După o campanie pe care o vom analiza în zilele următoare,  iată că a venit şi ziua votului. Am mai spus-o şi cu alte prilejuri- un vot este o opţiune. Când vorbim de alegeri locale votul este expresia unei opţiuni pentru un anume tip de a face administraţie publică. În opinia noastră există două tipuri de edil din care primul este cel asemănător cu un administrator de bloc( nu e nimic peiorativ aici) care nu face altceva decât să asigure plata tuturor utilităţilor din banii pe care i-a strâns de la cetăţenii care l-au ales ca administrator. Al doilea este cel al unui manager care este capabil să facă o strategie, are o viziune asupra viitorului oraşului pe care vrea să-l conducă, ştie care sunt domeniile prioritare şi cele mai importante obiective pentru concetăţenii săi. Din păcate Iaşul a avut primari care s-au apropiat ca profil de administratorii de bloc. Grav este faptul că primarii de până acum au avut comportamentul şi atitudinea unui prost administrator de bloc care printre multele defecte l-a avut şi pe acela de a nu utilza într-un mod netransparent, banii adunaţi .

                Votul de astăzi poate contribui la transformarea Iaşului într-un oraş modern sau poate ajuta la rămânerea sa pe mai departe în stadiul unui oraş cu o înfăţişare care aduce aminte foarte mult de secolul XIX. Alegerile de astăzi ne pot ajuta pe cei care se simt ieşeni să ne recăpătăm mândria de a fi ieşeni. Avem acum ocazia să spunem unui primar abuziv că nu mai vrem să trăim într-un oraş în care poliţia comunitară este folosită drept pază personală, în timp ce ieşenii nu se simt în siguranţă în oraşul lor, dar nici nu mai vrem ca un club sportiv care reprezintă Iaşul să rămână pe mai departe principalul lui agent electoral. De noi toţi depinde dacă mai vrem ca Iaşul să rămână doar cu sintagma de capiatală culturală iar Sibiul să se manifeste ca o adevărată oază de cultură. În fiecare din noi stă posibilitatea ca în clipa în care vorbim de sosirea în ţară a unor investitori strategici să ne gândim în primul rând la Iaşi şi apoi la oraşe precum Cluj, Timişoara sau Bucureşti.Comparaţiile de acest tip ar putea continua.

                 Sentimentul cel mai ” periculos” este cred acela că tot ce am spus mai sus este posibil doar în alte părţi şi nu la Iaşi. În realitate totul depinde de noi. În final aş vrea să adresez un îndemn şi anume haideţi să alegem astăzi nu un administrator ci un  manager şi când spun manager mă gândesc evident la Cristian Adomniţei şi asta nu doar pentru că am onoarea să fac parte din echipa lui ci pentru că a demonstrat prin tot ce a făcut până acum că are priceperea, răbdarea, înţelepciunea şi forţa necesare pentru primarul unui oraş european.   

                În condiţiile în care vorbim mereu despre Iaşi ca oraş al culturii putem spune că actuala administraţie a avut un mod foarte original de a se raporta la cultură. Când spunem asta nu ne referim doar la faptul că în bugetul oraşului, cultura e „amestecată” cu sportul ci şi la lipsa unei direcţii lesne sesizabilă în evoluţia culturii ieşene. În tot acest timp avem diferite manifestări pentru care costurile financiare sunt mai mereu necunoscute iar finalitatea lor  nimeni nu o poate anticipa. Pe lângă ele avem  proiecte mamut de tipul “Iaşi 600″ concepute pentru a mai deplasa nişte bani spre campania electorală de la bugetul oraşului prin intermediul unor apropiaţi ai lui Gh. Nichita. Cât de mult respectă primarul încă în funcţie statutul de capitală culturală reiese şi din atenţia faţă de siturile de la Hala Centrală care sunt descoperite de mai multă vreme fără a beneficia de atenţia necesară din partea autorităţilor locale. Elocvent pentru grija faţă de cultura ieşeană şi mai ales faţă de ideea de patrimoniu este lipsa unui plan urbanistic general, care să cuprindă nu doar  planuri urbanistice zonale ci şi un  plan de protectie a monumentelor. În lipsa unui asemenea plan au fost posibile tot soiul de încălcări ale legii, prin punerea în umbră a monumentelor de către diferite construcţii, iar în cazul unora dintre ele fiind afectată şi   structura de rezistenţă.  Toate acestea la un loc arată că şi pentru un domeniu precum cel al culturii Iaşul are nevoie de o altă viziune şi  de un alt primar. 

