După modul în care a decurs discuţia dintre preşedintele S.U.A. şi cel al României, şi declaraţiile făcute de primul în faţa presei de la Neptun, putem spune că am asistat la o adevărată lecţie despre cum se face politică şi diplomaţie la nivel înalt. O săptămână care ar trebui să dea dovada capacităţii României privind organizarea unui eveniment de anvergura celui ce are loc zilele astea la Bucureşti, a debutat în mod absolut nefericit prin interviul preşedintelui Băsescu de  la TVR. Ne-am obişnuit ca Traian Băsescu să critice virulent pe adversarii săi interni dar, când e vorba de trimiteri la relaţiile externe ale României cred că avem dreptul să cerem şefului statului român, să manifeste ceva mai multă prudenţă. Cineva spunea într-o zi că, mai multe din acţiunile politice ale preşedintelui României arată că el nu are un consilier serios pe probleme de politică externă. Eu cred că lucrurile sunt de fapt mai grave. Interviul de la TVR poate fi analizat din trei direcţii. Prima, ar fi cea a corectitudinii politice pe care o manifestă. Să faci parte dintr-un guvern, în care nu eşti tocmai ultimul ministru, care parafează un tratat şi apoi să-l etichetezi drept un dictat, în condiţiile în care  raţiunea ce a stat la baza lui este binecunoscută, nu e 0 performanţă uşor de atins. Să etichetezi drept slugi pe unii din oamenii politici ai acestei ţări ce au contribuit la integrarea în N.A.T.O. şi U.E. e o chestiune ce ţine de bun simţ. Când ştim însă că din  poziţia pe care o deţine astăzi, Traian Băsescu ar fi putut aduce măcar în discuţie tratatul cu Ucraina dar el a preferat să tacă , ne gândim serios că preşedintele României face o politică externă la plesneală şi că îşi modelează reacţiile în funcţie de  diferitele stări prin care trece.

A doua direcÅ£ie este cea a raportării la Rusia. Nu am înÅ£eles ÅŸi nici nu cred că voi înÅ£elege care este raÅ£iunea pentru care Traian Băsescu este în declaraÅ£iile sale atât de radical când vine vorba despre Rusia. AfirmaÅ£ia, de acum câţiva ani,  ” Marea Neagră lac rusesc” putea fi înÅ£eleasă ca o scăpare, numai că tot ce a urmat sugerează un adevărat program politic. Dacă Rusia îşi poate permite să mai trimită săgeÅ£i spre BucureÅŸti, România nu poate face acelaÅŸi lucru din multiple consideraÅ£ii. Când aproape tot timpul, S.U.A. au subliniat importanÅ£a unor bune relaÅ£ii cu Rusia, preÅŸedintele României frizează ridicolul “dialogând” arţăgos cu Vladimir Putin la postul naÅ£ional de televiziune. Dacă ar fi fost un om politic realist ar fi încercat să nu rateze o întâlnire cu Putin, în condiÅ£iile vizitei acestuia în România ori toate referirile la Rusia arată că pentru ÅŸeful statului român o relaÅ£ie bună cu unul din statele cele mai importante ale Europei  nu pare să aibă o importanţă deosebită.

A treia direcÅ£ie este cea a proiectelor  politice pe care ÅŸi le-a asumat preÅŸedintele României pentru summit-ul de la BucureÅŸti. Implicarea atât de puternică a României în susÅ£inerea integrării în  N.A.T.O, acum sau în perioada următoare, a Macedoniei, Georgiei sau Ucrainei arată faptul că din păcate suntem “rupÅ£i ” de discuÅ£iile ce au loc în cancelariile statelor N.A.T.O. Dacă S.U.A. îşi pot permite un eÅŸec, România nu este în aceeaÅŸi situaÅ£ie.

În timp ce preşedintele nostru se remacă în preajma unui eveniment de imporanţă mondială, prin declaraţii hazardate, cel american a promis sprijin Ucrainei dar fără să pară că e vorba de un proiect personal, a venit apoi la Bucureşti unde a ştiut să remarce elogios contribuţia României la diferitele desfăşurări de forţe N.A.T.O. dar şi să evite delicat subiecte  precum acordarea vizelor şi cazul Teo Peter. Să fie vorba despre relaxarea unui preşedinte aflat la final de mandat sau despre experienţa unui leader care ştie ce înseamnă şi politica dar şi diplomaţia adevărată?