După cât de mare interes a provocat anul acesta ziua de 24 Ianuarie atât pe plan local cât şi naţional am putea crede că Iaşul a fost, este şi va fi mereu în atenţia celor care au posibilitatea să formeze un curent de opinie în ţara aceasta dar şi a celor care sunt îndrituiţi să ia decizii. Nepropunîndu-mi să mă înscriu între cei care asemeni lui Theodor Boldur Lăţescu, la 1866, plâng pe umerii ” bietei Moldove” mă simt nevoit totuşi să spun în atmosfera de entuziasm fals pe care am simţit-o şi anul acesta, faptul că Moldova în general , Iaşul în special, a avut de suferit pe plan economic mai ales, după realizarea Unirii. Numărul celor care regretau din diferite motive realizarea actului de la 24 ianuarie nu a fost niciodată foarte mic el menţinându-se multă vreme la o cotă considerabilă. Dintr-o ” pudoare” pe care nu am reuşit să o înţeleg niciodată, după 1990, în condiţiile în care destui lideri politici dar şi ai societăţii civile din Ardeal  vorbeau de un anume particularism al zonei, cei din Moldova au simţit mereu nevoia să-şi manifeste ataşamentul faţă de proiectul unui stat devenit de-a lungul timpului tot mai centralizat. Aceasta a fost şi explicaţia pentru care Partidul Moldovenilor nu a reuşit să depăşească statutul unui demers personal al unui lider politic local, nefiind nici un moment expresia coagulării unor nemulţumiri  existente, vizibile dar nearticulate politic. În tot acest timp indiferenţa ” centrului ” faţă de Moldova a devenit un lucru evident fapt ilustrat prin slaba reprezentare politică la nivel naţional dar şi inexistenţa unor proiecte care să ajute această zonă să recupereze decalajul existent. De câtva timp mă întreb dacă nu cumva atitudinea unor analişti şi comentatori din capitală şi nu numai, faţă de prezenţa a patru miniştri în guvernul Tăriceanu se datorează obişnuinţei create în timp de a vedea Moldova slab dacă nu chiar nereprezentată politic. Când spun asta mă gândesc la existenţa timp de mai mulţi ani a unui puternic grup politic constituit la Cluj cu un caracter clar traspartinic rămas la ” butoane” indiferent de schimbările de regim efectuate şi care nu a mai provocat aceeaşi  iritare precum ” grupul ” de la Iaşi. Rezultatele activităţii celor din urmă pentru Moldova vor fi judecate de electorat dar dincolo de asta interesul brusc stârnit pentru  ziua de 24 ianuarie în rândul liderilor politici naţionali sau locali  nu poate fi văzut decât în strânsă legătură cu apropierea alegerilor. Întorcându-ne puţin privirea spre plan local am văzut anul acesta  un edil şef dornic  să apară ca mare om politic preocupat de împăcarea primului minsitru cu preşedintele României dar şi de ascunderea sub covor a unor “mizerii” care apar în momentul în care hainele de sărbătoare dispar. Când spunem asta ne gândim la transformarea Pieţei Unirii nu doar într-un loc al ” dezunirii ” cum au citat unele ziare ci şi la unul în care sume uriaşe de bani din bugetul public au fost cheltuiţi pentru realizarea unor lucrări neinspirate şi  de proastă calitate care îndreptăţesc în mare parte formula folosită de un consilier local potrivit căruia Piaţa Unirii ar fi  devenit Piaţa ruşinii.

P.S. Curios să văd cum este structurat bugetul local pe anul acesta, mâine merg să văd cum dezbat aleşii noştri locali pe această temă. Dacă nu-mi prind urechile în tabelele cu venituri şi cheltuieli, voi scrie după şedinţă tocmai pe tema asta.