                Din diverse motive Iaşul a devenit în ultimii ani un loc în care diverse magazine de desfacere ale unor mărfuri variate au obţinut profituri importante. Asta înseamnă că oraşul nostru este mai mult un loc din care se scot bani de către diferiţi investitori şi mai puţin unul în care vin bani pentru domenii productive. Fără să ne propunem o analiză amănunţită acum, vrem ca în rândurile următoare să prezentăm câteva exemple despre ceea ce am putea numi afaceri ratate la Iaşi adică afaceri de care iniţial s-a vorbit cu mult patos pentru ca apoi ele să dispară într-un anonimat total fără ca un oficial din administraţia locală să ofere explicaţii  asupra cauzelor misterioaselor dispariţii.
                 - În noiembrie 2003, o firmă germano-japoneză îşi anunţa intenţia de a produce piese de avion şi maşini la Iaşi cu 500 de angajaţi. După spusele viceprimarului  Nichita firma japoneză al cărei nume a rămas necunoscut dorea să cumpere între 5 şi 7 hectare de teren cu utilităţi sau racordabil la utilităţi, investiţia putând fi apoi mărită astfel încât să permită angajarea a aproape 2.000 de oameni. Nichita le promisese investitorilor străini că îi va ajuta la obţinerea autorizaţiilor şi că le va oferi facilităţi fiscale după înfiinţarea fabricii.
                 -După ce în luna august 2007  au venit să testeze piaţa ieşeană, reprezentanţii firmei de consultanţă şi consultanţă IT, Capgemini România, şi–au anunţat intenţia la sfârşitul lunii noiembrie a aceluiaşi an de a deschide un centru de outsourcing, respectiv încredinţarea strategică a anumitor procese din cadrul producţiei interne, care nu fac parte din activitatea de bază, unor firme specializate în managementul acestor procese. Cele mai multe proiecte de consultanţă pentru Capgemini provin din domeniul serviciilor financiare şi telecomunicaţii, urmate de producţie, re-tail şi energie.
                -În iulie 2007 compania portugheză  Eviva Energy declara că va construi turbine eoliene la Iaşi. Firma era o subsidiară a grupului portughez Martifer, iar reprezentanţii ei îşi manifestau disponibilitatea ca din 2008 să înceapă construcţia primelor unităţi de producere a energiei electrice din surse eoline, cu o putere totală de peste 10 MW. 
                - Licitaţia din aprilie 2007 ce urma să stabilească o firmă care să ofere consultanţă tehnică la realizarea depozitului ecologic de la Ţuţora, a desemnat drept câştigătoare o firmă ce făcuse o ofertă de 4, 3 milioane lei. Firmele descalificate au fost Vasco din Austria (de la început) Rosal Grup din Bucureşti, care a solicitat 3,1 milioane, şi Fichtner din Germania, care a prezentat o ofertă de 3,7 milione lei, dar a câştigat firma Eptisa, filială a unei societăţi spaniole cu 4,3 milioane. În urma contestaţiilor depuse, în iunie 2007, la Consiliul Naţional de Soluţionare al Contestaţiilor, licitaţia a fost anulată şi procedurile pentru selecţie reluate. Depozitul ecologic al oraşului construit la Ţuţora are o valoare de 29 milioane lei şi este înfiinţat în proporţie de 75% cu fonduri guvernamentale nerambursabile.
                -Mediafax a difuzat în luna iulie 2007 informaţia conform căreia concernul Delphi urma să demareze o investiţie de peste 100 milioane euro la Iaşi.  Delphi urma să construiască o fabrică de componente auto la Iaşi, fiind unul din cei mai mari furnizori internaţionali din industria auto. Compania a cumpărat 20 hectare teren în Iaşi, unde urma să producă pompe de injecţie pentru motoare diesel
                  -Compania Siemens intenţiona, în august 2007 să investească în transportul în comun din municipiul Iaşi şi în modernizarea aeroportului internaţional care deserveşte zona Moldovei. Nichita a anunţat că reprezentanţii companiei germane şi-au exprimat intenţia de a investi la Iaşi, în special în domeniul transportului în comun. Potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Nichita, Siemens era interesat şi de reparaţiile şi modernizarea pistei Aeroportului Internaţional.
                -Firme importante, precum BMC TRUCK & Bus şi Raiffesisen Leasing, au contestat public în august 2007  procedura de achiziţie demarată de RATP pentru 50 de autobuze noi declanşând un scamdal public în august 2007.
                -În august 2007 Siemens se arată interesat de mai multe servicii publice din Iaşi, prilej pentru Nichita să se laude iar presei, că el aduce investitori. Nichita declara chiar  că ia în calcul varianta concesionării transportului public din Iaşi, gestionarea traficului şi a parcărilor dar şi faptul că discutase cu reprezentanţii de la Siemens despre serviciile de producere şi distribuire a energiei termice.
                 -În luna mai 2007, Ziarul Financiar anunţa că Ericsson vine la Iaşi, iar directorul Tehnopolis afirma că sediul firmei suedeze, va fi la el în societate şi nu la Fortus. Obiectivul declarat era crearea unui centru global de servicii, care ar presupune câteva sute de locuri de muncă pentru ieşeni (până la 500 pentru un timp).
               

