Arhiva pentru January, 2008

Unirea poporul a făcut-o

Ca o dovadă a faptului că liderii politici din Piaţa Unirii nu au vorbit ieri chiar degeaba este entuziasmul unora dintre participanţi.
imag107.jpg

Pe asta, nea Gigi ne-a dat-o !

imag108.jpg

Să traiască tovăraşu’ Iliescu !

Declaraţie politică

Declaraţie politică Radio Iaşi , 22 ianuarie 2008                         

                    24 ianuarie 1859 

             Parte a unui proiect politic amplu, creionat în timp, la care o mare parte a clasei politice româneşti şi-a adus contribuţia prin activitatea desfăşurată pe parcursul mai multor ani, Unirea Principatelor Romane nu a însemnat nici pe departe sfârşitul unui proces ci mai degrabă începutul unei acţiuni de modernizare a statului român.

                         Văzut iniţial ca expresie a unui necesar compromis politic, în condiţiile în care ideea prinţului străin părea să nu aibă susţinerea necesară din partea majorităţii guvernelor europene cu putere decizională în acea perioadă, actul din 24 ianuarie era expresia muncii unei întregi generaţii de tineri, excelent reprezentată de oameni precum M.Kogălniceanu, I.C.Brătianu sau Al.I. Cuza. Toţi aceştia înţeleseseră din modul în care Europa reacţionase faţă de revoluţia de la 1848 că pentru o corectă apreciere asupra problemei româneşti era nevoie de o multiplicare a contactelor cu diplomaţii europeni dar şi cu lideri de opinie importanţi din Franţa, Anglia şi Italia. Aceasta este explicaţia pentru care tinerii exilaţi români îşi propun în perioada 1848-1857 sa ţină conferinţe publice, să redacteze memorii şi să aibă un număr mare de întâlniri politice. Deşi experienţa de viaţă şi cea politică nu erau în acel moment foarte mari ei au înţeles câteva lucruri. Mai întii şi-au dat sema că şansele realizarii Unirii Principatelor ar spori dacă ei ar reuşi să treacă peste orgolii şi interese personale , fapt care s-a şi întâmplat după ceva timp. La fel de corectă a fost intuiţia lor cu privire la situaţia politică din Europa. Criza tot mai profundă în care se afla Imperiul otoman şi tendinţa Rusiei de a-i lua locul în partea de sud-est a Europei, i-a ajutat pe I.C. Brătianu, D.Brătianu, Mihail Kogălniceanu şa. să prezinte problema Unii Principatelor ca o soluţie prin care se putea stabili un echilibru politic necesar în această parte a Europei.

            Unirea Principatelor marca în viaţa politică românească un moment crucial, iar pentru liberali era o dublă victorie, datorită realizării parţiale a dezideratelor exprimate în Adunările ad-hoc şi a propulsării unuia dintre ei în fruntea statului. În aceste condiţii, era firească dorinţa grupării liberale structurată treptat în jurul lui I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti de a se implica în procesul de modernizare al României. Dorinţa de participare la transformările ce urmau să aibă loc, avea să fie evidentă încă din februarie 1859, când prin intermediul lui D.A. Sturdza, Brătianu înmâna un proiect de reforme edificator asupra modului în care vedea procesul de modernizare al României şi direcţiile pe care acesta trebuia să le urmeze. Pentru I.C.Brătianu existau, atunci, două categorii sociale care meritau întreaga atenţie din partea statului român, anume negustorii şi meseriaşii. Acestea se impuneau ca elemente de bază ale construcţiei economice şi politice a societăţii româneşti, datorită calităţilor morale deţinute şi a contribuţiei pe care o puteau aduce la dezvoltarea economică.

