu am fost un mare admirator al domnului Dumitru Oprea din câteva motive. Primul ar fi legat de modul în care a forÅ£at plecarea din PNL, atacurile la adresa formaÅ£iunii pe care a condus-o,  injuriile la adresa lui Cristian AdomniÅ£ei din timpul campaniei, amestecul politicului cu religia, tendinÅ£a spre lucruri “grandioase”( precum tablourile lui Balasa) ÅŸi nu în ultimul rând un spirit puÅ£in înclinat spre dialog. Nu pot să trec prea uÅŸor nici peste acceptarea de către Dumitru Oprea a asocierii cu niÅŸte tovarăşi plecaÅ£i din P.S.D. cu puÅ£in timp înainte de alegeri ÅŸi reconvertiÅ£i brusc la dreapta politică românească.

Toate acestea nu mă împiedică să cred că macar şi pentru necesitatea de a produce o schimbare în administraţia Iaşului ar fi fost util ca oraşul nostru să aibă un alt primar. Nu putem trece nici peste faptul că experienţa europeană pe care  Dumitru Oprea o are, ar fi putut fi o premisă importantă pentru grăbirea modernizării  oraşului nostru, atât de mult întârziată. 

Îndrăznesc să afirm că Dumitru Oprea a pierdut alegerile de la Iaşi pe mâna lui, datorită unor greşeli cauzate de rigiditatea sa sau unor sfaturi neinspirate . Întrebarea care apare este însă dacă prin aceasta înfrângere, a pierdut doar Dumitru Oprea sau şi  Iaşul. 

                   Campania din Bucureşti a readus în dezbaterea publică evenimentele din 13-15 iunie 1990 pe care  le consider printre cele mai tragice din istoria României postdecembriste. După o revoluţie denumită a tinerilor, noul regim a reuşit performanţa deosebită de a anula întregul capital de imagine câştigat în decembrie 1989 dar poate mai grav de atât a fost formarea rapidă în rândul unei mari majorităţi a românilor a sentimentului  că revoluţia a fost în zadar sau doar în folosul unora. Când aceeaşi tineri, împreună cu un grup de intelectuali au încercat să arate societăţii româneşti că drumul pe care încercau să-l croiască societăţii româneşti Ion Iliescu şi ai lui,  nu era cel bun, prea puţini români au vrut să audă semnalul de alarmă tras de primii. De acest fapt aveau să profite emanţii revoluţiei Ion Iliescu, Petre Roman şi întreaga lor echipă. În marea lor dorinţă de a-şi consolida puterea, toţi cei amintiţi  nu au ezitat să folosească o parte a societăţii româneşti împotriva celeilalte. Mineriada din 13-15 iunie avea să fie prima dovadă a faptului că eşalonul doi al regimului comunist ieşit la iveală după decembrie 1989, nu era dispus să cedeze prea uşor puterea pe care şi-o dorise  atât de mult.  În aceste condiţii, discuţia din Bucureşti despre cine a contribuit mai mult la mineriadă provocată de liderii P.D.-L. mi s-a părut cel puţin indecentă, în condiţiile în care ea a avut loc între cele două ramuri ale F.S.N. rebotezate între timp în P.S.D. şi P.D.-L.

Dincolo de toate aceste scurte consideraţii, în primăvara acestui an  am avut ocazia să discut, în cadrul unor cursuri ţinute la Vatra Dornei, cu un grup de tineri deosebiţi, din diferite zone ale ţări, cu vârste diferite, interesaţi de viaţa politică românească din secolul al XIX-lea dar şi cea contemporană, despre 13-15 iunie 1990. În acest cadru am descoperit un interes deosebit în rândul tinerilor şi pentru identificarea cauzelor datorită cărora a fost posibil un eveniment ruşinos precum cel amintit. Reacţia lor de protest faţă de una din marile manipulări din istoria românilor, m-a făcut să fiu optimist în privinţa viitorului societăţii româneşti.

Pentru readucerea aminte a ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990 trimit mai jos către câteva link-uri.

http://www.youtube.com/watch?v=Cbe3VSlAOTI&feature=related

  http://www.youtube.com/watch?v=b-zD-fUsXa8&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=dr_lR27RCp8&feature=related

                   Ieri, Casa Regală din România a sărbătorit 60 de ani de la consfinÅ£irea căsătoriei Regelui Mihai cu Regina Ana. Comentariile pozitive pe marginea acestui eveniment au fost o surpriză pentru mine.  Ea se datorează faptului că eu unul nu am uitat momentele în care Regelui Mihai nu i s-a permis în anii 90 să revină în Å£ară, ca urmare  a dispoziÅ£iilor date de liderii eÅŸalonului doi ai Partidului Comunist Român ce preluaseră puterea în 1989, excelent reprezentaÅ£i de Ion Iliescu ÅŸi Petre Roman. Speriat de succesul înregistrat de vizita întreprinsă de Regele Mihai cu ocazia sărbătorilor de PaÅŸte din 1992, Ion Iliescu a făcut tot ce a putut pentru a bloca reintrarea suveranului român în propria Å£ară. PuÅ£ini intelectuali ÅŸi lideri politici au avut ” curajul ” necesar să protesteze faţă de abuzurile comise de regimul Iliescu în privinÅ£a Regelui Mihai ÅŸi asta pentru că retorica folosită de liderii F.S.N.,  indiferent de forma sa de exprimare, cuprindea nu doar în timpul campaniei electorale, trimiteri consistente la “regimul burghezo-moÅŸieresc” reprezentat de ultimul monarh al României. Atât de puternică a fost întreaga campanie încât până ÅŸi unul din liderii opoziÅ£iei de atunci,  Emil Constaninescu, care beneficiase  în perioada 1992-1996  de un lobby serios din partea Casei Regale , avea să se dezică de Regele Mihai. Mai grav, nici din momentul în care a devenit preÅŸedintele României, Emil Constantinescu nu ÅŸi-a mai adus aminte de suveran.  

