Pentru că acum ceva timp Cătălin Ivan încerca să ne convingă de frumuseţea oraşului nostru postând mai multe fotografii din puţinele zone de verdeaţă din Iaşi, vom încerca începând de mâine dacă, evenimentele cotidiene ne vor permite, să publicăm câteva texte despre oraşul nostru aşa cum îl văd eu amintind şi de promisiunile actualului primar.

                  Spre deosebire de statul medieval, cel modern a avut printre obiectivele sale şi separarea în mod clar a religiei de politică. Din acest motiv, în setul de valori pe care liberalii l-au susţinut de la începuturile lor s-a aflat nu doar libertatea opţiunilor religioase alături de altele, dar şi statuarea unei demarcaţii clare între stat şi biserică. În societatea românească din mai multe motive nu s-a realizat niciodată pe deplin o separare între politică şi religie. După ezitările din secolul XIX şi melanjul dintre cele două războaie mondiale, comuniştii au rezolvat în stilul lor această problemă intervenind brutal împotriva bisericii ca instituţie, a preoţilor şi, nu în ultimul rând, asupra credincioşilor. Revoluţia a demonstrat, din nou, tendinţa noastră a românilor de a cădea dintr-o extremă în alta, şi când spun asta am în vedere modul dizgraţios în care am asistat la spectacole religioase după 1990 în care actorul principal nu mai era un sfânt sau altul al cărui nume era celebrat, ci un politician sau mai mulţi, beneficiari ai prieteniei diferiţilor ierarhi ai bisericii.

Problema religiei în şcoli a ocupat un loc aparte în spaţiul public românesc. Apropierea campaniei electorale a readus în atenţie şi acest subiect. Încercarea ministrului Educaţiei Cristian Adomniţei de a rezolva problema într-un mod european a întâmpinat o critică puternică din partea aceluiaşi cor al detractorilor de serviciu.

După ce la alegerile din vara lui 2004 Gheorghe Nichita a trimis mai multor ieÅŸeni felicitări de PaÅŸti, în care alături de el mai semnau mitropolitul Moldovei ÅŸi preotul de cartier, fapt recunoscut prin 2006 la G.D.S. la o întrebare formulată de subsemnatul,  ca o acÅ£iune de captare a “bunăvoinÅ£ei” electoratului,  iată că eupeanul Dumitru Oprea îl atacă pe candidatul P.N.L., Cristian AdomniÅ£ei, pentru ceva ce acesta nu a făcut, respectiv nu a scos religia dintre disciplinele ce trebuie studiate obligatoriu în învăţământul românesc preuniversitar. Dincolo de gestul absolut politicianist, Dumitru Oprea îşi exprimă în felul acesta opÅ£iunea pentru un amestec pe mai departe între stat ÅŸi biserică, între laic ÅŸi religios, un amestec care ne păstrează în continuare undeva între medieval ÅŸi modern.

Pentru un politician este important ca după terminarea unei campanii electorale să reuşească să-şi onoreze promisiunile, dar şi ca la sfârşitul ei să nu-i fie ruşine de afirmaţiile rostite sau de ce acţiuni a întreprins. Unul dintre cei care a arătat că are o altă faţă decât cea pe care o prezentase ieşenilor, până acum, este Dumitru Oprea, candidatul P.D.-L. la primăria oraşului nostru.

                   Am sperat o bună perioadă de timp ca această campanie electorală să nu aibă violenÅ£e de nici un fel pe întreaga ei desfăşurare. Din păcate speranÅ£ele mele au fost spulberate tocmai datorită celui care trebuia să fie un model pentru restul competitorilor politici măcar din perspectiva poziÅ£iei pe care a deÅ£inut-o timp de 8 ani de zile. Când spun toate astea am în vedere evident pe candidatul P.D.-L. la primăria municipiului IaÅŸi, Dumitru Oprea. Mai întâi a fost acÅ£iunea celor de la afiÅŸaj din partea partidului prezidenÅ£ial care au lipit pe sediul P.N.L. din Podul RoÅŸ mai multe materiale electorale dar ÅŸi pe afiÅŸele lui Cristian AdomniÅ£ei din oraÅŸ. Am crezut că a fost doar un exces din partea unor tineri entuziaÅŸti. După “întâlnirea” de la clubul CFR Olimpia IaÅŸi, unde Dumitru Oprea era doar cu un tânăr ÅŸi un fotograf, am crezut că dânsul îşi doreÅŸte o campanie electorală civilizată. Nu a fost aÅŸa din păcate spre necinstea domniei sale. Apelativele folosite la adresa ministrului EducaÅ£iei, în ultimele intervenÅ£ii arată că dânsul trece printr-un moment prost al vieÅ£ii sale politice, poate cel mai prost. ÃŽnÅ£eleg că nu se simte prea bine alături de leaderi adunaÅ£i din toate colÅ£urile politice ale IaÅŸului în PD-L. şi că nu-i vine să creadă că după ce l-a bombardat ani de zile pe Dan Cârlan pe vremea când erau la P.N.L. acum este nevoit să-i ceară ajutorul, dar nu cred că asta justifică violenÅ£a de limbaj pe care o practică în ultimul timp. Invectivele folosite, tonul arţăgos, întreruperea adversarilor în momentul în care aceÅŸtia încearcă să răspundă au arătat că domnul Oprea nu are nici măcar diplomaÅ£ia necesară unui post pe care ÅŸi-l doreÅŸte acum din motive numai de dânsul ÅŸtiute.