                         Susţinător până la 24 ianuarie a ideii prinţului străin, liderul liberal aducea în mai multe rânduri pe parcursul anului 1859 argumente în favoarea lui Al.I.Cuza arătând că rapiditatea transformărilor reclamate de categoriile sociale cele mai mobile, în numele cărora vorbea, impuneau un prinţ autohton care să nu aibă nevoie de timp pentru a cunoaşte societatea românească. Chiar dacă în plan guvernamental colaborarea dintre liberali si Al.I. Cuza nu a fost una de lungă durată datorită în primul rând viziunilor diferite asupra mijloacelor de acţiune politică, reforme precum cea electorală, a învăţământului sau împroprietărirea ţăranilor cu pământ erau expresia  unei percepţii corecte asupra priorităţilor societăţii romanesti. La fel de importante erau pentru liberali independenţa magistraturii,, modernizarea armatei, apariţia unei legi asupra incompatibilităţii dintre mandatul de deputat şi funcţiile dependente de guvern ş.a. Pentru ei, printre priorităţile politice locul central îl ocupa redactarea unei constituţii care să garanteze libertatea individuală, a tiparului, a adunărilor şi a petiţiei. Exista în acelaşi timp convingerea asupra imposibilităţii amânării pentru prea mult timp a redactării unor legi care să stimuleze  domeniul economic. În condiţiile în care pentru liberali libertatea presei dar şi o guvernare cu sprijinul parlamentului erau idei importante ale programului lor politic, încercarea domnitorului de a introduce cenzura în presă dar şi aceea de a conduce în afara partidelor, nu avea cum să nu provoace nemulţumiri în rândul celor care îl susţinuseră puternic pentru a fi ales domnitor al Principatelor Unite. Dacă peste moderaţia manifestată de Al.I. Cuza liberalii au puut trece înţelegând prudenţa de care trebuia să dea dovadă ţinând cont de funcţia ocupată şi de contextul internaţional, aspectele anterior menţionate nu au putut fi ignorate determindu-i pe liberali să se alature celor care pregăteau încă din 1859 aducerea unui prinţ străin.Închei dragi ascultători invitându-vă să veniţi joi 24 ianuarie, începând cu ora 11 în Piaţa Unirii alături de noi membri PNL şi de oaspeţii noştri deosebiţi din capitală pentru a marca împreună ziua de 24 ianuarie.

             Vă mulţumesc.

Independentul

Câteva ziare de ieri au dat ca ştire la secţiunea politic, plecarea analistului  Cătălin Avramescu la Palatul Cotroceni pe exact postul deţinut cândva de Elena Udrea şi rămas liber tocmai de atunci. Remarcat prin atitudinile sale critice faţă de guvernul liberal, Cătălin Avramescu este unul dintre puţinii ziarişti din România care în ciuda unei simpatii vizibile pentru Traian Băsescu, chestiune care ţine de o opţiune personală şi nu poate fi contestată, a pretins până mai zilele trecute că este independent în privinţa analizelor sale. Referendum-ul din primăvară i-a dat posibilitatea să-şi arate imensa preţuire pentru preşedinte şi să susţină apoi în textele publicate în diferitele ziare, la dezbateri televizate sau conferinţe publice formule de organizare a statului în care puterea preşedintelui să fie una sporită comparativ cu aceea a guvernului sau legislativului pe motiv că, primul este ales de popor. Argumentul acesta al legitimării unui lider politic doar prin adeziunea maselor şi invocarea libertăţii pe care ar avea-o de a acţiona aşa cum crede el de cuviinţă pentru că are un suport popular, pe mine mă sperie de fiecare dată, pentru că îmi aduce aminte de regimurile totalitare. Apetitul lui Cătălin Avramescu pentru asemenea abordări se datorează faptului că domnia sa este şi lector, cred , la una din facultăţile de ştiinţe politice din Bucureşti. Preţiozitatea de care dă dovadă în momentele în care îşi exprimă punctele de vedere te pot face să crezi că dânsul este creatorul unui mare şi nou sistem de gândire politică. Personal nu am găsit nimic din opera ştiinţifică a analistului independent Avramescu. Exact în momentul în care imi exprimam uimirea faţă de ” forţa” argumentelor aduse în orice discuţie de cel amintit, cineva mi-a povestit o scenetă cu un Cătălin Avramescu pe post de ” căutător” al unei  slujbe călduţe într-o instituţie în care numirile se fac politic. La puţin timp după ce i s-a comunicat că nu are susţinerea dorită , analistul nostru a reluat cu şi mai multă forţă  tirul asupra P.N.L. şi al guvernului. Am zis ăsta e omul .

