În urmă cu aproape un an de zile în cadrul unei Adunări Generale a cercetătorilor din Institutul de Istorie A.D.Xenopol, ce avea ca principal punct pe ordinea de zi  alegerea unui nou Consiliul Ştiinţific, am votat secret componenţa acestui for de conducere.  Nemulţumiţi de modul în care fusese manageriată instituţia până atunci, am decis să fim reprezentaţi de alţi colegi. Cei patru noi membri erau deja nume cunoscute în domeniul nostru de activitate : Petronel Zahariuc, Flavius Solomon, Dorin Dobrincu şi Andi Mihalache . Intenţiile noastre privind o anumită dinamizare  a activităţii Institutului au fost interpretate greşit iar  de atunci şi până astăzi asistăm la un blocaj instituţional datorat refuzului profesorului Zub şi a celor apropiaţi dânsului de a respecta statutul Academiei şi votul liber exprimat de cei prezenţi la Adunare. Am crezut şi am sperat că după ceva timp dânsul va înţelege că este firească dorinţa noastră de a avea la nivelul conducerii Institutului o altă reprezentare. În schimbul moderaţiei noastre, am fost catalogaţi în fel şi chip, reclamaţi la poliţie pentru fapte inexistente  etc.

                               Am crezut că în momentul în care va apare o decizie a Academiei Române care să recunoască alegerile din 27 martie, domnul Zub va înţelege că nu mai are rost să prelungească  această ostilitate. Nu s-a întâmplat aşa din păcate, domnia sa continuând să interpreteze statutul Academiei Române cum crede de cuviinţă. Ca şi cum abuzurile comise până acum nu erau suficiente, vineri s-a comis un nou abuz şi anume numirea unui director adjunct interimar. Pentru existenţa unui asemenea post era necesar ca în Institut să fi fost angajaţi până acum un număr mai mare de cercetători. Preocuparea de a lărgi într-un asemenea moment schema de salariaţi are legătură strictă doar cu încercarea de a constitui o altă majoritate şi a anula astfel votul din 27 martie. În faţa unei asemenea situaţii  am decis ca astăzi să organizăm o conferinţă de presă de la ora 12 în faţa filialei ieşene a Academiei Române, asta şi pentru că ultimul abuz s-a comis cu ajutorul conducerii acestei instituţii. Pentru a vedea cum stau lucrurile diseară voi posta ultimele decizii ale Prezidiului Academiei Române pentru a judeca fiecare dintre dumneavoastră o situaţie ce pare să nu mai aibă ieşire.           

                        La câteva zile după revoluţia din decembrie 1989, în întreaga ţară circula cu multă rapiditate un zvon  şi anume apariţia unor tensiuni în  Transilvania între români şi maghiari. “Sursa” agitaţiilor era percepţia unora dintre etncii maghiari potrivit căreia, românii ar fi fost beneficiarii regimului comunist într-o măsură mai mare decât primii. Ceea ce m-a surprins  a fost atitudinea autorităţilor române care, în ciuda intensităţii acestor zvonuri nu veneau cu nici o informaţie pe care să o prezinte opiniei publice.  Încercarea de a ascunde în restul ţării ceea ce se întâmpla în Transilvania  a fost una dintre marile “greşeli” pe care cei care preluaseră puterea au făcut-o. ” Ţara în pericol” este una din strategiile cele mai des folosite  de către mulţi lideri politici care simt nevoia să se legitimize facil la un anumit moment. Aşa cum se întâmplase în ianuarie şi februarie acelaşi an, evenimentele din martie 1990 au venit ca o mănuşă pentru emanaţii revoluţiei. Aflaţi deja în campanie electorală din momentul în care decisese transformarea C.F.S.N. în partid politic, liderii primei formaţiuni politice româneşti postrevoluţionare au preferat să nu se implice efectiv în ceva ce putea deveni un conflict de natura celor ce aveau să aibă loc puţin mai tîrziu în Iugoslavia.    În tot acest timp, imagini filmate de diferite televiziuni circulau în întreaga lume în care români şi maghiari demonstrau prin acţiunile violente desfăşurate unii împotriva altora faptul că, uitaseră tot ce îi lega şi-şi aduseseră aminte parcă de tot ce-i despărţea. După mai multe luni de la eveneimentele izbucnite în 15 martie 1990  şi desfăşurate pe parcursul câtorva zile, am aflat mai multe informaţii despre provocările lansate la adresa comunităţii româneşti şi maghiare de către forţe puternic legate de vechile structuri ale securităţii. În condiţiile în care o bună parte a societăţii româneşti îşi manifestase adversitatea profundă faţă de Securitate ca instituţie, în decembrie 1989, reprezentanţii acesteia au avut nevoie de un eveniment major care să justifice reapariţia lor. După evenimentele din martie de la Târgu Mureş, criticile la adresa poliţiei politice comuniste erau însoţite de replici de genul “Cum tu eşti împotriva S.R.I., nu ai văzuzt ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ?”. Scopul fusese atins. De atunci şi până azi un soi de agitaţie nefirească pare să cuprindă societatea românească în apropierea zilei de 15 martie. Personal de fiecare dată am impresia că România dă un nou examen pe care, prin modul în care reacţionează marea majoritate a românilor, în faţa unor manifetări ” excentrice” ale liderilor maghiari, îl trece cu bine. Ceea ce este grav e că după 18 ani de la acele evenimente nimeni nu a reuşit să explice credibil ce s-a întâmplat şi  nimeni nu-şi asumă în mod explicit o responsabilitate pentru morţii şi răniţii din acele zile. În aceste condiţii nu trebuie să fie o mirare faptul că la fel ca şi în cazul zilei naţionale a românilor, 15 martie,  este o sărbătoare pentru unii şi o zi tristă pentru alţii.

