M-am uitat o bună perioadă de timp cu interes la conferenÅ£iarul Valentin Stan ÅŸi la emisiunile în care-ÅŸi expunea teoriile cu privire la diferitele miÅŸcări de pe arena internaÅ£ională, în primul rând pentru că mă interesează nu doar politica internă, dar ÅŸi cea externă. ÃŽn al doilea rând trebuie să recunoaÅŸtem că spre deosebire de politica internă, evoluÅ£ia relaÅ£iilor internaÅ£ionale nu este în atenÅ£ia prea multor analiÅŸti politici din România, iar cei care o fac trădează de multe ori un amatorism deosebit. Am privit apoi cu “amuzament” la acelaÅŸi analist văzând rapiditatea trecerii de la un registru sobru, serios la unul minor în intervenÅ£iile sale.

Ultimele apariţii ale lui Valentin Stan mă fac să cred  că, dincolo de frustrarea de care  pare că  nu s-a vindecat după ce a părăsit Ministerul Afacerilor Externe, are şi câteva probleme de adaptare la mediul înconjurător. Nu poţi pretinde să fii luat în serios în momentul în care crezi că eşti interesant doar dacă arunci cu noroi în toată lumea. Chiar dacă solidaritatea de breaslă este un lucru rar întâlnit măcar o atitudine de respect faţă de doi colegi, şi când spun asta mă gândesc la Mihai Răzvan Ungureanu şi Adrian Cioroianu, se poate pretinde oricui.

Åžtiu că românilor le place ironia ÅŸi uneori tonul uÅŸor băşcălios dar,  de aici ÅŸi până la injuriile aduse de veselul mustăcios la adresa ultimilor doi miniÅŸtri de externe ai României, primului ministru ÅŸi preÅŸedintelui României mi se pare că e o distanţă mare pe care Valentin Stan a parcurs-o deja.  Nu ÅŸtiu ce stă la baza comportamentului analistului Stan, dar el este un exemplu pentru modul  păgubos în care un universitar îşi poate folosi experienÅ£a ÅŸi expertiza de care dispune. Prin maimuţăriile sale din ultimul timp şi invectivele aduse la adresa preÅŸedintelui, Valentin Stan merită din plin titlul de “Vadim Tudor” al Universităţii BucureÅŸti.