               Afacerile ratate enumerate mai sus sunt o dovadă pentru faptul că Iaşul are nevoie de un nou mod de a face administraţie. Aceasta presupune o nouă abordare asupra infrastructurii, o altă atitudine faţă de investitori şi existenţa unei imagini clare asupra direcţiei în care va evolua oraşul în următorii ani din punct de vedere economic. Altfel, plecările din Iaşi ale tinerilor pregătiţi şi nu doar ale lor; vor continua (conform Institutului Naţional de Statistică, în intervalul 2000-2005, din Iaşi au plecat anual, în medie, 3.500 de persoane active) .
 
 

                  După ce a pretins în campania din 2004 că în perioada în care fusese primar interimar (noiembrie 2003-mai 2004) realizase în domeniul transportului investiţii de  32,7 miliarde de  Gh. Nichita a făcut câteva promisuni în domeniul transportului public pentru  mandatul 2004/2008:
                         -realibilitarea şi modernizarea transportului local de călători (înlocuirea a 35 km de tramvai, 50 de autobuze noi, 40 de troleibuze, dispecerat unic), artera ocolitoare pentru circulaţia maşinilor de mare tonaj, semaforizarea a 5 noi intersecţii, construirea unei noi autogări( lângă gară)
                         -la sfârşitul a patru ani de la preluarea mandatului ca primar, criza unuia din domeniile cheie ale oraşului a devenit cronică, dovadă a acestei situaţii fiind suma de 57 milioane lei la bugetul de stat, motiv pentru care în premieră absolută, Fiscul a scos la vânzare 36 de vehicule ale R.A.T.P .
                         -practic ieşenii suportă  cheltuielile generate de actualul sistem prin preţul biletelor dar şi prin subvenţiile acordate  de-a lungul anilor de către Primărie.
                         -unele din nemulţumirile ieşenilor ar putea fi rezolvate dacă ar exista o implicare oarecare a Biroului reglementării transportului urban, din cadrul Primăriei .
                         - parcul auto este subdimensionat iar cel existent a fost constituit prin achiziţionarea unor mijloace de transport second-hand
                         -pentru  fiecare autobuz  achiziţionat dar fabricat între 1992-1995 a fost achitată suma de 23 de mii euro.
                   O caracteristică a modului în au înţeles Regiile aflate în  subordinea Primăriei să gestioneze banul public sunt licitaţiile organizate pentru achiziţionarea mijloacelor de transport. Caietele de sarcini refăcute din mers, contestaţiile numeroase şi ameninţările cu dosare penale au devenit o practică frecvent întâlnită la RATP. Cazul cel mai recent este legat de licitaţia pentru cumpărarea a 50 de autobuze noi, pentru care RATP era dispusă să plăteasca 11 milioane euro, care fără a avea loc încă, a fost precedată de reclamaţii şi acuze potrivit cărora se încearcă favorizarea unor firme în defavoarea altora. 
                  Surpinde şi faptul că R.A.T.P. deşi are în administrarea sa 9 ha de teren, despre vânzarea lor ca modalitate de constituire a unei sume necesare pentru diminuarea pierderilor nu vorbeşte nimeni. 
                 O parte din pierderi ar fi putut să fie acoperite dacă de la bugetul local ar fi fost virate sumele alocate ca subvenţii pentru gratuităţile decise de primar. Reprezentanţii RATP au intentat chiar un proces Primăriei pentru recuperarea subvenţiilor neachitate de la bugetul local. Procesul este încă în desfăşurare, iar suma solicitată de RATP depăşeşte 40 milioane lei.
                 Pentru a tempera elanul celor de la RATP, municipalitatea a adăugat o taxă anuală pentru utilizarea drumurilor publice în valoare de 7 milioane lei  stabilită încă din 2005 şi majorată un an mai târziu. Criza prin care trece RATP a făcut ca taxa amintită să fie încă o sursă de datorii pentru că regia nu a avut fondurile necesare pentru achitarea lor. Astfel în loc să achite subvenţiile datorate, reprezentanţii Primăriei au ales altă variantă. In timp ce  municipalitatea avea de dat în toamna lui 2007  la RATP 15,6 milioane lei, regia avea  datorii către bugetul local o sumă de  peste 27 milioane lei. O bună parte din datoriile RATP către Primărie reprezintă chiar taxa impusă de Consiliul Local . 
                  Ceea ce se poate constata este existenţa unei situaţii dificile reale exemplificată prin pierderile  pe care le înregistrează lunar fiecare M.A.Z. aproape 10000 Ron , din care 8800 rata leasing, si o pierdere anuala la tramvaie de 2, 5 milioane lei, în ciuda creşterii numărului de „clienţi”, 
                  Toate elementele prezentate mai sus sunt pentru noi liberalii argumente pentru a vorbi foarte clar despre necesitatea privatizării R.A.T.P. şi despre  realizarea concesionării unor trasee din oraş . Celelalte măsuri preconizate de P.N.L au devenit  deja publice în urma prezentării programului nostru de guvernare locală. 

                Pentru că problema asfaltărilor este una care afectează viaţa noastră a tuturor, am decis ca incursiunea noastră în lumea măruntă a realizărilor lui Gh. Nichita ca primar al Iaşului să înceapă cu aceea a asfaltărilor. 