P.S.  Aprobarea de către Emil Boc, a unui miting, pentru “Noua Dreaptă” la Cluj, în aceeaşi zonă a oraşului cu manifestaţiile organizate de U.D.M.R., a fost dacă nu un gest politic premeditat atunci cu siguranţă o mare greşeală.  Slabul ecou al mitingului organizat  de ”Noua dreaptă” e un semn foarte serios în legătură cu gradul de maturizare al societăţii româneşti dar şi asupra normalităţii în care ne dorim de atâta vreme să intrăm.

                           În nebunia care pare să fi cuprins România, uităm adesea de faptul că avem în jurul nostru oameni de o deosebită valoare care încearcă, fără a deranja pe nimeni, să-şi facă datoria cât mai bine. Un astfel de om a fost şi actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Ca şi cum nu am fi pierdut anul trecut destui oameni importanţi ai culturii româneşti, iată că începutul de martie ne aduce vestea dispariţiei unuia din cei mai puternici actori. Dacă astăzi sau în zilele următoare treceţi pe lângă o biserică, intraţi, vă rog,  şi aprindeţi o lumânare şi pentru cel care a fost Ovidiu Iuliu Moldovan. Dumnezeu să-l ierte ! 

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/795778/La-moartea-unui-actor-romantic/ 

Intervenţia din seara aceasta a preşedintelui României plus cea de la Bruxelles în care l-a jignit din nou pe ministrul de finanţe arată clar că Traian Băsescu nu mai are nici un fel de limite. Orice om poate greşi o dată. Când însă comiţi un gest inadmsibil pentru poziţia de demnitar al statului român precum a fost afirmaţia despre incompetenţa armenilor şi-ţi atragi dezaprobarea tutoror, iar după ceva timp repeţi un asemenea gest, nu poţi demonstra decât un grad mare de tupeu vecin cu nesimţirea. Caterinca de la Bruxelles la adresa ministrului Vosganian demontrează din nou lipsa de respect faţă de anumite reguli.

Enervat de materialul de astăzi din Jurnalul Naţional http://www.jurnalul.ro/articole/119573/basescu-si-a-sters-datoriile-la-banci Traian Băsescu a pretins în faţa camerelor de filmat că interpretează un rol, când de fapt el juca două. Afirmând că vorbeşte în calitate de cap de familie, el a comis din nou un abuz grosolan folosindu-se de funcţia pe care o are pentru a regla o chestiune personală. De când a început povestea cu activitatea Elenei Băsescu în P.D.-L., m-am gândit care este explicaţia pentru ascensiunea ei aşa bruscă în viaţa politică. Personal nu cred foarte tare în împingerea ei de la spate de către Traian Băsescu, ci mai mult văd ca această ascensiune să fi fost expresia speranţelor unor personaje dubioase din P.D.-L. care au crezut probabil că, sprijinind-o pe Elena Băsescu vor obţine apoi ajutorul tatălui pentru proiectele lor politice.  Cu toate astea, când fiica cea mică a acceptat să intre în politică, ea şi-a asumat şi nişte riscuri inclusiv acela ca presa să facă analiza gramaticală a discursurilor ei, iar cel puţin în privinţa aceasta putea fi avertizată de tatăl său. Pornind de la păţaniile fetei,  preşedintele a desfăşurat un nou atac nedemn  asupra presei, acuzată in corpore că face parte dintr-o conspiraţie menită să-l discrediteze. Aştept cu mult interes să văd dacă măcar de această dată presa românească va fi solidară şi va avea o reacţie comună.