În toamna acestui an, un O.N.G. din Iaşi a organizat o dezbatere, în aula Facultăţii de Medicină,  despre reforma constituţională din România la care invitaţii principali erau Valeriu Stoica şi, aţi ghicit, analistul Cătălin Avramescu. Acelaşi discurs şi aceeaşi argumentaţie am auzit şi cu prilejul amintit. Am întrebat atunci pe cel din urmă dacă, dincolo de simpatia personală faţă de Băsescu nu sunt şi momente în care îi este ruşine pentru unele din manifestările sale publice. Acceptînd ideea că unele din acţiunile sale sunt jenante , episodul cu “ţigancă împuţită” era unul dintre ele,  analistul bucureştean a amintit în public un alt moment în care “ i-a crăpat obrazul de ruşine”( citat exact) şi anume acela în care a fost dezvelită statuia lui Ilham Alyev. Inaugurarea unui monument pentru  fostul preşedinte al Azerbaidjanului, un fost ofiţer KGB şi care se menţinuse la putere prin instituirea unui regim opresiv, nu a creat nici un fel de frisoane lui Traian Băsescu însă, Cătălin Avramescu a mărturisit că acel moment nu l-a făcut să se simtă prea bine.   Nu am găsit o mare contradicţie între o asemenea mărturie  şi continuarea liniei băsesciene dar plasarea alături de el , “transformarea” dintr-un analist politic într-un consilier de stat la Cotroceni, după ce a declarat că sunt momente în care îi este ruşine pentru unele din acţiunile sale ne face să ne punem câteva semne de întrebare asupra caracterului său . Prin această înrolare în trupele preşedintelui, un lucru bun tot s-a realizat şi anume acela că  domnul Avramescu nu se va mai putea prezenta de acum încolo drept un analist independent aşa cum se pretindea până acum. Dacă mă gândesc însă la caracterul pe care l-a demonstrat că-l are, nu m-ar mira să facă lucrul acesta în continuare.

S-a supărat Sorin pe Traian?

                Modul în care se raportează de câteva zile postul “Realitatea TV” la criza politică de la Bucureşti ne face să ne întrebăm dacă nu cumva patronul acesteia Sorin Ovidiu Vintu e  supărat pe Traian Băsescu. Istoria relaţiei dintre cei doi este ceva mai lungă.  În  2000 actualul preşedinte al României a reuşit să treacă din postura de candidat la primăria capitalei fără prea multe şanse, asta şi datorită faptului că intrase târziu în competiţie, în cea de câştigător şi  prin dezvăluirea legăturilor dintre unii din competitorii săi şi omul de afaceri menţionat. Ţinând cont de câtă pasiune crease povestea F.N.I. în România, strategia folosită de Traian Băsescu a fost una corectă. Au urmat patru ani în care, aflat în opoziţie, preşedintele a ştiut să atragă presa de partea lui prin stilul său direct de comunicare.

                După alegerile din 2004 acelaşi om politic s-a remarcat prin glumele neinspirate la adresa presei şi ”identificarea” unui interes personal al patronului unui trust media în spatele oricărui demers jurnalistic. Printre cei care au fost luaţi în derâdere sau chiar apostrofaţi de către Traian Băsescu pentru că lucrau la un anumit trust de presă au fost şi ziariştii de la “Realitatea TV”. Întrebarea “tu, care  lucrezi la televiziunea lui Vintu, ai curaj să vorbeşti despre suferinţele oamenilor?” adresată unui reporter de teren prin 2006, a fost pentru mine o nouă dovadă că în imaginaţia lui Traian Băsescu nu există nici un gest public care să nu fie făcut dezinteresat. Ţinând cont de repetarea unor asemenea situaţii am fost surprins să constat tratarea de către ”Realitatea” a incidentului ” ţigancă împuţită” ca un eveniment obişnuit.  Am zis că în fond e libertatea fiecărui ziarist de a-şi alege subiectele şi de a le trata aşa cum crede el de cuviinţă. Întâmplător sau nu, dar în aceeaşi perioadă preşedintele nu includea pe Sorin Ovidiu Vîntu în categoria “oligarhilor din presă”. 

               După ce la sfârşitul anului 2007, “Realitatea TV” s-a integrat în jocul mediatic îndreptat împotriva lui Ludovic Orban, “ea” are de două săptămâni o atitudine nu favorabilă PNL, ci una deontologică. Când spunem asta ne gândim la faptul că “Realitatea TV” a fost postul care a difuzat primul, mapa profesională a Monicăi Macovei, dar şi informaţia potrivit căreia, Daniel Morar a fost vinovat de condamnarea la închisoare a doi oameni din Cluj. Chiar dacă organisme judiciare internaţioanle au abligat statul român să plătească sume importante pentru greşeala procurorului şef al D.N.A., cele mai multe canale media au trecut cu uşurinţă peste aceste informaţii. Dacă modul de raportare la subiectul “mapa profesională” a fost o dovadă a profesionalismului celor de la “Realitatea TV”, cuplajul de imagini şi declaraţii ale liderilor PD-L cu acelea ale lui Traian Băsescu referitor la “cazul” Meleşcanu, din care reieşea identitatea a două documente ce ar fi trebuit să fie diferite ţinând cont de autorii lor, arată clar că o anumită persoană este foarte supărată pe Traian Băsescu. Credem asta chiar dacă în felul acesta se va spune că avem un mod de gândire asemănător cu acela al preşedintelui. 