                După şase luni de mandat ca primar interimar, Gh. Nichita se lăuda în campania electorală din 2004 că a realizat în „domeniul” asfaltărilor –65.000 de mp. (de 3 ori mai mult în 2 luni decât în tot anul precedent) şi 17,5 km drumuri naţionale. La acestea a  adăugat  obţinerea finanţării a 180 de miliarde de lei şi începerea lucrărilor.
                Starea dezastruoasă a drumurilor este în strânsă legătură şi cu sumele reduse alocate prin bugetul local. Astfel, în bugetul oraşului Iaşi pe 2006 la capitolul investiţii pentru asfaltări erau prevăzute  25 miliarde lei, în timp ce pentru nocturna stadionului era alocată suma de 31 miliarde lei iar pentru echipa de fotbal 15 miliarde.
                Fără a intra în amănunte, trebuie să spunem că în timp ce la Iaşi pentru calitatea străzilor era prevazută suma amintită , în  Timişoara valoarea investiţiilor în aceeaşi direcţie era de aproape 800 miliarde lei iar la Cluj de 229 miliarde lei. Dincolo de uzura „istorică” a unor drumuri din Iaşi sau a traficului greu, cele mai multe dintre ele arată deplorabil şi datorită numeroaselor lucrări efectuate de diferitele regii ale oraşului. Pe lângă durata mare de timp pe care se întinde realizarea lor, ele sunt afectate şi datorită lipsei, în cele mai multe cazuri a unor reparaţii elementare.
                 O dovadă a viziunii pe care o au primarul şi cei care conduc societatea Citadin  asupra asfaltării este modul în care au fost alocaţi banii din bugetul oraşului în această direcţie. Din cei  160 miliarde lei prevăzuţi pentru tot ceea ce înseamna reparaţii şi modernizări ale străzilor, doar 30 miliarde lei au fost alocate pentru străzi întregi. ( pentru lucrări capitale la drumuri). Restul au fost programate pentru  clasicele plombări, mici covoare asfaltice, şi pe marcajele stradale. Alocarea doar a 30 de miliarde pentru drumuri întregi provoacă serioase semne de întrebare  asupra motivaţiei ce a stat la baza unei asemnea decizii dacă avem în vedere că după calculele făcute de directorul Primăriei, Mihai Chirica, pentru a turna covoare asfaltice pe toate străzile importante ale Iaşului ar fi fost nevoie de 800 miliarde lei. 
                Un bilanţ interesant apare în octombrie 2006 când se trage practic linie pentru reabilitarea a 5 km de stradă şi cale de rulare pe traseul Alexandru cel Bun- Dacia capăt . Costurile totale după şase ani de lucrări s-au ridicat la  3,1 milioane de euro care, după unele aprecieri ar fi fost suficienţi pentru refacerea a 15,5 kilometri de autostradă.
