În urmă cu aproape un an de zile în cadrul unei Adunări Generale a cercetătorilor din Institutul de Istorie A.D.Xenopol, ce avea ca principal punct pe ordinea de zi  alegerea unui nou Consiliul Ştiinţific, am votat secret componenţa acestui for de conducere.  Nemulţumiţi de modul în care fusese manageriată instituţia până atunci, am decis să fim reprezentaţi de alţi colegi. Cei patru noi membri erau deja nume cunoscute în domeniul nostru de activitate : Petronel Zahariuc, Flavius Solomon, Dorin Dobrincu şi Andi Mihalache . Intenţiile noastre privind o anumită dinamizare  a activităţii Institutului au fost interpretate greşit iar  de atunci şi până astăzi asistăm la un blocaj instituţional datorat refuzului profesorului Zub şi a celor apropiaţi dânsului de a respecta statutul Academiei şi votul liber exprimat de cei prezenţi la Adunare. Am crezut şi am sperat că după ceva timp dânsul va înţelege că este firească dorinţa noastră de a avea la nivelul conducerii Institutului o altă reprezentare. În schimbul moderaţiei noastre, am fost catalogaţi în fel şi chip, reclamaţi la poliţie pentru fapte inexistente  etc.

                               Am crezut că în momentul în care va apare o decizie a Academiei Române care să recunoască alegerile din 27 martie, domnul Zub va înţelege că nu mai are rost să prelungească  această ostilitate. Nu s-a întâmplat aşa din păcate, domnia sa continuând să interpreteze statutul Academiei Române cum crede de cuviinţă. Ca şi cum abuzurile comise până acum nu erau suficiente, vineri s-a comis un nou abuz şi anume numirea unui director adjunct interimar. Pentru existenţa unui asemenea post era necesar ca în Institut să fi fost angajaţi până acum un număr mai mare de cercetători. Preocuparea de a lărgi într-un asemenea moment schema de salariaţi are legătură strictă doar cu încercarea de a constitui o altă majoritate şi a anula astfel votul din 27 martie. În faţa unei asemenea situaţii  am decis ca astăzi să organizăm o conferinţă de presă de la ora 12 în faţa filialei ieşene a Academiei Române, asta şi pentru că ultimul abuz s-a comis cu ajutorul conducerii acestei instituţii. Pentru a vedea cum stau lucrurile diseară voi posta ultimele decizii ale Prezidiului Academiei Române pentru a judeca fiecare dintre dumneavoastră o situaţie ce pare să nu mai aibă ieşire.           