Declaraţie politică

     

                  

          Declaraţie Radio Iaşi, 10 ianuarie 2008

 

                               Anul 2008 este în România un an electoral , un an în care partidele politice îşi vor măsura forţele şi mai ales încrederea pe care o au în rândul electoratului iar la sfârşitul lui este de aşteptat ca scena politică românească să capete noi configuraţii.

                   Pentru Iasi, anul 2008 mai are o semnificaţie şi anume implinirea a şase sute de ani de la prima atestare a oraşului, eveniment pe care dorim împreună cu dumneavoastră să îl aniversăm aşa cum se cuvine. Dacă aşteptările pe care le avem de la edilii noştri sunt mari aceasta se datorează faptului că avem în faţă, exemplul manifestarilor care au fost organizate la Sibiu anul trecut cu ocazia declarării oraşului amintit drept capitala culturală a Europei. .Ceea ce s-a întâmplat la Sibiu a fost în primul rând expresia conştientizării de către aleşii locali de acolo şi nu doar a lor, a faptului că nu este suficient să ai un patrimoniu cultural deosebit şi să vorbeşti mereu despre poziţia importantă pe care o are oraşul pe harta culturală a ţării, aşa cum se întâmplă la Iaşi, ci trebuie să te preocupe şi identificarea şi declanşarea unui program de promovare a acelui patrimoniu. Am văzut la Sibiu, cum lideri politici de diferite nuanţe ideologice au reuşit să capaciteze toate energiile importante din oraş pentru promovarea acestuia. În tot acest timp la Iaşi am observat reacţii ciudate din partea Primăriei faţă de un proiect cultural pe care P.N.L. Iaşi l-a anunţat în toamna anului 2007, pentru care a şi strâns 10000 de semnături de la ieşeni şi anume declanşarea demersurilor în vederea intrării oraşului nostru în competiţia pentru desemnarea sa drept capitală culturală în anul 2012 .În loc să încerce să profite de faptul că atât ministrul culturii, domnul Adrian Iorgulescu cât şi primul ministru al României, Călin Popescu Tariceanu şi-au exprimat în public susţinerea pentru un asemenea demers, primarul Gheorghe Nechita a găsit de cuviinţă ca şi pe acest subiect să poarte o luptă politică cu noi, liberalii, declarând că el a fost primul care a adus în atenţia opiniei publice acest subiect,deci ar avea o contribuţie şi în această direcţie. Dincolo de faptul că nu ştiu câţi ieşeni au auzit ca acest subiect să fi fost vreodată abordat de domnul primar, acesta a uitat să facă un lucru şi anume să adreseze autorităţilor abilitate o solicitare oficială din partea municipalităţii care să fie întărită apoi printr-o hotărâre a Consiliului local. În faţa acestei situaţii nu putem spune decât că, refuzul domnului Gheorghe Nechita de a semna o hotărâre precum cea menţionată este greu de înţeles.

                              În aceste condiţii am devenit foarte atenţi la modul în care este admnistrat evenimentul intitulat „Iaşi 600 de ani de la prima atestare documentară” în care Primaria are toate pârghiile necesare pentru a demonstra capacitatea sa în gestionarea capitalului cultural deosebit pe care îl are oraşul. Deşi a fost anunţat cu mult fast încă de anul trecut, până în prezent nu am auzit ca edilii noştri să fi declanşat vreo acţiune în sensul amintit şi asta pentru că Iasul are ghinionul ca într-un asmenea an sa fie condus de un primar preocupat doar de modul în care poate să mai obţină un nou mandat la Palatul Roznovanu .Am aşteptat şi mai aşteptăm încă să vedem proiectele culturale serioase sprijinite financiar de primărie, fapt care va trebuie sa aibă o reflectare corespunzătoare si la nivelul  bugetului pe 2008. Sperăm că evenimentele ce vor avea loc să nu fie transformate de primarul oraşului într-un prilej de susţinere doar pentru anumiţi oameni de cultură care să apară apoi în poziţia de susţinători ai domniei sale în campania lectorală. Când facem astfel de afirmaţii ne gândim evident la ceea ce s-a intimplat în 2004.Vrem în acelaşi timp să vedem un grad cât mai mare de transparenţă în acordarea banilor pentru proiectele culturale care vor apare, pentru a fi eliminată orice suspiciune cu privire la favorizarea unui proiect sau altul..     