Ceea ce nu a înÅ£eles domnul Oprea este faptul că dacă lui Traian Băsescu îi vine mănuşă rolul de leader de mahala, domniei sale îi prinde tare rău un asemenea rol. În plus la IaÅŸi există deja mai mulÅ£i leaderi care joacă rolul de zbiri, care vorbesc în termeni de nereprodus cu apropiaÅ£ii aÅŸa că ÅŸi din această perspectivă a greÅŸit adoptând strategia leaderului “încruntat”.

Dezbaterea organizată aseară la Realitatea TV ne-a arătat din nou că în momentul în care P.N.L. a decis să-l desemneze pe Cristian Adomniţei candidat la Primăria oraşului nostru a făcut o bună alegere. Aceasta pentru că a demosntrat din nou că ştie care sunt priorităţile oraşului, are viziune , are răbdare să-şi asculte competitorii pe care-i respectă în egală măsură şi nu în ultimul rând  ştie să-şi recunoască greşelile comise.  

Sunt foarte curios dacă după dezbaterea de la Tele M şi T.V.R., Dumitru Oprea va adopta strategia refugiului în bârlog sau dimpotrivă va deveni şi mai agresiv pentru a arăta marelui cârmaci că el nu are nici un blat cu partidul din care s-a desprins formaţiunea pe care o conduce acum.    

In seara asta la TVR 2, particip din nou la o emisiune electorala de la ora 19, 3.

Astept comentariile si reactiile voastre.

                 Ieşind de la o şedinţă a P.S.D. ieri seară , tovarăşul Ion Iliescu dorind să arate ziariştilor prezenţi la sediul fostului partid de guvernământ, ce deosebire este între el şi Traian Băsescu,  a început să povestească cu mult patos despre  cum a ştiut el să implementeze democraţia în România în 1990 şi cât de bine s-a înţeles cu liderii partidelor istorice, în ciuda viziunilor diferite ce le aveau asupra direcţiei pe care trebuia să o urmeze România.

Chiar dacă între timp, Iliescu a ajuns la o vârstă respectabilă nu cred că suferă de amnezie ci pur ÅŸi simplu pentru el atmosfera teribilă din primele luni ale anului 1990 reprezenta o stare de normalitate. ÃŽn ciuda faptului că au trecut de atunci 18 ani, îmi aduc aminte foarte bine  cum, încă din ianuarie 1990 , cu ajutorul T.V.R. şi al câtorva ziare, liderul emanat al României a reuÅŸit să prezinte pe cei care suferiseră ani grei de închisoare pentru idealurile lor drept duÅŸmani incurabili ai poporului român. Campania desfăşurată încă din 29 ianuarie 1990 împotriva partidelor istorice, calomniile aruncate în direcÅ£ia seniorilor politicii româneÅŸti, ÅŸi când spun asta am în vedere lideri precum Corneliu Coposu, Ion RaÅ£iu, Radu Câmpeanu, Sergiu Cunescu etc, a avut de la începutul ei binecuvântarea lui Ion Iliescu. Finalitatea tuturor acÅ£iunilor desfăşurate de partidul stat F.S.N.  a fost mineriada din 13-15 iunie 1990. Expresii precum ” măi animalule” adresată ziaristului independent Radu Mazăre, sau “de ce îmi bagi dumneata sula în coastă” formulată către Corneliu Coposu, îi aparÅ£in liderului politic care astăzi iată, se prezintă drept un model de civilitate ÅŸi bun simÅ£. Mă întreb în  aceste momente câte persoane se mai îndoiesc de răul pe care l-au făcut imaginii ţării, evenimente precum cele din 29 ianuarie , 18 februarie , 15 martie , sau 13-15 iunie acelaÅŸi an 1990 care fără prezenÅ£a unui personaj precum Ion Iliescu în fruntea României  poate, nu s-ar fi produs.

Oricât de mult am dispreÅ£ui multe din acÅ£iunile lui Traian Băsescu, nu putem accepta ca un perosnaj de tristă faimă pentru România precum Ion Iliescu, să ofere lecÅ£ii de democraÅ£ie. Din acest motiv adresăm fostului preÅŸedinte căldurosul  îndemn ” Lasă-ne tovarăşe în pace !”.   

