Devenit un fapt obişnuit, acţiunile nostalgicilor români după Nicolae Ceuşescu, desfăşurate pe 26 ianuarie  nu au mai surprins pe nimeni. Văzând entuziasmul participanţilor de anul acesta mi-am adus aminte de prima zi de 26 ianuarie fără ca Nicolae Ceuşescu să mai fie în viaţă. Nu ştiu câte manipulări au realizat foştii tovarăşi în decembrie 1989, dar cred că panica existentă în apropierea zilei amintite a fost una din creaţiile lor. După o revoluţie cu mii de morţi şi răniţi ai cărei autori nu-i ştiam ( din păcate nici azi) ideea că pe 26 ianuarie “băieţii ” din vechiul sistem se vor răzbuna a prins foarte bine iar ziua H era aşteptată cu îngrijorare.  Într-un asemenea context indivizi cu imaginaţie bolnavă scriseră pe tablele din câteva clase mesaje de ameninţare din partea unor închipuiţi fideli care urmau să se răzbune pentru moartea tovarăşului. Aceloraşi indivizi li se datora şi confecţionarea unor  manifeste cu mesaj asemănător. Puţini au fost dintre noi cei care au dat crezare unor asemenea ” ameninţări”, ziua sfârşindu-se fără ca,  ceva  din cele prevestite să se întâmple.  Am zis atunci împreună cu mai mulţi colegi că la finalul a 25 de ani de dictatură, numărul nostalgicilor după Ceauşescu  capabili să comită gesturi extreme va fi întotdeauna foarte mic. La sfârşitul anului 1990 mormântul dictatorului şi a soţiei sale erau înconjurate de flori şi simpatizanţi. Când am aflat iniţial această informaţie am crezut că era o nouă manipulare a scumpei noastre televiziuni naţionale. Anii următori au dovedit că nu era aşa ba dimpotrivă, numărul celor care îşi exprimau public regretul pentru căderea regimului comunist crescând  de la un an la altul. Privind retrospectiv apare întrebarea firească ce s-a schimbat în România după 18 ani de la moartea preşedintelui comunist. Nu ne vom hazarda acum într-o analiză de acest tip. Vom spune doar că în ciuda numeroaselor schimbări pozitive ce au avut loc în toţi aceşti ani ele sunt totuşi puţine comparativ cu aşteptările din decembrie 1989.