                   Repoziţionarea lui Ion Iliescu faţă de suveranul român, din momentul în care a redevenit preşedintele României i-a adus un capital important de imagine pe plan extern aşa că prezenţa lui aseară la un eveniment important pentru Casa Regală nu m-a surprins dar, parcă nu aş fi vrut să- l văd acolo nici pe primul preşedinte postdecembrist şi nici pe Petre Roman, cu o contribuţie la fel de mare în umilirea Regelui.

                   Nu ÅŸtiu din ce motive Traian Băsescu nu a fost prezent la sărbătorea regalităţii româneÅŸti. Dacă lipsa lui se datorează neinvitării sale, atunci spun că a fost o greÅŸeală dar, de aici ÅŸi până la atitudinea manifestată de acesta când a fost întrebat de ce nu a fost prezent, arată că cel puÅ£in două cărÅ£i nu i-au trecut prin mână în perioada în care se afla pe vasul pe care se laudă că l-a condus ÅŸi anume “Codul bunelor maniere” ÅŸi manualul de istorie.

                   ÃŽn ciuda faptului că datorită ultimelor evoluÅ£ii de pe scena politică românească, puÅ£ină lume mai crede în posibilitatea unor noi punÅ£i de comunicare ÅŸi colaborare între P.N.L. ÅŸi P.D.-L., iată că “Societatea TimiÅŸoara”, reunind intelectuali care au fost în întreaga perioadă postdecembristă  foarte critici la adresa lui Ion Iliescu ÅŸi a guvernelor emanate de el, adresează un apel liderilor celor două partide amintite pentru reunirea forÅ£elor în vederea blocării stângii nereformate reprezentate de P.S.D. Personal cred că un asemenea demers vine prea târziu, răul fiind deja comis. Vom avea însă ocazia să vedem cu toÅ£ii,  ecoul unui asemenea demers ÅŸi mai ales eficacitatea lui. 

http://www.ziua.net/display.php?data=2008-06-11&id=238617

                   O dezbatere organizată de Money Chanel şi redifuzată duminică despre viitorul economic al Clujului a evidenţiat deşi nu cred că mai era nevoie diferenţa care tinde să devină tot mai mare dintre oraşul nostru şi cel condus astăzi de Emil Boc. Dincolo de faptul că locuitorii ambelor oraşe se mândresc cu sintagme precum capitală a Transilvaniei şi a Moldovei, sau că ambele au avut nefericirea să fie conduse mai bine de 10 ani de primari scoşi din dulapul istoriei, Gh. Funar şi Constantin Simirad, dar au şi un potenţial uriaş în  privinţa resursei umane, distanţa tinde să devină tot mai mare. În timp ce la Cluj cei care au preluat conducerea Primăriei dar şi a Consiliului Judeţean în 2004, au înţeles că trebuie să deschidă oraşul pentru investitori puternici , la Iaşi edilii s-au mulţumit să consemneze apariţia câtorva mari market-uri pentru a le prezenta acum drept mari investiţii financiare private. Mai întâi trebuie spus că, celebrele market-uri sosite aici  au venit în primul rând datorită existenţei unei pieţe importante de desfacere în oraşul nostru pentru produse diverse. A fi prezentate acum ca investitiţii apărute datorită mediului economic favorabil existent aici, creat de actualul primar, mi se pare cel puţin deplasat. Când până şi în oraşe mai mici precum Bacău sau Botoşani au apărut interesante parcuri industriale, să nu faci nimic pentru atragerea unor firme puternice şi la Iaşi  înseamnă cu siguranţă că nu ai nimic comun cu oraşul pe care l-ai condus timp de cinci ani. În timp ce la Cluj am văzut cum oamenii de afaceri povesteau despre deschiderea pe care au găsit-o la toate nivelurile admnistraţiei publice locale, la Iaşi nu avem explicaţii plauzibile pentru nefinalizarea unor discuţii precum cele iniţiate de firme precum Capgemini, Eviva Energy, Delphi, Siemens, BMC TRUCK , Ericsson. Toate acestea înseamnă locuri de muncă pierdute, bani mai puţini veniţi la Iaşi şi un număr tot mai mare de tineri care nu mai vor după terminarea facultăţii să rămână la Iaşi, datorită nivelului de trai scăzut.

Aştept cu nerăbdare să văd cum îşi va prezenta Gh. Nichita măreţele realizări economice în momentul în care aceeaşi televiziune Money Chanel va organiza o dezbatere similară cu aceea de la Cluj şi la Iaşi.