Sâmbătă, aflându-mă  la Clubul C.F.R  A.C.B. Olimpia Iaşi, împreună cu mai mulţi prieteni, candidaţi  şi ei ca şi  mine la Consiliul Local şi cu ministrul Cristian Adomniţei, am avut surpriza să întâlnim în acelaşi loc pe actualul primar şi pe fostul rector Dumitru Oprea. Ambii candidaţi la primăria oraşului nostru erau nu doar surprinşi dar şi foarte stingheri de această întâlnire.  Dacă reprezentantul PD-L., a găsit puterea să mai zâmbească şi nu a ezitat nici o clipă să se aşeze între noi liberalii, Gheorghe Nichita mi s-a părut foarte slăbit fizic şi destul de derutat. Prezenţa unei delegaţii din Grecia alături de el nu a reuşit să îl facă pe liderul P.S.D. să fie ceva mai destins. Văzându-l aşa derutat nu am putut să mă gândesc decât la faptul că Nichita are poate un sondaj sau două în care nu stă prea bine sau poate un director de regie locală care i-a promis sprijin în campanie nu mai vrea să facă precum în 2004 adică, să sponsorizeze o campanie electorală din banii ieşenilor. Cum a doua variantă se apropie de domeniul S.F.-ului am căzut de acord cu ai mei colegi că e vorba de apariţia unor sondaje nefavorabile fostului partid de guvernământ. Am remarcat şi cu acest prilej capacitatea lui Gheorghe Nichita de a-şi asuma merite care nu-i aparţin cum ar fi sprijinirea tuturor activităţilor sportive în condiţiile în care cu toţii ştim că dânsul a avut o singură dragoste : fotbalul.    

De mai mulÅ£i ani urmăresc să văd dacă în dezbaterile publice de la noi există persoane care să aibă “curajul” necesar să vorbească despre faptul că România ar trebui să aniverseze ziua independenÅ£ei sale pe 10 mai ÅŸi nu pe 9. Cei care fac asta sunt în număr foarte mic, deÅŸi cred că destui sunt cei care cunosc contextul în care a fost citită proclamaÅ£ia de Independenţă de către ministrul de externe, liberalul moldovean, Mihail Kogălniceanu, pe 9 mai, domnitorul Carol semnând documentul cu pricina, a doua zi. ExplicaÅ£ia e simplă. La fel ca ÅŸi în perioada regimului comunist, sunt mulÅ£i cei care nu pot accepta faptul că domnitorul Carol a avut un rol important în schimbarea statutului juridic internaÅ£ional al ţării pe care o conducea. Pentru ei, recunoaÅŸterea meritului avut de domnitorului Carol în îndepărtarea suzeranităţii otomane echivalează cu schimbarea atitudinii faţă de una din instituÅ£iile cele mai importante ale statului român de-a lungul istoriei ÅŸi anume, instituÅ£ia monarhică. Asta ar veni însă în contradicÅ£ie cu informaÅ£ile regăsite în manualele de istorie de-a lungul timpului după 1947. Ceea ce mi se pare cel mai grav este în opinia mea ignorarea, chiar ÅŸi în intervenÅ£iile celor preocupaÅ£i de istorie, a faptului că independenÅ£a României ar trebui aniversată pe 10 ÅŸi nu pe 9 mai. La fel de “interesantă” mi se pare trecerea în umbră a rolului jucat de I.C. Brătianu, prim-ministru liberal  al României în 1877, timp de 12 ani, ÅŸi accentul deosebit pus pe contribuÅ£ia lui Mihail Kogălniceanu sau invocarea în termeni generali a poporului român. Raportarea aceasta originală la istorie din care alegem doar ce ne convine reprezintă ÅŸi ea cu siguranţă o altă particularitate a noastră a românilor.

Ieri am avut ocazia şi onoarea să mă aflu printre membrii P.N.L. care au depus coroane de flori la statuia Independenţei şi apoi la cimitirul Eternitatea în memoria celor care au murit pentru un obiectiv important al clasei politice româneşti din secolul al XIX-lea şi anume : independenţa României. Am remarcat cu satisfacţie faptul că, deşi alături de noi liberalii, se aflau şi alţi lideri politici locali, nici unul nu avea însemne ale formaţiunii politice pe care o reprezentau. Atmosfera sobră domina întregul spaţiu. Discursul prefectului Marius Bodea, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean au fost echilibrate,  chiar dacă în cazul ultimului au mai fost şi câteva confuzii pe tema zilei Europei sărbătorită tot ieri.

A urmat spre final, discursul celui care mai este încă, primarul oraÅŸului nostru. La fel ca ÅŸi în decembrie 2006 Gheorghe Nichita a fost jenant. Aceasta pentru că ÅŸi acum, la fel ca atunci,  domnia sa nu a realizat că în asemenea momente nu e loc de politică partizană. Nu m-a surprins latura naÅ£ionalistă a intervenÅ£iei sale, pentru că o cunoÅŸteam de mult, dar o expresie precum “ÃŽn calitate de actual ÅŸi viitor primar al oraÅŸului” îl plasează cu siguranţă în categoria politicienilor gata să facă orice  pentru a-ÅŸi păstra scaunul. Amestecul lui Dumnezeu, pe  care Nichita l-a invocat în mai multe rânduri, într-un discurs în care trebuia să vorbească despre faptele eroilor acestui neam arată cred, disperarea acestuia că din luna iulie ar putea fi nevoit să-ÅŸi găsească un alt loc de muncă.