                        La câteva zile după revoluÅ£ia din decembrie 1989, în întreaga Å£ară circula cu multă rapiditate un zvon  şi anume apariÅ£ia unor tensiuni în  Transilvania între români ÅŸi maghiari. “Sursa” agitaÅ£iilor era percepÅ£ia unora dintre etncii maghiari potrivit căreia, românii ar fi fost beneficiarii regimului comunist într-o măsură mai mare decât primii. Ceea ce m-a surprins  a fost atitudinea autorităţilor române care, în ciuda intensităţii acestor zvonuri nu veneau cu nici o informaÅ£ie pe care să o prezinte opiniei publice.  Încercarea de a ascunde în restul ţării ceea ce se întâmpla în Transilvania  a fost una dintre marile “greÅŸeli” pe care cei care preluaseră puterea au făcut-o. ” Å¢ara în pericol” este una din strategiile cele mai des folosite  de către mulÅ£i lideri politici care simt nevoia să se legitimize facil la un anumit moment. AÅŸa cum se întâmplase în ianuarie ÅŸi februarie acelaÅŸi an, evenimentele din martie 1990 au venit ca o mănuşă pentru emanaÅ£ii revoluÅ£iei. AflaÅ£i deja în campanie electorală din momentul în care decisese transformarea C.F.S.N. în partid politic, liderii primei formaÅ£iuni politice româneÅŸti postrevoluÅ£ionare au preferat să nu se implice efectiv în ceva ce putea deveni un conflict de natura celor ce aveau să aibă loc puÅ£in mai tîrziu în Iugoslavia.    În tot acest timp, imagini filmate de diferite televiziuni circulau în întreaga lume în care români ÅŸi maghiari demonstrau prin acÅ£iunile violente desfăşurate unii împotriva altora faptul că, uitaseră tot ce îi lega ÅŸi-ÅŸi aduseseră aminte parcă de tot ce-i despărÅ£ea. După mai multe luni de la eveneimentele izbucnite în 15 martie 1990  şi desfăşurate pe parcursul câtorva zile, am aflat mai multe informaÅ£ii despre provocările lansate la adresa comunităţii româneÅŸti ÅŸi maghiare de către forÅ£e puternic legate de vechile structuri ale securităţii. ÃŽn condiÅ£iile în care o bună parte a societăţii româneÅŸti îşi manifestase adversitatea profundă faţă de Securitate ca instituÅ£ie, în decembrie 1989, reprezentanÅ£ii acesteia au avut nevoie de un eveniment major care să justifice reapariÅ£ia lor. După evenimentele din martie de la Târgu MureÅŸ, criticile la adresa poliÅ£iei politice comuniste erau însoÅ£ite de replici de genul “Cum tu eÅŸti împotriva S.R.I., nu ai văzuzt ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ?”. Scopul fusese atins. De atunci ÅŸi până azi un soi de agitaÅ£ie nefirească pare să cuprindă societatea românească în apropierea zilei de 15 martie. Personal de fiecare dată am impresia că România dă un nou examen pe care, prin modul în care reacÅ£ionează marea majoritate a românilor, în faÅ£a unor manifetări ” excentrice” ale liderilor maghiari, îl trece cu bine. Ceea ce este grav e că după 18 ani de la acele evenimente nimeni nu a reuÅŸit să explice credibil ce s-a întâmplat ÅŸi  nimeni nu-ÅŸi asumă în mod explicit o responsabilitate pentru morÅ£ii ÅŸi răniÅ£ii din acele zile. În aceste condiÅ£ii nu trebuie să fie o mirare faptul că la fel ca ÅŸi în cazul zilei naÅ£ionale a românilor, 15 martie,  este o sărbătoare pentru unii ÅŸi o zi tristă pentru alÅ£ii.

P.S.  Aprobarea de către Emil Boc, a unui miting, pentru “Noua Dreaptă” la Cluj, în aceeaÅŸi zonă a oraÅŸului cu manifestaÅ£iile organizate de U.D.M.R., a fost dacă nu un gest politic premeditat atunci cu siguranţă o mare greÅŸeală.  Slabul ecou al mitingului organizat  de ”Noua dreaptă” e un semn foarte serios în legătură cu gradul de maturizare al societăţii româneÅŸti dar ÅŸi asupra normalităţii în care ne dorim de atâta vreme să intrăm.

                           În nebunia care pare să fi cuprins România, uităm adesea de faptul că avem în jurul nostru oameni de o deosebită valoare care încearcă, fără a deranja pe nimeni, să-şi facă datoria cât mai bine. Un astfel de om a fost şi actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Ca şi cum nu am fi pierdut anul trecut destui oameni importanţi ai culturii româneşti, iată că începutul de martie ne aduce vestea dispariţiei unuia din cei mai puternici actori. Dacă astăzi sau în zilele următoare treceţi pe lângă o biserică, intraţi, vă rog,  şi aprindeţi o lumânare şi pentru cel care a fost Ovidiu Iuliu Moldovan. Dumnezeu să-l ierte ! 

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/795778/La-moartea-unui-actor-romantic/ 

Intervenţia din seara aceasta a preşedintelui României plus cea de la Bruxelles în care l-a jignit din nou pe ministrul de finanţe arată clar că Traian Băsescu nu mai are nici un fel de limite. Orice om poate greşi o dată. Când însă comiţi un gest inadmsibil pentru poziţia de demnitar al statului român precum a fost afirmaţia despre incompetenţa armenilor şi-ţi atragi dezaprobarea tutoror, iar după ceva timp repeţi un asemenea gest, nu poţi demonstra decât un grad mare de tupeu vecin cu nesimţirea. Caterinca de la Bruxelles la adresa ministrului Vosganian demontrează din nou lipsa de respect faţă de anumite reguli.

