Când unii dintre  membrii  P.N.L. refuzau să se gândească măcar la fuziunea cu P.D. invocind posibilitatea ca noul partid să fie transformat într-o locomotivă pentru Traian Băsescu şi cam atât, am crezut că e o exagerare. Recunosc şi faptul că această tendinţă, inclusiv a mea, de a ne raporta în permanenţă la ce a mai spus sau făcut Băsescu este în parte o greşeală pentru că riscă să-l transforme într-o victimă. Cu toate astea modul în care s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică congresul T.D.-L., presiunea şi ameninţările chiar cu excluderea care s-au făcut asupra contracandidaţilor Elenei Băsescu sunt pentru mine dovezi clare asupra democraţiei dintr-un partid care se pregăteşte să revină la guvernare. Dacă sesizam o astfel de atmosferă într-un partid de 2-3% nu mă interesa subiectul dar când astfel de evenimente se petrec într-un partid cu pretenţii europene sunt îngrijorat pentru că eu nu  mai vreau să retrăiesc în România, atmosfera din anii 2001-2004. Că lucrurile sunt într-adevăr grave o demonstrează interviul Adrianei Săftoiu din The One preluat de, “prietenii” lui Traian Băsescu, ziariştii de la Jurnalul Naţional. Ţinând cont de faptul că fosta mână dreaptă a preşedintelui nu s-a remarcat nicodată prin declaraţii sforăitoare aşa cum se mai fac pe la noi, cred că afirmaţiile ei trebuie luate foarte serios în considerare de noi toţi.

http://www.jurnalul.ro/articole/118073/elena-udrea-terorizeaza-pd-l

Vă spuneam în urmă cu ceva timp că unul din pericolele care planează asupra oraşului nostru este acela al superficialităţii şi al lipsei de profesionalism din partea celor care îl conduc. Când făceam această afirmaţie, aveam în vedere modul în care simţeam că este gestionat ambiţiosul proiect „Iasi 600”. Între timp, am căpătat câteva certitudini şi anume ca în locul unui program cultural coerent cu ceea ce în istorie se numeşte fir roşu, care să aibă într-un final câteva realizări concrete, avem un număr de proiecte aprobate de o comisie alcatuită după criterii pe care nu le cunoaştem, şi care aşteaptă să fie finanţate de la primărie. Am ajuns la această concluzie după dezbaterea organizată de G.D.S. sâmbătă iî sala Senatului Universităţii Al.I.Cuza când, edilul şef al municipiului nu a reuşit să răspundă convingător la mai multe întrebări formulate de cetăţenii prezenţi în sală. În aceste condiţii apar câteva întrebări cum ar fi de ce s-a dorit iniţierea unui asemenea program şi mai ales ce trebuia făcut pentru ca astăzi să nu fi rămas doar în faza de proiect ci să putem vorbi după două luni din acest an, de câteva acţiuni deja realizate . În primul rând întreaga desfăşurare de forţe de până acum ne-a creat impresia ca o asemenea idee, care putea fi una deosebită pentru cultura ieşeana a fost concepută mai mult pentru a răspunde unor nevoi ale primarului Gheorghe Nicihita. Când spunem asta ne gindim la şansa pe care a avut-o edilul Iaşului de a compensa printr-un astfel de program deficitul grav de imagine pe care îl are printre ieşenii interesaţi de starea culturală a oraşului, care îl percep ca fiind asociat puternic activităţilor recreative în general şi cele fotbalistice în special. Primarul Iaşului a încercat să treacă, în felul acesta de la registrul capriciilor personale la aşteptările unei comunităţi prin care să poată anihila criticile din ultimii patru ani legate de sumele alocate culturii de către Primărie, mult inferioare celor pentru fotbal. Judecând după acest ultim aspect putem spune că oraşul nostru poate concura cu succes mai degrabă la titlul de capitală fotbalistică decât cea culturală aşa cum tot afirmă edilii noştri.Ce nu înţelegem este altceva şi anume dacă tot s-a dorit crearea unui fenomen asemănător cu „Sibiu capitală culturală” de ce nu s-a procedat măcar în câteva probleme în mod similar. Când spunem asta ne gândim la anunţarea proiectului cu multă vreme înainte de a fi lansat, la integrarea lui în cadrul unor evenimente naţionale, apoi şi la implicarea unor firme profesionsite care să realizeze ceea ce specialiştii numesc brandul unui eveniment. Nu în ultimul rând o mai mare implicare a comunităţii academice şi culturale ar fi dus cu siguranţă la alte rezultate. În condiţiile în care instituţii importante de cultură din Iaşi nu au fost invitate să participe la acest proiect a acuza, aşa cum a facut-o Gheorghe Nicihita simbata la G.D.S., comunitatea locală pentru neimplicare în proiectele municipalităţii mi se pare cel puţin incorect . Pentru ca ieşenii să se implice, ei trebuie să cunoască mai întâi că au posibilitatea să-şi spună punctul de vedere pe o temă sau alta şi să li se creeze sentimentul că părerea lor conteaza într-adevar. Avem în acest moment câteva situaţii cel puţin stranii legate de acest subiect „Iaşi 600” şi anume nu cunoaştem numărul, valoarea şi oportunitatea manifestărilor aprobate deja, precum şi ce anume urmăresc aceste manifestări ? Primăria ar trebui apoi să ne poată spune tuturor pe ce fel de beneficii mizează ? Care este mesajul acestor manifestări şi cărui public îi este adresat. O dovadă a lucrului făcut în pripă este şi faptul că în acest moment nu există încă un buget al evenimentelor prevăzute a se desfăşura anul acesta iar în condiţiile în care mai mult de jumătate din banii necesari vor veni de la Bucureşti, putem spune că avem o noua dovadă a adevăratului interes al primarului pentru cultura ieşeană. Întrebările sunt cu siguranţă numeroase, vrem doar ca în final să ne mai exprimăm o teamă şi anume că la sfârşitul acestui an vom constata că am ratat o bună şansă pentru promovarea Iaşului ca un centru de dezvoltare regională, că am pierdut şansa ca prin co-finanţări aşa cum se fac peste tot să punem în valoare infrastructura culturală şi patrimoniul oraşului şi chiar să producem un efect de atracţie, de simpatie pe termen lung pentru oraşul nostru. Eu cred că a sosit timpul ca Iaşul să facă trecerea de la festivalurile berii la proiecte mai ample, de valorificare autentică a zestrei locale dar pentru asta e nevoie mai întâi de toate să avem la Palatul Rosnovanu un primar cu mai mult respect pentru banul public şi pentru ceea ce reprezintă Iaşul în plan cultural.