                O altă probă a nepăsării faţă de banul public o reprezintă şi acţiunea R.A.T.P. din luna noiembrie 2006 . După doar patru luni de la ultima asfaltare dintre şine în Bucşinescu,  R.A.T.P. sparge din nou asfaltul, pentru a înlocui o şină de tramvai.
                Elanul electoral al primarului a început în luna septembrie 2007  să fie vizibil şi cu faţa sa negativă. „Marea asfaltare“ pregatită de Primărie a început să dea rateuri. Abia montate, bordurile de pe strada Libertăţii au fost deja sparte. Deşi s-a turnat covor asfaltic pe toată suprafaţa străzii, nu s-a reuşit rezolvarea unei probleme resimţite de toţi şoferii din Iaşi-. capacele de canal nu sunt la cota străzii.
                Sfârşitul lui 2007 ne arată calitatea lucrărilor facute în Iaşi. Deşi a fost turnat în primăvara lui 2007, în multe zone ale oraşului covorul asfaltic avea deja cratere. Autorităţile locale nu au dat vina  pe asfalt sau pe calitatea lucrărilor, ci pe şinele de tramvai care se mişcă.
                 La multe alte lucrări realizate de Citadin lângă calea de rulare a tramvaielor situaţia s-a repetat. Astfel, în Podu Roş, municipalitatea a cheltuit în jur de 12.000 lei pentru a aduce asfaltul la cota şinelor de tramvai. Lucrarea a fost realizată în toamna lui 2006 pentru ca în ianuarie 2007 să apară  din nou gropile.
                 Acestea sunt doar câteva din exemplele oferite de actualul primar asupra modului în care a înţeles el să folosească banul public şi o expresie a interesului pentru una din priorităţile ieşenilor-drumurile. Din păcate pentru câteva lucrări realizate în această direcţie nu avem nici măcar minime informaţii asupra modului în care s-a asigurat şi desfăşurat finanţarea lor.
 
.

                    Într-o perioadă în care destul de mulţi comentatori şi  analişti susţin cu multă tărie faptul că în administraţie nu este loc de politică şi că soluţiile necesare rezolvării problemelor cotidiene nu au culoare politică am primit cu multă satisfacţie invitaţia G.D.S. de a participa la o dezbatere asupra ecoului pe care îl pot avea doctrinele într-o campanie electorală precum cea în care ne aflăm. Cum dezbaterea urma să fie concentrată asupra dreptei româneşti, aşteptările mele erau foarte mari. Poate de aici şi deziluzia pentru modul în care au evoluat discuţiile.