Enervat de materialul de astăzi din Jurnalul Naţional http://www.jurnalul.ro/articole/119573/basescu-si-a-sters-datoriile-la-banci Traian Băsescu a pretins în faţa camerelor de filmat că interpretează un rol, când de fapt el juca două. Afirmând că vorbeşte în calitate de cap de familie, el a comis din nou un abuz grosolan folosindu-se de funcţia pe care o are pentru a regla o chestiune personală. De când a început povestea cu activitatea Elenei Băsescu în P.D.-L., m-am gândit care este explicaţia pentru ascensiunea ei aşa bruscă în viaţa politică. Personal nu cred foarte tare în împingerea ei de la spate de către Traian Băsescu, ci mai mult văd ca această ascensiune să fi fost expresia speranţelor unor personaje dubioase din P.D.-L. care au crezut probabil că, sprijinind-o pe Elena Băsescu vor obţine apoi ajutorul tatălui pentru proiectele lor politice.  Cu toate astea, când fiica cea mică a acceptat să intre în politică, ea şi-a asumat şi nişte riscuri inclusiv acela ca presa să facă analiza gramaticală a discursurilor ei, iar cel puţin în privinţa aceasta putea fi avertizată de tatăl său. Pornind de la păţaniile fetei,  preşedintele a desfăşurat un nou atac nedemn  asupra presei, acuzată in corpore că face parte dintr-o conspiraţie menită să-l discrediteze. Aştept cu mult interes să văd dacă măcar de această dată presa românească va fi solidară şi va avea o reacţie comună.

P.S.1. Un om în privinţa căruia  presa a prezentat destule informaţii despre faptul că,  moralitatea nu este tocmai punctul său forte, cred că ar trebui să aibă o anumită reţinere în a se prezenta ca mare apărător al onoarei familiei sale.

P.S. 2. Sunt foarte curios cum va reacţiona preşedintele când va apare filmuleţul, la care au făcut în seara asta referire Cornel Nistorescu şi Roşca Stănescu, în care povesteşte cum a luat el exact creditul bancar pe care acum nu-l mai recunoaşte.

P.S. 3. Aş fi vrut ca reacţia preşedintelui să fie la fel de rapidă şi când acelaşi Jurnal Naţional a publicat un material despre contribuţia şi responsabilitatea sa în incendierea unui număr mare de vase din Franţa.

                        Recunosc mai întâi că am pariat pe faptul că nu vom avea vot uninominal din acest an. Liderii partidelor politice româneşti au intuit că datorită presiunii publice foarte mari create, amânarea introducerii votului uninominal i-ar fi  expus foarte mult oprobiului general. Nu în ultimul rând, găsirea unei noi modalităţi de evitare a votului uninominal ar fi dat apă la moară lui Traian Băsescu în privinţa afirmaţiei lui cu privire la lipsa oricărei preocupări din partea partidelor politice de a se reforma. Ideea că ar da dreptate lui Traian Băsescu, neadoptând votul uninominal,  cred că a fost cel mai puternic stimul pentru legislativul de la Bucureşti. Chiar dacă varianta adoptată de Parlament, nu a fost cea dorită de el, preşedintele a înţeles că a primit o mutare în plic, iar  pentru a evita capcana a aprobat imediat iniţiativa legislativă.