                              Trebuie să recunoaştem însă că în ciuda aşteptărilor noastre foarte mari faţă de ce se va înâmpla la Iaşi anul acesta şi la nivel cultural, nu credem că vor avea loc întâmplări notabile pentru că vedem cum se raportează de mai mulţi ani cei care conduc astăzi oraşul la diferitele instituţii de cultură, la vestigii precum cele de la hala centrală care în lipsa oricărei atenţii din partea autorităţilor intră într-un proces rapid de degradare, fapt care ilustrează un dispreţ deosebit faţă de istoria acestui oraş.

                              Inchei dragi ascultători prin a vă ura un an 2008, plin de realizări şi bucurii cu multe îndepliniri pe plan profesional şi personal iar atunci , când veţi merge să votaţi pe parcursul anului, să alegeţi pe acei lideri politici care vă propun strategii de dezvoltare a oraşului şi nu doar modalităţi de administrare a unei situaţii existente .

P.S. M-am amuzat copios când la câteva zile după înregistrarea făcută la Radio Iaşi, cu subiectul de mai sus, primarul Nechita a apărut într-o emisiune la TVR Iaşi vorbind exact despre proiectul ” Iaşi 600″.

Descrierea mea

Liberalismul este pentru mine nu doar o doctrina, ci şi un mod de viaţă, o atitudine şi o modalitate de raportare la ceilalţi. Acesta este motivul pentru care am denumit blogul liberal şi pentru ca sunt destule lucruri prin care mă deosebesc de cei care vorbesc de obicei în numele liberalismului am adăugat instinctiv şi independent. Am realizat apoi că marea familie liberală a cuprins o formaţiune numită “Facţiunea Liberă şi Independentă”, condusă de profesorul de istorie Nicolae Ionescu, titular al catedrei de istorie universală la Universitatea Al.I.Cuza în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Exceptând faptul că, la fel ca şi mine, liberalul fracţionist era profesor de istorie şi născut în acelaşi oraş, Roman, alte valori din cele promovate de el nu împărtăşesc. Discursurile lui antisemite fac parte dintr-un registru naţionalist de care P.N.L. nu a avut şi, mai ales, nu are nevoie. Liberalismul de care mă simt ataşat din punct de vedere economic e mai degrabă cel promovat de Ion Ghica, iar politic de acela al cărui lider a fost I.C. Brătianu. Fac parte dintre cei care cred că liberalismul transcende P.N.L., dar care sunt convinşi, în acelasi timp, de rolul pe care îl poate juca în continuare, la fel ca în trecut, în modernizarea Românei. Sunt printre cei care cred ca vremea schimbarii a venit şi pentru P.N.L. şi tocmai de aceea voi ramâne mereu fidel partidului condus cândva de I.C.Brătianu. “Independenţa” din titlul blogului nu presupune neacceptarea unei ierarhii specifice oricărei instituţii, ci trimite mai degrabă la libertatea pe care mi-am manifestat-o dintotdeauna de a spune ce gândesc şi de a acţiona în consecinţă, lucru pe care cei mai mulţi din jurul meu l-au apreciat şi respectat mereu. Sunt independent faţă de acei liberali care invocând numele lui I.C. Brătianu au în vedere doar pragmatismul său binecunoscut. La fel de independent mă simt faţă de cei care nu au înţeles că liberalismul presupune şi o generozitate faţă de cei din jur şi o anume nobleţe care te obligă în clipa părăsirii unei echipe, care te-a susţinut şi promovat, să nu arunci cu noroi în ea. Din toate aceste motive şi alte câteva mă simt afin cu Girardet când se autocaracteriza drept liberal prin raţiune . Dată fiind asumarea unei identităţi clare nu voi avea pretenţia obiectivităţii absolute ci doar pe aceea de a nu minţi. Tot ca o chestiune de identitate am decis publicarea declaraţiilor politice dar şi a unor texte personale despre liberalism, publicate în reviste de specialitate.