Mai întâi am fost surprins de prezenţa câtorva lideri importanţi ai P.S.D. la o dezbatere despre dreapta românească. Ţinând cont de faptul că despre locul dreptei româneşti pe scena politică contemporană urma să vorbească Valeriu Stoica, Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu existau toate ingredientele necesare pentru o confruntare de idei de nota 10.

Din păcate prea puţin obişnuiţi cu dialogul,  reprezentanţii P.S.D. nu au înţeles nici modalitatea de desfăşurare a întâlnirii aşa că, după câteva intervenţii ale invitaţilor de la Bucureşti,  domnul Simirad împreună cu profesorul de marxism Vasile Baciu au început să vocifereze într-un mod deranjant pentru cei mai mulţi dintre participanţi.

Chiar dacă ştiam vehemenţa lui Valeriu Stoica şi a lui Sever Voinescu faţă de P.N.L. am sperat ca dezbaterea să nu fie din nou una în care partidul prezidenţial se prezintă ca singurul reprezentant adevărat al dreptei iar liberalii care nu au fost atraşi de mirajul marelui cârmaci să fie etichetaţi drept ” dezertori”. Din păcate lucrurile au stat chiar aşa. Am constatat din nou că în locul unor precizări în privinţa doctrinei pe care o invocă, dar care nu există şi anume cea populară, Valeriu Stoica secondat de Sever Voinescu, a reuşit să facă o propagandă serioasă în favoarea domnului Oprea compromiţând în felul acesta sensul dezbaterii. Aş fi vrut să-l întreb pe Dumitru Oprea dacă  nu are chiar nici un moment de jenă să tot arate cu degetul spre P.N.L. pentru presupusa deviere în timp ce în partidul pe care-l conduce au venit câţiva reprezentanţi de marcă ai “dreptei” româneşti precum Lucian Flaişer şi alţi domni foşti membri  P.S.D. până acum câteva luni. În aceste condiţii, nu am mai fost mirat de nonşalanţa manifestată de Vasile Baciu şi Constantin Simirad când povesteau despre cum au trecut ei săracii de la un partid la altul. O mai puternică pledoarie pentru oportunismul politic românesc nu am mai văzut vreodată.  

Dacă iniţial am crezut că sunt toate elementele necesare pentru o confruntare de idei deosebită, spre final am realizat că am participat la o dezbatere ratată, nu din cauza organizatorilor ci a unora din participanţi care au crezut că se află la o adunare electorală şi nu la o dezbatere organizată de G.D.S.