                       ÃŽntrebarea care apare este dacă se va schimba ceva fundamental în comportamentul clasei politice româneÅŸti după punerea în aplicare a votului uninominal. Nu am nici o  îndoială asupra faptului  că votul uninominal este absolut necesar pentru viaÅ£a politică din România. Temerea mea este însă legată de o “încărcare” cu o responsabilitate prea mare a acestui tip de vot ÅŸi că nu vrem să ne gândim acum că, fără o reformă de substanţă a clasei politice româneÅŸti, efectele votului uninominal vor fi nule. Evenimentul zilei de astăzi, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/795554/Harta-politica-dupa-1-iunie/ arată într-o primă analiză care sunt figurile politice pe care le vom găsi în poziÅ£ii cheie dupa alegerile de la Consiliul JudeÅ£ean din această vară aÅŸa că, dacă partidele vor fi la fel de neatente în selecÅ£ia candidaÅ£ilor, iar românii neimplicaÅ£i politic vor fi la fel de indiferenÅ£i faţă de viaÅ£a politică, marea schimbare nu are cum să apară. ÃŽn felul acesta, un nou mit politic se va destrăma.      

                     Dacă mai era nevoie de o nouă probă asupra faptului că în România se poate întâmpla orice, mai ales în apropierea campaniei electorale, iată că ziariştii de la Cotidianul au intrat în posesia unei scrisori care arată că, pentru domnii din PSD ridicolul poate fi atins foarte uşor. Am în vedere când spun asta invitaţia adresată de Marian Vanghelie , membrilor M.I.S.A. pentru a deveni membri PSD. După ce prin braţul lung al forţelor de ordine, P.S.D. a fugărit pe membrii M.I.S.A. prin locurile lor de adunare, acum vor să se integreze în absolut. Pe mine m-ar fi bucurat mai mult dacă forţele de centru-dreapta din România nu ar fi comis anumite greşeli după 2004 şi ar fi trimis în absolut pe demnii urmaşi ai P.C.R. Dacă doriţi să vedeţi superbele metafore folosite de Vanghelie în scrisoarea lui, intraţi pe ziarul Cotidianul de astăzi. 

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=18473&art=44568&cHash=3bcafbae17

ÃŽn dimineaÅ£a asta am descoperit un e-mail prin care eram anunÅ£at de către un individ supărat pe viaţă  că mi-a spart  site-ul ÅŸi mail-ul aferent site-ului ÅŸi că în mai puÅ£in de 24 de ore toÅ£i cei care au vizitat site-ul vor primi mesaje injurioase din partea mea.  AcelaÅŸi personaj  mă anunţă că va avea grijă ca ÅŸi cei din lista de blogg-uri să primească aceleaÅŸi mesaje. Cum ziua de 1 aprilie se apropie, sper ca un astfel de e-mail să fi fost expediat în spiritul celebrei zile a păcălelilor. Pentru că nu ÅŸtiu dacă prea veselul internaut îşi va duce sau nu  la îndeplinire ” ameninÅ£area” vreau să cer scuze anticipat pentru eventualele mesaje injurioase tuturor celor care le vor primi.

                            

                             Vestea întâlnirii liderilor naÅ£ionali ai P.N.L ÅŸi P.S.D. de la sfârÅŸitul săptămânii trecute a declanÅŸat din nou numeroase comentarii pe seama compromisurilor din politica românească. SituaÅ£ia ingrată în care se află liberalii nevoiÅ£i pentru a putea guverna, să facă în destule ocazii cu ochiul liderilor P.S.D., a fost pusă din nou pe tapet de analiÅŸtii politici. Dincolo de necesitatea asigurării guvernării, apropierea aceasta fie ea şi simbolică dintre P.N.L ÅŸi P.S.D, mie îmi produce un disconfort teribil. Manifestări mai vechi sau mai noi ale liderilor social-democraÅ£i de la nivel local sau naÅ£ional nu m-au ajutat să uit secvenÅ£e precum cele în care Ion Iliescu îndemna minerii să-i “calmeze” pe cei din PiaÅ£a Univeristăţii, Liviu Maior eticheta o grevă studenÅ£ească din 1995( sper să nu mă înÅŸel) ca fiind una a repetenÅ£ilor sau cum tot atunci,  lideri locali ai P.S.D. ne acuzau de faptul că am cheltui inutil banii statului iar exemplele pot continua.