                                            Dezbaterea  de sâmbătă organizată de G.D.S. în sala Senatului Universităţii Al.I.Cuza a oferit pentru prima dată ocazia celor trei candidaţi mai importanţi de până acum, la fotoliul de primar al oraşului să se confrunte public. Ca observator, am văzut că fiecare  a jucat un anumit rol . Dacă Gheorghe Nichita interpreta rolul meseriaşului, a celui care “ştie” el cum stă treaba cu primăria, iar Dumitru Oprea pe acela al înţeleptului, al filosofului în domeniul managementului , Irina Schrotter s-a prezentat asemeni unui tânăr actor gata să intre pe scenă, bine pregatit dar trădând în acelaşi timp şi o mare nerăbdare de a se confrunta  cu adversarii săi. Pentru că subiectul dezbaterii era proiectul Iaşi 600 am fost foarte atent la cum explica cel care mai este încă primar al acestui oraş câteva lucruri legate de gestionarea lui. Am observat mai întâi continuarea stilului bombastic prin care acesta s-a făcut remarcat de la începutul activităţii sale ca primar, în prezentarea rezultatelor.  Identificarea sa cu întregul oraş doar pentru că un anumit procent l-a votat, în momentul în care este criticat, am remarcat-o şi cu prilejul votării bugetului pe 2008 dar pe mine mă duce cu gândul la alte epoci. Pentru un  primar cu rezultate “măreţe” asa cum se prezintă, Nichita nu ar fi trebui sa evite nici o clipă prezenţa la G.D.S. Deşi nu  a spus public nimic despre asta ştiu că iniţial a refuzat să vină ori, cei care l-au convins au fost doi din consilierii săi, ceva mai bine orientaţi în spaţiu. Aceasta atitudine de a fugi de confruntarile reale îi este iarăşi caracteristică lui Nichita. În campania din 2004 a evitat până în ultima clipă participarea la dezbateri alături de ceilalţi competitori. Întrebat fiind de sursa de finanţare pentru proiectele aprobate, de locul în care se vor desfăşura spectacolele de teatru şi muzică programate a avea loc, dar si despre transparenţa de care era nevoie în desfăşurarea acestui program , edilul şef a devenit tot mai nervos. Şansa lui a fost că un grup de membrii ai G.D.S. au realizat un fel de solidaritate bizară, petru mine, cu dânsul declarând mai mult pentru cei care formulasră diferite întrebări că, discuţiile au depăşit cadrul iniţial stabilit. Două întrebări aş vrea să mai  formulez spre final  şi anume dacă această ” căldură” din jurul primarului avea sau nu vreo legătură cu depunerea unei cereri de intrare în G.D.S. de către Nichita, fapt de care s-a aflat după dezbatere, şi dacă acest prea nervos primar al oraşului Iaşi va mai fi prezent şi la viitoarele acţiuni organizate de G.D.S.    