                   Cine priveşte atent la evoluţia Iaşului  din ultimii ani, dacă putem vorbi despre o evoluţie, poate constata fără prea mare efort lipsa unei strategii serioase de dezvoltare a acestuia şi  stabilirea câtorva obiective clar definite. Unii, vor spune imediat că un asemenea document există si că el a fost aprobat  chiar  anul trecut de Consiliul Local. Din nefericire, pe lângă faptul că elaborarea lui a costat municipalitatea ieşeană 200.000 euro documentul cu pricina este un cumul de generalităţi care vorbeşte despre integrarea în Uniunea Europeană, conţine aprecieri asupra sistemului comunist considerat drept un sistem ordonat şi are mai multe informaţii despre viaţa politică olandeză. Chiar dacă soluţiile  practice lipsesc, strategia  a fost adoptată prin votul majorităţii de care a dispus Gh. Nichita în actualul consiliu local. Din aceste motive vrem ca în  rândurile următoare să prezentăm câteva observaţii pe marginea documentului cunoscut sub denumirea de „Orizont 2020”.
                  -Deşi Primăria pretinde că strategia este rezultatul unei  colaborări între mai multe O.N.G.-uri, cetăţeni şi lideri ai oraşului care şi-au exprimat punctele de vedere în cadrul unor mese rotunde organizate pe parcursul mai multor ani, puţini sunt ieşenii care să cunoască ceva despre “Orizont 2020″.
                   -Strategia vorbeşte de multe ori despre rolul şi contribuţia cetăţenilor şi mai puţin al administraţiei căreia îi atribuie  doar un rol de stimulare a locuitorilor oraşului ceea ce ar putea crea impresia adoptării unui model de admnistraţie liberal  numai că, spre desoebire de ceea ce presupune acesta, aici  se vorbeşte mai mult despre ce nu poate să facă administraţia locală decât ce poate sau trebuie să facă.
                   -Deşi modelul parcurilor industriale îşi dovedeşte deja de mai mulţi ani viabilitatea în câteva oraşe nu doar din Transilvania dar şi din Moldova , “Orizont 2020″ nu demonstrează nici el o apetenţă prea mare în domeniul iniţiativei private cu excepţia exemplului folosit şi în cazul unor oraşe mici, anume acela al incubatorului de afaceri. Menţinerea la acest nivel demonstrează o încremenire în proiect uşor disconfortantă pentru pretenţiile unui oraş european.
                    -In privinţa culturii, putem spune că şi aici, strategia dezamăgeşte nevorbind despre direcţiile de evoluţie a Iaşului pe plan cultural ci făcând doar trimitere la necesitatea  subvenţionării unor acţiuni culturale. In felul acesta, avem şi explicaţia pentru modul defectuos în care a fost întocmit şi derulat până acum  mult discutatul proiect “Iaşi 600″.
                    -Dacă în privinţa problemelor semnalate mai sus, putem accepta faptul că aprecierea noastră diferită de cea însuşită de Gh. Nichita se datorează unei altfel de percepţii asupra rolului unei administraţii locale, nu credem că exagerăm când afirmăm că autorii strategiei de dezvoltare nu cunosc situaţia reală existentă în acest moment în Iaşi. Afirmaţia noastră se bazează pe câteva elemente. Primul ar fi proiectarea oraşului ca un centru al comerţului interregional prin situarea la frontiera de est a U.E, ignorând în schimb lipsa unei infrastructuri moderne care să-i asigure o comunicare rapidă cu restul ţării şi cu oraşele importante din U.E. dar şi  fenomenul îngrijorător în opinia noastră a  plecării masive din Iaşi, fenomen înregistrat mai ales în ultii ani pe scară largă.
.                   -Dovadă a necunoşterii  situaţiei reale sau nepriceperii este şi includerea în strategia de dezvoltare a oraşului a unor enunţuri teoretice chiar şi pentru probleme grave precum situaţia din transportul local, sistemul de încălzire a oraşului, parcările sau drumurile din Iaşi, soluţiile concrete lipsind . Atunci când trimite la un proiect concret cum este cel privind rezolvarea situaţiei de la C.E.T. nu face altceva decât să se suprapună peste un plan de restructurare deja existent.
                     -Fără a intra în prea multe detalii, lecturând documentul amintit  constatăm  că el este mai mult un inventar de proiecte şi mai puţin trasează o direcţie de dezvoltare sau un plan de acţiune. El continuă o direcţie sesizabilă şi în alte proiecte desfăşurate în ultimii ani la Iaşi de către edilii oraşului şi anume realizarea lui în pripă, doar pentru a putea bifa ceva pe agenda de lucru. Cum să nu credem asta când într-un document ce pretinde că stabileşte direcţiile de evoluţie a oraşului nu există o legatură directă nici măcar cu bugetul pe 2008 iar Iaşul, în ciuda tuturor discuţiilor despre zona metropiltană nu este privit ca parte a acestui proiect ci într-un mod izolat.
                           În condiţiile în care nici măcar  până astăzi ieşenii nu au auzit de un proiect din această strategie care să fie supus dezbaterii publice, cred că după alegerile din 1 şi 15 iunie factorii responsabili din oraşul nostru trebuie  să se decidă rapid asupra direcţiei în care va evolua Iaşul în următorii ani pentru a nu pierde iremediabil legătura cu partea modernă a României.
.