   ÎnÅ£eleg destul de bine necesitatea de a realiza un “blocaj” asupra unui preÅŸedinte care a demonstrat de mai multe ori în ultimii ani că, are o interpretare aparte asupra democraÅ£iei româneÅŸti ÅŸi care a depus numeroase eforturi pentru distrugerea P.N.L.  De aici însă, până la realizarea unui pact precum cel amintit e o cale lungă pe care sper că liderii liberalilor nu o vor parcurge. Ceea ce observ de mai multă vreme este preocuparea unei mari părÅ£i a clasei politice româneÅŸti de a-l “bloca ” pe Traian Băsescu ÅŸi mai puÅ£in aceea de a propune societăţii româneÅŸti lideri care să reprezinte o alternativă la modelul de politician pe care -l reprezintă actualul preÅŸedinte.  Apropierea dintre cele două formaÅ£iuni este o greÅŸeală ÅŸi din perspectiva incompatibilităţii care există între cele două electorate. Este de aÅŸteptat ca în cazul în care  colaborarea va prinde contur, votanÅ£ii P.S.D. să ” meargă” ceva mai la stânga revitalizând partide precum P.R.M. sau P.N.G. care acum ne par a fi ieÅŸite din joc, iar simpatizanÅ£ii liberalilor să contribuie prin votul lor la întărirea unei struÅ£o-cămile care vorbeÅŸte în numele dreptei dar demonstrează nu doar serioase apucături de partid unic ci ÅŸi faptul că nu are nimic în comun cu valorile înscrise în propriul statut.

Liliana Ruse descria ieri în Gândul relaÅ£ia dintre liberali ÅŸi P.S.D. ca fiind una asemănătoare dintre cea a unui bărbat însurat ÅŸi o iubită secretă. Ceea ce mă surprinde pe mine în toate analizele care s-au făcut după ziua de vineri este faptul că P.S.D. este prezentat ca o amantă doar când negoiciază cu P.N.L. Când P.D.-L. negociază, aÅŸa cum a făcut în toamnă, împreună cu P.S.D., căderea guvernului Tăriceanu, formaÅ£iunea condusă de Mircea Geoană nu mai este prezentată ca fiind o femeie uÅŸoară ci ca un partid politic responsabil. Când reprezentanÅ£ii P.D. au susÅ£inut numirea lui George Maior la S.R.I. sau propunerea P.S.D. pentru avocatul poporului, ca să dăm doar două exemple de colaborare între foÅŸtii tovarăşi de drum, primii nu au urmărit decât “binele ţării”. Nici măcar în aceste momente liderii democraÅ£ilor( vezi Gheorghe Flutur) nu încetează să ceară mai mult sau mai puÅ£in subtil conducerii P.S.D. să colaboreze cu ei pentru căderea guvernului liberal. Dincolo de posibile speculaÅ£ii, unul din liderii importanÅ£i ai P.S.D. , Alin Teodorescu, confirma aseară existenÅ£a unor discuÅ£ii cu P.D.-L. ÃŽn aceste condiÅ£ii mă întreb de unde vine nonÅŸalanÅ£a asta a liderilor  P.D.-L. de a se erija în rolul celor mai moraliÅŸti actori ai scenei politice româneÅŸti.

Ţinând cont de câţiva factori precum : trecutul comun al liderilor P.S.D. şi P.D., caracterul unora din partidul prezidenţial, precum şi unele afaceri din zona Transilvaniei pe mine unul nu m-ar mira ca după alegerile parlamentare să avem un guvern PD-L- P.S.D. iar liberalii mult huliţi astăzi pentru compromisurile lor să fie lăsaţi în afara jocurilor politice. O asemenea mişcare ar ajuta foarte mult P.N.L. atât în privinţa unei clarificări doctrinare şi ideologice dar şi la deparazitarea de unii şoricei care s-au adunat şi încă se mai adună pe lângă el .