                  Dupa alegerile de la Consiliul National al P.S.D., in urma carora Adrian Nastase a revenit in forta putem spune din nou ca in politica orice este posibil. Retras o perioada de timp, Nastase a asimilat repede citeva lectii. Prima ar fi ca in politica,  soliditatea aliantelor  se verifica mai ales cind esti in opozitie.  A doua ar fi ca in politica ca si in viata, recunostinta pentru un sprijin acordat cindva se lasa mult asteptata.  A treia poate fi considerata nedesconsiderarea adversarului in nici un moment. Toate aceste trei lectii se poate spune ca au fost acum insusite de fostul prim-ministru. Rezultatul votului probeaza asta din plin. In incercarea sa de recucerire a redutei, Nastase nu s-a bazat initial decit pe foarte putini sustinatori si oricum nu dintre liderii importanti ci mai degraba pe cei de la baza. Apoi a inteles ca nu mai trebuie sa aiba prejudecati. Chiar daca Iliescu este omul care a tras Romania si PSD inapoi,  a stiut ca se poate baza pe el. In fond Iliescu ii  era dator din 2005 cind, desi filialele i-au cerut sa candideze impotriva fostului presedinte, Nastase a refuzat. Stiind de aceasta data cu cine are de-a face, Nastase a pus o presiune constanta pe Geoana pina ce acesta si-a dat acordul pentru organizarea alegerilor. Alegind pe Adrian Nastase ca presedinte al Consiliului National, apare intrebarea daca PSD va avea de cistigat facind aceasta miscare. Pe plan organizatoric fostul partid de guvernamint va iesi cu siguranta ceva mai intarit. In confruntarea cu un adversar atit de categoric cum ne apare acum PDL si Traian Basescu, cooptarea fostului premier in conducerea sa, va contribui la vulnerabilizarea PSD. Cu siguranta dosarele mai vechi sau mai noi vor fi scoase la lumina. Ce ne mira cel mai mult la Adrian Nastase e ca dinsul si-a pierdut memoria. Acum cind vorbeste despre regimul personal al lui Basescu uita de presiunile asupra diferitelor trusturi de presa dar si de abuzuri precum cele din cazul Ciuvica. Nastase solicita intelegere si o atitudine normala fata de trecutul lui recent dar uita cit de anormala a fost Romania condusa de el.  

Diseara de la ora 21 sunt invitatul domnului Adrian Caliman la emisiunea stud.iasi gazduita de VOX T. Puteti interveni cu telefoane si in felul acesta  putem facem ca emisiunea sa fie cit mai dinamica. Sa ne auzim cu bine.

