Când  am decis publicarea pe blog a textului refuzat domnului profesor Florea Ioncioaia de către Ziarul de Iaşi, nu mi-am închipuit că el va stârni avalanşa de reacţii  pe care o constat de câteva zile. Din acest motiv simt nevoia să  fac câteva precizări punctuale.

                        1. Mai întâi vreau  să spun că decizia conducerii cotidianului amintit, m-a surprins, pentru că articolul cu pricina nu era unul polemic –politic care să fi atras ziarul în speculaÅ£ii specifice perioadei în care ne aflăm. ÃŽn acelaÅŸi timp,  Ziarul de Iasi mă obiÅŸnuise să publice inclusiv articole polemice, critice la adresa “patriarhilor” culturii ieÅŸene. AÅŸa s-a întâmplat de pildă în cazul conflictului de la Institutul de Istorie A.D.Xenopol, când Ziarul de IaÅŸi a publicat mai multe texte despre evoluÅ£ia unui conflict administrativ cu prezentarea tuturor punctelor de vedere. Pentru o asemenea atitudine nu pot fi decât recunoscător. Tocmai din acest motiv pentru mine, a fost o mare surpriză  poziÅ£ia redactorului ÅŸef .

                        2. Am citit cu mult interes explicaţia domnului Toni Hriţac publicată pe blog-ul personal pe acelaşi subiect, dar în opinia mea, dânsul nu reuşeşte să explice suficient de credibil motivul ce a stat la baza deciziei pe care a luat-o. Domnia sa vede din start o legătură directă între conflictul administrativ de la Departamanentul de Jurnalism şi afirmaţiile pe care profesorul Ioncioaia le face în textul său. În al doilea rând când vorbeşte despre caracterul unilateral al textului fostului său colaborator, domnul Hriţac nu explică de ce nu a preferat publicarea acestuia, pentru ca ulterior să apară şi  varianta domnului Condurache.

                        3. Revenind la comentariile ce au fost postate, am fost uimit să aflu că profesorul Ioncioaia este un tip “arogant”, “insesibil”, “neprimitor” etc. Eu ÅŸtiam doar că dânsul nu e un profesor  “cool”, “super”, “miÅŸto” ci dimpotrivă unul care are câteva mari “păcate” precum faptul că solicită studenÅ£ilor săi să citească mult ÅŸi dacă se poate să scrie chiar corect textele pe care le redactează. Nu am crezut până acum că, unui profesor i se poate reproÅŸca faptul că insistă prea mult asupra deontolgiei ÅŸi eticii în cursurile sale. Åžtiu că deontologia, în orice meserie, nu ajută prea mult într-o societate tot mai agitată, dar a afirma deschis dezinteresul pentru ceva ce eu credeam că trebuie să stea la baza meseriei de jurnalist este pentru mine o mare surpriză.

                         4. Când am hotărât să las nemoderate discuÅ£iile de pe blog m-am gândit că din moment ce am decis să păşesc în arenă, trebuie să ascult ÅŸi să las liber orice comentariu despre textele mele, afirmaÅ£iile pe care le fac în nume personal sau cele în numele P.N.L. IaÅŸi.  Nu mi-am închipuit că ar exista oameni care să profite de permisivitatea creată de mine pentru a-ÅŸi înjura unul dintre profesori. Mă aÅŸteptam ca textul profesorului Ioncioaia să provoace polemici dar, am crezut că studenÅ£ii de la Departamentul de Jurnalism de la Facultatea de Litere, dacă avem de-a face cu studenÅ£i ÅŸi nu cu tainici susÅ£inători ai domnului Condurache, au suficientă maturitate încât dacă au ceva de reproÅŸat unuia din profesorii lor să o facă în mod deschis, civilizat declarându-ÅŸi chiar ÅŸi o anumită identitate. Practica aceasta a denunÅ£urilor calomnioase sub masca anonimatului, îmi aduce aminte de o  epocă pe care am crezut-o de mult apusă ÅŸi pe care cine doreÅŸte o mai poate încă întâlni în paginile ziarelor “România Mare” sau “Tricolorul”. Din acest motiv am decis ca toate comentariile care vor mai apare în acelaÅŸi registru să fie ÅŸterse.

                        5. Dacă prin comentariile pe care le-au făcut pe blog, susţinătorii domnului Condurache, studenţi sau  nu, cred că au contribuit la salvarea imaginii sale se înşeală serios. Eu am aşteptat ca domnul Condurache să dea dânsul o replică,  nu neapărat pe blogul meu. 

                         6. AÅŸtept de câţiva ani buni ca intransigenÅ£a pe care o văd la unii din studenÅ£ii Univeristăţii Al. I.Cuza  faţă de anumiÅ£i profesori consideraÅ£i ” inutili” să se regăsească  ÅŸi în privinÅ£a relaÅ£iei cu trecutul a unor dascăli ai deja amintitei Universităţi. Nu-mi permit să dau nume, pnetru că nu am dovezi, dar aÅŸtept cu multă nerăbdare o anchetă jurnalistică  serioasă făcută  în această direcÅ£ie.

                        7. Prin publicarea acestui text nu am dorit să îmi cresc traficul pe blog pentru că după patru luni de existenţă în blogosferă ştiu exact câţi oameni intră în mod frecvent să citească ceea ce scriu. Evident că mă bucur pentru fiecare vizitator dar, cum nu mă simt în concurenţă cu nimeni în problema vizitatorilor, sunt foarte relaxat în această privinţă. Am vrut doar să-mi exprim solidaritatea cu un domn faţă de care am un respect deosebit,  datorită profesionalismului său şi alături de care împărtăşesc un set de  valori.

                        8. Nu am intenţionat şi nici nu intenţionez să intervin în conflictul de la D.J.S.C. măcar din perspectiva faptului că în intervalul 2002-2005 am condus seminariile de la Istoria Culturii, împreună cu un alt coleg de la Institutul de Istorie A.D.Xenopol, perioadă din care am câteva amintiri plăcute.

 P.S. Mulţumesc lui Florin Gheţău pentru faptul că a ridicat mănuşa aruncată de mine. Tot ce doream era să cunosc părerea lui şi a altor jurnalişti din Iaşi despre acest subiect. Evident că nu am dorit să fixez  agenda nici unui ziarist ieşean.