P.S.1. Un om în privinţa căruia  presa a prezentat destule informaţii despre faptul că,  moralitatea nu este tocmai punctul său forte, cred că ar trebui să aibă o anumită reţinere în a se prezenta ca mare apărător al onoarei familiei sale.

P.S. 2. Sunt foarte curios cum va reacţiona preşedintele când va apare filmuleţul, la care au făcut în seara asta referire Cornel Nistorescu şi Roşca Stănescu, în care povesteşte cum a luat el exact creditul bancar pe care acum nu-l mai recunoaşte.

P.S. 3. Aş fi vrut ca reacţia preşedintelui să fie la fel de rapidă şi când acelaşi Jurnal Naţional a publicat un material despre contribuţia şi responsabilitatea sa în incendierea unui număr mare de vase din Franţa.

                        Recunosc mai întâi că am pariat pe faptul că nu vom avea vot uninominal din acest an. Liderii partidelor politice româneşti au intuit că datorită presiunii publice foarte mari create, amânarea introducerii votului uninominal i-ar fi  expus foarte mult oprobiului general. Nu în ultimul rând, găsirea unei noi modalităţi de evitare a votului uninominal ar fi dat apă la moară lui Traian Băsescu în privinţa afirmaţiei lui cu privire la lipsa oricărei preocupări din partea partidelor politice de a se reforma. Ideea că ar da dreptate lui Traian Băsescu, neadoptând votul uninominal,  cred că a fost cel mai puternic stimul pentru legislativul de la Bucureşti. Chiar dacă varianta adoptată de Parlament, nu a fost cea dorită de el, preşedintele a înţeles că a primit o mutare în plic, iar  pentru a evita capcana a aprobat imediat iniţiativa legislativă.

                       Întrebarea care apare este dacă se va schimba ceva fundamental în comportamentul clasei politice româneşti după punerea în aplicare a votului uninominal. Nu am nici o  îndoială asupra faptului  că votul uninominal este absolut necesar pentru viaţa politică din România. Temerea mea este însă legată de o “încărcare” cu o responsabilitate prea mare a acestui tip de vot şi că nu vrem să ne gândim acum că, fără o reformă de substanţă a clasei politice româneşti, efectele votului uninominal vor fi nule. Evenimentul zilei de astăzi, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/795554/Harta-politica-dupa-1-iunie/ arată într-o primă analiză care sunt figurile politice pe care le vom găsi în poziţii cheie dupa alegerile de la Consiliul Judeţean din această vară aşa că, dacă partidele vor fi la fel de neatente în selecţia candidaţilor, iar românii neimplicaţi politic vor fi la fel de indiferenţi faţă de viaţa politică, marea schimbare nu are cum să apară. În felul acesta, un nou mit politic se va destrăma.      

                     Dacă mai era nevoie de o nouă probă asupra faptului că în România se poate întâmpla orice, mai ales în apropierea campaniei electorale, iată că ziariştii de la Cotidianul au intrat în posesia unei scrisori care arată că, pentru domnii din PSD ridicolul poate fi atins foarte uşor. Am în vedere când spun asta invitaţia adresată de Marian Vanghelie , membrilor M.I.S.A. pentru a deveni membri PSD. După ce prin braţul lung al forţelor de ordine, P.S.D. a fugărit pe membrii M.I.S.A. prin locurile lor de adunare, acum vor să se integreze în absolut. Pe mine m-ar fi bucurat mai mult dacă forţele de centru-dreapta din România nu ar fi comis anumite greşeli după 2004 şi ar fi trimis în absolut pe demnii urmaşi ai P.C.R. Dacă doriţi să vedeţi superbele metafore folosite de Vanghelie în scrisoarea lui, intraţi pe ziarul Cotidianul de astăzi. 

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=18473&art=44568&cHash=3bcafbae17

În dimineaţa asta am descoperit un e-mail prin care eram anunţat de către un individ supărat pe viaţă  că mi-a spart  site-ul şi mail-ul aferent site-ului şi că în mai puţin de 24 de ore toţi cei care au vizitat site-ul vor primi mesaje injurioase din partea mea.  Acelaşi personaj  mă anunţă că va avea grijă ca şi cei din lista de blogg-uri să primească aceleaşi mesaje. Cum ziua de 1 aprilie se apropie, sper ca un astfel de e-mail să fi fost expediat în spiritul celebrei zile a păcălelilor. Pentru că nu ştiu dacă prea veselul internaut îşi va duce sau nu  la îndeplinire ” ameninţarea” vreau să cer scuze anticipat pentru eventualele mesaje injurioase tuturor celor care le vor primi.