                  Am ajuns la 18 ani de la revoluţie să ne mirăm în momentul în care cineva îşi exprimă deschis opinia. Suntem astăzi, după 18 de la căderera regimului comunist, în situaţia în care  o persoană  este apreciată pozitiv  pentru că are curajul să spună deschis ce gândeşte. Intransigentul domn Ciutacu a felicitat-o la ultima sa emisiune pe Adina Vălean pentru faptul că a fost alături de Renate Weber printre puţinii români care au atras atenţia asupra faptului că este posibil ca România să fi greşit atunci, când nu a recunoscut independenţa Kosovo. Nu cunosc întreaga dimensiune a problemei Kosovo dar dacă după atâţia ani de la evenimentele din decembrie 1989 noi suntemn uimiţi că cineva poate gândi diferit de marea majoritate şi în plus mai şi spune public asta, atunci înseamnă că nu am învăţat mare lucru.  Aştept ca cei care sunt astăzi atât de grijulii cu situaţia sârbilor să vorbească la fel de tranşant şi despre situaţia românilor din Serbia cărora după ştiinţa mea nu le este recunoscut de către “prietenii” noştri de peste Dunăre. Nu înţeleg în acelaşi timp de ce noi preferăm să adoptăm o atitudine de cetate asediată când apare o discuţie legată de drepturile celorlalate naţiuni din România dar nu reuşim să facem nimic concret pentru românii din afara graniţelor statului român. O astfel de atitudine  contribuie, în opinia mea,  şi ea la conturarea anvergurii unui stat sau altul. 

                              De o saptămână, opinia publică şi clasa politică din Europa şi Romania are un nou subiect pe agenda sa: independenţa  Kosovo. Poziţiile actorilor importanţi sunt deja cunoscute, la fel şi motivele ce au stat la baza lor. Ce ne interesează în primul rând este cum s-au poziţionat liderii politici români faţă de ceea ce pare să fie o nouă criză regională. În primul rând remarc faptul că până duminică subiectul Kosovo a preocupat puţin sau deloc pe toţi cei care se pronunţă acum cu multă vehemenţă într-un sens sau altul. Celor care se întrebau când vor mai avea ocazia să-i vadă pe primul minsitru al României şi preşedintele statului exprimând o poziţie comună pe o temă dată, iată că proclamarea independenţei Kosovo le-a oferit această ocazie. Subiectul independenţei unui teritoriu desprins dintr-un stat greu încercat după 1990 nu avea cum să nu provoace reacţii multiple din partea politicienilor români în condiţiile în care revendicările liderilor politici maghiari din România creează de multe ori nervozitate. Personal nu m-am mirat de poziţia comună a preşedintelui şi a premierului dar nici a U.D.M.R.  Am sperat doar, după votul dat P.R.M. şi P.N.G. la alegerile pentru Parlamentul European, ca naţionalismul român să nu mai apară aşa puternic ca acum. M-am înşelat. Indivizi precum Vadim sau Funar mai au încă din păcate destulă trecere în opinia publica românească. Cel mai mult am fost însă întristat de poziţia exprimată de doi liberali. Mai întâi am fost dezamăgit de poziţia exprimată de Radu Câmpeanu. Ideea cu scoaterea U.D.M.R. de la guvernare pentru că au avut o altă opinie decât marea majoritate a partidelor politice româneşti şi mai ales trimiterea  la ” acolo unde le e locul” mi-au adus aminte de luări de poziţii exprimate în urmă cu mulţi ani. Când Vadim spune ” ungurii să meargă în ţara lor” e trist dar e de înţeles pentru că omul vorbeşte în numele ideologiei care l-a consacrat, naţional-comunismul, dar când un vechi liberal utilizează astfel de expresii înseamnă că el nu a înţeles în cuda experienţei de viaţă acumulate, nimic din ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Al doilea exemplu trist pentru mine a fost cel reprezentat de Ludovic Orban. Trecând peste buna colaborare cu U.D.M.R. din plan guvernamental, ministrul transporturilor a preferat să se alăture celor care au crezut că au găsit  un bun moment pentru a face paradă de patriotismul lor. Neglijând dreptul oricărui cetăţean din această ţară  de a avea o altă opinie decât cea a majorităţii, Ludovic Orban a greşit profund în opinia noastră. În lipsa unei clarificări a poziţiei P.N.L. faţă de subiecte precum autonomia sau regionalizarea României, cei doi lideri liberali au crezut că adoptând o poziţie ” nervoasă” precum cea descrisă mai sus vor putea atrage noi voturi spre P.N.L. Convingerea mea fermă este că acea parte a alegătorilor dispusă să recepteze pozitiv mesaje naţionaliste nu va da prea multă credibilitate P.N.L. când va emite astfel de semnale , în schimb, cei care gândesc liberal în această ţară se vor retrage dezamăgiţi.