După modul în care a decurs discuţia dintre preşedintele S.U.A. şi cel al României, şi declaraţiile făcute de primul în faţa presei de la Neptun, putem spune că am asistat la o adevărată lecţie despre cum se face politică şi diplomaţie la nivel înalt. O săptămână care ar trebui să dea dovada capacităţii României privind organizarea unui eveniment de anvergura celui ce are loc zilele astea la Bucureşti, a debutat în mod absolut nefericit prin interviul preşedintelui Băsescu de  la TVR. Ne-am obişnuit ca Traian Băsescu să critice virulent pe adversarii săi interni dar, când e vorba de trimiteri la relaţiile externe ale României cred că avem dreptul să cerem şefului statului român, să manifeste ceva mai multă prudenţă. Cineva spunea într-o zi că, mai multe din acţiunile politice ale preşedintelui României arată că el nu are un consilier serios pe probleme de politică externă. Eu cred că lucrurile sunt de fapt mai grave. Interviul de la TVR poate fi analizat din trei direcţii. Prima, ar fi cea a corectitudinii politice pe care o manifestă. Să faci parte dintr-un guvern, în care nu eşti tocmai ultimul ministru, care parafează un tratat şi apoi să-l etichetezi drept un dictat, în condiţiile în care  raţiunea ce a stat la baza lui este binecunoscută, nu e 0 performanţă uşor de atins. Să etichetezi drept slugi pe unii din oamenii politici ai acestei ţări ce au contribuit la integrarea în N.A.T.O. şi U.E. e o chestiune ce ţine de bun simţ. Când ştim însă că din  poziţia pe care o deţine astăzi, Traian Băsescu ar fi putut aduce măcar în discuţie tratatul cu Ucraina dar el a preferat să tacă , ne gândim serios că preşedintele României face o politică externă la plesneală şi că îşi modelează reacţiile în funcţie de  diferitele stări prin care trece.

A doua direcţie este cea a raportării la Rusia. Nu am înţeles şi nici nu cred că voi înţelege care este raţiunea pentru care Traian Băsescu este în declaraţiile sale atât de radical când vine vorba despre Rusia. Afirmaţia, de acum câţiva ani,  ” Marea Neagră lac rusesc” putea fi înţeleasă ca o scăpare, numai că tot ce a urmat sugerează un adevărat program politic. Dacă Rusia îşi poate permite să mai trimită săgeţi spre Bucureşti, România nu poate face acelaşi lucru din multiple consideraţii. Când aproape tot timpul, S.U.A. au subliniat importanţa unor bune relaţii cu Rusia, preşedintele României frizează ridicolul “dialogând” arţăgos cu Vladimir Putin la postul naţional de televiziune. Dacă ar fi fost un om politic realist ar fi încercat să nu rateze o întâlnire cu Putin, în condiţiile vizitei acestuia în România ori toate referirile la Rusia arată că pentru şeful statului român o relaţie bună cu unul din statele cele mai importante ale Europei  nu pare să aibă o importanţă deosebită.

A treia direcţie este cea a proiectelor  politice pe care şi le-a asumat preşedintele României pentru summit-ul de la Bucureşti. Implicarea atât de puternică a României în susţinerea integrării în  N.A.T.O, acum sau în perioada următoare, a Macedoniei, Georgiei sau Ucrainei arată faptul că din păcate suntem “rupţi ” de discuţiile ce au loc în cancelariile statelor N.A.T.O. Dacă S.U.A. îşi pot permite un eşec, România nu este în aceeaşi situaţie.

În timp ce preşedintele nostru se remacă în preajma unui eveniment de imporanţă mondială, prin declaraţii hazardate, cel american a promis sprijin Ucrainei dar fără să pară că e vorba de un proiect personal, a venit apoi la Bucureşti unde a ştiut să remarce elogios contribuţia României la diferitele desfăşurări de forţe N.A.T.O. dar şi să evite delicat subiecte  precum acordarea vizelor şi cazul Teo Peter. Să fie vorba despre relaxarea unui preşedinte aflat la final de mandat sau despre experienţa unui leader care ştie ce înseamnă şi politica dar şi diplomaţia adevărată?