Scurtă explicaţie

Din motive obiective am ales să continui acţiunea de exprimare publică pe subiecte politice şi nu numai, începută în luna octombrie, sub acest nou format, utilizat şi de alţi blog-eri. Motive tehnice nerezolvate încă în totalitatea lor, au contribuit la  întârzierea “lansării la apă” a site-ului. În zilele următoare voi mai adăuga şi alte elemente care,  împreună cu postările periodice,  sperăm să contribuie la creşterea gradului de interes al site-ului pentru cât mai mulţi cititori. Din dorinţa de a  demonstra că suntem consecvenţi, în privinţa opiniilor noastre, vom încerca să transferăm în cel mai scurt timp, aici,  textele publicate pe celălalt blog. Văzând nedumerirea unora pentru alegerea titlului de “liberal independent” pentru blog-ul nostru, am ales pentru azi să publicăm din nou explicaţia dată la debutul în lumea blog-erilor, mai ales că am păstrat aceeşi denumire. Aşteptăm în continuare reacţiile şi comentariile  tutor celor care intră pe acest blog faţă de textele publicate. Acesta este motivul pentru care am ales varianta nemoderării comentariilor, lăsându-le şi celor care preferă varianta anonimatului posibilitatea de a se exprima liber  faţă de ceea ce noi vom publica.

Comisarul Colombo in actiune?

  Vreau să recunosc mai întâi că titlul de mai sus mi-a fost sugerat de o emisiune televizată de aseară în care se discuta despre cine altul decât iubitul nostru conducător şi dragostea lui faţă de justiţia română.
Poate cei mai tineri nu au vazut filmele cu simpaticul comisar Colombo asa ca am sa spun câteva cuvinte despre el. În primul rând trebuie spus că era un adevărat cavaler al dreptăţii, o formă modernă a celebrului Sherlock Holmes care în ciuda aparenţei sale de tâmpiţel, reuşea după mai multe întrebări, cîteva ţigări fumate şi stinse într-un târziu pe unde apuca, să dezlege marile mistere. Dacă la asta mai adăugăm ţinuta neglijentă, părul răsculat, privirea dintr-o parte obţinem o imagine care seamănă destul de mult cu aceea a preşedintelui Traian Băsescu. Dacă avem în vedere noua declaraţie a lui Traian Băsescu, făcută la C.S.M. despre cum discută el cu soţia despre justiţiei româneşti, la fel ca acelaşi comisar, nu putem decât să observăm paleta largă a conversaţiilor care pot avea loc între un om important din stat şi soţia acestuia. Noi credeam că dânsul discută doar despre “impertinenţa” ziariştilor catalogaţi într-un fel sau altul.

In altă ordine de idei am văzut cu toţii cum preşedintele nu a fost deranjat de alegerea în funcţia de preşedinte a CSM a judecatoarei Lidia Barbulescu, protejată a Rodicăi Stănoiu şi care s-a remarcat în 2005 prin intervenţia în calitate de membru al Comisiei de legislaţie a CSM, pentru modificarea regulamentului examenului de capacitate in magistratura. Motivul intervenţiei era înscreirea la examenul amintit a fiicei sale. Mama grijulie ceruse eliminarea din examen a disciplinei de drept civil, la care fiica sa nu era pregatita suficient. De data asta neobositul nostru Colombo nu a mai fost îngrijorat de ” percepţia publică” asupra unei persoane controversate. Nu ştim dacă Traian Băsescu a avut vreun rol în această alegere numai că ştiindu-i stilul, ne-am fi aşteptat să facă măcar un scurt comentariu pe baza celor amintite mai sus. Am ajuns să ne mirăm când preşedintele respectă o decizie luată de alţii şi nu mai face “recomandări” ca în cazul alegerii fostului preşedinte al CSM, Pandrea. Veselia lui Colombo de pe malul Dâmboviţei mai poate fi interpretată în legătură şi cu absenţa de la aceste alegeri a unuia din adversarii săi cei mai puternici de azi şi anume Norica Nicolai. În absenţa ministrului nominalizat al justiţiei, Traian Băsescu a mai avut o bucurie şi anume aceea de a se auzi vorbind singur în public. Trebuie să spunem că aici desoebirile dintre cei doi Colombo sunt foarte mari. Primul, cel din filme, vorbea destul de puţin, ştia să ” asculte” pe cei din jur dar şi mai mult rezultatele pozitive ale muncii sale le vedeau toţi.Cel de pe malul Dâmboviţei vorbeşte mult, râde enorm, gesticulează mai nou la fel de mult iar rezultatele muncii sale pot fi numărate cu un abac.

« Previous PageNext Page »