                             Vestea întâlnirii liderilor naţionali ai P.N.L şi P.S.D. de la sfârşitul săptămânii trecute a declanşat din nou numeroase comentarii pe seama compromisurilor din politica românească. Situaţia ingrată în care se află liberalii nevoiţi pentru a putea guverna, să facă în destule ocazii cu ochiul liderilor P.S.D., a fost pusă din nou pe tapet de analiştii politici. Dincolo de necesitatea asigurării guvernării, apropierea aceasta fie ea şi simbolică dintre P.N.L şi P.S.D, mie îmi produce un disconfort teribil. Manifestări mai vechi sau mai noi ale liderilor social-democraţi de la nivel local sau naţional nu m-au ajutat să uit secvenţe precum cele în care Ion Iliescu îndemna minerii să-i “calmeze” pe cei din Piaţa Univeristăţii, Liviu Maior eticheta o grevă studenţească din 1995( sper să nu mă înşel) ca fiind una a repetenţilor sau cum tot atunci,  lideri locali ai P.S.D. ne acuzau de faptul că am cheltui inutil banii statului iar exemplele pot continua.

   Înţeleg destul de bine necesitatea de a realiza un “blocaj” asupra unui preşedinte care a demonstrat de mai multe ori în ultimii ani că, are o interpretare aparte asupra democraţiei româneşti şi care a depus numeroase eforturi pentru distrugerea P.N.L.  De aici însă, până la realizarea unui pact precum cel amintit e o cale lungă pe care sper că liderii liberalilor nu o vor parcurge. Ceea ce observ de mai multă vreme este preocuparea unei mari părţi a clasei politice româneşti de a-l “bloca ” pe Traian Băsescu şi mai puţin aceea de a propune societăţii româneşti lideri care să reprezinte o alternativă la modelul de politician pe care -l reprezintă actualul preşedinte.  Apropierea dintre cele două formaţiuni este o greşeală şi din perspectiva incompatibilităţii care există între cele două electorate. Este de aşteptat ca în cazul în care  colaborarea va prinde contur, votanţii P.S.D. să ” meargă” ceva mai la stânga revitalizând partide precum P.R.M. sau P.N.G. care acum ne par a fi ieşite din joc, iar simpatizanţii liberalilor să contribuie prin votul lor la întărirea unei struţo-cămile care vorbeşte în numele dreptei dar demonstrează nu doar serioase apucături de partid unic ci şi faptul că nu are nimic în comun cu valorile înscrise în propriul statut.

Liliana Ruse descria ieri în Gândul relaţia dintre liberali şi P.S.D. ca fiind una asemănătoare dintre cea a unui bărbat însurat şi o iubită secretă. Ceea ce mă surprinde pe mine în toate analizele care s-au făcut după ziua de vineri este faptul că P.S.D. este prezentat ca o amantă doar când negoiciază cu P.N.L. Când P.D.-L. negociază, aşa cum a făcut în toamnă, împreună cu P.S.D., căderea guvernului Tăriceanu, formaţiunea condusă de Mircea Geoană nu mai este prezentată ca fiind o femeie uşoară ci ca un partid politic responsabil. Când reprezentanţii P.D. au susţinut numirea lui George Maior la S.R.I. sau propunerea P.S.D. pentru avocatul poporului, ca să dăm doar două exemple de colaborare între foştii tovarăşi de drum, primii nu au urmărit decât “binele ţării”. Nici măcar în aceste momente liderii democraţilor( vezi Gheorghe Flutur) nu încetează să ceară mai mult sau mai puţin subtil conducerii P.S.D. să colaboreze cu ei pentru căderea guvernului liberal. Dincolo de posibile speculaţii, unul din liderii importanţi ai P.S.D. , Alin Teodorescu, confirma aseară existenţa unor discuţii cu P.D.-L. În aceste condiţii mă întreb de unde vine nonşalanţa asta a liderilor  P.D.-L. de a se erija în rolul celor mai moralişti actori ai scenei politice româneşti.

Ţinând cont de câţiva factori precum : trecutul comun al liderilor P.S.D. şi P.D., caracterul unora din partidul prezidenţial, precum şi unele afaceri din zona Transilvaniei pe mine unul nu m-ar mira ca după alegerile parlamentare să avem un guvern PD-L- P.S.D. iar liberalii mult huliţi astăzi pentru compromisurile lor să fie lăsaţi în afara jocurilor politice. O asemenea mişcare ar ajuta foarte mult P.N.L. atât în privinţa unei clarificări doctrinare şi ideologice dar şi la deparazitarea de unii şoricei care s-au adunat şi încă se mai adună pe lângă el .